Recenzie personală – Fifty Shades of Grey

*** This review may contain spoilers ***

Înainte de toată zarva asta cu Fifty Shades of Grey, îmi puneam în minte să fac o recenzie „carte-film” fix după ce urmăresc filmul. Dar s-a iscat o așa mare nebunie în primele 5 zile după lansarea filmului, încât m-am forțat să nu scriu nimic. Am zis să aștept să se liniștească apele.

E din ce în ce mai rău. S-au format 2 tabere, pro și contra FSoG. Urât este că se înjură pentru a încerca îmbunătățirea argumentelor. Domnilor, doamnelor, voi nu ați auzit de echilibru? Nu trebuie să urăști cu atât de multă putere un film dar nici să îți dai sufletul pentru el. Îți place, bine. Nu îți place, bine. Nu trebuie să dai cu pumnii în stânga și în dreapta, ca un copil căruia nu îi place mâncarea. De ce trebuie să ne exteriorizăm cu atât de mult tam tam? Pe bune acum, citeam păreri de ale voastre, și vă aveam în minte cu spume la gură în mijlocul unei crize de tantrum. :))

O iau ușor. Sunteți calmi?

Am fost la avanpremieră, în liniște, fără check-in-uri și alte statusuri care ar aduce cu ele și o dezbatere pro și contra cu prietenii. Mulți s-au certat de tot din cauza asta, și ca o bună prietenă ce sunt am evitat să ajung acolo. Bine, oricum nu sunt fan să dau check-in la cinema, căci asta ar însemna să dau periodic, la cât de cinefilă sunt. :))

Părerea mea:

Am auzit de trilogia Fifty Shades of Grey la începutul anului 2013. Ori pe la sfârșitul lui 2012. În fine, ideea e că aflasem de ea de la Dr. Oz, și astfel mi-am cumpărat cele 3 cărți prin vara 2013, după ce citisem primele 100 de pagini online. Am citit primul volum atunci. Abia acum în 2015 sunt pe cale să termin volumul II. Asta ca să înțelegeți cât de tare m-a captivat. Îl găseam atrăgător, dar nu într-atât încât să las orice pentru a-l termina. :)) Între timp dădeam de cărți cu un subiect fascinant, și lăsam din mână volumul II.

Prima impresie după ce am citit prima pagină din carte: „Doamne, câți ani are scriitoarea asta? 12?” După care, m-am liniștit, am văzut că e scris la persoana I, și erau la urma urmei gândurile unei fete de 21 de ani, fără personalitate… aș fi putut spune atunci.

Mi-am revenit, chiar am zâmbit pe alocuri, dar îmi mai dădeam și eu ochii peste cap la cât își dădea Anastasia ochii peste cap și își mușca buza. Hei, E.L. James, știi că ce e prea repetitiv strică, nu? Dar asta nu întrece în niciun caz, faptul că Ana se înroșea o dată la 3 pagini. Îmi pierea cheful pe moment când dădeam de „Ah, roșesc!”. Dar am rezistat eroic și am trecut și peste asta.

Cam astea ar fi pentru mine niște puncte slabe: repetarea unor chestii care te scot din minți (plus aducerea de nșpe mii în gând a zeiței ei intime care face flic flac și cade în șpagat și multe alte inepții). La scris are un stil simplu și accesibil, fără multă bătaie de cap, populat de clișee, știu că e o scriitoare începătoare, și datorită acestui lucru nu mă deranjează nemaipomenit. Probabil nici pe ea nu o deranjează ce gândim noi despre modul ei de scriere, la câți bani a făcut din trilogie. :)))

Ce mi-a plăcut: Faptul că am găsit vreo 20 de nuanțe ale lui Grey în iubitul meu, și asta doar în calitățile lui în care auzim cum suspină cititoarele „awww”: protecție, inteligență, politețe – bune maniere, autoritate (de aia bună – care ne atrage pe noi femeile, ha ha ha), statut, generozitate, tinerețe (tot 27), un pic de control (nici ca disperatul de Grey, dar îi place să știe tot ce are legătură cu mine în limita bunului simț), frumusețe, plus alte lucruri drăguțe. Și ca să dau un exemplu de citat care mă duce cu gândul la al meu iubit, din categoria ‘bune maniere’: „- O să mâncăm aici. Îți deschid eu ușa, spune el pe un ton care îmi dă de înțeles că n-ar fi ințelept să mă opun, așa că rămân pe loc, urmărindu-l cum ocolește mașina – oare o să renunțe vreodată la asta?”.  Genul ăsta de fragmente pe care le găseam și în viata mea, mă făceau să văd cartea cu alți ochi.

În schimb celelalte 30 de nuanțe de psihopat ale lui Grey, al meu nu le are. Cum e posibil așa ceva? :)) Da, da.. sunt norocoasă. Bun, trecem mai departe.

Ce am luat ca atare: faptul că e o ficțiune, la naiba! De ce nu pot înțelege mulți lucrul ăsta? Sunt unele persoane care spun că este extrem de dăunator și periculos pentru tinere să citească această carte, vai, dacă vor vrea să încerce BDSM-ul? Daca se vor lăsa „prostite” de băieți, cautând părți din carte în realitate? Really? Dar accesul la site-urile porno care vin odată cu accesul la internet? De ce nu se bate nimeni cu pumnii în piept pentru asta? Dar de ce nu este judecat la același nivel mondial împreună cu Fifty Shades, un roman în care este explicată o crimă pas cu pas (cum să omori, cum să ascunzi cadavrul, cum să nu lași nicio urmă)? Nu ar fi periculos pentru tinerii care sunt încă în formare? Și lista cu exemple ar putea continua, dar ați prins voi ideea. Toată lumea asta întreagă e ca un câmp periculos plin de capcane, de aceea există părinții și educația, pentru a forma copilul într-un adolescent care să fie conștient de riscurile la care s-ar expune dacă ar lua o anumită decizie.

E cea mai bine vândută carte, eu nu o consider nici foarte bună, dar nici proastă. Cred că putem rămâne cu ceva din orice și e bine să avem cunoștințe din orice domeniu. Sau poate trezește în tine anumite trăiri/stări.  Uite, de exemplu, eu am ajuns să fiu și mai recunoscătoare pentru relația în care mă aflu. Dacă fetele sunt înnebunite după un Grey S.F. care nici nu există, eu îmi dau seama că ce am eu acasă e realitate și e mult mai șmecher decât Grey din multe puncte de vedere.

De ce ar mai fi bună? Spunea dr. Oz, că multor femei de peste 40 de ani, după ce au citit cartea, li s-a îmbunătățit viața sexuală. Dacă unora li s-a stârnit apetitul sexual, altora li s-a stârnit apetitul de râs. Deci o stârnire la ele tot a fost în urma citirii cărtii. :)) Nestârnire după carte nu există. :))

Până și criticii ei, deși spun că e o carte nulă, tot au fost atrași să o citească până la final să vadă ce s-a întâmplat. Poate și pentru că are la bază un subiect sensibil, deloc abordat până acum (ei bine, a mai fost abordat în Crossfire de Sylvia Day, dar se știe că Sylvia a copiat cam multicel din trilogia doamnei James).

Un lucru bun ar fi că oamenii care nu citeau deloc cărți au fost curioși, și au început să citească pentru prima dată o carte! Trebuie să îi mulțumim autoarei că a reușit astfel să le dea un imbold de a intra în lumea cărților, poate vor da de gust și vor ajunge să citească și cărți interesante de dezvoltare personală. Și de obicei, persoanele care nu au citit în viața lor o altă carte, lor li se pare incredibilă cartea Fifty Shades of Grey, pentru că nu au grad de comparație (mai ales la modul de scriere). Sunt exact ca mine, acum 17 ani, când am pus mâna pe prima mea carte care aveam să o citesc: „Aurul dragonului”, de Jan Martenson. :)) Atunci, la 10 ani, mi s-a părut fascinantă, acum nu cred ca mi s-ar părea la fel.

Despre film

După ce am văzut trailerul, mi-am zis „încă nu s-a inventat filmul care să bată cartea”. Știind asta, NU am ieșit de la film spunând: „Mda, dezamăgitor!”. Dezamagirea apare atunci când îți faci așteptări. Eu nu mi-am făcut. Eram sigură că nici nu mă puteam bucura 100% de film, pentru că urma să mă uit la film analizându-l și comparându-l, și nicidecum să îl pot savura și asta fără să vreau.

fifty shades of grey book and movie

Nu l-am putut savura nici din cauza faptului că l-am văzut la cinema cu public feminin adolescent, gen 14-16 ani. Nu, eu nu eram cu ele. Dar au venit vreo 2-3 clanuri de câte 10 adolescente, s-au pus atât de strategic în sală, încât auzeam din fiecare colț cum chicoteau la absolut orice. Ok, uite un păr pubian, ce e de chicotit la el?

Dar am încercat să mă relaxez, deși în trailer actrița mi s-a părut ușor urâțică/încercănată și cam în vârstă pentru 21 de ani, cu fața ei de cățeluș plouat cum îl privea pe Grey la început, mi-a smuls câteva zâmbete bune. Ceea ce am apreciat. Și am început să îi îndrăgesc, chiar dacă nu aveau nimic în comun cu personajele din mintea mea. Nu am ajuns să mă îndrăgostesc de personaje astfel încât să îmi fac mapă cu poze de ale lor (probabil vă amintiți ce nebunie era cu mapele astea prin anii 2000 – Andre, Animal X, 3SudEst, etc), dar nici să îi urăsc și să mi se umfle venele când vorbesc despre ei. V-am mai zis, sunt în echilibru. :))

Peste chestii de genul „în carte avea BlackBerry, iar în film Iphone”, am putut trece detașat. Adică observ lucrul ăsta, nu mă afectează atât de tare încât să țip în gura mare în cinema despre asta, și nici să deschid IMDB-ul în timpul filmului și să îi dau nota 1.

Unii sunt dezamăgiți că Grey nu s-a schimbat și că s-a sfârșit filmul ca un rahat. Dragilor, asta e prima parte. Filmul e făcut fix după primul volum. Abia în volumul 2 se împacă, și el face un compromis, și au parte de vanilla sex. Ah, am uitat să zic.. Spoiler alert pentru acest fragment (nu continua să citești daca nu vrei să afli finalul). În volumul 3, am înțeles că ei se mută la o casă lângă un port, cu vedere deschisă spre un câmp cu flori, au un baiețel și spre sfârșitul cărții află ca vor mai avea și o fetiță. Nu vor renunța cu totul la BDSM, ci doar la părțile în care Anastasia nu le vrea. Deci cartea e mai mult decât sex, sex, control, control, sex… ctrl+sex. :))

Ca să apreciezi la nivelul său un film ecranizat după o carte, trebuie să fii obiectiv, să te detașezi de părerile altor persoane, și să fii conștient că întotdeauna cartea bate filmul, și asta pentru că în imaginația noastră, personajele pe care noi ni le creăm sunt mai potrivite pentru fiecare dintre noi decât imaginația regizorului și cum a reușit el să pună toate detaliile în practică și mai ales pentru că nu ne convine să fim prizonierii viziunii artistice a regizorilor. Doar daca ai probleme cu imaginația, un film ți s-ar părea mai bun.

În recenzia asta aveam de gând să scriu și despre tipurile de persoane care urăsc/iubesc Fifty Shades of Grey. Dar am descoperit multe dintre gândurile mele într-o recenzie făcută de Emil Calinescu, așa că nu mai avea rost să scriu și eu. De asemenea, ca și Emil, sunt de părere că cei care „se dau cu turma” critică din oficiu și că persoanele care nu au înteles subiectul critică pentru că toată lumea îl critică. Sunt unii cărora le-a plăcut, dar pentru că sunt înconjurați de persoane care detestă FSoG, consideră că s-ar face de râs dacă ar recunoaște că ei au fost încântați.

Recunoașteți, oameni buni, suntem unici, nu avem cum semăna unii cu alții, gusturile noastre sunt diferite, și în funcție de trăirile și experiențele noastre în viață și de starea de spirit pe care o avem, e normal să apreciem diferit o carte, un film sau un cântec. ;) Nu e nicio rușine.

fifty-shades-grey

Note: Pe alocuri am fost sarcastică, dacă nu te-ai prins până acum, lasă-l pe Christian Grey din mână, și apucă-te de citit John Updike, „Rabbit se odihnește”. Poate se prinde ceva din personaj și pe tine (și doar sarcasmul lui și nu nepăsarea de care dă dovadă după ce se culcă cu noră-sa)

Și acum un scurt metraj în stilul Fifty Shades of Grey – cadó!

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s