Arhive

Sincronicitate

Astazi s-a scris pe portalul de dezvoltare personala despre legile sincronicitatii.  ”C.G. Jung definea sincronicităţile sub aspectul coincidenţelor semnificative. La diferite intervale de timp, individul este confruntat cu o serie de evenimente ale căror mesaj converge către o idee foarte clară, înţeleasă la modul cel mai concret ca o lecţie de viaţă. Deşi raţiunea tinde să nege un anume sens al unor întâmplări care prin lipsa lor de cauzalitate par a fi separate, intuiţia trezită datorită unei emoţii copleşitoare în faţa unui „altceva” care însoţeşte toate aceste situaţii de viaţă, face ca evenimentele să se unească într-un complex „mesaj” din partea existenţei. Acest „mesaj”, deşi are numeroase valenţe, caută să trezească în om o nouă viziune asupra vieţii şi a drumului pe care, ca fiinţă conştientă, are menirea să îl urmeze.”

O singură sincronicitate poate conduce o minte deschisă către o stare de profundă uimire şi bucurie interioară, copleşită de o enigmă care a răsărit în mijlocul lumii. Totuşi există momente când astfel de sincronicităţi se înlănţuie mai multe într-o unică revelaţie, care de data aceasta capătă într-un mod absolut, amprenta Graţiei Divine. Acest „lanţ de sincronicităţi” nu numai că duce la o viziune a universului ca o reţea de legături tainice şi nebănuite (în filosofia orientală, numită tantra – „ţesătura magică a lumii”), ci mai presus de aceasta, ea face simţită prezenţa unei Puteri Divine Omniprezente, care mişcă totul şi care leagă totul într-o perfectă coerenţă.

Dau   exemple de cateva sincronicitati diferite pentru a intelege mai exact despre ce e vorba:

1. Ucidere din Razbunare. In 1883, Henry Ziegland a incheiat relatia cu prietena lui care, din disperare, s-a sinucis. Fratele furios al fetei l-a urmarit pe Ziegland si l-a impuscat. Crezand ca l-a omorat pe Ziegland, fratele si-a luat apoi propria viata. De fapt, Ziegland nu a fost omorat. Glontele i-a atins doar fata, oprindu-se intr-un copac. A scapat la limita. Ani mai tarziu, Ziegland a decis sa taie acelasi copac, care inca mai avea glontele in el. Uriasul copac parea atat de urias, incat a decis sa il arunce in aer cu dinamita. Explozia a propulsat glontele in capul lui Ziegland, omorandu-l.

2. Gemeni. Fratii gemeni, Jim Lewis si Jim Springer, au fost separati la nastere si adoptati de familii diferite. Intrucat nu se cunosteau, ambele familii si-au numit copiii James. Ambii James au crescut nestiind unul de celalalt, si amandoi au cautat instruire in domeniul protectiei legii , amandoi au avut talent la desen tehnic si tamplarie si fiecare s-a casatorit cu o femeie pe nume Linda. Amandoi au avut fii, dintre care unul a fost numit James Alan si celalalt James Allan. Fratii gemeni au divortat de sotiile lor si s-au casatorit cu alte femei – amandoua numite Betty. Si amandoi au avut caini pe care i-au numit Toy.

3. Coincidenta Regala. In Monza, Italia, Regele Umberto I, a mers la un mic restaurant penru a lua cina, acompaniat de aghiotantul sau, Generalul Emilio Ponzia-Vaglia. Cand proprietarul restaurantului a luat comanda Regelui Umberto, Regele a observat ca el si proprietarul restaurantului erau practic identici, la fata si la constitutie. Ambii barbati au inceput sa discute asemanarea izbitoare dintre ei si au descoperit mult mai multe similaritati: 1. Ambii au fost nascuti in aceeasi zi, a aceluiasi an, (14 martie, 1844). 2. Ambii au fost nascuti in acelasi oras. 3. Ambii s-au casatorit cu o femeie cu acelasi nume, Margherita. 4. Patronul de restaurant si-a deschis restaurantul in aceeasi zi cand Regele Umberto a fost incoronat Rege al Italiei. 5. Pe 29 iulie 1900, Regele Umberto a fost informat ca patronul de restaurant a murit in acea zi intr-un accident misterios de vanatoare, iar in timp ce acesta isi exprima regretul, un anarhist din multime l-a asasinat.

Mai sunt inca 13 exemple aici.

Dar sunt si sincronicitati mai simple sub forma secventelor numerice. Cea mai frecventa sincronicitate este a verifica cat este ora fix la ore de genul 13:13 sau 22:22…. sa nu imi spuneti ca nu vi s-a intamplat!

Acum vreau sa va povestesc doua sincronicitati ciudate sub forma secventei numerice, din viata mea.

Pe 25 iulie 2008, i-am trimis lui Alex pe profilul lui de pe un site, un glitter graphics cu un inel de logodna si mesajul “Bride to be!” Asta nestiind ca anul urmator, pe 25 iulie urma sa fiu mireasa lui. Am dat peste acel comentariu dupa cateva luni de la nunta, si mi s-a facut pielea de gaina.

Acum cateva zile am descoperit pe blogul meu un post scris pe 21 mai  2010 despre cum mi-as dori sa fie petrecerea de botez a fatului din burtica. Mi-am dat seama ca i-am facut petrecerea de botez pe 21 mai 2011 si asta fara sa stiu ca am scris acel post fix pe 21 mai, cu un an in urma.

Si-asa ajungem la urmatorul punct: sincronicitatile sunt legate strans de modul in care simti viata. Daca o simti ca pe o insiruire de evenimente cauzale fara noima, iar tu esti o frunza in vant, la mila providentei, atunci si posibilitatile se imputineaza. E o lege a vietii pe care o stim cu totii, care a fost repetata pana la saturatie de-a lungul vremii: Celui care are, i se va da, celui care n-are, i se va lua si putinul pe care il are. Inutil sa cauti moralitatea sau ‘bunul simt’ in chestia asta. Pur si simplu asa stau lucrurile, si ca vrem sau nu, in viata chiar asa se intampla.

Mi s-a intamplat ceva in gimnaziu, dar nu stiu cat de tare are legatura cu sincronicitatea, ci mai mult cu presimtirile. Inainte sa ies din casa si sa ma indrept spre scoala, ma dau cu un parfum. In momentul in care parfumul mi-a atins pielea, mi-a venit o scena in minte, cum ca la ora de informatica la laborator, colega  Geanina, va sta la primul calculator din dreapta clasei si va intreba cu voce tare “cine s-a dat cu gaz?”. Exact asa s-a intamplat.  Nici macar nu aveam de unde sa stiu la ce calculator va avea sa stea, pentru ca fiecare dintre noi isi alegea echipa si calculatorul pe loc. Si intrebarea asta ciudata de ce mi-a venit in cap?

Presimtiri de genul asta au fost multe in viata. Mi se intampla sa merg pe strada si sa imi vina in minte “dupa ce dau acest colt cred ca o voi intalni pe colega X”… si asa era.

Privind retrospectiv in ultimii ani sau chiar in toata viata, imi dau seama ca cel mai important lucru pe care l-am facut atunci pentru a-mi atinge scopul, a fost acesta: credinta nestramutata ca lucrurile nu pot evolua decat in directia dorita de mine.

Iartă!

Lumea conflictuala in care traim are astazi mai multa nevoie de iertare ca oricand, caci fara iertare nu se poate vorbi de o vindecare autentica. Asa cum explica pe larg Gerald Jampolsky in cartea “Iertarea – cea mai mare putere vindecatoare”, destinul nostru depinde adeseori de masura in care stim sa iertam.

Mai jos voi publica un poem din aceasta carte,  iar daca iti face placere, reciteste-l saptamanal, intrucat el sintetizeaza perfect cateva din cele mai importante principii ale iertarii descrise de Jampolsky.

Iertarea este reteta fericirii

Incapacitatea de a ierta este reteta nefericirii

Nu ar fi exclus ca orice durere, indiferent de cauza ei, sa aiba la baza o incapacitate interioara de a ierta.

Cultivarea gandurilor de razbunare

Si blocarea iubirii si compasiunii

Interfereaza cu siguranta

Cu sistemul nostru imunitar

Si cu starea noastra de sanatate

Asa numita manie “justificata”

Interfereaza cu siguranta

Cu experimentarea Pacii lui Dumnezeu.

 

Iertarea nu inseamna

Ca esti de acord cu fapta comisa de celalalt,

Sau cu comportamentul lui revoltator.

Iertarea inseamna sa nu mai traiesti in trecut

Si sa nu te mai cramponezi de temerile acestuia.

Iertarea inseamna sa nu-ti mai zgandari vechile rani

Astfel incat acestea sa continue sa sangereze.

Iertarea inseamna

Sa traiesti si sa iubesti

In intregime in momentul prezent,

Fara sa lasi acest moment

Sa fie umbrit de trecut.

Iertarea inseamna sa te eliberezi de manie

Si de ganduri violente.

Iertarea inseamna

Sa renunti la orice dorinta

De a putea sa iti schimbi trecutul.

Iertarea inseamna

Sa iti reversi iubirea asupra tuturor,

Fara sa excluzi pe nimeni.

Iertarea inseamna

Sa vindeci golul din inima

Provocat de incapacitatea de a ierta.

Iertarea inseamna

Sa vezi lumina lui Dumnezeu

In toti oamenii,

Indiferent de comportamentul lor.

Iertarea nu este un act unilateral

Ea nu se refera exclusiv la celalalt,

Ci si la tine insuti,

Si la greselile pe care le-ai facut in trecut,

Precum si la vinovatia si rusinea de care continui sa te cramponezi.

In sensul cel mai profund,

Iertarea inseamna sa te ierti pe tine insuti

De separarea ta fata de un Dumnezeu plin de iubire.

Iertarea inseamna

Sa il ierti pe Dumnezeu

Si interpretarea gresita fata de el,

Potrivit careia te-a abandonat sa te-a lasat singur.

A ierta chiar in acest moment

Inseamna sa nu mai fii

Regele sau Regina celor care taraganeaza tot timpul lucrurile.

Iertarea deschide poarta

Dincolo de care te poti simti una cu Spiritul

Si cu ceilalti oameni.

Nu este niciodata prea devreme

Pentru a ierta

Nu este niciodata prea tarziu

Pentru a ierta

Cat de mult dureaza iertarea?

Titul depinde de sistemul tau de convingeri.

Daca esti absolut sigur ca ea nu se va produce niciodata,

Nici nu se va produce.

Daca esti absolut convins ca va dura sase luni,

Va dura cu siguranta sase luni,

Daca esti absolut convins ca nu dureaza decat o secunda,

Ea nu dureaza decat o secunda.

Eu cred din toata inima

Ca aceasta lume nu va cunoaste starea de pace

Decat atunci cand fiecare om

Isi va asuma responsabilitatea

De a-i ierta pe toti ceilalti,

Inclusiv pe el insusi,

In intregime.

 

Vino pe Portalul nostru sa discutam impreuna despre iertare.

Pierderea inocentei

Vreau sa redau un fragment ce m-a miscat, din cartea Arta de a iubi, de Don Miguel Ruiz.  Eu si Alex recomandam aceasta carte tuturor. Te schimba in bine, iti face viata mai frumoasa, iti vindeca ranile emotionale. Prin vara am citit-o de doua ori. Merita! ;)

 

“Imaginaţi-vă că aveţi doi sau trei ani. Sunteţi fericit, vă jucaţi, exploraţi lumea. Nu sunteţi conştient de ceea ce este bine sau rău, de ceea ce este corect sau greşit, de ceea ce trebuie să faceţi sau de ceea ce nu trebuie să faceţi, căci nu aţi fost încă domesticit. Vă jucaţi în sufragerie cu tot ceea ce găsiţi în jurul dumneavoastră. Nu aveţi nici cea mai mică intenţie rea, nu doriţi să distrugeţi nimic, dar se întâmplă să vă jucaţi cu chitara lui tata. Pentru dumneavoastră este doar o jucărie; în nici un caz nu v-aţi propus să-i faceţi lui tata un rău. Dar tatăl dumneavoastră are una din acele zile în care totul îi merge pe dos. A avut probleme la serviciu, s-a întors acasă şi vă găsește în sufragerie jucându-vă cu lucrurile lui. Se enervează imediat, aşa că începe să vă bată.

Din punctul dumneavoastră de vedere acest lucru este o injustiţie. Tata de-abia a intrat în cameră şi începe imediat să vă lovească. Iar dumneavoastră aveaţi încredere în el, căci era tatăl dumneavoastră, cel care de regulă vă proteja, vă lăsa să vă jucaţi şi să fiţi cel care doreaţi să fiţi. Dintr-odată, ceva nu mai este în ordine. În inima dumneavoastră a apărut o durere, generată de injustiţia la care aţi fost supus.

Sunteţi sensibil; vă doare şi începeţi să plângeţi. Nu plângeţi însă numai din cauză că vă loveşte. Nu atât agresiunea fizică vă produce durerea din suflet, cât cea emoţională, simţul că s-a produs o nedreptate. În fond, nu aţi făcut nimic rău.

Acest simţ al nedreptăţii comise produce o rană în sufletul dumneavoastră. Corpul dumneavoastră emoţional este rănit, iar în acel moment vă pierdeţi o parte din inocenţa dumneavoastră. Aţi învăţat că nu puteţi avea întotdeauna încredere în tatăl dumneavoastră. Chiar dacă mintea dumneavoastră nu realizează încă acest lucru, căci nu a învăţat încă să analizeze, ea realizează totuşi că nu mai poate avea încredere în tatăl dumneavoastră. Corpul emoţional vă spune că există ceva în care nu puteţi avea încredere şi care se poate repeta.

Reacţia dumneavoastră poate fi teama, sau mânia, sau ruşinea, sau pur şi simplu plânsul. Această reacţie înseamnă deja o otravă emoţională, căci reacţia normală de dinainte de domesticire este dorinţa de a răspunde cu aceeaşi monedă nedreptăţii comise, adică de a vă lovi la rândul dumneavoastră tatăl. Ridicaţi mâna la el, dar acest lucru îl înfurie şi mai tare.

Reacţia lui generează o pedeapsă şi mai mare pentru dumneavoastră. Acum sunteţi convins că o să vă distrugă. Aţi învăţat deja să vă temeţi de el, aşa că nu vă mai apăraţi, căci ştiţi că acest lucru nu va face decât să înrăutăţească şi mai tare lucrurile.

Nu înțelegeți încă de ce, dar ştiţi deja că tata v-ar putea omorî. Acest lucru produce o rană foarte gravă în mintea dumneavoastră. Înainte, mintea dumneavoastră era complet sănătoasă; eraţi complet inocent. După această experienţă, mintea raţională încearcă să găsească o explicaţie. Învăţaţi să reacţionaţi într-un anumit fel: în felul dumneavoastră personal. Emoţia respectivă rămâne în interiorul dumneavoastră şi vă schimbă de-a pururi cursul vieţii.

Experienţa se va repeta apoi din ce în ce mai des.

Injustiţiile se vor accentua, vor veni din partea mamei şi a tatălui, a fraţilor şi surorilor mai mari, a unchilor şi mătuşilor, din partea şcolii, a societăţii, din partea tuturor. Cu fiecare rană nouă, veţi învăţa să vă apăraţi, dar nu aşa cum o făceaţi înainte de domesticire, când vă limitaţi să vă apăraţi pe moment, după care vă continuaţi joaca.

Acum a apărut în interiorul rănii ceva care la început nu reprezintă o problemă majoră: otrava emoţională. Aceasta se acumulează însă, iar mintea începe să se joace cu ea. Începeţi să fiţi din ce în ce mai îngrijorat în legătura cu viitorul, căci aveţi deja amintirea otrăvii şi nu doriţi ca ea să se repete.

Mai aveţi şi alte amintiri: aceea de a fi acceptat. Vă mai amintiţi de vremea când mama şi tata vă acceptau şi când totul era în armonie. Vă doriţi din nou acea armonie, dar nu ştiţi cum să o recreaţi. Şi întrucât nu puteţi ieşi din sfera propriilor dumneavoastră percepții, tot ce se petrece în jurul dumneavoastră pare să fie din cauza dumneavoastră. Ajungeţi să credeţi că tata se ceartă cu mama din cauza dumneavoastră, chiar dacă cearta lor nu are nimic de-a face cu dumneavoastră.

Treptat, vă pierdeţi astfel inocenţa. Începeţi să simţiţi resentimente, iar la un moment dat deveniţi incapabil să mai iertaţi. În timp, aceste incidente şi interacţiuni vă conving că nu este deloc sigur să fiţi cel care sunteţi. Acest mecanism se produce în cazul tuturor oamenilor, variind însă în funcţie de inteligenţa şi educaţia lor. El depinde de multe lucruri. Dacă aveţi noroc, domesticirea nu este atât de puternică. Dacă nu aveţi însă noroc, ea va fi atât de puternică, iar rănile atât de adânci, încât puteţi ajunge să vă temeţi chiar să mai vorbiţi. Aşa se nasc oamenii sfioşi. Sfiala nu este altceva decât teama de a vorbi, de a te exprima pe tine însuţi. Puteţi ajunge să credeţi că nu ştiţi să dansaţi sau să cântaţi, dar aceasta nu este decât o reprimare a instinctului înnăscut al omului de a iubi.

Oamenii se folosesc de teamă pentru a-i domestici pe alţi oameni, iar teama noastră creşte odată cu fiecare nouă experienţă a injustiţiei. Simţul nedreptăţii este cuţitul care taie şi rănește corpul nostru emoţional. Otrava emoţională este creată de reacţia noastră la ceea ce considerăm a fi o nedreptate. Unele răni se vor vindeca, dar altele vor rămâne infectate şi vor acumula din ce în ce mai multă otravă. Atunci când nivelul otrăvii creşte prea mult, noi simţim nevoia să ne eliberăm de ea, trimiţând-o altei persoane. Cum? Prin captarea atenţiei respectivei persoane.”

Mai mult din acest capitol puteti citi pe Portalul de evolutie, progres si dezvoltare personala. Puteti da Like la pagina daca aveti cont fb.

 

La multi ani, România!

De ce iubesc Romania si nu am ales sa plec afara? Acum un an ni s-a acordat sansa sa mergem in Noua Zeelanda pt un contract de 5 ani, in care nu am fi dus lipsa de nimic. Dar pt ce bun? Sa ai bani, dar sa nu ai absolut  toata familia langa tine? Sa nu ai toti prietenii langa tine,  sa iesi pe strada si sa nu iti auzi limba materna, sa nu te simti in siguranta…

Imi place sa calatoresc, sa vizitez multe tari, dar nu sa muncesc in afara Romaniei.

Acum 1 an jumatate, cand Alex si Irinel (cumatrul nostru) s-au dus la Targul “Farbe – Ausbau & Fassade”  in Germania (München), si-au dat seama ca se cauta  mult tipul de pardoseli epoxidice pe care noi il producem si daca ne-am muta acolo pt 2 ani am strange o suma frumoasa de bani. M-as fi mutat un an, dar nu mai mult… si asta pt ca as fi luat-o ca pe o experienta, si nu un mod de a trai in alta tara. Mi-ar fi placut  acolo doar pt ca reluam sa invat germana, ca aveam sa vizitez locuri noi, sa cunosc oameni noi… dar asta pt un an maxim as fi putut.  Aveam unde locui, ar fi fost pus totul la punct intr-o clipa, dar am renuntat.  Acolo oamenii sunt prea reci, daca nu esti german te considera un „ ausländer”, au o parerea foarte proasta despre romani si Romania („o tara  mizerabila plina de tigani”). De ce sa ma chinui printre straini cand ma pot chinui si in tara mea si chiar sa reusesc? Sunt implinita aici.

Desi multi nu ar  fi stat pe ganduri in locul nostru: cei care nu cred ca se pot ridica pe propriile picioare in aceasta tara sau cei care considera Romania o tara josnica . Eu nu o consider asa. Ce vina are Romania, pt ca exista anumiti oameni care o trag in jos? Sa incercam noi, ceilalti, sa fim mai buni si sa o ridicam in sus si nu sa fugim in strainatate.

Romania este o continua provocare pt noi. Oricat de greu va fi, tot mai bine e aici… e locul pe care il voi purta mereu in suflet.

O iubesc pt frumusetile sale geografice. Sunt atat de multe locuri frumoase de vizitat.  Avem mare, avem munte, avem cele mai simple si totodata frumoase locatii in care ne putem reculege.

Se apropie sarbatorile de iarna. Craciun, colinde, Revelion, traditii frumoase, preparate culinare delicioase, atmosfera superba. Nu as petrece toate astea in alta tara. O singura data am prins Revelionul in Thailanda. Nu se compara cu Romania, e mult mai multa distractie la noi. Ori era de vina prezenta intregii familii?

Romania face parte din mine, iar eu fac parte din ea. Daca nu as iubi-o ar insemna ca nu m-as iubi pe mine. Aici m-am nascut, aici e normal sa mor.

Update! M-am gandit sa precizez ca asta simt eu, adica nu as fi implinita daca as locui mai multi ani in alta tara fara familie…iar asta nu inseamna ca as avea ceva cu cei care reusesc sa fie fericiti in alta parte.  Important este sa fim cu totii fericiti, indiferent de loc. :)

5 Generaţii

Recititi acest post pentru a va da o mica explicatie la poza de jos. Micul vis pe care l-am avut in ultimii 2 ani s-a indeplinit! Am reusit sa fac mult asteptatele poze “5 generatii”.

Din mama in mama: Stra-strabunica Roxaliei (11 oct 1919) -> strabunica Roxaliei (17 iulie 1944) -> bunica Roxaliei (20 aprilie 1965) -> mama Roxaliei (13 nov 1987) -> Roxalia (3 nov 2010).

Oricum te vor critica!

Am primit acum o luna de la prietena mea Elena, din Bucuresti, un pps pe mail. Mi-a placut mult si vreau sa il impart cu voi:

Era odată un cuplu cu un băiat de 12 ani şi cu un măgar. Au hotarât să muncească, să călătorească şi să cunoască lumea. Astfel, plecară toţi trei cu măgarul lor. Trecând prin primul sat, lumea comenta :
- “Priveşte copilul ăsta prost crescut: el sus pe măgar şi bieţii părinţi, în vârstă, trăgându-l de frâu”.
Atunci, femeia îi spuse soţului :
- Nu vom permite ca lumea să vorbească urât despre copil. Soţul coborî copilul şi se urcă el.
Ajungând la următorul sat, lumea murmura:
- “Priveşte acest tip neruşinat,lasă copilul şi sărmana femeie să tragă măgarul, în timp ce el merge foarte comod pe măgar”.
Atunci, luară hotărârea să o urce pe ea pe măgar, în timp ce tatăl şi fiul trăgeau de frâu.
Trecând prin al treilea sat, lumea comenta:
- “Săracul om. După ce că munceşte toată ziua, trebuie să ducă femeia pe măgar !”…
- “… Şi bietul copil, ce să aştepte de la o astfel de mamă !”
S-au pus de acord şi au hotărât să urce toţi trei pe măgar, pentru a începe din nou pelerinajul lor.
Ajungând în satul următor,au auzit locuitorii zicând:
- “Sunt nişte bestii, mai bestii decât măgarul care îi cară, îi vor distruge coloana “.
Până la urmă, hotărâră să coboare toţi trei şi să meargă alături de măgar.
Dar, trecând prin satul următor nu puteau să creadă ceea ce vocile spuneau surâzând:
- “Priviţi la idioţii ăştia trei: merg pe jos, când au un măgar care ar putea să-i ducă”.
Concluzia…
Întotdeauna te vor critica şi vor vorbi rău despre tine…va fi greu să întâlneşti pe cineva care să fie de acord cu acţiunile tale…
Atunci:
Trăieşte cum crezi !
Fă ceea ce îţi dictează inima !
Fă ceea ce simţi !
O viaţă este o piesă de teatru care nu permite repetiţii.
Pentru asta:
Cântă, râzi, dansează, iubeşte…
Şi trăieşte intens fiecare moment al vieţii tale înainte să coboare cortina şi piesa să se termine fără aplauze !

13 stadii

Nu citi acest post decat daca esti foarte energic in  momentul de fata si vrei sa te plictisesti. :)) Vorbesc serios, e unul dintre cele mai plictisitoare posturi pe care le-am scris.

De mica am fost pasionata de cifre/numere,  numerologia parandu-mi-se cea mai interesanta dintre stiintele oculte. Studiul lor determina potrivirile, drumul in viata si reflecta caracteristicile. Pe langa asta, cel mai mult imi place sa ma joc cu cifrele… sa le adun, sa le scad sau sa le combin. Dar nu oricum. Si doar acele  numere care se invart in viata mea.  De cele mai multe ori provin de la date. Imi place doar sa ma joc cu ele, dar nu sa vorbesc despre cifrele in sine ore intregi. Asa cum ar putea sa vorbeasca Alex despre cifra 1, de exemplu. Nici nu v-ati putea inchipui cate lucruri ar ascunde un “simplu” numar.

In primul rand,  numarul 13 este pe primul loc. Pe 13 sunt nascuta si iubesc acest nr. Urmeaza cifra 3, ziua nasterii fiicei mele.  Acum sa scriu cateva exemple de mici jocuri cu numerele care imi inconjoara viata.

13+ 13 = 26.   Data de nastere a sotului meu este 26.10.1984 .

1987- 1984= 3. Diferenta dintre anii nostri = ziua nasterii fetitei

3 face parte din 13.

13 - 3= 10 Luna nasterii lui Alex,  anul nasterii Roxaliei si scorul obtinut de ea la nastere.

263 = 23  Ziua in care ne-am cunoscut.

3 + 3 = 6 Dupa numerologie, asta e numarul meu. Tot pe 6 a fost primul sarut al nostru.  6 face parte din 26.

6 + 11 = 17 Luna mea de nastere si a fiicei mele este noiembrie (11). Pe 17.4 (apr) am inceput sa fim impreuna.

17 – 4 = 13

Ok. Nu trebuie sa cititi toate astea, eu doar ma distrez si atat.  Si as putea sa ma distrez si mai mult, pt ca este loc si de alte combinari. :)))

Si totusi!  Am parcurs 13 stadii pana la varsta de 23 de ani.

Primul stadiu : embrion. Durata: 8 saptamani

Al doilea stadiu: făt. Durata: 32 de saptamani

Al treilea stadiu: nou-nascut. Durata: o luna

Al patrulea stadiu: bebelus. Durata: 11 luni

Al cincilea stadiu: copil. Durata: 11 ani

Al saselea stadiu: adolescenta. Durata: 6 ani

Al saptelea stadiu: domnisoara. Durata: 1 an jumatate

Al optulea stadiu: logodnica. Durata: 2 ani si 9 luni

Al noulea stadiu: mireasa. Durata: 1 zi

Al zecelea stadiu: sotie. Durata: nedeterminat

Al unsprezecelea stadiu: gravida. Durata: 9 luni

Al doisprezecelea stadiu: leuza. Durata: 6 saptamani

Al treisprezecelea stadiu: MAMĂ! Durata: FOREVER!

Se pare ca numarul 13 ma insoteste in orice. Probabil vor urma “soacra”, “bunica” si “strabunica”. Gandesc  prea departe, nu? :))  Poate ca da, dar  gandesc prea departe daca vine vorba de al doilea copil?  Nici bine nu am nascut si deja imi e gandul la urmatorul copil. Acum vrem neaparat si un baietel. Intotdeauna mi-am dorit pereche si sper sa imi ofere D-zeu.  Vreau totusi sa astept 1 an jumatate, maxim doi pentru a ma implica 100% in cresterea Roxaliei.

Este ora 00:13 (vedeti? tot 13), si Roxalia doarme de la 23. Nici nu are rost sa ma culc, pentru ca se va trezi in jumatate de ora pt mâncărică + schimbat. Dupa ce o “alimentez”, tragem amandoua un pui de somn pana pe la 2-3, dupa care iar mâncărică + schimbat.  Poate imi va face o surpriza si doarme si ea macar 4 ore continuu in aceasta noapte. Eu tot sper… de saptamani bune. :)) Maine dimineata are programare la un control oftalmologic de rutina. Bine ca e vis-a-vis de casa mea aceasta clinica, si ma duc fix cand ii este randul. Mi-ar fi fost mila sa o tin prea mult in sala de asteptare a unei clinici. Iar dupa amiaza, mergem la tara sa isi cunoasca cealalta strabunica. Din pacate, pe strabunic a avut sansa sa il cunoasca doar din burtica, cand ea era inca embrion. Avea 8 saptamani, si am reusit sa ii arat bunicului meu poza de la ecograf. Arata ca un ursulet de jeleu Haribo. Statea exact in pozitia ursuletului. Pacat ca nu am stiut daca e fetita sau baiat… tare mi-as fi dorit sa fi stiut si el… :(

Nota! Roxalia  are acum o luna si 2 saptamani – 4700 de grame. A luat 700 de grame in ultimile 2 saptamani.

Alchimia fericirii: traiesti in trecut sau in prezent?

Sunt multe persoane carora, trecutul inca le paralizeaza viata prezenta. Stiu pe cineva care traieste in trecut! Vorbeste mereu despre el, povesteste tuturor de problemele din trecut. Se vaita! Macar daca ar povesti lucruri frumoase! Pentru ca trecutul e inca prezent in viata acestei femei, saraca incearca sa se debaraseze de tot ce inseamna prieteni/e din trecut, locuri vizitate in trecut,  barbati care au calcat in patul ei, etc. Nu vrea sa ii vada, sa stea de vorba cu ei, dar in schimb vorbeste mai mereu despre ei cu persoanele din prezent. Si sa vedeti cu cata ura si ciuda povesteste! Clar se observa tendinte de frustrare.  I-am spus sa se duca la un psiholog, dar m-a luat in ras, cred ca nu isi da seama de gravitatea problemei. Si nu o zic numai eu, ci toti care o cunosc. Ce sa mai spun si de faptul ca si-a gasit un iubit care e la fel ca ea. La prima intalnire, el i-a povestit de toate relatiile esuate si fostele iubiri “nebune”. La a doua intalnire, a fost randul ei… si de atunci mereu vorbesc despre fosti! Ea le uraste pe fostele lui, si el pe fostii ei. Ce relatie este asta? Sa vorbeasca mereu de relatiile din  trecut? Mi-e mila de ea, dar din pacate nu se poate impaca cu propriul trecut. Inca o macina multe amintiri/greseli. Nu intelege ca trebuie sa isi accepte erorile, daca vrea sa mearga inainte. Greseala este omeneasca, vitala, caracteristica omului. Dar a persevera insa in ea, este diabolic, mortal!

Probabil ca ea, mai sunt destule femei. Povestea ei, cu siguranta e asemanatoare cu a altor zeci de femei! Suflete chinuite le numesc eu!

Trecutul ne poate doar insoti, dar asta pentru a ne aminti sa nu mai repetam anumite greseli. Trebuie sa  ne impacam cu propriul trecut,  ceea ce inseamna sa nu-l uitam, dar nici sa-l pastram mereu viu inaintea ochilor (asa cum procedeaza ea). Daca l-am pastra viu inaintea ochilor, ar insemna sa nu ne lase sa traim!

Eu traiesc in prezent chiar foarte bine! Daca e sa imi amintesc ceva din trecut, sunt doar  amintirile frumoase. Nu ma gandesc la nimic din trecut care sa imi umbreasca acum prezentul.  Stiu sa pun o granita destul de clara intre trecut si prezent. Sunt atat de mult prinsa de prezent, incat cu greu ma gandesc la trecut, si la greselile din trecut. Chiar daca ele au existat, sunt atenta sa nu se mai repete.

Concluzia o stiti si voi! Daca traiesti in trecut, te distruge! Traieste astazi! Nu trai in trecut si nu te lasa paralizat de teama de viitor!

Alchimia fericirii: Căsnicia perfectă alături de soţul ideal!

Exista  asa ceva? Analizeaza relatia ta (indiferent daca esti sau nu casatorita), tu ce crezi? Te apropii de o relatie perfecta? Ai parte de un partener ideal?

Astazi  fiind “Ziua Barbatului”, vreau sa ii dedic  sotului meu acest post si sa scriu despre el… despre  cum il vad eu. Iar pentru voi vreau sa scriu despre o casnicie perfecta in general.

De cand au aparut retelele sociale si am postat cateva poze alaturi de sotul meu, am primit de la mai multe persoane necunoscute tot felul de laude. Stiti si voi, genul ala “sunteti cel mai perfect cuplu, bla bla bla”. Si ma intrebam, de ce ne vad ele ca pe un cuplu perfect, atat timp cat nu ne cunosc personal?  Doar ele nu stiu cum gandim, nu stiu ce fel de comportament avem, ce fel de persoane suntem, etc. Probabil pentru ele a fost important aspectul fizic si atat! Care intr-adevar e destul de important. In ziua te astazi, omul vrea sa vada mai intai ambalajul si dupa aceea sa observe ce se ascunde sub el. Oamenii analizeaza foarte mult imaginea. Unii, daca nu sunt satisfacuti de o imagine frumoasa, nici nu ii mai intereseaza sa cunoasca si altceva.

Tocmai de aceea, am vrut din prima sa am un iubit care sa imi placa cum arata fizic! Si nu doar mie, ci si altor 80%  de persoane care il vad.  Mai sunt fete care spun “Nu mai pot eu de ce gandesc altii! Mie sa imi placa!” Intr-adevar e ok si asa, la urma urmei tu stai in marea majoritate a timpului cu el, tu te culci cu el, si nimeni altcineva. Dar ca sa reziste o astfel de relatie trebuie sa existe o iubire foarte mare! Aceasta iubire te va ajuta sa suporti “sfaturile” tuturor prietenelor/rudelor care iti vor spune “Totusi puteai sa gasesti pe cineva mai frumos. Meriti ceva mai bun!” La inceput ii iei apararea pt ca il iubesti. Dar mai tarziu, inevitabil, vor veni certurile dintre voi din diferite chestii. La nervi o sa iti amintesti toate spusele alor tai, si de aici totul se inrautateste. Tu fiind usor influentabila, e posibil sa nu poti suporta un viitor alaturi de el… si parca… nu ti se mai pare asa frumos cum il vedeai. Usor, usor, incepi sa ii vezi defectele fizice. Incep sa te enerveze anumite lucruri, care la inceput nici nu le observai.

E normal sa va ganditi si ca invers ar fi o problema: o iubire care a pornit de la un chip atragator  poate sa se pulverizeze de indata ce se ivesc primele dificultati. De aceea este corect sa iti cunosti foarte bine partenerul indelungul unor ani, pentru a nu face un pas gresit, ajungand sa te casatoresti cu o persoana, pe care nu o mai recunosti in timpul casniciei. Despre acest lucru vreau sa specific in final. Eu dupa 7 ani, inca nu am dat de acele dificultati la Alex, si pentru ca voi sa nu credeti ca sunt superficiala, va invit sa cititi tot ce voi scrie mai jos. Am terminat cu aspectul fizic, continuam cu tot ce tine de sotul ideal.

Consider  ca Alex se apropie de un sot ideal, deoarece intruneste si alte calitati! Si le voi lua pe rand:

Imi ofera libertate! Aici nu ma refer la acea libertate extra-conjugala, unde el ar trebui  sa imi dea voie sa ii fiu infidela. Ci ma refer la faptul ca nu ma sufoca, nu ma obliga sa il sun si sa ii spun unde sunt, cu cine sunt si ce fac. Nu ma tine din scurt! Si este foarte important sa nu fiu stresata din cauza asta.

Atitudinea care tulbura de obicei libertatea intr-o relatie, se numeste dominare! Stiti si voi ca sunt barbati dominatori care incearca sa isi controleze iubitele, dar nu neaparat intr-un mod necioplit, ci punand la incercare. Ei dau ordine, dar nu neaparat pe un ton sau comportament autoritar, ci mai degraba promoveaza in permanenta (constient sau inconstient) complexe de inferioritate sau de nesiguranta. Genul asta de barbat aduce argumente sau pretexte pentru a o limita pe femeie la mediul conjugal. Iar mai tarziu ea se poate trezi redusa la o situatie de supunere si dependenta. Pe limbajul tuturor: ea a fost domesticita. Uneori se intampla si invers, o patesc barbatii “papa-lapte”.

Noi doi incercam sa nu dam ordine, ne ferim sa nu ajungem din greseala ca acei barbati sau acele femei. Deci inca un bonus pt Alex: nu imi da ordine! Doar doi soti liberi din punct de vedere psihologic pot construi relatii conjugale sanatoase.

Cand Alex pleaca cate 2-3 zile din oras, cu delegatii, chiar daca ii simt lipsa enorm nu ii interzic acest lucru niciodata, stiind ca este benefic. Si nu pt faptul ca face bani :)) ci pentru ca un cuplu are nevoie si de spatii de absenta care sa consolideze libertatea si pt a putea  recupera sentimentul noutatii si al prospetimii din relatie.

Un alt lucru bun in casnicia noastra: respectul reciproc. Sa ne respectam inseamna ca actionam cu precautie in asa fel incat sa nu ne ranim unul pe celalalt si nici sa  ne invadam sanctuarul sacru al intentiilor noastre. Sa ne respectam inseamna sa fim sinceri unul cu celalalt, sa deschidem fara conditii usile atentiei si ale devotamentului, sa ne bazam unul pe celalalt pentru a putea creste impreuna, sa devenim mai buni impreuna si sa luptam pentru scopuri comune, impartasind vise si responsabilitati. Pare usor de zis, nu? Dar oare cate cupluri se respecta in acest mod?

Mai exista un element comun care ne uneste: afinitatea. E acea simpatie, acea scanteie misterioasa care se iveste intre noi, si fara indoiala, cand suntem in prezenta celulilalt, simtim ca amandoi suntem pe aceeasi lungime de unda, ca am fi nascuti unul pentru celalalt. E ca o forta pe care o purtam in sange. O forta de tip rational si relational ce isi ascunde radacinile in subconstientul nostru.

Trec mai departe la comunicare. Noi comunicam. Comunicarea este pentru noi impartasirea sentimentelor si a viselor, presupune sa dialogam de la inima la inima, sa deschidem usile fara teama si cu deplina libertate. A comunica nu inseamna doar sa porti o conversatie, sa ai un schimb de fraze, intrebari si raspunsuri. Pot avea loc, intre doi iubiti, conversatii superficiale in care vorbesc despre tot si nu isi spun nimic. E posibil ca cei doi sa vorbeasca mult si sa nu isi spuna nimic. Si astfel, mergand pe calea lipsei de comunicare, se ajunge la probleme nerezolvate. Din aceasta greseala, observam ca pe tacute, ei acumuleaza amaraciune peste amaraciune, analizand si intorcand pe toate partile, iar si iar, in minte si in inima, tot felul de amintiri ce-i otravesc, asta pana ce izbucneste o criza, si in cel mai nefericit moment, ei explodeaza si scuipa tot veninul sub forma de acuze si amenintari, producand astfel rani incurabile.  Tocmai de aceea este bine ca Alex comunica cu mine, si eu procedez la fel. Tot ce simtim ca trebuie sa afle celalalt, spunem. Am ajuns sa ne cunoastem foarte bine.

Si daca ne cunoastem atat de bine, avem incredere unul in celalalt. Si de la aceasta incredere, nu exista gelozie. Nici din partea lui si nici din partea mea. Parerea mea este ca gelozia reflecta un nivel scazut al stimei de sine. Noi 2, daca ne apreciem corect valoarea, cu greu am putea ajunge sa ne facem griji cu privire la faptul ca cineva ne-ar putea lua locul. Conform logicii geloziei, persoanele geloase tremura la gandul ca un competitor sau altul e mai bun si le-ar putea inlocui. Mereu li se pare ca apar rivali la orizont. Sentimentul tipic al gelosilor este nesiguranta, o nesiguranta de neinvins. Cred ca e greu sa ai langa tine o persoana geloasa, din cauza ca gelosii se simt mereu nesiguri, tind sa dea o interpretare negativa lucrurilor care se intampla in jurul lor, stau mereu cu frica si-si inchipuie ca ceilalti ii subestimeaza, pentru ca ei insisi simt ca nu sunt buni de nimic. Gelosii tind sa devina nesuferiti, cerand mereu dovezi de iubire si fidelitate.  Probabil ca eu sunt atat de sigura pe mine, si datorita lui Alex care mereu imi repeta ca eu am fost si sunt cea mai buna dintre “celelalte” pe orice plan, ca sunt singura care indeplineste toate calitatile dorite de el, si fizice si psihice. Nu intru in detalii, pentru a nu le jigni pe “celelalte”, dar mi-a povestit atat de multe lucruri, incat deja ma imaginez pe un piedistal, in care niciuna nu ma ajunge. Si e mai bine asa, decat sa stau zilnic cu teama ca ar putea sa se indragosteasca de alta.

Alex  are mult mai multe calitati. Este ambitios, a stiut sa se ridice de jos, are un suflet bun, e dragastos, si are un stil aparte care innebuneste multe femei. :D Aici nu ma refer la stilul vestimentar, cu toate ca si asta e destul de important. Doar nu as putea sa umblu cu un barbat care isi ia haine de cocalar sau isi ia ciorapi albi la costum negru. Fac o paranteza lunguta: Inca am mai vazut in ziua de azi asa ceva! Unu` fusese la nunta surorii lui cu un costum inchis la culoare si cu ciorapii albi, va dati seama ca unii au susotit acest lucru, chiar si dupa nunta… de am auzit si eu,  desi nu fusesem acolo. Iar pozele de la nunta ma amuza teribil. :)) Asa, sa revin.

Si pe langa toate astea, ma iubeste! Si mi-a demonstrat-o in mii de feluri! Prin fapte, gesturi, vorbe si priviri! Desi a “copilarit” destul de bine, pe mine ma considera prima lui iubire. Nu eu zic asta, ci el! Cand imi spune lucrul asta, ii aduc aminte ca a avut ft multe prietene, dar el ma corecteaza si imi spune ca de abia cand m-a cunoscut pe mine si-a dat seama ce inseamna iubirea adevarata, si nu simpla “placere” pe care o avea pt celelalte. Mi-a spus ca adevarata iubire ascunde forte speciale care il ajuta sa rezolve problemele vietii, care il fac sa nu se opreasca din drumul catre inaltimi, catre bucuria desavarsita.  Sunt cuvintele lui astea, stiti cate scrisori mi-a scris pana acum? Normal nu trebuia sa fac public lucrul asta, dar face parte din calitatile lui: uneori stie sa fie romantic, fara sa cada intr-o extrema prea sensibila. De fapt, amandoi ne mai amintim de vreo 3-5 ori pe an sa fim romantici, ca in rest nu ne sta in caracter. Ne bufneste rasul daca ar trebui sa ne facem o declaratie pompoasa face to face. De aceea alegem uneori scrisorile… eu cele electronice (in afara de un mic roman scris de mana, in care am povestit toata relatia noastra) iar Alex cele scrise de mana. Mi-a fost mila de el de Ziua Indragostitilor, cand ne plimbam prin Promenada Mall, si era un loc special amenajat cu un balcon tip “Romeo si Julieta” si el a acceptat provocarea sa imi faca o declaratie la microfon, de se auzea in tot mall-ul :)) Ne-am simtit amandoi ciudat, si i-am zis inainte sa ma asez in balcon sa bage si el acolo o vrajeala de 5 cuvinte, luăm inelul de logodna promis de ei, si gata… o stergem :)) Zis si facut!

Tot tinut de romantism, mi se pare usor penibil ca in ziua de astazi, sa te mai duci la prima intalnire cu un fir de trandafir. As prefera un buchetel de flori de camp, pe bune! :)) Nu stiu de ce imaginea unui baiat care merge pe strada cu un fir de trandafir  mi se pare o imagine destul de jenanta. Sa stiti ca nu am vreo trauma legata de lucrul asta, sau sa nu va imaginati ca am dus lipsa de asa ceva :)) In niciun caz, in primii 2 ani si eu primeam firicele de trandafiri de la Alex, dar asta se intampla in 2005-2006. Acum deja a trecut la alta etapa, suntem in 2010, lumea a evoluat, nu mai sunt la moda “firicelele de trandafir” si vine acasa cu cate un buchet  imens de flori. Nu sunt pretentioasa, dar prefer 13 flori de Nu-ma-uita, decat 1 fir de trandafir.

Stiu ca v-am dezamagit cu gandirea asta, legata de firicelul de trandafir, dar uite ca nimeni nu este scutit sa aiba si o trasatura negativa. :P

Sa povestesc in continuare despre cum definesc eu apropierea dintre Alex si sotul ideal.

Desi este constient de toate punctele mele tari, cat si de cele slabe, nu i-a trecut niciodata prin gand sa profite de ele. Intotdeauna m-a protejat, si bratele lui mi-au fost si imi vor fi ca un refugiu in momentele mele de tulburare, dar si puterea mea ii va sta la dispozitie in luptele lui.

Mi-am adus aminte si de parintii lui. Desi este acel proverb “nu conteaza ce rude are, pt ca nu te casatoresti cu familia lui, ci cu el” , stie toata lumea cat de important este sa fii iubita de socrii. Altfel, daca treburile ar sta invers, pentru a putea supravietui un cuplu, ar avea nevoie de o iubire prea mare. Eu am avut noroc, si nu am intampinat dificultati pe acest plan. Ba din contra, parintii lui tin mai mult cu mine decat cu el. :)) Si ma iubesc foarte mult, ma plac asa cum sunt: alintata, copilaroasa si iubitoare. Si-au dat seama cat de mult il iubesc pe Alex si pentru ei a fost foarte important. Ma plac pentru ca ei stiu ca iubesc lucrurile mici si simple si nu sunt o pretentioasa-sclifosita.

Hmm… lucurile mici si simple! Alex, mereu a apreciat lucrul asta la mine. Cand e intr-o stare de euforie, imi spune: “Roxana, meriti tot! Zi-mi orice vrei din lumea asta, si-ti aduc!”  Si eu ii raspund scurt, alintandu-ma: “O ciocolata…”   Daca ati putea sa ii vedeti cum ii sclipesc ochii de iubire! Un simplu raspuns poate  face o vraja! Desi stiu sa fiu si o femeie adevarata, ii place că uneori nu uit sa fiu si copil. Sa ma bucur ca un copil de lucrurile marunte!

Acum sa trec la un capitol mic, unde am spus eu mai sus ca voi reveni si ca voi scrie despre acest lucru in final. Am scris mai sus: “De aceea este corect sa iti cunosti foarte bine partenerul indelungul unor ani, pentru a nu face un pas gresit, ajungand sa te casatoresti cu o persoana, pe care nu o mai recunosti in timpul casniciei.” Sa imi continui ideea…

Pentru unii este de ajuns sa fie indragostiti ca sa se casatoreasca, dar pentru mine acest lucru nu este de ajuns. Pentru a te casatori si a ramane casatorit toata viata e nevoie de o mare vocatie. Sunt de parere ca este mai bine sa nu te casatoresti, decat sa ajungi sa ai o casatorie gresita, care nu merge bine. Unii se casatoresc pentru ca le este frica sa nu ramana singuri. Si chiar daca nu sunt fericiti alaturi de persoana aleasa, macar patul le este cald.  Sau se casatoresc de gura parintilor: “Vrei sa ramai fata batrana si sa rada lumea de tine? Ia-l pe asta! Eu cred ca e ok!”  Pare amuzant, dar inca stiu fete, care in ziua de azi au fost impinse de la spate de catre parinti spre o casatorie.

Sau altii se hotarasc sa se casatoreasca la scurt timp dupa ce se cunosc. Ei nu stiu sa cantareasca suficient necunoscutele si riscurile, fiind captivati de “dragostea oarba”, aceasta forta ineluctabila (inevitabila), ce apare la inceputul unei relatii. In majoritatea cazurilor, cunoasterea reciproca este doar de suprafata, si cei doi se unesc in legatura casniciei fara sa se cunoasca cu adevarat. In primele faze ale iubirii, multi indragostiti idealizeaza persoana iubita, adica in realitate multi se indragostesc nu de persoana reala, ci de imaginea ideala. E un mod de convietuire periculos, prin acest mod visele mascheaza realitatea, adevarata natura a persoanei iubite apare diluata.  Desi isi cunosc deja  trasaturile pozitive ale personalitatii (lucrurile frumoase observandu-se cu usurinta), nu isi cunosc si majoritatea trasaturilor negative, care fusesera disimulate, uneori in mod voit, alteori din instinct. Si uite ca trecand inca 2-3 ani sub acelasi acoperis, cu momentele sale bune si rele, incep sa isi faca aparitia irascibilitatea, mania, nerabdarea, aspect care pana atunci zacusera ascunse.

Iubirea va deveni din ce in ce mai mica, si dorinta de a o ingriji scade. Pe masura ce scad grija si atentia, iubirea se adanceste tot mai mult pe calea dezamagirii. Ea nu moare, dar ramane o iubire rece, dezamagita. Cate casnicii dezamagite sunt la ora actuala! :( Dar asta nu inseamna ca ei traiesc intr-un conflict insuportabil, ci pur si simplu sunt dezamagiti.

Sa revin la iubirea dintre mine si Alex pentru incheiere. Probabil noi, care iubim, folosim un limbaj necunoscut celor ce nu iubesc: o privire, un suspin, un moment de tacere, sunt lucruri care vorbesc mai mult decat toate cuvintele. Iubirea care nu e gata sa sacrifice nici macar un fleac pentru binele persoanei iubite, aceea e o caricature a iubirii, sau mai bine zis, un egoism deghizat!

Va urma!

Cunoasterea de sine

Saptamana asta am inceput sa facem la master o noua materie :  psihosociologia comunicarii. E destul de interesanta.. cel putin pt mine :D. Ieri am invatat despre cunoasterea de sine, si mai exact fereastra lui Johari – aceasta metoda ne da posibilitatea de a ne cunoaste din doua perspective: perspectiva personala si perspectiva celorlalti. Ea arata cam asa! [daca aveti timp puteti sa faceti acest exercitiu pentru voi ]  Eu mi-am ”umplut” deja fereastra… prima coloana, ca la a 2 a am nevoie de “materiale” =))). Desigur este privat, si nu privat pe blog, ci privat in laptop. :))

Daca vreti sa cititi mai multe despre acest exercitiu, puteti citi aici. Daca va place psihologia asa cum imi place si mie o sa vi se para si voua interesant.

Iar spre sfarsitul cursului (normal un curs tine sambata de la 9 la 2 :D, dar ieri ne-a tinut un pic mai putin ) ne-a pus 10 intrebari legate de “cunoasterea de sine”. Ne punea intrebarea, si ne lasa cam 30 de sec sa scriem raspunsul pe foi, dupa care ne punea urmatoarea intrebare.  Raspunsul tuturor intrebarilor  mi-au venit repede in minte datorita posturilor “x lucruri despre mine”. Am reusit sa imi scriu raspunsul in doar 10 secunde.  Uite ca m-a ajutat inca la ceva scrierea acelor posturi… si nu numai la cunoasterea de sine, care e destul de importanta…

P.S.  Foarte frumos a scris Ioan despre cunoasterea de sine. Daca ai timp, recomand sa citesti acest post.

2010 © CRS • Copyright Romanian Services

Parolat: Parerea mea…

Acest post este protejat de parolă. Ca să-l vezi, te rog introdu parola:

This entry was posted on 10 noiembrie 2009, in Cunoasterea de sine. Introdu parola pentru a vizualiza comentariile.

Alchimia fericirii: EU si EL

Oare de ce cred ca numai noi 2 putem iubi atat de tare? si ca nimeni n-ar fi putut vreodata iubi inaintea noastra si ca nimeni nu va mai iubi la fel dupa noi?? Poate pt ca citesc si aud de prin diferite locuri cum se inteleg partenerii in relatiile lor. Acolo unde nu exista incredere, intelegere sau chiar iubire. Se stie ca cei care traiesc impreuna fara dragoste nu fac decat sa guste in fiecare dimineata, cand se trezesc unul langa altul, din otrava dramei pe care se incapataneaza sa o traiasca*. Unele persoane pun anumite cerinte la inceputul relatiei… e ca si cum ar fi asezat dragostea pe un talger, si de fapt cel care o negustoreste nu cauta cu adevarat iubirea.

Majoritatea cuplurilor se cearta numai din fleacuri, fac scene de gelozie fara rost… de exemplu: Un barbat ii face scandal iubitei lui pt ca unu’ de pe strada “a dezbracat-o din priviri”. Ea ce vina are? Daca vroia sa nu se mai uite baietii la prietena lui, atunci trebuia sa-si “ia” o fata urata! de fapt nu exista femei urate, ci doar neingrijite. Daca tot am ajuns la partea cu neingrijitul: multe femei, dupa ce cuceresc barbatul dorit prin mai multe trucuri de ale lor si ii atrag in mrejele specifice unei femei, se schimba dupa un timp mai indelungat, Adica, nu se mai aranjeaza, se ingrasa, nu se mai “lupta” cu celulita, stau cu parul mare pe picioare….. si la urma spun cu nerusinare: “Daca ma iubeste, ma place si asa cum sunt!” Total Gresit! Si de aceea barbatii se despart de ele sau pur si simplu le inseala. La fel e si cu sexul… cu sexul nu e de glumit.. leaga si dezleaga multe cupluri. Evident ca dezleaga atunci cand stai ca o scandura in pat sau ai parul mare pe picioare ( glumesc ) si automat el vrea sa-si gaseasca una care stie cum sa se miste si sa fie activa in pat. Dar sa nu se uite ca drumul pana la o relatie adevarata e destul de lung, iar cine sare in pat de la prima intalnire (sau chiar si de la inceputul relatiei) nu-si doreste o relatie ci o aventura.

Bun… sa ma reintorc la barbatul care ii facea scandal iubitei. Nu numai ei fac asa, chiar si femeile devin geloase cand iubitul lor este admirat de unele, sau el se uita la altele. Si o secunda de indoiala poate ucide si cea mai frumoasa iubire. Nu mai zic de aceasta indoiala care este cel mai perfid dusman al unei femei geloase. Ar trebui sa inteleaga ca cel mai pretios capital intr-o relatie totusi, dupa dragoste, este increderea*.

Eu nu pot fi geloasa! Cred ca sunt bolnava… glumeam . Multi ar spune : pt ca nu-l iubesti. Dar nu e deloc asa, datorita faptului ca imi arata in fiecare zi cat de mult ma iubeste, si imi face zilnic complimente, si imi spune ca EU sunt perfecta in toate, si ca dupa atatea relatii care le-a avut( chiar si de lunga durata) si-a dat seama cat de buna sunt fata ce celelalte si ca m-a urcat pe un piedistal atat de inalt incat nici una ( nici din trecut si nici din viitor) nu ar ajunge nici macar la picioarele mele. Chestia asta chiar a declarat pe un site ft cunoscut . Si cand stii toate astea, si mai ales ca il cunosti, si stii ft sigur ca e sincer nu mai ai de ce sa-ti faci probleme. Ne cunoastem de 4 ani, dar oficial suntem impreuna de 2 ani si 5 luni. Pe zi ce trece mai mult, ma priveste cu atata dragoste incat nici nu ai putea sa te gandesti ca ar putea sa-mi faca vreun rau vreodata.

Daca s-a “lovit” relatia noastra de ceva, a fost atunci cand s-a lovit de rautatea celor din jur. Dar intre noi doi nu s-a schimbat nimic si a ramas totul perfect chiar daca ar fi trebuit sa ne “atinga” vorbele si rautatile altora. M-am gandit ca e mai bine sa fii invidiat decat compatimit. Chiar era un citat: atunci cand vrei sa mergi undeva unde esti iubit, acolo sa nu te duci prea des, iar acolo unde nu esti iubit, nici sa nu-ti calce piciorul pt ca nenorocirea celor buni ii face fericiti pe cei rai. Mda.. chiar asa e!

O sa credeti ca sunt o naiva care imi inchipui ca toate viata voi calca pe gazon verde si catifelat si ca voi dormi pe un pat de flori. Nu e asa! Stiu ca viata e ca o campie necunoscuta si schimbatoare pe toata suprafata ei, de te trezesti uneori ca-ti intra picioarele in noroi, sau ca te ustura talpile intepate de spini. Prietenul meu mi-a spus ca ar trebui sa fiu fericita pt ca mai mereu am avut ce mi-am dorit si nu mi-a lipsit mai nimic. Pai daca are dreptate inseamna ca tocmai din cauza asta multe persoane rele m-au barfit si mi-au facut mult rau. Nu vreau sa ma laud printr-un fel anume, ba chiar sunt modesta si prietenii stiu asta , dar omul este mai sociabil si discuta cu drag despre ce simte si ce gandeste atunci cand stie ca e oarecum sub anonimat. Sa revin… Hmmm… Oare nu era mai bine pe la 13 ani cand nu aveam chiar ce-mi doream, nu eram draguta si nici nu ma iubea cine vroiam? ( bine ca eram abila ). Atunci nu imi dorea nimeni raul, dar totusi eram nefericita pt ca nu aveam parte de ce am in prezent. Si am avut de ales : sa traiesc in umbra tuturor si sa nu-mi fie nici prea bine, sau sa ies la lumina si sa fiu prada celor rai. M-am gandit sa stapanesc alchimia fericirii: adica sa fiu cum vroiam sa fiu si sa traiesc departe de cei rai. Oamenii rai, te vorbesc, spun anumite vorbe care dor… dar “vorbele ca si oamenii, nu valoreaza decat daca sunt la locul lor” (Rivarol).

In fine, stiam ca nu e bine sa te multumesti cu ceea ce esti in prezent , si sa incerci sa fii mai bun in viitor. Pt ca la urma urmei baietii sunt aceia care iti apreciaza felul de a fi si totul la tine, si femeile sunt cele rautacioase. Si doar, ce dracu’, ca tre sa ma casatoresc cu un barbat :))) Bine ca s-au mai linistit apele.

Ehh… sper ca nu am jignit pe nimeni prin postul asta … asa gandesc eu la 19 ani jumatate.

*Nota: Citatele cu steluta sunt inspirate din “Floarea de colt” de D.I.