Pierderea inocentei

Voi reda un fragment care m-a miscat, din cartea „Arta de a iubi”, de Don Miguel Ruiz.  Recomand aceasta carte tuturor. Te schimba in bine, iti face viata mai frumoasa, iti vindeca ranile emotionale. Prin vara am citit-o de doua ori. Merita! ;)

„Imaginaţi-vă că aveţi doi sau trei ani. Sunteţi fericit, vă jucaţi, exploraţi lumea. Nu sunteţi conştient de ceea ce este bine sau rău, de ceea ce este corect sau greşit, de ceea ce trebuie să faceţi sau de ceea ce nu trebuie să faceţi, căci nu aţi fost încă domesticit. Vă jucaţi în sufragerie cu tot ceea ce găsiţi în jurul dumneavoastră. Nu aveţi nici cea mai mică intenţie rea, nu doriţi să distrugeţi nimic, dar se întâmplă să vă jucaţi cu chitara lui tata. Pentru dumneavoastră este doar o jucărie; în nici un caz nu v-aţi propus să-i faceţi lui tata un rău. Dar tatăl dumneavoastră are una din acele zile în care totul îi merge pe dos. A avut probleme la serviciu, s-a întors acasă şi vă găsește în sufragerie jucându-vă cu lucrurile lui. Se enervează imediat, aşa că începe să vă bată.

Din punctul dumneavoastră de vedere acest lucru este o injustiţie. Tata de-abia a intrat în cameră şi începe imediat să vă lovească. Iar dumneavoastră aveaţi încredere în el, căci era tatăl dumneavoastră, cel care de regulă vă proteja, vă lăsa să vă jucaţi şi să fiţi cel care doreaţi să fiţi. Dintr-odată, ceva nu mai este în ordine. În inima dumneavoastră a apărut o durere, generată de injustiţia la care aţi fost supus.

Sunteţi sensibil; vă doare şi începeţi să plângeţi. Nu plângeţi însă numai din cauză că vă loveşte. Nu atât agresiunea fizică vă produce durerea din suflet, cât cea emoţională, simţul că s-a produs o nedreptate. În fond, nu aţi făcut nimic rău.

Acest simţ al nedreptăţii comise produce o rană în sufletul dumneavoastră. Corpul dumneavoastră emoţional este rănit, iar în acel moment vă pierdeţi o parte din inocenţa dumneavoastră. Aţi învăţat că nu puteţi avea întotdeauna încredere în tatăl dumneavoastră. Chiar dacă mintea dumneavoastră nu realizează încă acest lucru, căci nu a învăţat încă să analizeze, ea realizează totuşi că nu mai poate avea încredere în tatăl dumneavoastră. Corpul emoţional vă spune că există ceva în care nu puteţi avea încredere şi care se poate repeta.

Reacţia dumneavoastră poate fi teama, sau mânia, sau ruşinea, sau pur şi simplu plânsul. Această reacţie înseamnă deja o otravă emoţională, căci reacţia normală de dinainte de domesticire este dorinţa de a răspunde cu aceeaşi monedă nedreptăţii comise, adică de a vă lovi la rândul dumneavoastră tatăl. Ridicaţi mâna la el, dar acest lucru îl înfurie şi mai tare.

Reacţia lui generează o pedeapsă şi mai mare pentru dumneavoastră. Acum sunteţi convins că o să vă distrugă. Aţi învăţat deja să vă temeţi de el, aşa că nu vă mai apăraţi, căci ştiţi că acest lucru nu va face decât să înrăutăţească şi mai tare lucrurile.

Nu înțelegeți încă de ce, dar ştiţi deja că tata v-ar putea omorî. Acest lucru produce o rană foarte gravă în mintea dumneavoastră. Înainte, mintea dumneavoastră era complet sănătoasă; eraţi complet inocent. După această experienţă, mintea raţională încearcă să găsească o explicaţie. Învăţaţi să reacţionaţi într-un anumit fel: în felul dumneavoastră personal. Emoţia respectivă rămâne în interiorul dumneavoastră şi vă schimbă de-a pururi cursul vieţii.

Experienţa se va repeta apoi din ce în ce mai des.

Injustiţiile se vor accentua, vor veni din partea mamei şi a tatălui, a fraţilor şi surorilor mai mari, a unchilor şi mătuşilor, din partea şcolii, a societăţii, din partea tuturor. Cu fiecare rană nouă, veţi învăţa să vă apăraţi, dar nu aşa cum o făceaţi înainte de domesticire, când vă limitaţi să vă apăraţi pe moment, după care vă continuaţi joaca.

Acum a apărut în interiorul rănii ceva care la început nu reprezintă o problemă majoră: otrava emoţională. Aceasta se acumulează însă, iar mintea începe să se joace cu ea. Începeţi să fiţi din ce în ce mai îngrijorat în legătura cu viitorul, căci aveţi deja amintirea otrăvii şi nu doriţi ca ea să se repete.

Mai aveţi şi alte amintiri: aceea de a fi acceptat. Vă mai amintiţi de vremea când mama şi tata vă acceptau şi când totul era în armonie. Vă doriţi din nou acea armonie, dar nu ştiţi cum să o recreaţi. Şi întrucât nu puteţi ieşi din sfera propriilor dumneavoastră percepții, tot ce se petrece în jurul dumneavoastră pare să fie din cauza dumneavoastră. Ajungeţi să credeţi că tata se ceartă cu mama din cauza dumneavoastră, chiar dacă cearta lor nu are nimic de-a face cu dumneavoastră.

Treptat, vă pierdeţi astfel inocenţa. Începeţi să simţiţi resentimente, iar la un moment dat deveniţi incapabil să mai iertaţi. În timp, aceste incidente şi interacţiuni vă conving că nu este deloc sigur să fiţi cel care sunteţi. Acest mecanism se produce în cazul tuturor oamenilor, variind însă în funcţie de inteligenţa şi educaţia lor. El depinde de multe lucruri. Dacă aveţi noroc, domesticirea nu este atât de puternică. Dacă nu aveţi însă noroc, ea va fi atât de puternică, iar rănile atât de adânci, încât puteţi ajunge să vă temeţi chiar să mai vorbiţi. Aşa se nasc oamenii sfioşi. Sfiala nu este altceva decât teama de a vorbi, de a te exprima pe tine însuţi. Puteţi ajunge să credeţi că nu ştiţi să dansaţi sau să cântaţi, dar aceasta nu este decât o reprimare a instinctului înnăscut al omului de a iubi.

Oamenii se folosesc de teamă pentru a-i domestici pe alţi oameni, iar teama noastră creşte odată cu fiecare nouă experienţă a injustiţiei. Simţul nedreptăţii este cuţitul care taie şi rănește corpul nostru emoţional. Otrava emoţională este creată de reacţia noastră la ceea ce considerăm a fi o nedreptate. Unele răni se vor vindeca, dar altele vor rămâne infectate şi vor acumula din ce în ce mai multă otravă. Atunci când nivelul otrăvii creşte prea mult, noi simţim nevoia să ne eliberăm de ea, trimiţând-o altei persoane. Cum? Prin captarea atenţiei respectivei persoane.”

Restul puteti citi din carte. O am si in format pdf pentru cine doreste. :)

otravaemotionala

 

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s