Mothering

Motto-ul pe care il indragesc cel mai tare, cand vine vorba de mothering, este „Inainte aveam 1000 de teorii si niciun copil, iar acum am 1000 de copii si nicio teorie.”

Si il indragesc si ma distreaza pentru ca asta e realitatea… si mai cred ca toate mamele suntem de acord cu asta. Toate ne dadeam cu parerea despre cresterea copiilor, toate ne faceam planuri de cum sa ne crestem copiii, cum ne dorim sa fie, ce sa faca, etc. Doar ca nu toate teoriile se pot aplica cu succes in practica pe acest segment.

„Mie nu o sa imi tipe niciodata in magazin!”

„Iar al meu va fi respectuos si va face negresit ce ii spun eu.”

Va suna cunoscut? Sunt replicile voastre de dinainte sa aveti copii, nu? V-a iesit in totalitate? Mmmnuprea. Si totusi v-ati dat tot interesul, ati citit o groaza de carti, si v-ati educat copilul ca la carte.

Cu toate teoriile aplicate, e aproape imposibil ca un copil sa nu devina de cateva ori in viata lui super agitat intr-un magazin, din cauza oboselii. Si daca nu s-a intamplat, inseamna ca nu a fost scos suficient in oras. Si mai cred de fapt ca mofturile copilului din magazin care nu mai are stare, ne deranjeaza doar dintr-o cauza… ca ne este rusine de ce ar crede ceilalti despre noi: „nu e o mama buna, nu a stiut sa isi educe copilul” sau „ce copil razgaiat”.  Spre norocul meu (da, spre noroc) Roxalia nu a fost mofturoasa decat o data in magazin, in timp ce stateam la coada, era mai mica si voia cat mai repede acasa. Sa nu va imaginati ca facea ca in reclamele alea in care copiii se trantesc pe jos si arunca produse de pe rafturi, dar plangea destul de tare incat sa ii deranjeze pe cei de la casa. O mama are aici doua posibilitati: sa ii pese de copil sau sa ii pese de ceilalti.

Sa nu facem niciodata greseala, ca in public (si nici acasa) sa aplicam copilului cuvinte care dor: „Taci din gura! Nu vezi ca ma faci de rusine?” sau „Daca nu taci, te las aici!” Sa nu ne traumatizam copilul, doar sa le fie bine celorlalti oameni pentru cateva minute. Putem doar sa incercam sa il linistim cu termeni blanzi. Nu reusim, asta e… in 10 minute iesim din magazin si gata. Daca ceilalti sunt persoane bune, te pot lasa in fata. Evident, eu am ales sa o linistesc folosind cuvinte blande si sa ii explic ca nu mai dureaza mult, si in niciun caz sa tip la ea… pentru ca prin voce, inducem o stare de siguranta, de calm.

Pentru un copil, mama este cea mai draga si cea mai importanta fiinta, scutul lui de protectie fata de o lume necunoscuta, straina si amenintatoare. Si daca si TU in momentul in care copilul are o problema, incepi sa tipi la el, in niciun caz nu va inceta sa planga, ci il vei face sa sufere si mai tare.

Citisem acum cateva luni un articol, care mi-a ramas in minte, voi reincerca sa redau in cuvintele mele ce imi amintesc:

Intr-un magazin, o mama si cu fetita ei de cativa ani stateau la o super coada, si fetita a inceput sa planga pentru ca nu mai avea rabdare. Mama a inceput sa ridice vocea la ea si sa ii spuna: „Nu ma fa de rusine! Nu te uiti la tine cat de urata esti? De ce plangi? Nu vezi ca esti urata cand plangi? Taci odata!”. Evident toti oamenii s-au intors catre ea, ceea ce au facut-o pe fetita sa se simta si mai rau. Dupa acest episod, autoarea a scris ceva ce mi-a placut super tare: „As fi scos o oglinda si i-as fi dat-o doamnei sa vada cat de mult o uratesc cuvintele adresate fetitei ei, si nu cat de urata ar parea fetita in timpul plansului”. Si in articolul ei a mai urmat o mica lectie despre „schimbarea rolurilor”. De cate ori am vrea sa ii spunem ceva urat copilului nostru, sa ne imaginam ca cineva drag noua (iubitul, sotul sau orice persoana importanta pentru noi) ni le adreseaza:

„Ma faci de rusine!” -> cum ar fi sa iti zica iubitul tau asemenea cuvinte cand sunteti in public?

„Nu vezi ca prietena ta e cuminte, tu de ce nu esti asa?” -> si sotul tau ti-ar putea spune „nu vezi ca prietena ta e mai eleganta, tu de ce nu poti fi asa?”, ti-ar conveni?

„Esti un/o prost/proasta!” – Cat de urata sa fii la suflet incat sa ii spui copilului tau asta?

Si lista de replici ar continua la nesfarsit.

Poate ca nu e 100% un mod de a convinge o mama sa nu mai foloseasca replici traumatizante, prin compararea de mai sus, pentru ca adultii nu se pot compara cu copiii, dar totusi trebuie sa fim constiente de puterea cuvantului.

Ideea este ca putem sa citim mii de articole si sa incercam sa ne educam copiii dupa sute de teorii, daca nu punem mereu dragoste in ceea ce facem/spunem, e posibil ca un copil sa nu creasca bine neuropsihic. Nu zic ca nu ne va mai face crize de tantrum prin oras pana la varsta de 4 ani, sau ca ne va asculta mereu, sau ca va fi mereu sociabil si respectuos 7 zile din 7 cu cei din jurul sau, dar roadele le veti culege pe parcurs pana in adoloscenta. Abia atunci iti dai seama daca dragostea cu care ti-ai crescut copilul a fost suficienta, pentru ca la urma urmei asta conteaza. Sa ii construiesti tu fundatia: sa pui caramida cu caramida… caramizi pline de dragoste si de cuvinte blande, chiar daca in spatele lor au fost lectii dure. Dar cel putin nu ai fost agresiva cu el, ci ai comunicat asertiv. Un mediu tensionat formeaza adolescenti irascibili, si dragostea fata de ei poate fi un ajutor in formarea lor.

E mai usor sa corectam comportamentul unui copil crescut cu dragoste. De exemplu, daca vrem sa il invatam un lucru si el nu raspunde cerintei noastre, e suficient doar sa ne schimbam usor tonul si sa avem o atitudine mai rece si mai distanta fata de el, ca sa inteleaga ca e gresit ce a facut, iar din teama ca poate pierde dragostea ta, il va face sa nu mai greseasca in acel loc. E mai simplu sa influentezi un copil care stie ca este iubit, decat un copil care a fost certat incontinuu de cand era micut, deoarece primul are ce pierde, pe cand al doilea nu. Pentru al doilea e deja un stil de viata.

Cu toate astea, inainte de teorii & co, trebuie sa ne ascultam intuitia… si sa actionam dupa varsta, actiunea faptului si ce simtim pe moment. Degeaba pun in aplicare teoriile prietenelor mele, daca copilul meu e diferit. Nu mai zic ca un copil se schimba de la luna la luna. Si ce merge azi, nu mai merge maine. Tin minte ca acum ceva timp, cand Roxalia era mult mai micuta, si Alin se uita la noi ca la un tablou de „mama si fiica” perfect… se indeparta de noi, si ne incadra cu privirea intr-o rama. Ii placea cum o educ pe Roxalia, ce ii spun, cum inventez povesti cu morala, cum ma asculta ea, cat de responsabila sunt, etc. Adora toate lucrurile astea. Ei bine, cu timpul si-a dat seama.. cu cat creste copilul, cu atat e mai dificil de tinut in frau si ca invataturile care mergeau la ea acum un an, nu mai merg sub nicio forma acum. De aceea trebuie sa ne adaptam mereu.  Si nu reusim decat daca suntem atenti la copiii nostri si la nevoile lor, si nu mai stam sa ii comparam cu altii.

mama-hugs

2 thoughts on “Mothering

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s