Ultima zi de vara, prima zi de toamna.

Astazi m-am uitat printre mailurile noastre. Le-am pus de la inceput intr-un folder special si s-au adunat acolo multe, multe… peste 100. Asta timp de un an, chiar daca am „rupt in doua” si chatul de pe Facebook, Whats App-ul si pentru o mica perioada Viber-ul.  Mai devreme am dat de cateva mailuri trimise fix acum un an. Si mi-am amintit de cele doua povesti pe care le-am inventat noi.

pov-3sept

Despre ce este vorba. Prima noastra excursie  a avut loc in ultima zi de vara – prima zi de toamna, si a fost la Cetatea Neamtului. Eram la inceput. Liberi, optimisti, prieteni foarte buni. Cat de liberi eram stiam doar noi doi. Lumea inca nu stia ca eu sunt despartita, decat cei apropiati mie.  Iar noi doi ne stiam toate secretele. Stiam cate femei il plac pe el, si el cati barbati ma plac pe mine. Stiam toate jocurile lui, mie imi placeau, il fortam sa mai intinda coarda… ne distram. Eram cei mai buni prieteni, dar in adancul nostru stiam ca e mai mult de atat.

Asa ca am plecat! Impreuna. Singuri.

Dupa o super zi, calduroasa, cu mult fun, cu nunti la Cetate, cu oameni care se uitau la noi si ne priveau ca un cuplu, cu tinut de mana, cu hohote de ras… cand ne-am intors, la iesire din Piatra, o doamna si un domn de varsta a treia faceau autostopul. Am trecut de ei, ne-am uitat unul la celalalt, si el mi-a zis: „Trebuia sa ii luam. Pareau eleganti si ok.”

Dupa 7 secunde de gandire, eu super entuziasmata: „Ah!! Daaa! De ce nu am oprit?!? Iti dai seama ce ne-am fi distrat? Am fi putut inventa o eventuala relatie de a noastra. Sau sa inventam si sa povestim modul in care ne-am cunoscut. Sa le spunem ca suntem impreuna de la 14 ani si ca ne iubim la fel de mult ca in prima zi. Si sa nascocim tot felul de chestii.”

Alin: „Sau…”

Nu il las sa termine: ” Sau ceva care sa ii incremeneasca! Da! Ceva iesit din comun… de exemplu, ca ne-am cunoscut la un centru pentru oamenii dependenti de sex. Nici nu stii ce imaginatie bogata am! Ar fi iesit o super poveste.”

Alin, sigur pe el si cu un aer superior: „Roxana, eu am imaginatia mai bogata decat a ta.”

Pfff… atat a trebuit. Cand am ajuns acasa am hotarat sa inventam fiecare o poveste despre cum ne-am cunoscut. Iar subiectul sa fie „centrul de reabilitare pentru dependentii de sex”. Dupa ce o scriam, trebuia sa ne-o trimitem in acelasi timp pe mail. Am hotarat sa scriem o pagina si un sfert maxim, cu font Times New Roman, de 12. „Rama” de care zicea Alin mai sus, in mail, era o pagina Word, deschisa de el, a stabilit fontul, marimea si alte detalii, si a pus titlul „Povestea noastra. Varianta 1”. Asta pentru ca noi am avut de gand sa facem mai multe povesti cu mai multe teme, dar uite ca de atunci nu am mai reusit sa facem nimic.

Deoarece nu am vrut sa fiu prea siropoasa (ca nah, eram la inceput si nu dadea bine prea multe inimioare roz) am facut foarte multe glume, am dezvoltat si am povestit „frumos” despre ce simt oamenii cu hipersexualitate, etc. Ei bine, cand am citit povestea lui, m-a cuprins o emotie de nestapanit. Era atat de simpla, fara sa foloseasca cuvantul sex asa cum l-am folosit eu (de vreo 15 ori), atat de pura, de frumoasa… incat mi-am zis in gand „Dumnezeule! Eu ce rah** i-am trimis?!?”

Mi-ar placea tare mult sa fac un update si sa o postez pe a lui… caci daca o citeste careva pe a mea, se sperie. :))) E interesanta si a mea, cred ca cititoarele trilogiei 50 Shades of Grey, ar fi incantate. Doar ca mai sunt si minti incuiate.

Deci daca este si el de acord o voi publica in premiera! :))))

UPDATE! Povestea mea am postat-o AICI, dar i-am pus parola, si le-o dau doar persoanelor care au simtul umorului destul de dezvoltat, iar povestea lui o voi atasa mai jos. Nu va imaginati ca sunt povesti nemaipomenit de bine scrise, le-am scris amandoi repede intr-o jumatate de ora, la 12 ziua, cand inspiratia nu e tocmai cea mai potrivita.

~…~

Emotie… Penultima noapte la intalnirea dependentilor de sex. Ma simteam usurat, linistit si impacat. Puteam sa imi incep viata focusat, fara a mai fi bantuit de aceasta mare tentatie.

Maria, coordonatoarea acestui seminar, o femeie foarte atragatoare, cu talie de viespe, imbracata cu o rochie stransa pe corp care ii punea in evidenta formele, se pregatea sa ne multumeasca pentru ca ne-am regasit si in aceasta seara, si sa ne invite rand pe rand, sa ne povestim emotiile, trairile, sentimentele din ultima saptamana. Primul se ridica Dan in picioare. Parea sa aiba ceva pe suflet. Cu un zambet timid si rosu in obraji, ne anunta ca este ziua lui. Ne ridicam in picioare sa il felicitam, insa in acea clipa simt un parfum foarte placut venind din spate. Ma intorc si am ramas fara cuvinte… Aveam in fata mea, cei mai frumosi ochi din lume si cel mai dulce zambet, terminat cu gropite adorabile. Ma uit la Maria, aceasta exaltata fuge catre silueta din spatele meu si o ia in brate, „Roxana, ma bucur ca ai venit!”. Roxana, fara alte prezentari, se duce la Dan, il saruta pe obraji si ii ureaza „La multi ani!”. Eram furios, de ce nu putea fi ziua mea?

Ne reluam locurile. Roxana statea langa Maria. Tot seminarul nu am auzit nimic. Era atat de liniste. Singurul lucru pe care il auzeam erau bataile inimii.

Saptamana ce a urmat, am avut probleme cu somnul, cu concentrarea, cu linistea interioara. Nu puteam sa o scot pe Roxana din minte.

Ultima sedinta in cadrul asociatiei dependentilor de sex, dupa un an de tratament –

Ajung mai devreme la intalnire. Maria a aranjat sala pentru a celebra aceasta importanta zi din viata mea. Toti au venit. Lipsea cineva. „Unde este Roxana?”, o intreb pe Maria. „Astazi nu poate veni!”.

Cum? Era ultima noastra intalnire si eu nu o puteam vedea? Confidentialitatea acestui seminar, ma impiedica in aflarea datelor Roxanei.

Ma ridic in picioare in aplauzele colegilor mei. Stau…ma uit in jur, imi vad prietenii, oamenii care mi-au fost alaturi. Si asa am inceput. „Va multumesc tuturor pentru ca mi-ati fost alaturi… Imi pare rau ca v-am dezamagit. In ultima saptamana mi-am sunat fostele prietene, m-am intalnit cu ele, am fost distrat, deconcentrat, nefericit.”

Mintisem, trebuia sa fac ceva sa mai raman, sa o mai vad pe Roxana. Am fost imbratisat rand pe rand de catre participantii la seminar si incurajat ca voi reusi sa depasesc aceasta provocare, si ca pentru asta e nevoie de timp.

Am plecat ultimul. Aveam umerii trasi in fata, capul plecat, fruntea incruntata. In strada ma intalnesc cu acelasi parfum. Ridic ochii. Era Roxana. „Felicitari, am auzit ca a fost ultima ta zi la seminar.” Mi-am stapanit cu greu emotiile. Timid, i-am multumit si am invitat-o la un ceai. A fost cel mai bun ceai pe care l-am baut vreodata. Am stat pana dimineata. Ne-am cunostut mai bine, am povestit, am ras, parca ne stiam de o viata. A fost prima noastra intalnire. De atunci fiecare ceai, fiecare emotie, fiecare clipa, fericire, le traiesc doar cu EA… si ii multumesc pentru asta.

9 thoughts on “Ultima zi de vara, prima zi de toamna.

  1. Ce frumos a scris! ❤️Imi imaginez acei fluturi in stomac, acea intalnire in care speri sa-ti gasesti persoana iubita intamplator pe strada si deodata ti se lumineaza ochii si te panichezi cand o vezi!
    Acu is curioasa sa-ti citesc si povestea ta nebunatica!
    Ar trebui sa scrii si poveste voastra de dragoste! Sunt sigura ca, multi care te cunosc, ar vrea sa o citeasca!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s