Tehnologie vs. Natură

Stau în bucătărie și mănânc liniștită. Bate cineva la ușă.

Nici nu deschid bine ușa că aud deodată două voci diferite spunând simultan același lucru: „Roxalia nu se joacă cu noi!”

Mă bufnește râsul. Sunt doi prieteni de ai Roxaliei. Amândoi mai mari decât ea cu 2, respectiv 4 ani.

– Ok, și de ce îmi spuneți mie asta?

– Păi tu ești părintele ei, poți să îi spui să se joace cu noi. Este la colțul vilei și se joacă doar cu L.

– Bine, du-te și spune-i că am rugat-o frumos să se joace cu voi.

Nici nu termin bine de zis, țipă amândoi un „Ok!” și dau fuga să iasă din vilă, entuziasmați, de parcă asta ar schimba totul și Roxalia s-ar juca cu ei.

Trec 5 minute. Din nou ciocănituri.

– Să știți că Roxalia tot nu vrea să se joace cu noi.

– Dacă nu vrea, este în regulă. Este decizia ei și trebuie să o respectați. Probabil are un moment în care vrea să se joace în alt mod. Trebuie să aveți răbdare.

Pleacă ei, vine Roxalia. O întreb care sunt motivele pentru care nu vrea să se mai joace cu doi dintre prietenii ei. Răspunsul:

– Offf, ei nu vor să înțeleagă, mă voi juca mâine cu ei. Acum vreau să am și eu o zi liberă. Atât cer.

Pam pam.

~ Roxalia, 4anișioptluni~
Și acum să scriu de ce am povestit aceste momente. Mi-am dat seama cât de mult am crescut, ba nu… cât de mult am înaintat în viață. Vă dați seama? Mai ieri eram eu cea care eram căutată de prieteni acasă. Mai ieri mă jucam eu tot felul de jocuri cu prietenii afară. Oricum, toate lucrurile astea nu mă întristează, ci ma bucură. Dar cel mai mult știți de ce? Pentru că fiica mea se joacă afară și nu stă în casă cu ochii în vreun gadget! E o fericire de nedescris.

Stă de la 17:00 până pe la 22:00 afară, cu prietenii. Vine des în casă, bea apă, mai mănâncă una alta… uneori mănâncă și la prietenii ei acasă. Și țin minte că așa făceam și eu, intram în casă și mâncam pe fugă.

De 2-3 ani de când a descoperit tableta aveam emoții pentru viitorul ei. Nu la început, căci la început eram mândra de cum poate un copil de aproape 2 ani să își pună desene singur și să reușească să facă puzzle-uri digitale. Ci mai apoi, când mi-am dat seama cât de mult ar putea să o afecteze statul ăsta pe tabletă. Mi-era frica să nu ajungă ca acei copii care nu pot merge undeva fără tableta lor. E o mare responsabilitate, dar și o provocare pentru noi, părinții secolului XXI, în ceea ce privește impactul tehnologiei asupra copiilor noștri, pentru că trebuie să reușim să învățăm copiii să controleze ei device-urile, și nu să fie controlați de acestea.

Ușor, ușor, am impus 2 reguli: „1. ai voie seara doar la maxim 2-3 desene animate pe tabletă, sau un desen animat și un joc digital. 2. nu ai voie deloc pe telefonul sau pe laptopul meu.”

Și așa și este. Dar la cât se joacă acum pe afară, seara după baie, cade ruptă de oboseală. Se pune în pat, își alege un desen animat pe tabletă… și adoarme.

Și mă bucur tare mult că am reușit să fac să fie echilibru: și un pic de tehnologie (pentru că nu aș vrea să rămână în urmă în domeniul acesta), și un pic de joaca afară și prin natură, și desen/lipit/colorat și alte activități la grădinița de vară, care să îi pună mintea la contribuție.

Dacă nu e niciun copil pe afară, tot stă și se joaca singură. Într-o zi a plouat cu găleata, și spre sfârșitul ploii, m-a rugat să o las prin ploaia mărunțică. Am lăsat-o. S-a descălțat și a mers pe asfaltul încins, ulterior răcorit de ploaie. Are o atracție pentru ploaie mai ales de când ne-a prins ploaia pe noi două la mare, și ne-am distrat super mult atunci. Și eu iubesc ploaia, mai ales cea de vară. Dar mai presus, atunci când plouă și e soare pe cer.

Încă o chestie. De când o las hai hui pe afară, parcă are sistemul imunitar mai puternic. Nu a mai răcit deloc, privind faptul că umblă de multe ori desculță, îmbrăcată subțire când e frig, etc. Ultima oară când am dus-o la Lepșa, a stat în rochiță super subțire de vară până seara la 23, timp în care noi adulții aveam hanorace pe noi, iar ceilalți copii, gecuțe. Nu a vrut nici în ruptul capului să-și ia măcar un cardigan pe ea. Și nu a răcit. Nici măcar să i se înfunde un pic nasul. Am stat cu oareșcare emoții atunci, dar cine să știe mai bine de ce are nevoie corpul ei, dacă nu ea?

Apropo de rochițe. Trebuie neapărat să notez asta mai mult pentru mine. Are câteva luni bune de când nu acceptă nimic altceva decât rochițe. Nici măcar fuste nu mai vrea. Cu greu o conving sa își ia o fustă. Rochii, rochii și numai rochii. Și musai coroniță pe cap.

Și acum revenind la tehnologie vs. natură, când am fost de curând la țară la bunicii mei, m-a implorat să o las acolo și să plec. Are și niște prietene de vârsta ei (nepoatele unei prietene din copilărie), ceea ce e bine, căci am în plan să o duc măcar o săptămână vara aceasta la țară. La țară… „țara” unde mi-am petrecut mulți ani din viață, și unde am cele mai multe aventuri. Ce frumos, sper să se repete istoria. :) În cartierul unde stăm noi, e aerul mult mai curat decât în alte părți ale orașului, deoarece există un parc mare cu pădure în apropiere, dar nu se compara cu aerul de la țară. De asta mă bucură mult să știu că vrea acolo. Chit că se va întoarce cu vreo 2-3 kg mai mult. :)) Îmi amintesc că bunica ne făcea des gogoși la micul dejun când eram mici (mie și fratelui meu). De ce nu ar face-o din nou și pentru strănepoata ei?!? :D

Vă las în continuare cu un clip de la Nature Valley. Chiar dacă e regizat, o să vă pună pe gânduri, deoarece realitatea este aceasta.

V-ați uitat?  Eu am norocul să trăiesc într-un cartier rezidențial, cu barieră și portar la intrare, cu camere video și cu loc de joacă. Tocmai datorită acestui lucru, mă simt în siguranță și stau liniștită când fetița mea stă pe afară cu prietenii și prietenele ei. Știu că nu toți părinții au acest noroc, și sunt obligați (așa văd unii, o obligare) să stea cu copiii prin parc sau pe afară. Pentru că mulți dintre ei nu rezistă decât vreo 2 ore, încearcă un fel de „shortcutparenting” de dragul libertății personale în tot procesul relației părinte-copil. Îi bagă în casă, le îndeasă un gadget pe post de baby sitter și apoi ei (părinții) stau în sfârșit relaxați… de cele mai multe ori pe internet, normal.

Mulți dintre adulți se uită la acest clip și învinovățesc copiii. Oare nu își dau seama că părinții au făcut în așa fel încât copiii lor să stea cu ochii în telefoane, laptopuri și tablete? Părinții din ziua de azi sunt cam lazy în creșterea educarea copiilor. Scuze, oricine poate crește un copil, nu oricine l-ar putea educa. Trebuie multă implicare… asta dacă nu vrei ca tehnologia să îi limiteze dezvoltarea fizică și emoțională. Să nu mai zic de celelalte riscuri la care sunt expuși: stare de lene, obezitate, dureri musculare, relaționarea și socializarea scăzută, indiferența față de mediul ambiant, etc.

Tehnologia e ca Jocul Ielelor. Limitează-i accesul la tehnologie până când nu intră de tot în joc.

mother and daughter

One thought on “Tehnologie vs. Natură

  1. Pingback: Cum să dezvolţi talentul la desen copilului tău | Confessions of a first time mom…

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s