Papanaşi

Ingrediente pentru aproximativ 35 de papanași medii:

1 kg brânză dulce de vaci

4 ouă

500 grame făină

apx 240 gr zahăr

2 fiole Dr.O. esență de rom

coaja rasă de la o lămâie

un praf de sare

un plic praf de copt

ulei pentru prăjit (apx 400 ml)

smântână și dulceață pentru servit

Într-un recipient adânc se adaugă următoarele ingrediente: brânza, ouăle, zahărul, coaja de lămâie, praful de copt, fiolele de esență de rom și sarea.

Se amesteca bine, dupa care se adaugă treptat, făina.

În final, consistența aluatului trebuie să fie bine închegată, în așa fel încât în momentul în care vrei să formezi un papanas, să nu se desfacă.

Papanașul se modeleaza astfel:  se formeaza o bilă, după care se turtește un pic până când arată ca un disc mai gros. Se face o gaură în mijloc cu degetul, și se pune în uleiul încins din ceaun. Se pune ulei mult ca la gogoși.  Pentru fiecare papanaș în parte se mai face și o bilă mică, care va deveni vârful papanașului.

Dacă se desfac ușor, înainte de a-i modela și a le da drumul în ulei, se trece prin puțină făină.

Se prăjesc la foc mic. Când papanașul capătă o tentă maronie, se întoarce și pe partea cealaltă în baia de ulei. Se mai lasă câteva minute, dupa care se scot pe un șervețel, astfel încât să fie îndepărtat surplusul de ulei.

Dupa ce prăjim toți papanașii se decorează cu smântână și dulceață, înainte de a fi consumați.

Puteți ieși din rutină, cumpărând dulcețuri interesante din fructe condimentate cu scorțișoară, ghimbir, migdale, mentă, vanilie, etc. Am descoperit dulcețurile „Dulcețica mamei”, și nu mi-a venit să cred câte tipuri de dulceață pot exista. De exemplu, ați gustat vreodată dulceață de pătlăgele? E super bună.

Spor la treabă!

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s