Arena Bucătarilor – pasiune și profesionalism

Câți dintre voi vă uitați la competiții culinare ecranizate? Și câți dintre voi iubiți mâncarea? Dacă la prima întrebare nu știu un răspuns concret, la a doua întrebare știu că răspunsul ar fi: 95% din populație este înnebunită după mâncare. Știm că mâncarea face parte din primul nivel al piramidei lui Maslow, alături de alte nevoi fiziologice. Abia când suntem sătui ne putem concentra la satisfacerea altor nevoi de ale noastre.

Dacă acum mii de ani pregătirea mâncării era o necesitate, acum este o artă. Punem pasiune în gătit, aranjăm mâncarea frumos în farfurie, îi facem fotografii, le postam pe site-uri de socializare, vorbim des despre mâncare, schimbăm rețete, le inventăm, după care le adaptăm după noi și noi tendințe gastronomice, etc.

De câțiva ani au apărut competițiile culinare ecranizate. Pentru că mă atrage arta de a găti, îmi făceam timp să mă uit din când în când la ele. De ce zic din când în când? Pentru că empatizam atât de mult cu concurenții încât mă durea sufletul când anumiți chefi țipau la ei, le aruncau mâncarea și îi făceau de râs doar pentru rating. Și uite așa nu rezistam să mă uit pânâ la sfârșitul unui sezon.

Îmi doream să asist la un eveniment culinar competitiv, corect organizat, cu mult profesionalism, cu multă pasiune depusă, dar fără farfurii zburătoare și țipete. Și dacă tot mi-am dorit, am avut! :)) Am avut parte de o experiență interesantă la concursul Arena Bucătarilor, la semifinala de la Iași, din 19 aprilie.

Să vă spun și câte ceva despre concurs, ca să înțelegeți de ce am scris profesionalism în titlu. Organizatorul concursului de gătit este Selgros Cash & Carry.

Vor fi organizate 11 etape: 5 etape preliminare pentru fiecare district, urmate de 5 semifinale și o etapă finală. La oricare dintre cele cinci etape preliminare se pot înscrie numai bucătari profesioniști, care reprezintă și sunt confirmați de unități de gastronomie, clienți ai Selgros, din orașele celor cinci districte:

  • districtul București (inc. magazinele Selgros din Băneasa, Pantelimon, Berceni, Drumul Taberei, Ploiești și Craiova);
  • districtul Moldova-Iași (care include magazinele Selgros din Bacău, Iași, Suceava);
  • districtul Dobrogea-Constanța (magazinele Selgros din Agigea, Constanța, Galați și Brăila);
  • districtul Centru-Cluj (magazinele Selgros din Brașov, Târgu Mureș, Cluj Napoca);
  • districtul Vest-Arad (magazinele Selgros din Oradea, Arad și Timișoara).

Pentru înscrierile online, bucătarii doritori au trimis/vor trimite pe adresa arenabucatarilor@selgros.ro următoarele materiale: o fotografie cu produsul finit montat pe farfuria de servire respectând ingredientul secret anunțat de Selgros (pește, exclus fructe de mare); lista cu ingredientele și cantitățile necesare, rețeta fiind calibrată profesional pentru 4 porții; descrierea procesului tehnologic de preparare sau trucuri proprii folosite; CV-ul de bucătar + poză.

Înscrierile online au fost urmate de jurizarea rețetelor de către Chef Cezar Munteanu (președintele juriului), Chef Constantin Ghimpu și Chef Adi Pop. Astfel, pe fiecare district s-au selectat 8 bucătari care au ajuns la semifinala districtului de care aparțin. Momentan a avut loc semifinala pe districtul București și Moldova. Urmează să aibă loc pe 10 mai la Constanța, pe 11 iunie la Cluj și pe 7 iulie la Arad.

Fiecare semifinală va avea ca tematică principală următoarele tematici: bucătarie franceză (Selgros Băneasa), bucătarie românească (Selgros Iași), bucătărie spaniolă (Selgros Constanța Nord), bucătarie germană (Selgros Cluj), bucătarie italiană (Selgros Arad).

Concurenții semifinalelor vor prepara un singur fel de mâncare, ținând cont de specificul bucătariei din respectiva semifinală, având la dispoziție ingredientele din cămara special amenajată în zona de concurs, cât și ingredientele pe care și le pot alege din magazin.

Din fiecare semifinală vor fi declarați calificați în etapa finală câte 3 concurenți (excepție districtul București, unde vor fi 4 calificați).

ArenaBucatarilor-Iasi

Etapa finală de la București va avea loc pe 21-22 septembrie în incinta magazinului Selgros Băneasa și va fi jurizată de 5 chefi, având ca președinte de juriu un chef internațional.

Premiile vor consta în bonuri valorice de cumpărături valabile în magazinele Selgros, astfel:

  • Locul I – 10.000 lei (7000 pentru concurent și 3000 pentru unitatea gastronomică pe care o reprezintă);
  • Locul II- 7000 lei (5000 pentru concurent și 2000 pentru unitatea gastronomică pe care o reprezintă);
  • Locul III -5000 lei (3500 pentru concurent și 1500 pentru unitatea gastronomică pe care o reprezintă).

Câștigatorul va beneficia de o sesiune de training în cadrul Hotelului Oxford Thames Four Pillars cu Chef Claudio Costea.

Bun, și acum să vă spun cum a decurs semifinala din Moldova.

Cei 8 semifinaliști au fost: Bosnea Vlad, Bulbuc Gheorghe, Chiriac Bogdan, Ciocan Vlad, Dumitruț Cătălin, Procopeț Ovidiu Nicu, Rusu Codruț și Topârceanu Ionuț George.

Înainte de a se anunța cele 3 ingrediente secrete, am simțit un pic emoția lor. Iar după ce am auzit că cele 3 sunt vinul roșu Caloian, crema de brânză Arla și legumele congelate Bonduelle… m-am uitat la ei să le observ reacțiile. Calmi, au stat foarte puțin să se gândească la rețetele pe care le vor face, după care s-au dus repede să își procure ingredientele din magazin. Eu nu cred că m-aș fi descurcat într-un timp atât de scurt (asta pentru mine) să mă gândesc pe loc la o rețetă care să cuprindă cele 3 ingrediente, să mă încadrez cu rețeta în bucătărie românească, să mă încadrez în 4 porții care să cântărească între 250-300 grame, și mai ales să știu că sunt privită de zeci de oameni live. Așa că, felicitări lor! Am văzut câtă muncă se depune pentru un singur fel de mâncare, mi-am putut imagina cam câte ore din viața lor le-au petrecut în bucătărie pentru a ajunge unde sunt acum și am văzut cu câtă pasiune fac ei lucrul acesta. Fără pasiune și imaginație nu poți face nimic.

Voi prezenta din nou cei 8 bucătari prin preparatele pe care le-au făcut la semifinală. Cred că asta ar fi cea mai bună carte de vizită a lor. În ordine alfabetică:

  1. Bosnea Vlad (Focșani, reprezentant Selgros Bacău)

VladBosnea-drob-arenabucatarilor

2. Bulbuc Gheorghe (Iași, reprezentant Selgros Iași)

GheorgheBulbuc-chef-cook-arenabucatarilor

3. Chiriac Bogdan (Iași, reprezentant Selgros Iași)

BogdanChiriac-cook-chef-ArenaBucatarilor

4. Ciocan Vlad (Iasi, reprezentant Selgros Iasi)

VladCiocan-chef-cook-arenabucatarilor

5. Dumitrut Catalin (Roman, reprezentant Selgros Bacau)

CatalinDumitrut-chef-cook-ArenaBucatarilor

6. Procopeț Ovidiu Nicu (Falticeni, reprezentant Selgros Suceava)

OvidiuNicuProcopet-cook-chef-arenabucatarilor

7. Rusu Codruț (Bacău, reprezentant Selgros Bacău)

CodrutRusu-cook-chef-arenabucatarilor

8. Topârceanu Ionuț George (Suceava, reprezentant Selgros Suceava)

IonutGeorgeToparceanu-cook-chef-arenabucatarilor

 

Ținând cont de impresia generală, de prezentare, de respectarea practicilor de lucru curente, de organizarea mesei de lucru și de respectarea folosirii ingredientelor și a tematicii date, juriul a deliberat după o oră jumătate următorii 3 câștigători:

Locul III- Codruț Rusu din Bacău

Locul II – Gheorghe Bulbuc din Iași

Locul I – Ovidiu Nicu Procopeț din Fălticeni

Așadar, pe ei îi vom vedea la București alături de alți 13 concurenți, pe 21-22 septembrie.

Cât a deliberat juriul, noi, toți cei din platou am putut gusta câte puțin din fiecare preparat. Știu că nu mă pricep la tehnici de lucru, tranșări și filetări și poate nici la armonie-culoare în raport cu gustul, dar cu ale mele cunoștinte de om simplu i-aș oferi premiul „The art of plating” lui Ionuț George Topârceanu, iar cel mai mult mi-a placut la gust preparatul lui Vlad Bosnea. Poate și pentru că mai e atât de puțin timp până la Paște și mi-era super poftă de un drob bine făcut. :))

Mi-ar plăcea să scrieți în secțiunea de comentarii care farfurie vă place cel mai mult. Puteți vedea din nou toate preparatele aici, în mini clipul de pe Instagram.

Felicitări tuturor bucătarilor care reușesc să ne învie atât de bine trei dintre cele 5 simțuri (miros, gust, văz) prin preparatele pe care ni le servesc.

Felicitări Selgros, că duceți gastronomia din România la un alt nivel.

ArenaBucatarilor-chefs

 

 

 

 

 

One thought on “Arena Bucătarilor – pasiune și profesionalism

  1. Pingback: V-am mai povestit despre pasiune și profesionalism, nu? | Confessions of a first time mom…

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s