Exista asa ceva? Analizeaza relatia ta (indiferent daca esti sau nu casatorita), tu ce crezi? Te apropii de o relatie perfecta? Ai parte de un partener ideal?
Astazi fiind “Ziua Barbatului”, vreau sa ii dedic sotului meu acest post si sa scriu despre el… despre cum il vad eu. Iar pentru voi vreau sa scriu despre o casnicie perfecta in general.
De cand au aparut retelele sociale si am postat cateva poze alaturi de sotul meu, am primit de la mai multe persoane necunoscute tot felul de laude. Stiti si voi, genul ala “sunteti cel mai perfect cuplu, bla bla bla”. Si ma intrebam, de ce ne vad ele ca pe un cuplu perfect, atat timp cat nu ne cunosc personal? Doar ele nu stiu cum gandim, nu stiu ce fel de comportament avem, ce fel de persoane suntem, etc. Probabil pentru ele a fost important aspectul fizic si atat! Care intr-adevar e destul de important. In ziua te astazi, omul vrea sa vada mai intai ambalajul si dupa aceea sa observe ce se ascunde sub el. Oamenii analizeaza foarte mult imaginea. Unii, daca nu sunt satisfacuti de o imagine frumoasa, nici nu ii mai intereseaza sa cunoasca si altceva.
Tocmai de aceea, am vrut din prima sa am un iubit care sa imi placa cum arata fizic! Si nu doar mie, ci si altor 80% de persoane care il vad. Mai sunt fete care spun “Nu mai pot eu de ce gandesc altii! Mie sa imi placa!” Intr-adevar e ok si asa, la urma urmei tu stai in marea majoritate a timpului cu el, tu te culci cu el, si nimeni altcineva. Dar ca sa reziste o astfel de relatie trebuie sa existe o iubire foarte mare! Aceasta iubire te va ajuta sa suporti “sfaturile” tuturor prietenelor/rudelor care iti vor spune “Totusi puteai sa gasesti pe cineva mai frumos. Meriti ceva mai bun!” La inceput ii iei apararea pt ca il iubesti. Dar mai tarziu, inevitabil, vor veni certurile dintre voi din diferite chestii. La nervi o sa iti amintesti toate spusele alor tai, si de aici totul se inrautateste. Tu fiind usor influentabila, e posibil sa nu poti suporta un viitor alaturi de el… si parca… nu ti se mai pare asa frumos cum il vedeai. Usor, usor, incepi sa ii vezi defectele fizice. Incep sa te enerveze anumite lucruri, care la inceput nici nu le observai.
E normal sa va ganditi si ca invers ar fi o problema: o iubire care a pornit de la un chip atragator poate sa se pulverizeze de indata ce se ivesc primele dificultati. De aceea este corect sa iti cunosti foarte bine partenerul indelungul unor ani, pentru a nu face un pas gresit, ajungand sa te casatoresti cu o persoana, pe care nu o mai recunosti in timpul casniciei. Despre acest lucru vreau sa specific in final. Eu dupa 7 ani, inca nu am dat de acele dificultati la Alex, si pentru ca voi sa nu credeti ca sunt superficiala, va invit sa cititi tot ce voi scrie mai jos. Am terminat cu aspectul fizic, continuam cu tot ce tine de sotul ideal.
Consider ca Alex se apropie de un sot ideal, deoarece intruneste si alte calitati! Si le voi lua pe rand:
Imi ofera libertate! Aici nu ma refer la acea libertate extra-conjugala, unde el ar trebui sa imi dea voie sa ii fiu infidela. Ci ma refer la faptul ca nu ma sufoca, nu ma obliga sa il sun si sa ii spun unde sunt, cu cine sunt si ce fac. Nu ma tine din scurt! Si este foarte important sa nu fiu stresata din cauza asta.
Atitudinea care tulbura de obicei libertatea intr-o relatie, se numeste dominare! Stiti si voi ca sunt barbati dominatori care incearca sa isi controleze iubitele, dar nu neaparat intr-un mod necioplit, ci punand la incercare. Ei dau ordine, dar nu neaparat pe un ton sau comportament autoritar, ci mai degraba promoveaza in permanenta (constient sau inconstient) complexe de inferioritate sau de nesiguranta. Genul asta de barbat aduce argumente sau pretexte pentru a o limita pe femeie la mediul conjugal. Iar mai tarziu ea se poate trezi redusa la o situatie de supunere si dependenta. Pe limbajul tuturor: ea a fost domesticita. Uneori se intampla si invers, o patesc barbatii “papa-lapte”.
Noi doi incercam sa nu dam ordine, ne ferim sa nu ajungem din greseala ca acei barbati sau acele femei. Deci inca un bonus pt Alex: nu imi da ordine! Doar doi soti liberi din punct de vedere psihologic pot construi relatii conjugale sanatoase.
Cand Alex pleaca cate 2-3 zile din oras, cu delegatii, chiar daca ii simt lipsa enorm nu ii interzic acest lucru niciodata, stiind ca este benefic. Si nu pt faptul ca face bani :)) ci pentru ca un cuplu are nevoie si de spatii de absenta care sa consolideze libertatea si pt a putea recupera sentimentul noutatii si al prospetimii din relatie.
Un alt lucru bun in casnicia noastra: respectul reciproc. Sa ne respectam inseamna ca actionam cu precautie in asa fel incat sa nu ne ranim unul pe celalalt si nici sa ne invadam sanctuarul sacru al intentiilor noastre. Sa ne respectam inseamna sa fim sinceri unul cu celalalt, sa deschidem fara conditii usile atentiei si ale devotamentului, sa ne bazam unul pe celalalt pentru a putea creste impreuna, sa devenim mai buni impreuna si sa luptam pentru scopuri comune, impartasind vise si responsabilitati. Pare usor de zis, nu? Dar oare cate cupluri se respecta in acest mod?
Mai exista un element comun care ne uneste: afinitatea. E acea simpatie, acea scanteie misterioasa care se iveste intre noi, si fara indoiala, cand suntem in prezenta celulilalt, simtim ca amandoi suntem pe aceeasi lungime de unda, ca am fi nascuti unul pentru celalalt. E ca o forta pe care o purtam in sange. O forta de tip rational si relational ce isi ascunde radacinile in subconstientul nostru.
Trec mai departe la comunicare. Noi comunicam. Comunicarea este pentru noi impartasirea sentimentelor si a viselor, presupune sa dialogam de la inima la inima, sa deschidem usile fara teama si cu deplina libertate. A comunica nu inseamna doar sa porti o conversatie, sa ai un schimb de fraze, intrebari si raspunsuri. Pot avea loc, intre doi iubiti, conversatii superficiale in care vorbesc despre tot si nu isi spun nimic. E posibil ca cei doi sa vorbeasca mult si sa nu isi spuna nimic. Si astfel, mergand pe calea lipsei de comunicare, se ajunge la probleme nerezolvate. Din aceasta greseala, observam ca pe tacute, ei acumuleaza amaraciune peste amaraciune, analizand si intorcand pe toate partile, iar si iar, in minte si in inima, tot felul de amintiri ce-i otravesc, asta pana ce izbucneste o criza, si in cel mai nefericit moment, ei explodeaza si scuipa tot veninul sub forma de acuze si amenintari, producand astfel rani incurabile. Tocmai de aceea este bine ca Alex comunica cu mine, si eu procedez la fel. Tot ce simtim ca trebuie sa afle celalalt, spunem. Am ajuns sa ne cunoastem foarte bine.
Si daca ne cunoastem atat de bine, avem incredere unul in celalalt. Si de la aceasta incredere, nu exista gelozie. Nici din partea lui si nici din partea mea. Parerea mea este ca gelozia reflecta un nivel scazut al stimei de sine. Noi 2, daca ne apreciem corect valoarea, cu greu am putea ajunge sa ne facem griji cu privire la faptul ca cineva ne-ar putea lua locul. Conform logicii geloziei, persoanele geloase tremura la gandul ca un competitor sau altul e mai bun si le-ar putea inlocui. Mereu li se pare ca apar rivali la orizont. Sentimentul tipic al gelosilor este nesiguranta, o nesiguranta de neinvins. Cred ca e greu sa ai langa tine o persoana geloasa, din cauza ca gelosii se simt mereu nesiguri, tind sa dea o interpretare negativa lucrurilor care se intampla in jurul lor, stau mereu cu frica si-si inchipuie ca ceilalti ii subestimeaza, pentru ca ei insisi simt ca nu sunt buni de nimic. Gelosii tind sa devina nesuferiti, cerand mereu dovezi de iubire si fidelitate. Probabil ca eu sunt atat de sigura pe mine, si datorita lui Alex care mereu imi repeta ca eu am fost si sunt cea mai buna dintre “celelalte” pe orice plan, ca sunt singura care indeplineste toate calitatile dorite de el, si fizice si psihice. Nu intru in detalii, pentru a nu le jigni pe “celelalte”, dar mi-a povestit atat de multe lucruri, incat deja ma imaginez pe un piedistal, in care niciuna nu ma ajunge. Si e mai bine asa, decat sa stau zilnic cu teama ca ar putea sa se indragosteasca de alta.
Alex are mult mai multe calitati. Este ambitios, a stiut sa se ridice de jos, are un suflet bun, e dragastos, si are un stil aparte care innebuneste multe femei. :D Aici nu ma refer la stilul vestimentar, cu toate ca si asta e destul de important. Doar nu as putea sa umblu cu un barbat care isi ia haine de cocalar sau isi ia ciorapi albi la costum negru. Fac o paranteza lunguta: Inca am mai vazut in ziua de azi asa ceva! Unu` fusese la nunta surorii lui cu un costum inchis la culoare si cu ciorapii albi, va dati seama ca unii au susotit acest lucru, chiar si dupa nunta… de am auzit si eu, desi nu fusesem acolo. Iar pozele de la nunta ma amuza teribil. :)) Asa, sa revin.
Si pe langa toate astea, ma iubeste! Si mi-a demonstrat-o in mii de feluri! Prin fapte, gesturi, vorbe si priviri! Desi a “copilarit” destul de bine, pe mine ma considera prima lui iubire. Nu eu zic asta, ci el! Cand imi spune lucrul asta, ii aduc aminte ca a avut ft multe prietene, dar el ma corecteaza si imi spune ca de abia cand m-a cunoscut pe mine si-a dat seama ce inseamna iubirea adevarata, si nu simpla “placere” pe care o avea pt celelalte. Mi-a spus ca adevarata iubire ascunde forte speciale care il ajuta sa rezolve problemele vietii, care il fac sa nu se opreasca din drumul catre inaltimi, catre bucuria desavarsita. Sunt cuvintele lui astea, stiti cate scrisori mi-a scris pana acum? Normal nu trebuia sa fac public lucrul asta, dar face parte din calitatile lui: uneori stie sa fie romantic, fara sa cada intr-o extrema prea sensibila. De fapt, amandoi ne mai amintim de vreo 3-5 ori pe an sa fim romantici, ca in rest nu ne sta in caracter. Ne bufneste rasul daca ar trebui sa ne facem o declaratie pompoasa face to face. De aceea alegem uneori scrisorile… eu cele electronice (in afara de un mic roman scris de mana, in care am povestit toata relatia noastra) iar Alex cele scrise de mana. Mi-a fost mila de el de Ziua Indragostitilor, cand ne plimbam prin Promenada Mall, si era un loc special amenajat cu un balcon tip “Romeo si Julieta” si el a acceptat provocarea sa imi faca o declaratie la microfon, de se auzea in tot mall-ul :)) Ne-am simtit amandoi ciudat, si i-am zis inainte sa ma asez in balcon sa bage si el acolo o vrajeala de 5 cuvinte, luăm inelul de logodna promis de ei, si gata… o stergem :)) Zis si facut!
Tot tinut de romantism, mi se pare usor penibil ca in ziua de astazi, sa te mai duci la prima intalnire cu un fir de trandafir. As prefera un buchetel de flori de camp, pe bune! :)) Nu stiu de ce imaginea unui baiat care merge pe strada cu un fir de trandafir mi se pare o imagine destul de jenanta. Sa stiti ca nu am vreo trauma legata de lucrul asta, sau sa nu va imaginati ca am dus lipsa de asa ceva :)) In niciun caz, in primii 2 ani si eu primeam firicele de trandafiri de la Alex, dar asta se intampla in 2005-2006. Acum deja a trecut la alta etapa, suntem in 2010, lumea a evoluat, nu mai sunt la moda “firicelele de trandafir” si vine acasa cu cate un buchet imens de flori. Nu sunt pretentioasa, dar prefer 13 flori de Nu-ma-uita, decat 1 fir de trandafir.
Stiu ca v-am dezamagit cu gandirea asta, legata de firicelul de trandafir, dar uite ca nimeni nu este scutit sa aiba si o trasatura negativa. :P
Sa povestesc in continuare despre cum definesc eu apropierea dintre Alex si sotul ideal.
Desi este constient de toate punctele mele tari, cat si de cele slabe, nu i-a trecut niciodata prin gand sa profite de ele. Intotdeauna m-a protejat, si bratele lui mi-au fost si imi vor fi ca un refugiu in momentele mele de tulburare, dar si puterea mea ii va sta la dispozitie in luptele lui.
Mi-am adus aminte si de parintii lui. Desi este acel proverb “nu conteaza ce rude are, pt ca nu te casatoresti cu familia lui, ci cu el” , stie toata lumea cat de important este sa fii iubita de socrii. Altfel, daca treburile ar sta invers, pentru a putea supravietui un cuplu, ar avea nevoie de o iubire prea mare. Eu am avut noroc, si nu am intampinat dificultati pe acest plan. Ba din contra, parintii lui tin mai mult cu mine decat cu el. :)) Si ma iubesc foarte mult, ma plac asa cum sunt: alintata, copilaroasa si iubitoare. Si-au dat seama cat de mult il iubesc pe Alex si pentru ei a fost foarte important. Ma plac pentru ca ei stiu ca iubesc lucrurile mici si simple si nu sunt o pretentioasa-sclifosita.
Hmm… lucurile mici si simple! Alex, mereu a apreciat lucrul asta la mine. Cand e intr-o stare de euforie, imi spune: “Roxana, meriti tot! Zi-mi orice vrei din lumea asta, si-ti aduc!” Si eu ii raspund scurt, alintandu-ma: “O ciocolata…” Daca ati putea sa ii vedeti cum ii sclipesc ochii de iubire! Un simplu raspuns poate face o vraja! Desi stiu sa fiu si o femeie adevarata, ii place că uneori nu uit sa fiu si copil. Sa ma bucur ca un copil de lucrurile marunte!
Acum sa trec la un capitol mic, unde am spus eu mai sus ca voi reveni si ca voi scrie despre acest lucru in final. Am scris mai sus: “De aceea este corect sa iti cunosti foarte bine partenerul indelungul unor ani, pentru a nu face un pas gresit, ajungand sa te casatoresti cu o persoana, pe care nu o mai recunosti in timpul casniciei.” Sa imi continui ideea…
Pentru unii este de ajuns sa fie indragostiti ca sa se casatoreasca, dar pentru mine acest lucru nu este de ajuns. Pentru a te casatori si a ramane casatorit toata viata e nevoie de o mare vocatie. Sunt de parere ca este mai bine sa nu te casatoresti, decat sa ajungi sa ai o casatorie gresita, care nu merge bine. Unii se casatoresc pentru ca le este frica sa nu ramana singuri. Si chiar daca nu sunt fericiti alaturi de persoana aleasa, macar patul le este cald. Sau se casatoresc de gura parintilor: “Vrei sa ramai fata batrana si sa rada lumea de tine? Ia-l pe asta! Eu cred ca e ok!” Pare amuzant, dar inca stiu fete, care in ziua de azi au fost impinse de la spate de catre parinti spre o casatorie.
Sau altii se hotarasc sa se casatoreasca la scurt timp dupa ce se cunosc. Ei nu stiu sa cantareasca suficient necunoscutele si riscurile, fiind captivati de “dragostea oarba”, aceasta forta ineluctabila (inevitabila), ce apare la inceputul unei relatii. In majoritatea cazurilor, cunoasterea reciproca este doar de suprafata, si cei doi se unesc in legatura casniciei fara sa se cunoasca cu adevarat. In primele faze ale iubirii, multi indragostiti idealizeaza persoana iubita, adica in realitate multi se indragostesc nu de persoana reala, ci de imaginea ideala. E un mod de convietuire periculos, prin acest mod visele mascheaza realitatea, adevarata natura a persoanei iubite apare diluata. Desi isi cunosc deja trasaturile pozitive ale personalitatii (lucrurile frumoase observandu-se cu usurinta), nu isi cunosc si majoritatea trasaturilor negative, care fusesera disimulate, uneori in mod voit, alteori din instinct. Si uite ca trecand inca 2-3 ani sub acelasi acoperis, cu momentele sale bune si rele, incep sa isi faca aparitia irascibilitatea, mania, nerabdarea, aspect care pana atunci zacusera ascunse.
Iubirea va deveni din ce in ce mai mica, si dorinta de a o ingriji scade. Pe masura ce scad grija si atentia, iubirea se adanceste tot mai mult pe calea dezamagirii. Ea nu moare, dar ramane o iubire rece, dezamagita. Cate casnicii dezamagite sunt la ora actuala! :( Dar asta nu inseamna ca ei traiesc intr-un conflict insuportabil, ci pur si simplu sunt dezamagiti.
Sa revin la iubirea dintre mine si Alex pentru incheiere. Probabil noi, care iubim, folosim un limbaj necunoscut celor ce nu iubesc: o privire, un suspin, un moment de tacere, sunt lucruri care vorbesc mai mult decat toate cuvintele. Iubirea care nu e gata sa sacrifice nici macar un fleac pentru binele persoanei iubite, aceea e o caricature a iubirii, sau mai bine zis, un egoism deghizat!
Va urma!
46.571289
26.925171