Here’s another one!

100,5 km cu bicicleta în 4 ore și 51 de minute.

Discuția de ieri cu Alin a fost așa:

⁃ Uite care-i treaba, iubitule, știu că nu o să fii de acord, dar mi-ar plăcea duminică să pedalăm 100 km. Am un trofeu de câștigat, iar provocarea spune că ar trebui să am o singură activitate de 100 km, doar în ziua de 6 septembrie.

⁃ Roxana, doar un nebun merge cu MTB-ul pe asfalt 100 km.

⁃ Momentan nu am cursieră, pedalez cu ce am și chiar vreau trofeul ăsta, îmi doresc să mă autodepășesc…

⁃ Da’ bravo, vrei să te autodepășești, dar mă bagi și pe mine în treaba asta.

⁃ Eu oricum merg singură să îmi fac pofta asta, dar dacă mi se întâmplă ceva? O să rămâi toată viața cu regretul că nu ai fost alături de mine.

⁃ Doamna psihoterapeut, îmi place că vă descurcați la șantaje emoționale, și știți prea bine că dacă eu accept ce nu îmi doresc duce la anihilarea personalității mele. Și uite că din cauza intransingenței și refuzului meu, ai scos asul din mânecă, și boom, hai, exploatează-mi slăbiciunea.

Bine, nu a știut el să o zică așa, a ieșit din gura lui doar un “Oh, Doamne!”, și după acest “Oh, Doamne”, nici nu știu cum a trecut timpul că deodată se făcuse duminică, ora 9:00, doi bicicliști fericiți (unul mai tare decât altul) în drum spre Zănești cu ținta de 100 km.

Aseară s-a uitat el pe net să se asigure și îmi spune că bateria de la ceasul meu Garmin are autonomie de 5 ore dacă stă încontinuu în activitate sportivă pentru monitorizare. I-a venit ideea să luăm cu noi încărcătorul de la ceas și o baterie externă micuță.

Astfel eu am încercat să fac tot posibilul să scot cei 100 de km sub 5 ore, pentru că de obicei cam 20 km/oră fac, acesta este ritmul meu, și mi-ar fi ieșit în capăt timp 5:00:00.

După 39 de km pedalați încontinuu, ne oprim la ruinele Mănăstirii Buciulești. Am stat acolo 15 minute, timp în care am dat activitatea pe pauză și mi-am pus ceasul la încărcat.

Ne întoarcem pe unde am venit, pe la Blăgești. Îi spun lui Alin să o luăm prin dreapta, să îi arăt și lui “Valea lu’ Ion”, unde am luat eu coroană QOM data trecută când am fost singură. Merg și mai mult, aflu că Ion ăsta are mai multe văi și ajungem până aproape de pădure, după ce s-a terminat Țârdenii Mari.

La întoarcere pofteam amândoi la o ciușmea cu apă bună din Blăgești. Îi spun că musai să culegem și două mere frumoase din copaci. Și când spun “să culegem”, înseamna ca “el să culeagă”. Sigur și-a dat seama de mesajul acesta, că asta a și făcut.

Ajungem la ciușmea, acolo erau vreo 4 flăcăi care își umpleau butoaiele cu apă. Când am frânat lângă ei, și-au retras repede butoaiele, pentru că sigur arătam mai rău decât Fata Babei din “Fata moșului și a babei” care era uscată de sete.

Ne-am umplut bidoanele și am pornit iar la drum. Pe la kilometrul 75, Alin împrumută de la un copac 2 mere. Fix acel gust din copilăria mea aveau. Și în timp ce pedalam și savuram mărul, mă gândeam la mirosul de la ora 20:00 pe care l-am simțit aici data trecută, acel miros de lapte fiert, când tocmai ce au ajuns toate vacile acasă. Mirosea a lapte fiert și ușor a ars, acel ars de toamnă. Astăzi era total alt miros, era liniștea aia de la amiază când nu se întâmpla mare lucru, toți își făceau siesta sau stăteau prin case ascunzându-se de soare… Numai noi eram călare pe biciclete, eu cu gândul la mirosuri, dar cu atenția la mărul din mână să nu mă înec naibii și la zgomotului tractorului care venea din spate.

Deodată stabilesc eu cu mine că-s într-o competiție cu tractoru’. Pfff, am terminat repede mărul și am dat-o. Băi, băiatule! Cum am dat-o! Am țipat către Alin și i-am spus: “This is Spartaaa! Dă-i, Alin, nu te opri!”

Deci dacă ești din Blăgești și ai auzit asta, da… io eram. Alin o văzut că aveam crazy eyes și și-o dat seama că e serioasă treaba. Așa că a dat-o tare, cum știe cel mai bine.

Tractorul mereu aproape de mine, cred că mergea și el cu vreo 30-35km/oră. Dar nu m-am lăsat. Și-o fi dat seama și tractoristul că-s nebună, la cum băgam cu picioarele. Poate a lăsat-o și el mai moale ca să îmi facă pe plac. Ori asta, ori îi plăcea să se holbeze la fundu’ meu.

Cert este că până am ajuns la drumul mare, după Blăgești, tractorul nu m-a ajuns, și am fost super mândră de mine.

La km 85 ne oprim la un Lukoil să își ia Alin un Gatorade. A cumpărat câte o înghețată Twix, pentru că nu-i așa că apa, mărul și înghețata sunt cele mai bune combinații?

N-am avut nici pi dracu’, la cum bobina organismul meu energia, n-o apucat intestinele să se bucure prea mult de proces.

Ajungem acasă cu bine, pentru că nah, protecții divine și repidi dau save la activitate. Observ că mai am 59% baterie la ceas și rezultatul final: 100,5 km în 4:51:00.

Fericită de performanța mea mă uit apoi pe Strava să văd cum arată acel trofeu.

Nu doar că l-am luat pe ăsta, dar am câștigat în total 13 trofee mari (valoroase dpdv sportiv după concepția mea), 2 fucking coroane (QOM), 4 cupe și o medalie.

Știți cum mă simt? Cât de satisfăcută? Poți să îți dai seama doar dacă bagi 5 ore aproape încontinuu ca nebunu’.

Știți de ce mulți nu fac asta, dând deoparte toată treaba cu efortul fizic? Când pedalezi pe lângă mașini care trec de tine uneori și cu 150km/oră, tu ești acolo în permanență în stare de prezență. Te uiți mereu la drum, nu te gândești la mama naibii. O mișcare greșită și o mierlești. Ești concentrat pe linia din fața ta, pe pietricele, pe gropi și evident, pe balegi proaspete.

De asta unii pot vedea această activitate îndelungată plictisitoare, pentru că dacă o fac nu mai au timp să gândească extra. Pentru că ei s-au obișnuit cu coroana de Queen/King of Overthinking și nu cu QOM/KOM de pe Strava.

Și pentru că… să ai mintea limpede și să fii mindfulness este din ce în ce mai greu acum în secolul vitezei.

La un moment dat când eram pe drumul național și îi dădeam cu 30 și ceva de km/oră, îl aud deodată pe Alin din spate “Dar cine dă așa de tare ca o campioană de atâția kilometri?”.

Ce și-o fi zis, că mi-am ținut autodiscursuri motivaționale de bag atât de bine, când tot ce făceam era să văd bine drumul și să îmi spun “Aerul care intră, aerul care iese…”

Pentru că poți face fucking Vipassana oriunde!

Namaste!

Măi băiete, cum adică să n-am nicio șansă?

I did it! My first 50 km! 🚴🏽‍♀️

Totul a pornit când sâmbătă, la petrecerea de botez a nepoatei mele, Meda, îi zic lui Alin că trebuie să îmi fac programul în așa fel încât până luni tre’ să mai fac 4 ore de pedalare cu bicicleta, pentru a putea câștiga un trofeu de la Strava, provocare ce ar fi ținut până ieri. Reacția lui: “N-ai nicio șansă!”

Nu știți cât m-am ambiționat. Duminică i-am spus lui Alin că indiferent cât va dura băița de mir, tot vreau să ieșim 2 ore cu bicicletele (calculasem 2 ore duminică, 2 ore luni). Am stat cu Meda vreo 5 ore până la 17:30, și apoi am ieșit la pedalat. Făcut cei 25 de km, elapsed time 2 ore și 15, moving time 1:52:00.

Apoi făcusem calculul pentru luni că tre’ să pedalez într-una, să fie moving time egal cu elapsed time, să mă asigur că depășesc orele menționate în provocare.

Vine ziua de luni. Ultima zi de vară. Se face târziu, eu convinsă că ies cu MTB-ul meu, indiferent dacă vrea sau nu Alin să mă însoțească. El mi-a zis apoi din start că iese cu Bogdan și că își vor lua cursierele să bage traseu lung și cu viteză. I-am spus că nu mă interesează și că oricum mă țin de plan pedalând pe stradă înspre Piatra Neamț.

El: “Dar nu vreau să te superi”. Cred că nu și-a dat seama cum calculam în capul meu să câștig trofeul și că pentru mine important era să îmi demonstrez ceva, și nu prea mă interesa cine mi se alătura în această călătorie. Trebuia să fiu minim eu.

Mă îmbrac cu echipament de ciclistă, îmi iau la mine vestă și frontală, pentru că ceasul era deja peste 18:30, și clar mă întorceam pe întuneric acasă. Pornesc la drum pe un mega soare. Din start mi-a trecut următorul gând: cum ar fi să bag 50 km, să îmi dobor recordul de 45 km? Am stabilit eu cu mine că așa voi face, dacă tot tre’ să pedalez încontinuu 2 ore și un pic.

Merg cu 20 km/oră și la kilometrul 13 mă ajung și băieții din urmă (Alin a făcut un ocol de 7 km până la momentul de pornire al meu). Mă felicită amândoi că am mers tare și că m-au prins cu greu și apoi m-au depășit cu super viteză și duși au fost. Au apucat să îmi mai spună că vor face stânga la Blăgești.

După miliarde de ani ajung și eu la intersecție și fac stânga spre Blăgești.

Pe la un birt, îmi spune un domn: “Bagă tare dacă vrei să îi ajungi!”. Nu știu cum s-a prins că eram împreună, că ei aveau ani lumină în fața mea. Dar îi dau tare pân’ la Valea lu’ Ion și când văd că fac 25 de km mă opresc. Îmi pun vesta reflectorizantă, îmi așez frontala la spate și îi dau lumină roșie, apoi îl sun pe Alin să îi spun că mă întorc.

Ei ajunseseră la Buhuși și a rămas să ne întâlnim la o anumită intersecție de la Blăgești, ca să mergem împreună spre Bacău. Timpul divin a fost să ajungem fix în același timp la acea intersecție.

Ne întoarcem toți 3 acasă pe întuneric, Bogdan în față ținând trena, Alin în spatele meu cu lumină roșie mare, iar eu în mijloc cu lumina de pe față rămasă fără baterie, cu juma de trup amorțit, cu umerii încleștați, cu toate muștele din Blăgești lipite de luciul meu de buze așa cum erau lipite muștele lu’ bunicu în scociu’ de pe tavan, dar cu super mega satisfacție că voi avea 50 de km când ajung acasă.

Ajungem lângă casă, ne oprim la magazinul din apropiere să bea băieții o bere, închid activitatea de pe Garmin, mă conectez la Strava. Câștig 2 trofee, nu doar pe cel pe care l-am ochit, o coroană (Queen of the Mountain) și o medalie. Se uită Alin la mine și îmi spune: “Râzi tu, dar dacă nu veneam împreună acasă o beleai fără lumină față și spate!”

Am tăcut chitic, trec peste cuvântul ăsta trivial “o beleai” și încep să mă gândesc la ce am învățat din experiența de azi:

1. Dezavantaj când te dai cu luciu super lipicios pe buze: se lipesc musculițele de buze.

2. Avantaj când te dai cu luciu lipicios pe buze: se lipesc mai întâi de buze și astfel nu-ți mai intră în gură.

3. Am nevoie de o cursieră din carbon ca să merg și eu mai tare.

4. Mereu se face plecarea cu cap și cu luminițele încărcate.

5. Dacă nu faci asta, se zice că o belești.

6. Doar că io n-am cum s-o belesc, că-s protejată divin și am mai făcut-o din nou pe aia cu Arhanghelul Mihail (protecție 24 de ore).

7. Când ești singura fimeie care folosește Strava și o arde pedalând în Valea lu’ Ion unde toate păsările dorm, primești COROANĂ pe Strava.

8. Luna frumos strălucitoare și aproape plină (95,12% plină) m-ar fi ajutat să nu o belesc complet dacă rămâneam singură.

9. Când i-am zis lui Alin că vreau să îmi cumpere o cursieră de ziua mea, n-a zis complet “NU, nu-ți iau”.

10. Se spune că satisfacția omului cea mai mare este atunci când se autodepășește fizic, și nu intelectual. Fiindcă mă autodepășesc și într-o parte și în cealaltă, pot să zic că… da, așa este.

Bate mingea

Am ales aceste 2 poze să fie primele din carusel, să îmi amintesc mai încolo când le văd, că oricât de mult devine fiică-mea domnișoară, nu înseamnă că bujorii de “obrăznicii” de la țopăielile sportive din a doua poză vor dispărea prea curând.


Păi cum să cred eu că vor dispărea, dacă până și eu și frate-miu, deși eram undeva între preadolescență și adolescență, când eram cazați la mare, și ne jucam cu mingea în camera de hotel, a trebuit să răspund la bătaia din ușă cu vocea mea, care deja nu mai era de copil, și să aud prin ușă: “Îmi cer scuze, dar cred că aveți niște copii mici acolo care se joacă și fac gălăgie.”
Ce am spus eu cu vocea mea de domnișoară? “Da, am să vorbesc cu ei.” Dar nu am vorbit cu “ei”, nu ne-am spus nouă: “cred că e momentul să nu ne mai jucăm, că suntem prea mari.” Am hlizit, și ne-am oprit pe moment.


Fiind diferența de doar un an între mine și frate-miu, noi ne-am jucat mult împreună. Rar îl convingeam să se joace cu mine cu păpușile când eram mici și des mă convingea el să jucăm fotbal în casă, box în ring (și nu, nu virtual), și tot felul de jocuri în care dacă aș fi dat drumul unui Garmin acum, s-ar fi lăsat cu înregistrare activitate cardio, dar atunci se lăsa numa’ cu bătăi în țeavă.


Pfff… să nu intru în activitățile sportive din vacanțele de la țară.
Abia de pe la 15-16 ani ne-am separat, și aveam amândoi total alte preocupări… dar până atunci: multă joacă, zeci de mii de bătăi de minge, bujori în obraji, kilometri întregi făcuți zilnic și bunici care țipau după noi să mai lăsam joaca și să trecem la masă.


Așa că, draga mea, te înțeleg și te voi acoperi mereu! ♥️

The Red Tent

Aseară am simțit să mă uit în sfârșit la “The Red Tent” (ambele părți), deși mi-l descărcase Alin încă din pandemie, dar se afla pe laptopul lui și de câte ori îmi doream să mă uit, el era plecat de acasă cu tot cu laptop.

În a doua parte a filmului am plâns pe ici pe colo așa ușor, dar la minutul 50 la o anumită replică am simțit ceva atât de puternic în inimă încât am pus pauză și nu doar că am plâns, dar am început să bocesc, să mă sufoc. Alin care nu se uita cu mine la film nu înțelegea prin ce trec, eu eram frustrată că nici eu nu înțelegeam prea multe, de ce plâng atât de tare fără să simt că o fac pentru mine.

10 minute a durat toată treaba asta când cu ultima rațiune a mea a fost să caut dacă am Fennel în casă (fusese menționat uleiul acesta esențial în film). Nu l-am găsit și m-am dat de la Anahata până la Svadhishthana cu vreo 10 blenduri cu touch, în fâșii, sperând că mă vor liniști. :)) M-am liniștit în 30 de secunde și am continut să văd filmul până la final.

M-a năucit tare, am simțit că viața lui Dinah a fost cândva ceva din mine, deși destinul ei nu are nicio treabă cu ce am trăit eu în viața asta. Deci nu a existat neapărat o empatie imensă. Am mai plâns o dată atât de tare încât a trebuit să dau pauză, la “12 ani de sclavie”, dar atunci am empatizat intens, fiind mamă. Oricum, fără să simt că mă sufoc și fără să simt că mie mi se întâmplă acel lucru.

M-am liniștit într-un final și m-am culcat.

Azi dimineață la alergat, după vreo 3 km am început să îmi simt corpul într-un fel fără explicație. De fapt nu îl mai simțeam. Deloc. Ca și cum nu era prezent. Eram din ce în ce mai amețită. Și îmi aminteam încontinuu filmul.

Mi-am amintit apoi și că primul mesaj pe care l-am citit azi la trezire era de la Cami, cu recomandarea serialului “The gift”, unde este vorba de o pictoriță care descoperă secrete universale despre un sit arheologic din Anatolia și legătura sa cu trecutul ei.

Deci mi-a apărut sub ochi “descoperă legătura sa cu trecutul ei”.

Gândidu-mă încontinuu la “daruri” în timp ce alergam, îmi apare un fazan în față. Eu considerând mereu daruri de la natură când văd căprioare, fazani sau țestoase pe traseul nostru de alergare. Mă gândeam dacă acesta era un mesaj de legătură.

M-am oprit și am observat că eram deja împământată după cum mi se mișca corpul ca o mlădiță, astfel am pus repede câteva întrebări către subconștient în Testul kinestezic din Theta Healing, și da… toate răspunsurile au fost DA. Era fix cum am bănuit eu în fucking paranoia mea. :))

Continui să alerg fără niciun spor, ajung în zona de grătare, simt miros de friptură și mă întreb dacă mi-e poftă de carne și dacă cei din film mâncau carne. :))) Mi-am amintit că erau ciobani și aveau oi. Să vă zic că la maxim 10 secunde după acest gând mi-a apărut pe traseu o turmă de oi în față? :)) Sincronicități, sincronicități, multe sincronicități.

Multe răspunsuri la întrebările din mintea mea, așezate în față în lumea reală. Wtf?!? :))

Îi povestesc în mare lui Alin și a zis să fiu concentrată pe viața asta. Știu lucrul ăsta, știu că darul este de fapt prezentul. Dar asta nu înseamnă că tre’ să avem un văl pe ochi și să nu observăm cât de conectați suntem cu viețile anterioare, cu lecțiile învățate și neînvățate și mai ales cu strămoșii noștri. Lumea te va întreba cine ești, și dacă nu știi, îți va zice ea cine ești. Preferi asta? Că eu prefer să aflu singură cine sunt eu.

Aceste nebunii fiind spuse, voi ce trăiri ciudate ați avut privind doar un film?

Cred că acest episod a fost atât de „out of this world” încât îmi dă mult de gândit, spre deosebire de alții care nu au avut experiențe de tip spiritual, eu cred că există lucruri sau forțe mai presus de ceea ce vedem/simțim, deși, totul în jurul nostru ne îndeamnă să nu credem, însă noi, cei experimentați, suntem cu un pas mai aproape de „incredibil”.

Anyway, recomand filmul, mai ales femeilor! Dacă l-ați văzut, să îmi spuneți ce părere aveți.

Când alergi cu îngerii

Running journey.

Astăzi am ieșit la alergare la 6:30 dimineața. Am alergat iar 7 km fără oprire și am scos pace-ul 5:50/km.

Vara mi se par tare faine alergările, ori foarte dimineață, ori după 8 seara, când nu mai e așa cald. Diferența este că dimineața e atât de liniște, nu vezi oameni, totul pare așa încetinit, e răcoare și prinzi momentul când totul se trezește la viață, se dezmorțește.

Ultimele 4 alergări au fost de 7 km, fără oprire, cu excepția alergării nr. 3, în care Alin m-a oprit după primul km să mă pozeze pe leagănul ăsta. Dar asta nu m-a împiedicat să alerg fără oprire restul traseului.

Astăzi stabillisem eu cu mine din start că nimic și nimeni nu mă va face să mă opresc în timpul alergării, nici dacă îmi apare iar acea căprioară frumoasă, nici dacă se oferă iar Alin să mă fotografieze în nu știu ce peisaje frumoase.

La kilometrul 4,60 mi se desface șiretul stâng. Am hotărât să continui așa până acasă, chit că a trebuit să fiu și mai atentă pe unde calc. Am calculat cu grijă să nu calc pe căcăceii proaspeți de capre trezite mult mai dimineață. Oricum roua din iarbă mi-a făcut gri adidașii albi, ce mai conta că și șiretul ajungea la fel?! Fain este atunci când alergi prin iarba udă, că simți super răcoare la picioare, iar vara este perfect.

La kilometrul 5:40, mi se desface și celălalt șiret. Dau înainte așa, fiind și mai atentă să nu calc cu un picior celălalt șiret. Nu știu cum s-a întâmplat, dar am început să alerg și mai tare. Ultimii 3 km cu șireturile desfăcute i-am alergat cu pace-ul 5:46, 5:42, 5:37. Observați? Cu cât mi se desfăcea un șiret, cu atât alergam mai repede. Dacă aveam și al treilea șiret de la al treilea picior, eu zic că puteam să mă apropii de 5:00/km. :)) Probabil am început să alerg mai tare, că m-am împuternicit mental când mi-am văzut șireturile căzute. Mi-am amintit de filmul “Bhaag Milkha, bhaag.” Este un film motivațional, și unul dintre filmele noastre preferate, în care mult timp, eu și Alin, ne împuterniceam la diverse lucruri care implicau forță fizică, și strigam în indiană “Bhaag, Milkha, Bhaag!”. Doar că de data asta îmi strigam singură în gând. :))

Știam că e riscant să alerg cu ele desfăcute, mai ales că sunt șireturi lungi, astfel mi-am făcut mental o cerere de protecție. După această cerere, mă gândesc să cer să mi se “lege” șireturile singure. Știți că eu încerc multe pe mine dpdv energetic. Pe la kilometrul 6 se încolăcește fiecare șiret sus, peste limba adidasului, fără să mai atingă pământul. Mai spuneți ceva….

La km 7 se desprind din “vrajă”, dar la 7,30 km ajung acasă și astfel am putut face poza de mai jos.

Chiar dacă sunt spirituală de nșpe mii de ani, de vreo 2 ani lucrez mai intens și cu îngerii. Înainte nu eram eu așa de mult “into archangels”, dar de când mi-au căzut în mână anumite “scrieri”, le-am încercat și m-am minunat, cer des protecție de la ei.

De exemplu, la începutul călătoriei cu alergatul când nu eram rezistentă și simțeam că îmi dau duhul după fiecare km, mă împuterniceam prin multe afirmații pozitive gândite pe moment și prin vizualizarea, că sunt trasă/împinsă de îngeri, și prindeam și mai multă forță.

Știu că pare funny, amuzant, că și pe mine mă amuză. În toată treaba asta serioasă și neserioasă pentru mulți, eu sunt serioasă și neserioasă. V-ați prins? Realitatea e nicicum. Important este să știm să ne punem ancore (fizice sau mentale) care să ne ajute să reușim ceva ce ne dorim.

Probabil dacă nu mi se întâmplau o groază de chestii ciudate de la 10-11 ani încoace care mă lăsau în mijlocul momentului cu “WTF look”, aș fi fost și eu sceptică. Cum sunt și acum la multe chestii, dar le accept dacă unii le cred, pentru că știu că realitățile noastre pot fi diferite… și totuși, repet, nicicum!

Partenerul meu este pragmatic, dar are și el chestii în care crede. Râde într-un fel plăcut de mine dacă întrec măsura cu ceva, și mă strigă Lingo Lingo (ca să înțelegeți tre’ să vedeți musai filmul “Miracol în celula 7” – pe Netflix), dar este conștient că trăiesc în echilibru, și n-o iau aiurea de tot.

Când mai ieșim cu bicicletele și știu că urmează un traseu de 30-40 km, eu îmi pun o protecție simplă de la Arh. Mihail. Spun “Arhanghele Mihail, protejează-mă pentru următoarele 24 de ore.” Și îmi imaginez un scut violet de protecție. (Dacă vă întâlniți cu persoane care credeți că au ceva cu voi, vă puteți imagina săbii sau cruci violet în fața voastră, în spate, și în laterală).

Bun. Și nu știam cum să fac să îi pun și protecție lui Alin fără să încalc liberul arbitru (nu avem voie să facem ceva pentru cineva, chiar dacă noi credem că e pentru binele lui, dacă acel cineva nu ne dă acordul). Și așa, ușor temătoare, și voce plăpândă, cu inima cât un purice la așteptarea răspunsului lui Alin la întrebarea mea “Vrei să te protejeze Arh Mihail 24 de ore?”, aud deodată un “Dacum!” 😂

Și zbaaang l-am băgat într-un scut purpuriu. :))) Am tras atunci 42 de km ca nebunii alături de tiruri. :)) Și când nu erau tiruri, erau poteci, gropi, văi și tot felul de balauri. :))

De atunci îl întreb mereu dacă vrea protecție, el îmi zice DA, și apoi fac eu toată treaba în câteva secunde.

Și dacă tot ați intrat pe blogul meu crezând că citiți o postare plină de motivare pentru alergare, vă dau eu acum motivare! De văzut filmul “Bhaag Milkha, bhaag”! Durează 3 ore, dar este atât de fain, încât nu simți cum trece timpul. După ce am văzut filmul acum câțiva ani, o perioadă noi doi nu mai ascultam muzică normală, ci soundtrack-urile din film. :)) Zindaaaa, hai toh, Pyaalaaaa…. :)) Hai, v-am lăsat! Vizionare plăcută!

P.S. Când plec la drum lung și sunt la volan, îmi imaginez că îi pun în centură în spate și pe Arhanghelii Mihail și Gabriel, și 2-3 secunde mi-i imaginez super amuzanți și cum se distrează în spate ca niște tineri, și apoi îmi dau seama că am înnebunit, zâmbesc și îmi continui drumul. Evident, protejată. :))

Nuntă-n ochi, pentru că n-au mai ajuns în cer

Până la urmă, după cei 5 km de ieri alergați care mi-au adus un trofeu și 2 cupe, am făcut cu bicicleta 21,3 km. Mă gândeam că o să mă plimb 10 km prin Parcul Gherăiești ca să îmi pot lua cel de al doilea trofeu, și că voi pleca apoi acasă. Dar nici nu fac 2,5 km că mă sună Alin.

“Stimată doamnă, îmi permiteți să vă ofer o înghețată în Parcul Cancicov?”

Bine, nu a spus chiar așa, dar cu siguranță s-a încadrat doar în 4 cuvinte pentru CĂ s-a grăbit CĂ știa CĂ nu pot să conduc cu o mână în aer prea mult timp.

Ideea am prins-o, voia să ne plimbăm mai mult prin oraș cu bicicletele, și cred că are boala aia pe care o au unii bărbați care vor să-și îngrașe iubitele, altfel nu înțeleg de unde e dorința asta a lui continuă să îmi ofere mereu înghețată când ajungem cu bicicletele în Parcul Libertății (ce frumos mai suna în trecut).

Făcut juma de oraș, îmi distrug buclele alea frumoase făcute după alergat pe care vi le-am filmat și vouă la story, iar la întoarcere o luăm pe dig. Nici nu intrăm bine pe dig, zbang o musculiță în ochiul stâng. Nu mă opresc, o las să se dizolve. Macabru, da… dar oricum murise la mine în ochi din start.

Mai pedalez, zbang, și a doua musculiță tot în ochiul stâng. Mă plâng lui Alin că viața mea nu mai poate continua în halul ăsta cu două muște-n ochi. El mă împuternicește cu o glumă de genul “ai două ca să facă nuntă bla bla bla…”. Da’ io știam că n-au cum să facă nuntă moarte, da’ nu i-am mai zis lui Alin.

Peste 2 km aveam deja 15 muște moarte, toate în ochiul stâng. Mă juuur! :))) Mici-mici, da’ multe. La un moment dat, așa șpanchie cum îl țineam, a început să îmi curgă ochiul.

Alin se uită ciudat la mine și cred că ar fi bănuit că o fi fost rimelul, da’ sigur nu știa că e waterproof, și că dâra de lacrimă cu negru, era de fapt înmormântarea muștelor, care ieșeau din ochi una câte una.

Amin!

Steluță căzătoare

Și dacă tot am vorbit vineri la story pe Instagram despre străbunica mea, “mama Stela”, ieri am avut reuniune de familie la țară, unde ne-am adunat și mai mulți membri, căăăci Victor este cel mai mic verișor prim al meu (are 3 luni jumătate), și este fiul unchiului meu – cel care se ciondănea mai mereu cu străbunica mea. :)))

Și pentru că am lucrat cu mine profund în ultima lună, l-am ținut mult timp pe Victor în brațe, și pot spune că aș putea fi pregătită să devin mamă de băieți (fetele mele știu ce blocaje aveam aici). :)) Mai ales că acum știu, datorită Mihaelei, că îmi apar pe toți stâlpii în astrologia chinezească numai cromozomi XY, și floarea iubirii în decembrie… gata, asta-i! Rămâne să mă gândesc la un nume de băiat și să mă hotărăsc în următoarele 6 luni dacă mai vreau al doilea copil. 😂 Numele de fată e pregătit încă de la începutul relației noastre.

Până atunci, mă bucur de alți bebeluși, la sfârșitul lunii vor naște 3 femei importante din viața mea: soția fratelui meu, verișoara mea bună și prietena mea. ♥️♥️♥️ O să vină pofta? N-o să vină? Vom vedea! :)))

P.S. Care erau șansele ca după ce am vorbit la story despre “mama Stela”, să ies cu bicicleta, să merg random pe o străduță, să mă întâlnesc cu nașul meu și să aibă un pui de Akita American de 5 luni, pe nume Stela?

Btw, la această reuniune, vorbind mult despre Steluța, mi-am dat seama că am uitat să vă spun că îmi amintesc foarte multe din ultimele 2 zile din viața ei: 4-5 februarie 1993. Deci amintirile mele cu ea nu erau numai alea în care io eram un drac împielițat. :))

P.P.S. Dacă nu vă plictisesc prea mult, chiar aș putea să vă mai vorbesc la stories despre amintirile mele. Prima parte o găsiți în reperul “Povești” (pe Instagram).

P.P.P.S. Și chiar dacă o să vă plictisesc, io tot voi vorbi. Nu de alta, dar sigur mama Stela vrea să vă vorbesc despre ea, altfel nu aș mai visa-o atât de des în ultima perioadă.

P.P.P.P.S Mi-am amintit cum eram mică și oamenii mă opreau pe drum să îmi spună cât de bine semăn cu Steluța și că am ochii ei.

P.P.P.P.P.S. Era scorpioancă, 19 noiembrie.

Va urma!

Queen of the Mountains

Nu avem zilnic ambiția de a ne autodepăși. Uneori e nevoie de ceva factori externi să apese click pe un buton din noi care să declanșeze dorința de autodepășire, sau alteori competitivitate. Desigur, acolo unde este benefică. De exemplu, în sport. Când ești competitiv și vrei să câștigi ceva, oarecum tu trebuie să devii mai bun decât cel/cea care erai ieri, și asta e minunat.

Astfel, Strava ne împinge prin trofeele ei digitale și prin segmentele care te anunță pe cel loc ai ieșit dintre toți cei care au alergat/pedalat pe acel segment, să vrei să faci mai mult. Mai multă performanță, mai multă activitate, mai mult “ridicat curu’ de pe canapea”.

Alin m-a scos ieri cu bicicleta să câștig niște coroane, nu numa’ cupe. O coroană înseamnă locul 1. Adică “cea mai tare din parcare”, adică prima care a alergat/pedalat cel mai tare pe un anumit segment (traseu). Coroana se numește Queen of the Mountains pentru femei (#QOM) și Kings of the Mountains pentru bărbați (#KOM). Sună bine titlul ăsta, nu? Ieri am luat 2 titluri de QOM pe 2 segmente din 4. Pe celelalte segmente am luat locul 2 (mai aveam 6 secunde și aveam și aici QOM) și locul 4.

Eu înțeleg și senzația aia de relaxare când faci sport. Am tabloul de ieri în fața: oamenii se plimbau chill cu bicicleta pe dig, unii alergau, alții doar se plimbau și se bucurau de vremea frumoasă, iar eu disperată să iau coroana: picioarele forjate la aproape maxim, crazy eyes, muște-n gură și plină toată de noroi de la bălți. Dar când am ajuns toți ăștia de mai sus acasă și ne-am sincronizat ceasurile cu Strava, cini s-o putut numi “Regina Munților crazy eyes bitch”? Cini? 😂 Măcar vreo 2 zile, că aici e cu detronare rapidă. 😂

Copac alb, copac negru

23 de km astăzi, pe un traseu nou și extrem de frumos.
M-a dus Alin și prin pădurea de plopi albi pe care o vedeam mereu pe cealaltă parte a râului în timp ce alergam. Mi-am dorit atât de mult să ajung la ea de fiecare dată când o zăream, mi se pare perfectă. În această pădure văzusem de la distanță șacalii acum câteva luni. 😍
72CFF982-B6CA-4A70-8CD9-A2C5965D3A05
Și azi în timp ce mergeam cu bicicleta prin ea și adulmecam tot și încercam să înmagazinez fiecare imagine din fața ochilor, mi-am adus aminte de un moment povestit de tata.
Aveam în jur de 3 ani și a trebuit să mă ia cu el până la Râmnicu Sărat unde avea treabă. Dacă mai țineți minte, drumul E85 până prin ‘99 avea doar o bandă pe sens, și erau copaci mulți pe o parte și alta a drumului. Cum stăteam eu cu nasul lipit de geam și plictisindu-mă în acel Aro albastru care probabil nici muzică nu avea, încep să zic încontinuu ca o mantră fără sfârșit “copac alb, copac negru, copac alb, copac negru, copac alb, copac alb, copac negru.” Și o țin așa mult timp până când tata iese din overthinkingul în care era băgat și deodată este atent la mine și aude “incantația”. Nu știu dacă mi-a zis să mă opresc sau m-a lăsat în pace, dar un lucru este cert. Bine, semi cert. Cred că atunci a fost momentul în care am decis că mie îmi plac copacii albi. Ori de câte ori îmi apare în față un plop alb sau un mesteacăn, zăbovesc minim 2-3 secunde și îl privesc chiar și dacă mă grăbesc. Nu îl las din privire până nu trec de el. ❤️ Ochii ăia de pe ei mă fixează, iar eu niciodată nu pierd la un joc de “eye contact”. ;)

B2053727-DD15-40E8-B4A8-4134AF12375C

Comăneci, Jolie și Zâna Măseluță

Am găsit povestioara asta scrisă pe Facebook, pe 25 aprilie 2019, și m-am gândit să o las și aici: ❤️

Acum câteva săptămâni bune când eram cu Roxalia într-o sală de așteptare, ridică o revista de nișa fashion, ajunge la o reclamă cu Angelina Jolie și îmi spune că e o femeie frumoasă. Îi afirm și eu același lucru și adaug că acum mulți ani a fost catalogată ca fiind cea mai frumoasă femeie din lume. Lasă revista în jos, se uită la mine și îmi zice “Cum de nu ai fost tu?” Timp în care toți din sala de așteptare și-au coborât ochii din revistele lor, îndreptându-i spre fața mea să verifice ce a spus Roxalia.
După 2-3 săptămâni mă roagă să îi arat fotografii cu “femeia aia frumoasă, mami!”. Îi pun un filmuleț de pe YouTube în care se derulau mai multe poze cu Angelina. “Nu mi se mai pare chiar atât de frumoasă. Și totuși… dacă ea a ocupat locul 1, tu ai fost pe 2, mami? Trebuia să fii pe 1, oricum.” :)))

În seara asta, înainte de culcare își tot făcea calcule cu dinții ei. Câți ar trebui să mai cadă, ce va face ea în viitor fără canini, oare câți bani o să îi pun eu, Zâna-Măseluță, sub pernă (azi și-a scos singură un incisiv lateral în timpul unei plimbări cu o super calmitate), etc. Tot bâzâia, îi spun să se culce pentru a zecea oară… și pare că înțelege. Se face liniște pentru un minut. Deodată rupe liniștea și zice “Nadia Comănești”.
– Nadia Comăneci, Roxalia!
– Da, nici nu știu cine e!
– E prima gimnastă din istorie care a luat nota 10 la olimpiade.
– O să iau și eu 10. (zice super încrezătoare)
– Roxalia, dar tu ai renunțat la gimnastică.
– Dar mă apuc iar și iau 10. Se pune?
– Da, se pune.

Cine aș fi eu să îi tai aripile? Mereu îi spun că poate obține ce vrea dacă își dorește cu adevărat. Un lucru care-mi place enorm la Roxalia este că se vede numărul 1 în ceea ce este, mă vede numărul 1 în ceea ce sunt… și dacă asta nu e atitudinea corectă, atunci care e?

P.S. Roxalia a stat peste umărul meu în timp ce am scris prima parte despre Angelina și adaugă: “poți să scrii acolo că mi-am dat seama că e cam urâțică și tu ești mult mai frumoasă, dar păcat că nu te-ai înscris la concurs.” 😂😂😂 Made my night!

Rxl, 8cu5.

Easter Bunny Trophy

Acum câteva zile Alin mi-a spus “Dacă ești cuminte, te voi duce într-un loc frumos cu bicicleta.” Nu înțeleg ce înseamnă pentru el să fiu cuminte sau nu, dar io chiar am fost, și azi mi-a scris declarația și m-a dus.
Nu numai că mi-a plăcut la nebunie primii kilometri prin tot ce reprezenta natura – verde crud, soare strălucitor și mai ales un miros specific al pământului care m-a dus în timp, în copilăria mea, dar am avut parte și de aventură. Instant s-a auzit un boom de tip blossom in Anahata mea. Așa mi-am putut da seama și sunt din nou recunoscătoare pentru copilăria mea petrecută la bunici. A fost mirifică. Că io când am simțit acel miros în nări, n-am stat să mă gândesc la drobu’ de azi dimineața, ci am stat să mă gândesc dacă mai am sau nu vreo traumă din copilărie. Îmi fac des asemenea introspecții până storc tot din mine. Și cum eram eu colo cu mintea în profunzimea mea, îl aud pe Alin zicându-mi că e momentul să pedalez mai tare dacă vreau să “dizolv” felia de drob, gura de salata boeuf, cele 4 chifteluțe din salata de chiftele, oul roșu și ceapa verde de azi dimineața de la micul dejun (mi le-a enumerat fix pe toate). Apoi îmi zice: “Come on girl, you need to make room for sarmale and cozonac.” Bine, nu a zis chiar așa, dar știam că tre’ să pedalez la greu prin toate gropile din toate coclaurile unde mă ducea.
Și la un moment dat am ajuns în cel mai fain loc pe care l-am văzut în toată carantina asta. M-a dus pe șantierul unde se face centura. :)))) Băi băiatule, zici că eram în deșertul din Mad Max 2. Bineînțeles, dupa 3 luni în Vaslui.
Am fost suuuper fericită. Chiar mă gândeam, cum putem salva Paștele ăsta?!? Da, e nice și cute doar noi 3 în casă, cu masa de Paște tot îmbelșugată… dar simțeam nevoia de aventură de Paște ca în ceilalți ani. Și am avut-o! 18 km de aventură. ❤️

1A1A6CAE-A869-48C0-8E38-48F340C9C453

#staiacasă

 

B46B9DC7-9656-4617-8A1D-E98879B9B5B2
O poză cu mine și Ion, de când aveam eu 2 ani, și el 3. Doi ani și un scalp impecabil. Mai dura asta  cu impecabilitatea încă vreo 2 ani și urma acest tablou: Aveam in jur de 4 ani. Eram la bunicii materni în ogradă (aka curtea din poză), iar frate-miu voia să mă plimbe cu roaba. M-am urcat în ea și eram pregătită pentru o aventură de nedescris. S-a chinuit Ion să mă ridice, cred că a reușit un pic, că altfel nu s-ar fi întâmplat să o lase deodată cu putere jos, iar ceafa mea să se izbească zdravăn de o cărămidă. Cam cu intensitatea cu care țâșnea sângele din spatele capului, cam cu atâta intensitate urlam și eu.

Vine bunicu’. Observă ce am pățit, super f*king calm se îndepărtează de mine, se întoarce mai apoi cu o cârpă (de genul prosop de bucătărie, aka ștergar, sau cum doriți voi să îi spuneți). În clipa aceea, în momentul în care a ținut prosopul strâns de ceafa mea, durerea s-a dus în totalitate. Mă simțeam în siguranță cu bunicu’. Sentimentul de atunci nu îl pot uita. Deși nu de el eram răsfățată zilnic, bunica era aceea care ne făcea gogoși la micul dejun și toate poftele, în schimb, bunicul doar “ne observa”, ne iubea prin propriul său limbaj de iubire, dar chiar și așa, am simțit o conexiune puternică cu el. Ne iubea și ne iubește. Îi iubesc pe amândoi și mă bucur că îi am în viață. Acum a venit momentul ca datorită nouă, ei să se simtă în siguranță. Schimbăm rolurile.

Stați acasă pentru bunicii noștri dacă aveți impresia că voi sunteți invincibili și că nu veți păți nimic. Dacă aveți bunici care stau la oraș și ies din casă, vorbiți cu ei la telefon și explicați-le frumos de ce este important să rămână acasă, fără să-i panicați. Pe voi sigur vă ascultă, că vă iubește! Un om informat este un om puternic.

#StațiAcasă!

Top 5 peripeții în ploaie

Top 5 peripeții în ploaie cu vibe pozitiv

1. Praga, noiembrie 2015. Mi-am dorit să merg în ultima zi de stat în Praga să vedem Charles Bridge gol (este unul dintre cele mai aglomerate poduri din lume). Dar pentru asta, ar fi trebuit să ajungem acolo între 5 și 6 dimineața. Era mai mult dorința mea. Când a sunat ceasul dimineața  și am văzut că plouă destul de tare, nu voiam să îi cer lui Alin să mai mergem, plus că, din cauza vremii parcă nu mai aveam chef. Sau poate îmi era rușine să îi mai cer asta. Dar el știind că pentru mine e important și aveam să regret mai târziu că nu am fost, m-a convins să mergem. Vă dați seama? El m-a “convins” să mergem. Ca să nu mă cert eu cu mine mai târziu, a vrut să aplaneze un potențial conflict interior. :)) Ne-a plouat, am rătăcit și drumul, dar faptul că am ajuns la Charles Bridge și l-am văzut gol în toată splendoarea lui, a meritat fiecare picătură de apă. ❤️

2. Africa de Sud, februarie 2020. Era prima seară după ce am ajuns în Kruger. Când am ajuns în micul lor aeroport ne-a izbit un val de căldură, erau în jur de 37 de grade. După un super safari în care s-a terminat cu tunete și fulgere, ne-am dus în cameră să ne schimbăm pentru cină. Când să ieșim din bungalow și să mergem către restaurantul care era la vreo 2 minute de mers prin grădina lor, a început să plouă puternic, cu bulbuci. Eu eram îmbrăcată cu rochiță de vară, dar așa am mers, nu m-am mai schimbat. Cu tot cu umbrelă, am ajuns uzi leoarcă la restaurant. Restaurantul era deschis din punct de vedere arhitectural, adică doar acoperiș și 2 pereți. Ploua atât de tare, fix ca o furtună de aia amazoniană, încât picăturile intrau pe diagonală în restaurant. S-a luat curentul. Masa a fost gata în 30 de minute, am avut parte de dans și mâncare bună la lumina sfeșnicelor. Am avut un vibe bun, m-am simțit extraordinar de bine și nu m-a deranjat că ne-a plouat. Bun, cu vibe-ul ăsta din suflet urmează să mergem în cameră. Ajungem la bungalow și observăm că nu avem lumină și curent. Știind povestea de la restaurant, ne-am gândit că nu au un generator atât de puternic în mijlocul rezervației și că a doua zi vor repara ei ce a stricat furtuna, așa că cu ajutorul lanternei de la telefon m-am demachiat. Ne-am adaptat foarte repede la viața asta în întuneric, pentru că aveam experiență de la serialul “See” în care toată lumea era oarbă, normal. :)) Ne-a făcut și mai recunoscători pentru faptul că avem o vedere bună. Dimineața la 5 mă machiez tot la lumina lanternei de la telefon. Mergem într-un alt Safari la 6, iar când ne întoarcem la ora 9 la micul dejun începem să îi întrebăm pe toți cum le-a fost pe întuneric aseară. Ei bine, toți au avut lumină în vilele lor. :))) Iar cei care nu au avut atunci când au ajuns în cameră: “A, păi am sunat repede la recepție să vină să repare, și au reparat.” :)))) Am stat să mă gândesc, noi de ce nu am făcut asta? De ce ne-am adaptat imediat situației? Și a venit răspunsul: pentru că ne place aventura! 😂Noi ne-am distrat super tare și pe întuneric. Nici nu ai cum să nu te distrezi într-un asemenea bungalow cu piscină proprie și cu o ditamai curtea cu vegetație în spatele camerei, în care nu te vede nimeni… iykwim. ;)

3. China, octombrie 2017. Noi am fost invitați în China de către niște parteneri de afaceri la nunta fiului partenerului nostru. În cele 10 zile am avut un program prestabilit de ei. Nu ne-am abătut deloc de la el pentru că suna bine. În ultima zi de stat în Beijing era stabilit să mergem la Zidul Chinezesc, după care aveam să plecăm la Disneyland în Shanghai a doua zi. Cu o zi înainte de zid, ne-au spus că urmează niște ploi puternice și nu prea este indicat să mergem la Zidul Chinezesc și dacă am dori mai degrabă să stăm la hotel să ne odihnim. Vă dați seama? Eu, Roxana, să stau în China, să rămân în hotel și să ratez șansa să văd Zidul Chinezesc! Pfff… păi dacă voiam asta, rămâneam în hotel la Podu’ cu lanțuri, că și așa locuiam acolo într-o cameră de 2 luni. Era fix în perioada aia în care munceam ca nebuna de la 6-7 dimineața până la 2-3 dimineața, zilnic. Alin, Roxalia și părinții mei erau în același asentiment cu mine, voiau să vadă Zidul indiferent de vreme. Le-am spus că oricât de tare ar ploua, noi vrem să mergem. S-au conformat și a doua zi ne-au trimis acolo cu ghidul (o chinezoaică vorbitoare de română, după ce a învățat limba aproape la perfecție în Universitatea din Beijing) și cu încă un cuplu (ea fiind directoarea lor). Am ajuns la poalele Zidului, ne-au cumpărat bilete și ne-au spus că ne așteaptă acolo că lor li se pare periculos. Credeți-mă, în afară de ploaia cu bulbuci, nu a fost absolut nimic periculos. La fel, noi aveam un super vibe. Râdeam și făceam glume ca niște copii mici năstrusnici, ne bucuram că ne-au adus acolo, deși încercau cu o zi înainte să ne convingă să nu mai mergem (probabil le era lor lene după atâtea drumuri cu noi peste tot). Vântul și ploaia băteau din toate părțile, ne opream din când în când să îi storc Roxaliei șosetele de apă, dar bucuria pe care am simțit-o atunci, chiar nu aș putea să o redau în cuvinte. Niciunul nu a răcit.

85529C0A-89F2-4244-B5E8-B12825D47B4D

4. Bacău, septembrie 2019. Bucățica asta am scris-o chiar atunci pe Instagram, așa că dau copy paste, ca să se simtă mai bine vibe-ul meu din acea seară: 

Treaba stă în felul următor: Eu și Alin ne-am băgat la un challenge pe Strava, în care timp de 4 săptămâni, începând cu 2 septembrie, trebuie să facem activități (alergat, pedalat, înot, forță, etc) timp de minim 5 zile pe săptămână. Ieri ar fi trebuit să ajungem în Ro pe la 17:30 și ne planificasem noi o alergare la ora 19:00. Dar cum a avut avionul întârziere 4 ore, am intrat în casă la 22:00, așa că planul a căzut. So, a rămas să venim acasă azi (3 septembrie) pe la 18:50 și să alergăm la 19:00. Dar pe la 19:15 când voiam să plec de la Pod, văd un pui de cățel maidanez (cam de 10 luni), tare jucăuș, prin grădina de vară. Super drăgălaș, dacă îi spuneam “cuțu, cuțu” venea la mine, se rostogolea, se juca, mă lăsa să-l iau dintre picioarele clienților. “Îl iau acasă”, mi-am zis. Cu mine îl aveam și pe pisoiul meu, dar stătea în cușca lui. Îi pun pe amândoi în mașină, îi scriu lui Alin să mă aștepte în parcare acasă că am să îi arăt ceva. Ajung, el era sprijinit de mașina lui, ies repede mai întâi eu și mă întreabă: “Doi?” Simțea că mai am un animal în plus cu mine. :)) Intrăm cu el în casă, și înainte să îl pun în contact cu Dragonu’, verific sexul. E fetiță. Se miros, dau din coadă, toate bune și frumoase. Mă îmbrac repede, îmi iau doar bustieră sport și leggings și la 7:40 ieșim la alergat. Alegem tot traseul nostru de 7 km, prin pădure, lângă dig, apoi parc. După kilometrul 3, începe să plouă tare. A fost un mod fain de a mă face să alerg și mai tare următorii 4 km, chit că aveam adidașii și șosetele îmbibate cu apă. Îmi bag telefonul în bustieră și alerg cu ritmul de apx 5:45/km. Ca niciodată obstacole: a început să îmi sângereze un deget de la picior, mă durea tare în stânga sus, a început să mă usture ochiul drept, posibil să fi început să se dizolve musculița care îmi intrase în ochi pe la km 2, se prindeau de talpa mea tot felul de crengi cu spini pe care le căram câțiva metri. Alin mi le smulgea și încerca să mă ambiționeze, el mereu are darul de a mă motiva: “Bravo! Ești bună, continuă așa! Alergi foarte bine!”

Am ajuns acasă udă leoarcă, dar cu o mare satisfacție, îmi dau jos ultra “booștii” mei albi, deveniți negri, mă întind pe podea și îmi pun întrebarea supremă: Oare ce nume să îi pun?

Later edit din martie 2020: Cățelușa e încă alături de noi, am vaccinat-o, am sterilizat-o, am cipat-o și i-am pus numele Samhara Kali. A rămas super jucăușă. E genul de cățel care atunci când dă din coadă, i se mișcă tot corpul.

5. Saturn, iulie 2016. Eram cu Roxalia (atunci avea 5 ani jumătate) la mare chiar pe plajă, singure, la o plimbare. Era trecut de ora 16. Ne aflam în acel moment de conectare mamă-fiică, ne simțeam bine, făceam glume și aveam inima deschisă amândouă. Ne îndepărtasem de hotel, cam la 10 minute de mers pe jos. După vreo 2 minute de picături a urmat o ploaie de vară puternică, cu bulbuci. Timp în care am putut să mă retrag cu ea sub copertina unui magazin. S-au mai retras lângă noi aproximativ 5 oameni. Am așteptat acolo vreo 2-3 minute să se oprească ploaia. M-am gândit că dacă rămânem acolo, ar mai putea dura și o oră.
Mă aplec către Roxalia și o întreb: “Ești pregătită să trăiești o aventură?” 
Răspunsul ei a venit când nici nu am terminat bine întrebarea: “Daaa!”. “Bine, Roxalia… la 1, 2, 3 și… fugim prin ploaie până la hotel!”.

Am început să ne îndepărtăm de acei 5 oameni, cântând și țipând de bucurie că trăim acea aventură, cu ploaia caldă de vară peste noi, m-am întors să văd ce fac oamenii care au rămas acolo, se uitau cu jind la noi, parcă ar fi vrut și ei să aibă parte de o aventură. Dar au rămas pe loc, nu s-au aventurat… pentru că ei n-aveau inima deschisă.

Îți poți duce trupul la alt nivel indiferent de vârstă

Dacă ai momente grele și te simți trist, te autocritici și ai impresia că nu-ți ies anumite treburi în viața ta, de ce nu încerci să faci ceva cu trupul tău? Nu-ți subestima corpul niciodată, cu practică zilnică vei ajunge să faci anumite lucruri, despre care tu crezi momentan că nu le vei putea face vreodată. Dar el poate, poate orice. Și știi ce bună dispoziție îți va da reușita asta? Te trezește la viață, vei vrea și mai mult. Vei vrea să ai grijă de corpul tău. Vei înțelege mai bine toate propozițiile alea cu “trupul tău, templul tău”, și nu ți se vor mai părea un clișeu. Vei ajunge să îi dai hrană cât mai curată, îi vei da minim doi litri de apă pe zi, odihnă suficientă, respirații conștiente, îl vei mișca mai des, știind că asta îl va face fericit și sănătos. Iar când el e așa și tu ești. Și când tu ești fericit și ai încredere în tine și te iubești, vor veni toate la tine: o relație de cuplu fericită și împlinită, pasiune în muncă, abundență financiară, sănătate, o bună înțelegere cu oamenii din jurul tău, și multe alte satisfacții. 

Pe lângă toată dezvoltarea pe care mi-o ofer pentru trup, minte și suflet, când vine vorba de trup, mereu mi-am dorit să îl supun la lucruri noi, să îmi arăt mie că pot.  Mi-am supus corpul în fel și chip: l-am învățat să călărească un cal (să țin în control, între pulpe, un cal de juma’ de tonă, să galopez, să îndrum calul să sară obstacole, etc), l-am expus potențialelor lovituri din kickboxing 6 luni de zile, l-am expus pedalatului de zeci de kilometri, am alergat aproape 500 de km în primul meu an de alergat, urcându-l și pe podium după primul meu Semimaraton, pe podium l-am urcat și după primele 3 zile de lupte libere la vârsta de 13 ani, l-am învățat să se dea cu placa, să schieze și să patineze, l-am expus adrenalinei sărind cu parașuta, cu parapanta și mergând cu viteză în tot felul de boburi de vară. Mi l-am învinețit de mică la fotbal, miuța, volei, handbal, mi-am blocat mâna jucând badminton ore încontinuu, mi-am julit picioarele dându-mă pe role și mi-am julit coatele căzând de pe motoscuter. 

Mi-am dus inima la un alt nivel mergând la toate tipurile de clase de la sală. M-am cățărat în copaci și am escaladat munți și toate minunile dintr-un Aventura Park, am învățat echilibrul și concentrarea ochilor la airsoft, am înotat până la epuizare la Swimathon cu febră 40. M-am dat cu sania prin pădure, printre copaci, și cred că numai Dumnezeu m-a ținut în viață și avea grijă apoi să-mi oblojească rănile și vânătăile și să-mi vindece degerăturile pe care le aveam după o zi la țară stând numai prin zăpadă îmbrăcată cu haine având tehnologia anilor ‘90 și nu cu haine impermeabile și nici cu straturi de izolație termică așa cum putem găsi de cumpărat în zilele acestea. 

Acum, citind toate astea pare că l-am expus multor riscuri, dar în prezent e sănătos și mai puternic ca niciodată, și poate nu ar fi fost așa fără această călătorie. 

Alin știe toate dorințele acestea în care îmi doresc să încerc orice e nou și el a fost acea persoană care mi-a spus în noiembrie că se va deschide o sală de Pole Fitness în Bacău. Nici nu am citit bine despre ce e vorba și mi-am spus DA instant. Și uite că la Pole Fitness am învățat să fac Salamba Sirsana și nu la Yoga, deși fac și Yoga de mai mult timp. 

Sunt foarte puține activități fizice pe care nu le-am practicat, dar mai am o viață întreagă să le bifez pe toate, iar asta îmi dă o satisfacție de nedescris. Îmi dă curaj! Iar curajul acesta îl iau și îl folosesc și în alte părți. Curajul de a îmi face o viață așa cum îmi doresc EU. 

But, first, because only you know your real struggle, be there for yourself. Stand TALL to be your own best friend.

68FC1515-7092-491E-A8C0-7C1FE9D92DA3 

Running Journey – part II.

 

După Semimaratonul de la Bacău de acum 3 săptămâni, prinsă cu înscrierea la facultate, școala de NLP și alte responsabilități existente, nu am mai văzut alergatul prioritar și astfel am alergat foarte rar.
Știam că în scurt timp avea să aibă loc Bucharest Marathon and Halfmarathon, dar pentru că Alin nu a zis nimic referitor la el, și cum nici eu nu îmi lansasem vreo intenție, stabilisem oarecum în mintea mea să nu merg anul acesta, deși ardea așa ușor o dorință de anul trecut, de la ediția anterioară, de când îmi pusesem eu limita aceea “Eu nu voi putea alerga niciodată un semimaraton.”
Cu 2 săptămâni înainte de Bucharest Marathon, Zuzu Fit Romania face un concurs online unde pune la bătaie 5 înscrieri la ce curse își doresc câștigătorii. Mă înscriu la concursul cu tragere la sorți și îmi zic “Dacă Universul vrea ca eu să particip la Semimaratonul de la București, atunci voi câștiga o înscriere.”
Și ce credeți? Universul a vrut. Și uite așa, doar cu 3 alergări mici făcute în ultimele 3 săptămâni înainte de concurs, m-am dus la București.
Alin și finul nostru, Radu, au alergat alături de mine. Alin mai puțin alături. ) A terminat cu aproape 1 km înaintea mea. Dar Radu, să îi dea Dumnezeu sănătate, a fost pacemaker-ul meu. ) Radu a terminat anul trecut semimaratonul cu timpul 1:36:00, iar anul ăsta, din cauza mea, l-a terminat în 2:07:15. Bine, din start mi-a zis că nu vrea să își doboare acum recordul, ci să stea cu mine, să îl fac sub 2:00:00.
Ce am învățat din experiența de la București:
– Dacă pornești tare-tare la început, dar nu ești antrenat și nu ai resurse, de la mijlocul cursei până la final o să fii rupt de oboseală. Asta mi-a zis mereu Alin, dar nu am vrut să îl ascult până acum, crezând că startul e important, după care menținerea lui. Dar nu mereu îl poți menține. De asta mi-a și demonstrat acum, a stat primii 4-5 km la câțiva metri în spatele meu, după care m-a depășit și dus a fost până la final.
– Gelurile pot face uneori mai mult rău decât bine. Pe la kilometrul 8 am luat un shot, iar pe la kilometrul 15 am luat 2 guri de gel, după care am băut apă. Ultimii 3 kilometri au fost mega grei, eram amețită, mi-era teamă să nu leșin. Bine, nu neapărat leșin de ăla clasic… cred că mai degrabă mi-era teamă să nu mă opresc de tot din cauza amețelii. )) Am trecut prin nșpe mii de stări și dacă aș fi fost singură… nu știu ce aș fi făcut. ) Poate mă împuterniceam, sau poate clacam, habar nu am.
– Mai bine să alergi pe frig decât pe un soare puternic. Au fost 24 de grade ieri în București. “Trăiam” pentru zonele cu umbră, și asta mă făceau să alerg uneori cu spor, îmi spuneam în gând “Hai Roxana, că peste 500 de metri urmează o porțiune de umbră.” ) Din cauza efortului, dar și a căldurii, pulsul constant a fost la mine de 188 bpm, iar maximul de 201.
– Că pot face un semimaraton fără să ascult muzică în căști, deși le aveam în urechi. Radu a fost “vocea din căștile mele”. Cam o oră jumătate din două mi-a vorbit. ) Când se mai oprea din vorbit, îi spuneam să mai bage câte un discurs motivațional. Săracul. ) A început lumea să se adune pe lângă noi, ca să asculte vorbele lui, îi ajuta și pe ei. )
– Că uneori 24 de kilometri alergați fără oprire pot fi mai ușori decât 21 de km alergați cu 3 opriri la punctele de hidratare. Dacă e să fac o paralelă între cele 2 semimaratoane, cel de la București a fost mult mai greu. În Bacău a fost pe plan drept, Bucureștiul a avut mai multe planuri înclinate și asta s-a simțit super bine. Și parcă aerul a fost mai sufocant. În Bacău, jumătate de traseu a fost prin parc, respiram aer mult mai curat.
– Că pot alerga uneori kilometri întregi ținându-mă de braț cu încă o persoană.
– Că ceasul de la mână dă rateuri. Am dat drumul la ceas în același timp cu finul meu, am trecut linia de start și cea de finish în același timp, și tot ne-a dat pace-ul și numărul de kilometri diferite. Eu am terminat 21,03 km cu pace-ul de 6:03, iar el 21,30 km cu pace-ul de 5:58.
– Și nu în ultimul rând am cunoscut o nouă latură a lui Radu, cea a răbdării. Ca să înțelegeți: facem acuși 7 ani de când ne știm, ne înțelegem super bine, dar a pus în ultimii anii presiune pe mine din punct de vedere al vieții sportive. Orice aș face nu e mulțumitor. ) E genul de om care te împinge să îți depășești limitele fizice. Bine-nțeles, nu ca un pedagog bun, ci cu înjurături, dar sunt bune și alea la momentul potrivit. ) Prin februarie mi-a dat block pe Strava și mi-a zis că mă deblochează dacă alerg în martie un total de 40 km. Așa am început eu călătoria asta cu alergatul, de atunci. Am alergat mai bine de 50 km în martie și mi-a dat unblock. Iar acum la semimaraton, mă așteptam să îmi zică la un moment dat “hai nașa, că ești prea slabă, mă duc înainte!”. Dar nu, nicidecum, a stat cu mine până în ultimul moment și a avut grijă de mine ca și cum aș fi fost un copil mic: “Mai vrei apă? Te dor picioarele? Păi dacă nu, ești bine-bine! Dă să-ți țin eu gelul (deși îl scosesem din centură și trebuia să îl țin în mână doar câteva sute de metri până la punctul de hidratare). Nu te mai stresa! Lasă ceasul! Ești bine, crede-mă! Mai vrei apă? Respiră corect! Cât ai pulsul acum? Hai că ești mult mai bună decât miile de oameni din spate! Mai vrei apă?” ))

Semimaratonul acesta nu a fost doar despre împingerea limitelor, ci și despre prietenie și recunoștință.

Mulțumesc, Radu finu’ bunny-pacemaker!

Running Journey – part I

Astăzi am început cursurile de NLP și sunt super entuziasmată că vor urma 9 luni de zile provocatoare care mă vor face să îmi accesez și mai mult resursele mentale și fizice (și nu numai asta).
După cele 8 ore de stat la curs am simțit nevoia să ies la alergat, să mă antrenez un pic pentru Semimaratonul de sâmbăta viitoare, mai ales că îmi făcuse poftă Alin cu mesajul lui în care fusese la o tură de 12 km alergați în pădure la Trebeș. A acceptat să mai alerge încă 5 km și cu mine.
Recunoscătoare, m-am gândit să îl duc pe un traseu nou, pe care îl descoperisem cu bicicleta, unde mi-au plăcut foarte mult și peisajele.
După garduri sărite, zgârieturi de la bălăriile înalte cu țepi și câini de stână care voiau să facă “haț! haț” cu noi, îmi arată Garminul că primii 3 km i-am făcut cu ritmul de aproximativ 6 și un pic (6:02, 6:09 și 5:50). Kilometrul 4 am simțit că l-am dus bine… și când colo îl termin cu 6:12.
Oarecum dezamăgită îi spun lui Alin: “Păi nu mai am nicio șansă să termin toată tura de 5 km sub pace-ul de 6:00/km așa cum îmi doream. Eh, asta e, nu-mi mai pasă.”
Am observat ce am gândit/spus, apoi m-am dus automat la următoarele: “Cum să gândesc asta? Cum să îmi pun singură limite? Dacă spun că nu o să pot, înseamnă că nu voi putea. Dar dacă aș spune că pot, cu siguranță reușesc. Ține de mindset, doar știu asta! Și chiar azi am învățat despre dialogul intern care dă ordin inconștientului.” Într-o clipă totul s-a schimbat! Am prins forțe noi și mi-am dovedit că voi termina toată tura așa cum țintesc mereu înainte de fiecare alergare, sub 6:00/km.

🥇Kilometrul 5 l-am terminat cu 5:02.
🎖Tura întreagă cu 5:51/km.

Facultatea de Psihologie: ON!

Unii mă știți de pe blog, din mediul online, alții din realitate. Unii doar de pe Facebook, alții de pe Instagram. Unii mă știți ca fiind un fost fotomodel, alții ca femeie de afaceri, unii ca mamă prin prisma Roxaliei. Unii mă știți de la Podu’ cu lanțuri, alții de la Romchim Protect, unii de la Azia Security Systems, alții de la GCTP și tot așa. Dar doar puțini au stat de vorbă cu sufletul meu și puținor oameni le-am vorbit despre vocația mea și ce îmi place mie cu adevărat să fac, și mai ales la ce mă pricep.
De mică am avut niște abilități extrasenzoriale pe care nu am știut să le fructific la vremea aceea. Dar de 8 ani de zile de când mi-am dat seama că pot să fac asta, am explodat în cunoaștere. Au fost 8 ani de cercetare și practică în domeniul psihospiritual și vindecare sufletească-psihică și fizică. Știți ce înseamnă ca timp de 8 ani să citești zilnic ceva despre domeniul care te interesează? Înseamnă că devii AS. Știți ce înseamnă să pui multe în practică? Să devii expert. Știți ce înseamnă să faci asta din pasiune? Să nu simți că vei lucra vreo zi în viața ta. Opt ani de zile plini de cursuri, de seminarii, de conferințe, de workshop-uri, de învățături, de întâlniri cu psihoterapeuți, zeci de ore de meditații Vipassana, sau meditații dinamice, consultații psihoterapeutice, sute de pagini de cărți citite și mai ales oameni pe care i-am vindecat. Iar călătoria din septembrie 2018 până în septembrie 2019 a fost ca un roller coaster, cu ups and downs, dar a fost super pozitivă într-un final, deși începusem într-o mega mocirlă. Și în decurs de un an, am aplicat vindecarea pe care o știam doar din punct de vedere teoretic și boom! Am înflorit!
Într-adevăr, mă uit cu drag în spate la călătoria mea, dar cel mai drag este când mă gândesc la oamenii pe care i-am ajutat. Și chiar și în lista de prieteni de aici (care citesc poate chiar acum ce am scris), am prieteni pe care i-am ajutat vorbind cu ei și 5 minute. Prieteni cărora le-am schimbat viața la 180 de grade în cel mai pozitiv mod posibil doar stând cu ei de vorbă câteva clipe. Și cred că asta e satisfacția cea mai mare, să știu oamenii din jurul meu și al tău, fericiți.
Încă din facultate, mă sunau cunoștințe care îmi cereau sfatul, mă rugau să mă întâlnesc cu ei când erau în suferință și deși nu mă știau bine, simțeau nevoia să vorbească cu mine. Am născut nevoia asta în zeci de oameni pe parcursul anilor.
Cu timpul am ajuns să văd prin structurile oamenilor, ce suferințe au, cum sunt ei, dacă au interese ascunse sau nu, fără ca ei să vorbească. Încă nu văd la toți, dar voi înțelege de ce nu îmi este permis. La un exercițiu din cadrul unui workshop de Theta Healing am “văzut” viitorul colegilor mei de acolo. Viitor din punct de vedere profesional și nu numai. Am primit telefoane peste câteva luni cu replici de genul “mi se întâmplă exact cum ai văzut tu!”.
Și Dumnezeule, câte exemple am de ți se face pielea de găină! Dar le voi scrie pe toate în Ghidul meu Spiritual pe care îl voi lansa anul viitor, de ziua mea.
Am devenit prietenă cu psihoterapeuți super buni, care au văzut în mine haruri și m-au rugat să mă ridic cu ei în Theta, pentru că eu pot vedea multe și voiau să afle mai multe răspunsuri. Pentru că acolo primesc răspunsuri. Uite un simplu exemplu: când mi-a lipsit cățelul de acasă 2 zile, în a doua noapte nu am mai rezistat, am intrat în unde Theta, și mi-am văzut câinele în cușcă la hingheri. A doua zi dimineață am sunat acolo, iar la ora 12:00 eram deja acasă cu el și îi făceam baie.
Nu e nimic înspăimântător, e doar puțină psihologie cuantică și potențialul creierului nostru mega deștept! Este neuroștiință! Este despre neocortex, despre miliardele de celule nervoase din creier, despre rețelele neuronale & co. Lumea adormită numește “nebunie”, câtă ignoranță! Să nu știi despre ce e vorba și să îți dai cu părerea.
Am prieteni dragi cărora le spun exact ce vor să îmi zică, înainte de a îmi spune acel lucru. Mereu se lasă cu “E clar, în preajma ta nu trebuie să mai gândesc!”. Datorită acestei intuiții puternice, sau poate har, m-am îndepărtat de foarte mulți oameni. Pfff, câți nu mă plac! Și dragilor, sunt în jurul nostru, peste tot… lingușitorii, șarlatanii, invidioșii. Scăpați cât mai repede de ei, nu îi lăsați în viața voastră. Am stat și eu o perioadă printre ei să îi citesc din punct de vedere psihologic. Eram înnebunită să fac asta. În mintea mea se învârteau nșpe zeci de formule… “Aaa, a reacționat așa pentru că frustrarea vine din copilărie când tatăl nu știu ce a făcut, iar mama nu știu ce nu a făcut, și etc…”. Problemele erau acolo, la ei, nu aveau treabă cu mine, și când mi-am dat seama, m-am retras de tot, nu îi mai las în viața mea, evit toxicii pe cât posibil, nu vreau să mai am de a face cu energia lor. Acum nici nu mai interpretez, doar observ, doar simt.
Prin februarie am avut un breakthrough și abia așteptam să vină vara să mă înscriu la Psihologie la Iași. A venit vara, a fost super aglomerat și super muncă la Podu’ cu lanțuri, am zis că nu e momentul.
Săptămâna trecută, pe 23 septembrie, am avut cel mai mare breakthough ever și îmi doream nespus să fiu deja înscrisă la Psihologie. Voiam să învăț să împletesc terapia de suport psihologic cu terapia spirituală, pe care deja știu să o fac. Am simțit să intru pe site-ul Universității “Petre Andrei” să văd dacă se mai pot face înscrieri. Mi-am spus că dacă se vor mai face, e cel mai mare semn de la Dumnezeu. S-a încărcat pagina, și mi-a apărut mare în față: înscrieri până la 30 septembrie! Am verificat și la Cuza, înscrierile se terminaseră la începutul lui septembrie. Mai contează, stat sau privat? Important este cât de bun vei fi ca psiholog.
Nu vă zic, a doua zi eram la medic și îmi scoteam adeverința că sunt aptă pentru facultate, apoi mi-am făcut poze tip pașaport, iar pe 25 septembrie, la ora 14:40 deja înscrisă, mă întorceam înapoi spre Bacău.

Așa că, uite-mă aici, din nou în primul an de facultate, la aproape 32 de ani, cu multă experiență în spate, și cu un viitor strălucitor în față și îmi dau seama că într-adevăr, vom înceta să învățăm abia când vom muri.

Mulțumesc că ai citit până aici… nu știu de ce ai făcut-o, dar îți mulțumesc! )

Not another Running Journey

🏃🏽‍♀️
Anul trecut pe vremea aceasta, când a alergat Alin sub 2h la semimaratonul de la București, mi s-a părut incredibil de tare. Se apucase de alergat doar cu 2 luni înainte și nu concepeam atunci cum să reușești să alergi 21 de kilometri fără oprire. În ziua aia mi-am pus o limită: “Eu nu voi reuși să alerg vreodată un semimaraton! E imposibil pentru mine, cred că m-aș descurca cu chiu cu vai la un 10 km.”
Gândeam așa pentru că ieșeam extrem de rar la o alergare și chinuit scoteam un pace de 6:40/km. Extrem de rar, însemnând doar 3 alergări în 2018 (asta îmi arată Strava). Lunile au trecut, a venit primăvara.
Prin martie am alergat pe bandă la sală 9 km fără să mă opresc, și am avut pace-ul puțin sub 6:00/km. Eram mândră de mine și atunci m-am hotărât să ies afară la alergat cu Alin. Și am început cu câte 1-2 alergări săptămânal de câte 5, 7 sau 10 km traseul. Au fost dăți când alergam fără să mă opresc și dăți când simțeam să mă opresc la fiecare km alergat. Exact ca în viață, ai zile bune, dar și zile proaste. Au fost și săptămâni în care nu aveam chef să alerg și preferam să pedalez. Când reluam alergările, se simțea asta în timpul meu slab. Am ajuns anul acesta să am ritmul undeva la 5:30/km în zilele mele bune, 5:55/km în zile average și în jur de 6:10/km în zilele super proaste. Pentru cei care nu aleargă: ritmul (aka pace-ul) este timpul făcut pentru un kilometru alergat. Am alergat în Parcul Mogoșoaia și cu 4:50, timp de un km, dar simțeam că îmi ies mațele pe afară, așa că până la finalul alergării m-am întors la 5:40. De obicei câștigătorii unui concurs aleargă un km în 3-4 minute. Awesome, nu? 😍
Cu ajutorul lui Alin mi-am îmbunătățit ritmul. Mi-am dat seama că alerg bine dacă sunt în fața lui și nu în spate, e senzația aia de protecție… și cum el alerga tare în spatele meu, mă făcea și pe mine să dau și mai mult.
În luna mai, după doar 2 luni de antrenament am alergat 14,5 km fără oprire la Wings for Life World Run. Luasem locul 1 la categoria mea și locul 3 la Open Feminin. Nu îmi venea să cred. Faptul că am reușit să fac atunci cea mai lungă alergare a mea, chiar și fără să mă opresc o secundă, m-a împins să zdrobesc limita pusă în octombrie 2018, și să mă înscriu la Semimaratonul din Bacău.
Nu m-am antrenat excesiv, ci la fel cum m-am obișnuit, alergări de 5 – 7 – 10 km, ba chiar am băgat și o urcare grea pe Ceahlău cu 6 zile înainte.

Azi a fost ziua cu Semimaratonul, psihic m-am pregătit pentru 21 de kilometri, atât cât ține un Semi. La linia de finish, am aflat că nu e de fapt finish și că trebuie să alerg un total de 24,5 km. Eu îmi dozasem energia pentru fix 21 km. Pfff, dă și scoate resurse din “nimic”. Ultimii 3 kilometri i-am făcut cu pace-ul de 7:00 și un pic, mi-au stricat timpul final, dar chiar și așa nu regret nimic din ce s-a petrecut, pentru că:
1️⃣ Am alergat fără oprire mult mai mult decât îmi pusesem în gând, nici măcar o singură secundă nu am dat comandă corpului să se oprească. Chiar și gura de apă din paharul oferit de voluntari, o luam în timp ce alergam. Aveam grijă să arunc paharul și la coșul de gunoi. ) Ceea ce mă bucură să observ în mine, că nu îmi calc principiile nici atunci când sunt focusată pe altceva.
2️⃣ Mi-am spart bariera de limită pusă în urmă cu un an, și nu orișicum ci cu mai mult de atât. De la “it’s impossible” am ajuns la “it’s possible”.
🥉Punctul trei e treiul de pe podium. Am luat locul 3 la categoria mea (16-34 de ani). ) Cine ar fi crezut?
4️⃣ Mi-am dat seama pentru a nu știu câta oară cât de important e psihicul. Dacă el te duce pe culmi înalte, trupul nu te va dezamăgi. În ultimii trei kilometri au apărut nișcaiva dureri de rinichi, și i-am pus la punct de numa numa. M-au ascultat, au tăcut mâlc. Eu îi controlez pe ei, nu ei pe mine.

So, a fost o zi minunată, în care am ieșit din zona de confort de m-a luat naiba, dar și ziua în care după kilometrul 23 mi-am spus: “Clar eu nu voi putea alerga vreodată un MARATON!”

Dar ajungem în 2020… un an nou, dorințe noi.

Clean Bacău Challenge

13 saci de gunoi, Vineri 13.

Știm că în general în al doilea week-end din septembrie se face curățenie generală în România, dar noi nu vrem să ne oprim doar la acest week-end. Pentru o perioadă nedeterminată, o dată pe săptămână, eu și Elina, ne vom face timp de o oră să strângem gunoaie din natură. Și îi vom primi lângă noi pe toți care își doresc să facă asta.

Azi ne-am strâns inițial 7 persoane. Un domn, (ulterior am aflat ca se numeste Iulian Ciobanu) era prin zonă, ne-a văzut strângând gunoaiele, și ni s-a alăturat. Eram echipați cu mai mulți saci și mănuși. Data viitoare, dacă ne vezi, poți veni și tu.

În timp ce strângeam, trece o doamnă și ne spune “Să veniți și duminică, veți găsi la fel!”

Știm asta, nu trăim în niciun caz pe nori roz, cunoaștem mentalitatea oamenilor din această zonă. Zona României. E a nu știu câta oară când strâng gunoaie prin Bacău și știu cum au arătat acele zone după 2-3 săptămâni. Dar mai știu încă ceva. Știu pentru ce o fac. Nu pentru a schimba mentalități, nu voi reuși nicicum asta, o fac strict pentru mine și pentru natură. Pentru alea 24 de ore în care părticica de natură pe care am curățat-o să poată respira din nou. Și dacă spuneți că nu contează cele 24 de ore, imaginați-vă scenariul următor:

Aveți în viața dumneavoastră o persoană dragă. Din păcate, această persoană nu le este dragă și altor persoane. Acele persoane o jignesc, o lovesc, o scuipă, își bat joc de ea zilnic. Dar vii tu o dată pe săptămână și timp de o oră o îngrijești, îi adresezi cuvinte frumoase, afecțiune și te comporți cu ea atât de frumos, încât vi se ridică vibrația amândurora. Afli că celelalte persoane îi fac rău și nu poți stopa asta, deoarece nu vei fi în permanență lângă ea pentru a o proteja. Și atunci ce vei face? Vei renunța la acea oră de afecțiune știind că oricum a doua zi va fi scuipată sau vei continua să o iubești? Doar pentru că ceilalți o batjocuresc, ar trebui ca tu să o părăsești? Nu. Nu vei face asta, pentru că iubirea pentru ea este deja înrădăcinată în sufletul tău.
Ei bine, asta simt și eu în legătură cu natura. Voi avea grijă de ea și ea de mine.

Vom face un cont de Instagram în care anunțăm cu câteva zile înainte ce părticele din natura Bacăului le vom curăța. Se poate alătura oricine își dorește să nu mai vadă natura sufocându-se, sau persoanele care vor cât mai repede 6 pack și nu știu cu ce ocazie să se aplece de nșpe zeci de ori timp de aproape 2 km merși. )

#CleanBacauChallenge
#CleanRomaniaChallenge

Gura de oxigen de care au nevoie unii

Ieri am fost invitată la un dineul “Împreună pentru o societate sănătoasă” la Centrul Oxigen Bacău, un centru de tratate a dependențelor. Dependențe de alcool, droguri, jocuri de noroc, calculator, etc. În total sunt doar 4 astfel de centre în România.

Cu 15 ore înainte de eveniment, am trecut  prin niște urcușuri și coborâșuri care tot durau, încât credeam că nu voi mai ajunge. Dar pe la ora 16:00 s-a făcut deodată liniște, mi-am pus totul în ordine, iar la 17:30 eram deja la centru, cu jumătate de oră înainte.

Și sunt atât de recunoscătoare că am ajuns și am învățat atât de multe lucruri noi. De aceea vreau să împărtășesc cu voi doar câteva dintre ele, asta ca să nu povestesc tot și să vă răpesc prea mult din timp. Important e să ajungă la voi doar esența.

Pe mine m-a ferit până acum Dumnezeu și nu am în familie niciun dependent, dar dacă las lucrurile acestea scrise aici pot ajuta în mod indirect una sau mai multe persoane.

Ne-am așezat toți invitații pe scaune și au urmat apoi 2 ore de liniște. Liniște din partea noastră. Am ascultat cu lacrimi în ochi povești ale unor alcoolici/dependenți de droguri abstinenți și povești ale unor codepedenți.

Codependența ar fi viața alături de un dependent.

Mulți nu știu că și codependenții ar trebui tratați, de aceea Oxigen a creat grupuri de suport și pentru codependenți. Nici eu nu știam, am aflat ieri. Degeaba se tratează partenerul alcoolic, dacă partenerul codependent nu se tratează.

Când venea în fața noastră câte o persoană și începea cu “Bună seara! Sunt X și sunt alcoolic. Alcoolic în abstinență de 10 luni.”, ți se formau goose bumps automat.

Alcoolicii se împart în 2 feluri: alcoolici activi sau alcoolici abstinenți. Nu mai este cale de întoarcere, nu poți să mai ajungi vreodată să te numești băutor normal. Asta am învățat-o tot aseară. Așa cum arată și schema de mai jos, când ajungi în chenarul cu dependența, săgeata ar mai fi doar către abstinență, nu și înapoi. Sau cum mi-a spus aseară psihologul Ramona Baghiu, ea ar mai face o săgeată în plus care să ducă la “Cimitir”.

10BFA7EB-8109-4031-8E56-2876FC58DF9B

Un alt lucru pe care îl apreciez la echipa Oxigen este faptul că au programe de prevenție și merg în școli cu prezentări pe înțelesul copiilor. Mă bucur să aud că o fac, căci nu a fost atât de plăcut să aflu că sunt copii de clasa a Va care se droghează. Drogurile și alcoolul vor exista tot timpul, nu le putem stopa, dar ne putem educa copiii.

A venit în fața noastră și un dependent de droguri, care ne-a povestit că a încercat să se vindece pe la mai multe clinici din țară și din alte țări, nu a reușit deloc. La Oxigen este deja în abstinență de 2 luni. Și apoi am aflat ce stăpânește bine Oxigenul și alte clinici poate nu: partea spirituală. Se lucrează atât de mult spiritual și pe iubirea de sine, încât, într-un final ajung și rezultatele. Bineînțeles, programul de tratament acoperă și partea biologică, psihologică și socială.

Tratamentul se recomandă a fi ținut minim 30 de zile, timp în care vei locui în centru. Ai cazare, ai 3 mese pe zi (doamna Mary face un cozonac excepțional, l-am gustat aseară), și o dată pe săptămână poți beneficia de criosaună, masaj, saună, aerocrioterapie, criofan, drenaj limfatic, etc.

Am primit toți invitații ședințe gratuite la cele enumerate mai sus și după ce am citit pliantul despre criosaună, abia aștept să merg iar acolo. Este singura din Bacău.

Revenind, încă un lucru de apreciat este că în echipa Oxigen sunt prezenți psihologi alcoolici abstinenți, care pot înțelege foarte bine beneficiarii programului. Pot vorbi de la egal la egal, fără ca beneficiarul să spună “tu nu înțelegi cum mă simt după ce beau alcool”.

ECDDB8F1-1D1A-4875-8B3D-6270FF0C032A

Mai jos voi lăsa o istorioară a unei alcoolice abstinente, păstrându-i anonimatul. Am vorbit mai pe îndelete aseară la sfârșitul dineului, mi-a povestit că a fost în moarte clinică, ce anume a văzut când a trecut dincolo și cum și-a dat o a doua șansă.

 

”A fi alcoolic este un lux”  (povestire de “Soul”)

“Da…Chiar așa! A fi alcoolic este un lux, este ca o afacere în care crești și crești până la moarte. Asta în cazul în care nu dai ”faliment”, desigur!

Mi-amintesc zilele în care am pus bazele ”afacerii” mele. Primul meu acționar a fost Grants. Asa îl chema pe nemernic. Am mers cu el braț la braț prin toate necazurile de atunci, prin toate nevoile dar și prin bucurii. Mi-a rămas cumva alături până la final, eu însă, nu prea i-am fost loială. Mi-a plăcut al naibii de mult să mă extind, să explorez tot soiul de alte oportunități, senzații, ”parteneri” și ”partenere”. Foarte interesantă ascensiunea mea, un succes inimaginabil, o poftă teribilă și în continuă creștere. Ce să spun? Mi-a plăcut rolul de ”conducător” și mă simțeam de neoprit! Aveam impresia că postura de ”cap al afacerii” mă propulsează spre paradis. Îmi făcusem un piedestal pe care m-am urcat în mai puțin de trei ani!

Alcoolismul se instalase cu un succes de proporții. Inutil să vă spun că, nu aș fi îndrăznit nicio secundă să mă gândesc la o eventuală retragere. Eram acolo și eram extrem de importantă în noua mea viață de alcoolică. Nimeni și nimic de pe acest pământ nu ar fi reușit să mă facă să renunț sau să mă retrag din minunata mea ”afacere”.

Am continuat să fiu la cârma afacerii. Așa credeam eu… Pierdusem cu brio controlul. Îl preluaseră și-l schimbau între ei pe rând, când Grants, când Jack, când Teacher’s sau Ballantine’s și nu le mai știu nici eu numele. Asta a fost timp de alți trei ani si ce să vedeți? Am rămas însărcinată cu cel de-al doilea fiu. Bucurie de nedescris… fericită până-n pânzele albe. În mod paradoxal undeva în mintea mea era deja instalată ideea că asta e șansa mea de a ieși din afacere, că era timpul să mă retrag. Începusem deci să înțeleg că era o problemă, mă durea, mă rodea…. Și totuși eram într-o incongruență totală. Eram înscărcinată, eram alcoolică, eram neputiincioasă, doream ceva dar nu știam cui, cât și cum să cer. Însă aici era o problemă majoră.

Eu să cer?

Păi de ce?

Nu eram eu șeful?

Nu eu conduceam? Și m-am oprit în a căuta o ieșire din afacere, crezând că pot să ies singură. Eram însărcinată, deci puteam. Eram puternică acum. Aveam o armă. Culmea! Arma mea, era copilul meu. Ce naivă și cât de bolnavă puteam fi. Eram o nebună cu capul pe umeri. (Spun așa, deoarece nebunii sunt de obicei cu capul în nori.)

Am continuat afacerea dar am schimbat partenerii. De data aceasta am colaborat pe rând cu Alexandrion, Tuborg și Stella. Uneori si Bucegi căci pe vremea aceea, aveau nu stiu ce promoții. Culmea e că am dus-o perfect pe toată perioada sarcinii. Nu mi-a fost rău deși așa ar fi trebuit. Am reușit să ascund cu succes faptul că eu continuam să mă ”afaceresc”. Condițiile îmi permiteau să fac acest lucru așa că nici nu a fost foarte greu.

Aici aș avea de completat mult, dar voi știți ce și cum simt vis-a-vis de acea perioadă. A fost greșit, a fost o nemernicie ceea ce am făcut. Însă, mi-era așa de greu să mă opresc, eram slabă, eram singură și nu puteam, nu puteam, nu puteam…

Am născut! Cezariană, mici complicații dar comune și la femei care nu au afaceri. Să vă spun? Tare simțeam că mi se cuvinea o vizită a Stellei pe la mine. Acum, trebuia să fac lapte pentru bebe, nu? Doamne… ce bolnavă eram!

Au mai trecut de atunci încă cinci ani. Timp în care, afacerea mea a fost preluată de orice și oricine. ”Atâta timp cât era ceva la bord”, totul era în regulă. Obosisem însă. Obosisem teribil de tare și în nopțile din ultimul an de dinaintea morții mele, discuțiile cu mine erau sincere și-mi spuneam că de fapt, eu nu fusesem niciodată în control. Recunoșteam asta, în sfârșit! Precum câinele otrăvit care zace pe coclauri, numai acasă nu… așa ajunsesem și eu. Îmi doream să dispar să nu mă mai vadă nimeni și să nu mai văd pe nimeni cum suferă. Suferința familiei mele mă durea mai tare decât trupul, mintea sau sufletul. Consider că un alcoolic este afectat în cel mai teribil mod cu putiință, atunci când, în puținele sale clipe de luciditate, vede DUREREA de pe chipul celor ce îi iubește.

În 2013 am murit. Pe 3 mai 2013 am murit și tot în aceeasi zi am înviat. Așa îmi place să spun.

Afacerea s-a prăbușit cu Gilmans la cârmă. El a fost cel care a încheiat cariera mea de aproape 13 ani în care am fost administrator, actriță, miss, cântăreață, mahalagioaică, victimă, hoață, mincinoasă, mamă… iar în final… muribundă!

Acum sunt în faliment! Sper cu ajutorul lui Dumnezeu și al vostru să rămân falită până când apusul va veni peste mine.

Vă mulțumesc pentru lecturare. Astăzi am simțit nevoia să fac o altfel de mărtusire. În plus, eu chiar consider că a fost un lux cu adevărat, să fiu alcoolică activă!”

 

6563CD08-9120-46D8-AE4F-F7F6D1C13146

2D8276CC-2A91-44DE-A929-E01B13D47BE3

7DB3DD62-9469-4769-8506-53E0EB60AAAF

Zeița frumuseții

Cu 3 zile înainte de Paște m-am dus împreună cu Roxalia până la bunici să le ducem un pachet. După ce am ieșit din Bacău îl sun pe Alin să îi spun că îl aștept cu “surprize” acasă (fusese plecat din țară mai multe zile). Închid telefonul și mă gândeam “Ce mi-a venit să zic la plural și nu la singular? Căci am doar o surpriză pentru el și nu mai multe surprize.” Ajung la țară. Chiar dacă a fost o vizită fulger, i-am spus Roxaliei să mergem până în pădure câteva minute, să intrăm puțin în ea, să o mai adulmec puțin, după care să plecăm acasă.
Înainte de pădure, e un pârâu fără pod. Pășim pe câteva pietre și ne îndreptăm spre pădure. În spatele nostru se aude un mieunat ca un strigăt de ajutor. Mă întorc rapid și văd o pisicuță foarte mică, pe jumătate scufundată în pârâu. Bag repede mâna după ea, apa rece ca gheața. Pentru că veniseră cu noi și doi copii care locuiesc fix lângă pădure, trimit pe unul dintre ei după un prosop. Abia ținea ochiul stâng deschis, avea infecție oculară. Probabil în maxim 60 de secunde i-am spus Roxaliei: “O luăm acasă!”. Am simțit pe loc că mi-a fost trimisă de Dumnezeu. Fix ea. Când mă gândeam în trecut ce fel de pisicuță mi-ar plăcea să am vreodată, mereu mă gândeam la una gri tărcată, dar nu mi-am pus în minte nicio intenție in sensul acesta, pentru că după moartea lui Mau de anul trecut nu am vrut să mă gândesc cum ar fi să am din nou pisică.

4A311D15-2640-4CD4-9F5B-79657E5DEAD1

În mașină hotărâsem cu Roxalia să îi căutăm un nume de zeiță.
Mergem cu ea direct la veterinar, ne spune că e fetiță, și că are aproximativ o lună de zile, îi cumpăr mâncare, nisip și soluție pentru ochi.
Ajunse acasă, îi facem cunoștință și cățelului nostru, Dragonel, cu pisica. El super bucuros că are un partener de joacă, ea nu prea. :)) În schimb, deloc sperioasă, venea încontinuu după noi și voia să fie luată în brațe. Ajunge și Alin acasă după o oră și mi-am dat seama abia atunci că aveam 2 surprize pregătite pentru el, așa cum am simțit să îi transmit atunci pe moment. Nu-i zic nimic. Miaună pisica de vreo 3 ori, în timpul acesta miaună și Roxalia. Alin a crezut că Roxalia scoate sunetele atât de bine. :)) A patra oară miaună pisica, Roxalia tace și se uită fix în ochii lui Alin ca el să vadă că ea are gura închisă. “Roxana, avem o pisică în casă! Tu o auzi?”
Îi zâmbesc, mă duc să o iau din bucătărie și i-o dau în brațe. S-a îndrăgostit și el de ea într-o secundă. Dragonu’ era gelos, nu a mai primit atenția aia mare de la Alin, de care era obișnuit să o primească la revederea lor.
Câteva zile am citit despre toate zeițele, ca să îi aleg numele. Alin tot făcea mișto cu Kayseri. Amândurora nu ne mai venea în minte cum o chema pe Mama Dragonilor din Game of Thrones. Iar în Kayseri aterizasem noi cu avionul când am mers în Cappadocia. Aveam în minte amândoi numele ăsta și îl asociam cu Khaleesi. Toți ne corectau cu Khaleesi, nouă ne plăcea să îi spunem lui Khaleesi, Kayseri și tot râdeam de analogia asta. Deci Kayseri în sus, Kayseri în jos, râdeam că pe câine îl cheamă Dragon… până la urmă numele pisicii a rămas Freyja, Zeița Frumuseții. :))) Nouă ne-a rămas gândul la Kayseri, dar cum să îi dăm nume de oraș mâței?!? :)))

04101873-C856-4A45-89A7-CD2E0528FE5C
Buuun. Mă bucur că m-ați citit până aici, nu am terminat. După 3 săptămâni în care am dormit super prost de parcă aveam 3 copii în casă, mieunat și tors în timpul nopții, Dragonu’ care cerea afară dis-de-dimineata pe la 3-5, de ne strica tot somnul, am reușit să ne reorganizăm în ultimele zile, să scoatem cânili în curte și să lăsăm doar mâțu’ în casă. Deci de vreo 3 nopți suntem în recuperarea somnului.
Toate bune și frumoase, în după amiaza aceasta intră Roxalia val vârtej în casă cu încă vreo 3-4 prietene să mă roage să salvez o pisicuță mult mai mică decât Freyja, care era prinsă în nu știu ce. :)) Știam că Alin trebuia să apară, îl sun și îl rog să o caute pe Roxalia înainte de a intra în casă, să salveze o pisicuță. Nici nu închid bine telefonul, Roxalia intră în casă cu pisicuța, mă roagă să îi șterg ochișorii și să îi dau cu soluție. În spatele ei, celelalte prietene se certau care să o țină, aud un “Roxalia se pricepe, că mereu salvează animale”, după care ușa se închide în fața lor. Iau ghemotocul din mână, îl duc direct la mâncarea Freyjei și începe disperată să ronțăie. Și avem următorul tablou:
Eu cu cele 2 pisicuțe, una mânca, cealaltă o mirosea pe cea care mânca și ușa de la intrare care se deschide iar, cu Alin în prag… ni se intersectează privirile la 10 metri distanță. Se apropie de mine.

– Alin…
– Roxana, nu!
– Alin…
– Uite niște flori! (și îmi oferă un aranjament mare floral)
– Alin…
– Ai văzut florile ce frumoase sunt? Hai, uită-te la ele… (le cumpărase căci suntem în 13, dar v-ați prins voi)
– Alin, ascultă un pic…
– Roxana, nu păstrăm nimic.
– Știu, nu păstrăm nimic… dar cum se numea aeroportul ăla?
– Nu se numea în niciun fel.
– Cum se numea orașul ăla în care am aterizat cu avionul?
– Kayseri.
– Ei bine, ea e Kayseri.

 

I did it and it was LEGEN… wait for it… DARY!

 

Skydiving – Mi-am dorit dintotdeauna să fac asta și astfel a fost cadoul pe care l-am primit de la Alin la 29 de ani. Pe 13 noiembrie fac 31 și de atunci mă tot “chinui” să sar cu parașuta. Îmi făceam rezervare, ajungeam la București, ploua, se anula saltul. Sau erau 2-3 bălți pe pistă rămase de la o ploaie din cursul săptămânii, și la fel, nu puteam face saltul din acea cauza, chiar dacă soarele ardea pe cer. Iar eu eram anunțată cu 1-2 ore înainte de programare, ajunsă deja în București, că nu se mai poate. Frustrant, nu? Asta s-a întâmplat de două sau trei ori, nici nu mai știu. Săptămâna trecută mi-am făcut din nou rezervare la aceeași firmă, m-am uitat pe vreme, arăta super soare, am trimis iar avansul pe care îl retrăsesem cu câteva luni înainte să expire, am zis că ăsta e momentul! Sar duminică, 12 august! Toate bune și frumoase, sunt sunată după 2 zile să mi se spună ca va fi o revizie tehnică și nu se vor efectua salturi tot week-end-ul. În locul meu, unii ar fi zis “Ăsta e încă un semn să nu sar. Poate nimic nu e întâmplător și dacă m-aș încăpățâna să fac skydiving, mi s-ar întâmpla ceva rău.” Pentru mine nu există semne și superstiții când vine vorba de ceva ce îmi doresc cu adevărat. Așa că am sunat imediat să-mi fac rezervare pentru sâmbătă seara la Skydiving Center… și am sărit! Și mi-a plăcut atât de mult încât sigur acesta nu a fost primul și ultimul salt. Unii vor să sară o singură dată în viață doar să bifeze o linie de pe bucket list. La mine nu e vorba doar de bucket list, e mai intens de atât. 

Emoții nu am avut deloc, deloc… mi s-a părut doar un pic “nebunesc” când a trebuit să semnez că sar pe propria răspundere, și că acest lucru ar putea să îmi aducă și moartea. O parte amuzantă (acum mi se pare amuzant, nu atunci) a fost când am luat în mână următoarea foaie pe care scria “Contract de donație” și pe care trebuia să o semnez în dreptul cuvântului “donator”. Automat m-am gândit la donarea organelor, pentru că tocmai ce trecusem de la rândul care se termina cu “moarte”. :)))) Didi a luat repede foaia, a citit-o și mi-a spus că era vorba de altceva. :)) Când i-am povestit mamei de treaba asta, mi-a spus “Păi ce ar fi făcut cu organele tale? Ar fi fost praf!” Spuneți și voi? Ea e mama! :)) 

Săptămâna trecută mă uitam la filmulețele altor oameni și nu înțelegeam de ce se uitau în sus înainte să se arunce din avion. Credeam că așa trebuie procedat și nu aș fi vrut să fac asta, pentru că voiam să mă uit în jos fix când sar ca să “adulmec” tot și să văd cu ochii mei înspre ce mă îndrept, să simt adrenalina. Dar mi-au explicat că cei care se uitau în sus făceau asta de frică. Așa că m-am uitat în jos și am trăit un moment prețios, de libertate. Timp de un minut am căzut cu 200 km/oră, timp în care nu mai țin minte decât că m-am prins de mâini cu videograful, și am stat la pozat cu palmele pe care scrisesem “LEGEN – DARY” și cam atât. S-au dus extrem de repede cele 60 de secunde, și asta probabil pentru că nu mă săturasem. Persoanelor cărora le este teamă li se poate părea că durează mult mai mult căderea. E exact ca în teoria relativității: stai cu mâna pe o sobă încinsă timp de un minut și ți se va părea o eternitate; stai timp de un minut cu o femeie pe care o iubești și ți se va părea o secundă.” Așa am pățit și eu cu o femeie pe care o iubesc, zisă parașută. 😂 

Când s-a deschis parașuta și am pornit cu o super viteză în sus, hanoracul și tricoul mi-au ajuns pe față. Mi le-am pus la loc, apoi am plutit, am învățat să frânez, să accelerez și să iau viraje. Când plutești, îți poți da ochelarii jos, poți vorbi și te poți bucura de priveliștea întregului București care se vede în depărtare. Data viitoare îmi iau și eu GoPro-ul, pentru a captura cele mai frumoase peisaje de sus. 

Am sărit cu domnul Ramiro (mi-a povestit că a fost militar parașutist mai bine de 20 de ani) și mi-a plăcut că mai mereu verifica echipamentul în tot acel timp până ajungea avionul la 3000 m. De la decolare până la salt durează aproximativ 30 de minute. E destul de interesant că până pe la 1000-1500 de metri se zboară cu ușa avionului deschisă. Chiar dacă m-am prins în cele 4 puncte de domnul Ramiro abia la 2000 m, nu m-am simțit în nesiguranță în avion, din contră mi-a plăcut, mi-a dat sentimentul de “Misiune imposibilă” și că urma să sar imediat din avion. :))) 

Va urma!

P.S. Filmulețul de 1 minut se poate vedea AICI.

My new baby

Au trecut 10 luni de cand am deschis complexul medieval Podu’ cu lanturi si inca nu mi-am alocat timpul necesar sa scriu despre aceasta afacere a noastra. Si nici astazi nu o sa scriu foarte multe despre el.

In schimb vreau sa scriu despre noul meu bebelus. Este vorba de ultima cladire din complexul Podu’ cu lanturi: Vila Alsace.  Tocmai ce am inaugurat-o si sunt super entuziasmata de ce mi-a iesit. Mi-am dat seama ca atunci cand sunt foarte tare entuziasmata de ceva ce tine de suflet reusesc sa imi deschid blogul si sa scriu despre acel lucru, asta daca exista si timp disponibil. Nu zic ca nu am fost entuziasmata si pe 4 august, dupa ce am deschis intregul complex Podu’ cu lanturi, doar ca atunci nu aveam timp nici sa mananc, cum as fi reusit sa deschid laptopul? Tin minte ca abia la doua zile de la inaugurare am reusit sa mananc un mic dejun. In rest cred ca ma hraneam cu energie. Trei luni si doua saptamani am locuit cu Roxalia in hotel doar pentru a nu pierde absolut nimic de sub control, dar si din dorinta de a capata cat mai repede experienta in acest domeniu in care stiam ca m-ar ajuta mai mult practica si lucrul cu sute de oameni si nicidecum cursurile de management hotelier.  Ma culcam pe la 2-3 dimineata cand plecau ultimii clienti si trebuia sa fac casa, iar la 7 eram in picioare. Cu cat ne apropiam de ora de iarna cu atat lucrurile intrau pe un fagas normal, iar eu am iesit din caderea abrupta catre un om workaholic si am hotarat ca pe 19 noiembrie sa ma intorc acasa si sa imi fac un program normal de lucru, asa cum ar trebui sa aiba o mama cu un copil de 7 ani. Daca e sa ma intrebi cum a crescut Roxalia din august pana in decembrie nu stiu ce sa iti raspund. A crescut pe langa noi pur si simplu. Zic noi, pentru ca afacerea aceasta este una de familie, din care nu au lipsit tatal meu, mama mea si fratele meu. Spre seara ei plecau acasa, ramaneam doar eu. Intrebarea pe care o auzeam des la cunoscuti: „Tu cat mai ai de gand sa te distrugi? Esti femeie, nu robot.”  Dar cand ai un copil mic acasa si stai cu el zi si noapte fara pauza, atunci de ce nimeni nu crede ca astfel te distrugi? Nu te distrugi, ci te implinesti. Asa simteam si eu cu Podu’ cu lanturi, era bebelusul meu.

Revin la Vila Alsace, bebelusul celalalt.  De ce sunt atat de entuziasmata? La urma urmei e doar un mini hotel de 12 camere care e la degetelul mic de la piciorul marelui Colos Podu’ cu lanturi. Dar faptul ca m-am ocupat singura de aceasta vila, si am preluat cladirea de cand era la rosu, doar baile avand faianta si gresia deja puse (se poate observa ca nu au legatura cu tematica), imi da o stare de satisfactie. Faptul ca apropiatii imi ziceau ca nu are ce sa iasa spectaculos dintr-o cladire banala (ca arhitectura) m-a facut sa imi pun sufletul acolo. De asta o sa vedeti ca 90% dintre camere sunt feminine. Nici nu avem cum altfel, mi-am lasat energia in fiecare lucru. :))

Am vrut sa o salvez si am reusit. De prin 2013 am hotarat ce tema sa aiba fiecare camera in parte. Si de atunci a inceput nebunia cumparaturilor, cate putin am cumparat in fiecare an si mereu cu grija la pret, de multe ori asteptam reducerile, astfel incat sa nu se simta lipsa banilor care se duceau catre Alsace. Pentru ca eu i-am promis tatalui meu ca o fac super frumoasa la un pret mic. Si intr-un fel a fost si un proiect al meu, sa vad cum pot face un hotel cu bani putini… caci stiu cum e sa faci un hotel cu bani multi si sa pui mobilier de calitate si numai lucruri de valoare. :))

Asa ca fara studii in decoratiuni interioare, dar cu pasiune pentru acest domeniu, am realizat 12 camere super dragute de care s-au indragostit multi care au pasit in ele, iar fiecare isi alegea camera preferata. Cea mai mare satisfactie am avut-o in ziua inaugurarii. Cazusem de acord cu tatal meu ca el sa o vada doar la sfarsit cand o inaugurez si nu in timp ce lucram la ea, astfel pana in ziua cea mare trecusera foarte multe luni in care el nu a intrat deloc sa vada cum ma descurc la interioare.

Nici nu a durat mai mult de un minut de cand a intrat in camera Blue Lagoon, m-a luat in brate si mi-a spus: „Am incredere în tine să te ocupi de Aqua Park.”  Aqua Park este un alt proiect colosal de al nostru. Cred ca cel mai de avengura proiect din intreaga Moldova, ca sa nu zic Romania. :)) Hint: are legatura si cu cel mai mare labirint permanent din Europa (care exista deja).

20180316_110809

Ca tot am amintit de Blue Lagoon, tematica este nautica si nu are legatura cu Blue Lagoon din Islanda, ci cu prima ecranizare „Blue Lagoon”. Daca o sa ajungeti sa intrati in aceasta camera o sa observati ca in mapa de prezentare scriu despre locul unde s-a filmat Blue Lagoon si multe alte informatii despre insula. De altfel, in toate camerele, in mape, am cate o prezentare de 2-5 pagini in care scriu lucruri care au legatura cu fiecare tema in parte. In camera Equestrian, am scris atat de multe informatii despre cai, incat e posibil sa nu le stie nici cei din bransa mea, o parte dintre calaretii din Romania. Am incercat sa culeg cele mai de pret informatii.

Tot in mapa scriu si despre orasul Bacau, si ce se poate vizita la noi. Am o placere si o dorinta de a dezvolta turismul in orasul meu natal. Si imi doresc nespus de mult ca acest oras sa creasca din ce in ce mai mult. De aceea dam drumul proiectului Aqua Park in judetul Bacau, si de aceea am realizat complexul Podu’ cu Lanturi in Bacau. Multi ne spun ca in sfarsit, atunci cand au vizitatori de prin alte tari, au unde sa ii scoata in oras si sa le arate „altceva”. Unii ne-au intrebat de ce nu am desfasurat aceasta afacere in vest, pentru ca aici oamenii sunt rai, stiu doar sa critice si proiectul nu este vazut la adevarata valoare. Pe cand, daca am fi facut Podu’ cu Lanturi in Austria, de exemplu, am fi facut si mai multi bani. Pai cine a zis ca e vorba de bani? E vorba de satisfactia pe care o ai in suflet. E vorba de ceea ce simti ca faci pentru orasul tau, tara ta. E vorba de patriotism. Stiu ca sunt 5% clienti care sunt carcotasi, nu le convine mai nimic… dar asa sunt ei in general cu viata lor. Frustrarea nu incepe cand intra la noi pe usa, exista deja la ei in suflet. Observ si cand postez pe Facebook, trebuie sa existe cineva o data la cateva saptamani care sa lase comentarii de genul „Ce cauta frunzulita aia de patrunjel aruncata asa?” Pe bune? Cred ca sunt eu prea, dar prea buna la suflet si in viata asta am incercat doar sa apreciez munca cuiva, si de asta niciodata nu as proceda asa, sa trimit sulite cu venin, oricat de mica ar fi cantitatea. Si mai ales nu m-as face de ras in public. Pentru ca eu asa vad lucrurile. Cand lasi un comentariu public, in care este vazut de mii de oameni, si lasi sa se vada latura asta a ta plina de frustrare, neapreciere, rautate,  atotstiutior-dupa-multe-emisiuni-MasterChef-si-ai-impresia-ca-ai-diploma, pur si simplu te injosesti. Pentru ca toate astea te duc pe o frecventa foarte joasa si e normal sa nu fii vazut ca un om tare intelept. In tot timpul acesta am inceput sa cunosc si oamenii. De obicei cei care reusesc sa realizeze ceva in viata, si sa duca un mic/mare proiect de suflet la final, ne apreciaza, pentru ca stiu cu cata sudoare se munceste si niciodata cu bataie de joc si daca ar fi sa ne dea o sugestie, ne-o va spune intre 4 ochi, si intodeauna intr-un mod placut, parca mai ca le este rusine sa ne spuna ce au de zis. Si nu mai folositi expresia „critica constructiva”, critica este critica si atat. Nu uitati, cand transmiteti un feedback, să respectati valoarea celuilalt în timp ce îi vorbiti. Ceea ce spunem este adesea mai puţin important decât cum spunem.

Si mai vin clientii aceia, din an in Paste, carora nu le convine mai nimic, si ne zic ca ei nu o sa mai vina niciodata la noi si apoi ii vedem la cateva saptamani ca se reintorc. Oare de ce? Clienti care spun ca nu le place o anumita mancare, asta dupa ce au mancat jumatate din ea, doar ca sa nu o plateasca. „Am mancat mai mult din ea doar pentru ca mi-era foame, dar nu mi-a placut.” Si tot felul de tipologii de clienti, nu incep sa scriu despre toti caci ar insemna sa scriu o carte. Un singur lucru am de transmis pentru toti: „Da, clientul este regele nostru. Dar ca sa te servim ca pe un rege, comporta-te ca un rege.”

Hopa, am deviat un pic. De asta nu voiam sa ajung sa scriu despre tot complexul, stiam ca o sa ajung sa ma infig si in clienti. Ei lasa recenzii pozitive sau negative despre restaurante si hoteluri, dar noi unde sa lasam recenzii despre ei? Ar trebui o platforma unde sa postam toti patronii de horeca, fotografii cu acei oameni care fug fara sa plateasca, cu cei scandalagii, sau cei care iti lasa camera vraiste si plina de gunoaie de arata ca in poza ce a devenit virala recent, unde un autocar era plin de gunoaiele lasate de copii si avea urmatoarea descriere: „După o „cursă altfel” cu „școala altfel” din Focsani. Este cea mai bună oglindă a educației din România anului 2018, fie că vorbim despre învățământ sau familie. Adresez următoarea întrebare retorică: când vom începe să transportăm oameni?”

Eu merg pe intrebarea: „Cand vom incepe sa cazam oameni?”

Iar m-am intins. Ce ar fi sa va prezint camerele? Daca dati click pe nume o sa va trimita direct la albumul cu poze de pe Facebook al fiecarei camere. Pozele nu sunt profi, voi chema in curand un fotograf, dupa ce termin de prins mesteacanul in tavan pentru a forma un baldachin la camera Nature, dupa ce pun tablourile pe holuri si in camera Venice, si dupa ce termin camera Love, care momentan este gata in proportie de 70%. :))

  1. Blue Lagoon.
  2. Chefchaouen – Maroc.
  3. Equestrian.
  4. Shabby Chic.
  5. Peacock.
  6. Nature.
  7. Provence.
  8. Alaska.
  9.  Boho Chic.
  10. Sport.
  11. Love.
  12. Venice.

 

Daca doriti sa ma ajutati si sa faceti cunoscuta Vila Alsace, puteti da like (sau share), linkul catre pagina de pornire este acesta. Iar daca nu ati dat like complexului Podu’ cu Lanturi, o puteti face AICI. Contul de instagram este @poduculanturi, acolo postez zilnic.  :)

Va multumesc ca ma sprijiniti. Las cateva poze mai jos din tot complexul, facute inainte de inaugurarea din 4 august 2017.

1 (136)

Podu’ cu lanțuri

 

7212017 (42 of 58)

Vila Antanta

 

7212017 (12 of 58)

Vila Alsace

7212017 (3 of 58)

 

7212017 (36 of 58)

Pubul.

20748067_10211657883036138_5127957489647532355_o

7212017 (32 of 58)

O parte din fabrica de bere

 

7212017 (29 of 58)

Bucataria de vara

 

 

 

Jurnalul meu

Ziua 1.

Bună! Sunt Roxalia și am 6 ani și 6 luni. Mi-a povestit mama recent că acum vreo 2 ani, când a postat ea pe Instagram o poză cu mine ținând două gogoși în mână a primit un comentariu de la stalkerul vieții ei. Comentariul era de genul “Săracul copil. Ce copilărie are!”

gogoasaroz

Nu prea am înțeles ce a vrut să zică, încă nu mă prind mereu la sarcasm sau ironie. Mama mi-a explicat frumos. Am înțeles apoi că oamenii judecă. Și nu orișicum, ci judecă exact când habar nu au de nici măcar un gram din povestea vieții celorlalți. Omul ăla răutăcios și frustrat nici nu știe prin ce a trecut mama cu mine, nu știe că gogoșile pe care le aveam în mână nici măcar nu le-am mâncat, ci doar am gustat din cea roz să îmi dau seama de gustul ei, nu știe ce înseamnă să ai un copil care nu pune gura pe zahăr până la vârsta de 2 ani, și mai apoi să descopere că are alergie la cacao și alte 11 chestii, și că de o groază de timp nu știe ce e ăla ambalaj.  Așa este. Nu mai știu cum se aude sunetul deschiderii unui ambalaj.

Colegii mei de la școală aud asta în fiecare zi. Eu doar privesc de la distanță. Îmi scot din ghiozdan cireșele, morcovii…

 

Ziua 2.

Ieri mama a plâns. Nu mai face față, draga de ea. Sunt doar eu cu ea. Mereu am fost doar eu cu ea. Și vom fi așa până la sfârșitul vieții. Aș vrea să îți pot șterge lacrimile, mami. Dar mai ales pe cele din suflet.

Ieri trebuia să mă ducă la vaccin după școală, dar a uitat. M-a dus cu viteza luminii direct la hotel unde avea treabă. Era foarte concentrată și se plimba dintr-o parte în alta cu o listă cu sute de coduri. Mai era atât de puțin până la inaugurarea complexului hotelier. Am fost luată de unchiul meu și dusă acasă la el. Ea a rămas să termine ce avea de rezolvat. A venit acasă spre seară, s-a uitat pe programul pentru tabăra medievală, și încerca să calculeze când nu mai fac vaccinuri, să pot pleca în tabără. La un moment dat aud că țipă: „Roxalia, vaccinul!” Dar era deja 7 jumătate, clinica se închisese la ora 6.  Ar fi fost vaccinul nr 9…

Ziua 3.

Trag aer în piept.  Azi dimineață m-am dus la urgențe să fac vaccinul nr 9.

Reiau. Mama a încercat să facă totul ca la carte cu mine. M-a alăptat 1 an și 5 luni. A încercat din toate puterile să mă țină departe de zahăr. A reușit până la 2 ani, după care, bunicii nu au reușit. M-au servit cu dulciuri de casă.

De la 2 ani până la 4 ani mâncam rareori dulciuri, dar o făceam. Imediata perioadă, de la 4 la 6 a fost cea mai frumoasă. Eram independentă, mergeam la magazinul din apropiere, îmi cumpăram pufuleți, acadele și ouă Kinder. Mmm… ouă Kinder. Mi s-a făcut dor de ele acum 3 luni. Am rugat-o pe mama să îmi cumpere unul doar sa îl miros și să iau jucăria. Nu a fost de acord. I-am promis că nu îmi va fi poftă. Mi l-a cumpărat. L-am mirosit cam 5 secunde, m-am întristat un pic, am luat jucăria și am plecat. După 2 ore încă l-am văzut pe masa din bucătărie. Erau cele 2 jumătăți de ou de ciocolată care stăteau pe ambalaj. Am rugat-o pe mama să le mănânce. S-a conformat. Am făcut chestia asta de vreo 3 ori, mama s-a îngrășat. Glumesc, e tot slabă, spre oroarea stalkerului ei. :)) Dacă nu v-ați dat seama, e femeie, normal. Mama mi-a și arătat-o. Chipul ei e asemenea sufletului său. Mami a zis că nu e bine să spun lucruri rele despre ea. Am întrebat-o de ce îi ia apărarea și de ce nu a făcut mai multe în momentul în care acea femeie i-a spus mamei printr-un mesaj de pe un cont fals că va intra cu mașina în ea și mă va răpi pe mine. Mi-a explicat apoi despre frustrările și sufletele otrăvite ale oamenilor, și faptul că ar trebui să își învețe singură lecția, nu am înțeles o boabă.

Mă întorc la ale mele. După perioada asta frumoasă în care mâncam ce doream, dar cu limită, în octombrie 2016 am făcut o alergie de toată frumusețea. Am înțeles că asta cu „de toată frumusețea” ar fi o expresie, căci erau de fapt de toată urâțenia. Nu vreau să îți arăt poze, jurnalule, te vei speria.  Dacă îți imaginezi 200 de plăci tectonice roșii în 3D peste tot corpul unui om, îți imaginezi bine. M-am internat cu mami de urgență. Mi-au pus branula aia urâtă. M-au luat pe mine cu „dăm apă la fluturaș pe aici”. Pe bune? Am plâns. Și apoi a început nebunia. Tratamentul a fost cu hemisuccinat, adică cortizon. Și ce se întâmplă când iei cortizon? Nu trebuie să mănânci sare. Primele 2 zile am avut regim stict. Mere, cartofi copți, orez, pâine prăjită fără sare. Alergia îmi tot apărea, dispăreau pete uriașe, apăreau altele. Se tot mutau. Mi-au scos merele. Eu am fost mai șmecheră și mi-am scos și cartofii și orezul ăla bleah, fără niciun gust. O duceam din ce în ce mai bine doar cu pâine prăjită fără sare și apă. Corpul meu nu o ducea la fel de bine. Alergia încă era. După 7 zile de stat în spital și bombardat corpul cu hemisuccinat, m-am refăcut și m-am întors acasă.

Cea mai mare problemă era că nu știam niciuna dintre noi ce a declanșat alergia, pentru că mâncasem zilele acelea ce mâncam eu de obicei. După spital, regim strict + o lună tratament acasă cu Tamalis și Aerius, apoi a trebuit să fac la sfârșitul lunii noiembrie un set de analize de sânge cu niște denumiri super ciudate, ceva cu radio. Stai să o întreb pe mama.

Nu era vorba de niciun radio, se numea activitatea diaminoxidazei. Am făcut hematologia, electroforeza, biochimia, imunologia, parazitologia, alergologia și markeri boli infecțioase. Adunând de la fiecare, în total erau 53 de chestii. Și ca să vezi, nu am plâns deloc când mi-a luat sânge. Pe bune îți zic că nici mie nu îmi venea să cred, cum stăteam pe scaun în brațe la mama și nu am scos niciun sunet. Mi-au dat diplomă de copil cuminte cu Sofia. Mama m-a recompensat, nu mai știu cu ce.

Apoi am așteptat cuminți rezultatele, să putem merge cu ele la noul meu doctor alergolog, să îmi facă testele de alergologie și pe mâini. Dar rezultatele întârziau să apară… Vine luna decembrie, aproape de Crăciun, eram fără rezultate.  În tot timpul ăsta am evitat tot ce înseamnă mâncare procesată, semipreparate, ouă. Am mâncat câteva batoane cu cereale și ciocolată, nu îmi apărea nimic. Evident, noi nici nu bănuiam de la ce aș putea fi alergică.

Ajunul Craciunului, mama și Alin stăteau la masă. Mama mă roagă să iau o lingură de guacamole. Îmi spune că avocado e fructul regelui și că e foarte bun pentru corp. Iau o singură gură de avocado cu porumb și ceapă. Deschid frigiderul și spre uimirea mea văd un suc natural din fructe de pădure. O întreb pe mama ce-i cu el, căci ea nu cumpără niciodată sucuri pentru acasă. Îmi spune că e pentru tiramisul cu fructe de pădure. O rog să îmi dea măcar o gură. Răspunsul ei a fost nu. O rog încă o dată, Alin e și mai hotărât și îmi spune NU, și îi trage o privire mamei să rămână așa. Mama se uită la ochii mei de căprioară (știam eu ca asta o să meargă. că doar e mama) și îmi zice ce voiam să aud: „Ok, dar o gură super mică!” Și chiar așa a și fost. Mi-a pus într-o ceșcută mică, un pic de suc pe fundul ceșcuței. Mmm, ce bun a fost.

Prima zi de Crăciun.

Ora 5 dimineața internare la urgențe. Făcusem iar o formă urâtă de alergie. S-au chinuit să îmi pună branula 15 minute. Am plâns cum n-am mai plâns în viața mea. M-au înțepat de zeci de ori, și nu din cauză că nu mi se vedeau venele, ci din cauza branulei. Sânge era peste tot, iar eu eram toată transpirată. Mama stătea la capul meu, mă mângâia și îmi vorbea dulce.

Am stat cu mama într-un salon de te ia groaza în prima zi de Crăciun. Noi două. Ca întotdeauna. Mă uit la mama. Mă aștept să fie nervoasă, azi trebuia să stam de Crăciun cu toată familia și să mergem în vizită la niște prieteni. Nu este. Pare că nici nu îi mai pasă că ne aflăm în spital de Crăciun. Ori asta, ori simuleaza foarte bine nepăsarea.  Dar ca să poți face asta trebuie să fii puternică. Am învățat de la mama că și eu trebuie să fiu puternică și să merg înainte. Vine Alin, ne aduce laptopul lui cu alte filme scoase față de cele din octombrie, îmi aduce jucării noi și mamei 2 reviste. Impropiu am spus că a venit Alin. Nu știu dacă știti, dar tații și toți bărbații, în general, nu au voie să intre în saloane. Nici măcar de Crăciun nu se fac excepții. Așa că a ramas la ușa spitalului, a trimis lucrurile prin cineva. Mama nu citește niciodată reviste, din ce am văzut eu doar cărți. Deschide una, se duce direct la sfârșitul ei, citește ceva cu H. Închide.

Ieșim din spital a doua zi de Crăciun la prânz, cu obligația de a continua tratamentul prin branulă, o dată la 8 ore. Mama regreta că nu am făcut testele de alergologie înainte de a veni rezultatele. Dacă știa că va dura atât de mult, se schimba situația…

In ianuarie, vin rezultatele de la sânge, mergem să îmi fac testele pe mâini. Mi-era teamă de necunoscut. Nu știam de câte ori mă va înțepa pe mâini. Au fost 50 de înțepături. Mama mi-a dat exemplu, mai întâi i-au făcut testele ei, ca să văd că totul e în regulă și nu are de ce să îmi fie frică. Am urmat eu, am rezistat, nu a fost chiar atât de rău.

După 30 de minute, mama avea mâinile albe cu un singur punct roșu. Eu aveam mâinile roșii. Verdict la mine: 12 alergii – avocado, cacao, roșii, țelină, soia, miere, propolis, căpșuni, nuci, alune, fructe de pădure, acarieni.

Pfff… cacao, a căzut cerul pe mine. Nu înțelegeam când s-a activat, pentru că eu consumasem cacao între octombrie și decembrie, și nu mi-au mai apărut pete. Iar în decembrie când făcusem alergia clar era de la avocado, sau poate de la gura aia mică de suc din fructe de pădure. Sau combinația dintre cele două.

De atunci am renunțat la tot ce înseamnă “a fi desfăcut din ambalaj și consumat imediat”. Dar am avut făcute la discreție ciocolată de casă din pudră de roșcove, clătite, plăcinte cu brânza la cuptor, plăcinte cu măr, cornulețe, colivă, Raffaelo de casă, etc. Toate făcute în casă. După 3 luni mi s-a luat de toate astea.

Am devenit foarte responsabilă și am grijă de tot ce pun în gură. Niciodată nespălată pe mâini. Niciodată lucruri noi fără să o întreb pe mama. Sunt în clasa zero acum și merg la after school, iar masa de prânz o luăm toți la un restaurant din preajmă. Cei de la restaurant au lista mea de alergeni. Mi-au făcut într-o zi pizza, și mi-au spus că nu au pus sos de roșii și nici semipreparate, ci doar pui. Mi-a fost teamă să încerc, am refuzat. Mi-am promis că fac tot posibilul să nu ajung a treia oară la spital.

De câte ori văd ceva ce îmi este poftă, trag aer în piept, mă înfrânez și îmi spun “nu mai vreau pentru a treia oara acolo”, și mi se ia de orice.

Ianuarie, februarie și martie 2017 am ținut un tratament cu Tamalis seara și Aerius dimineața zilnic. În aprilie am început un nou tratament: 10 vaccinuri pentru imunitate, făcute unul la trei zile. Am ales zilele de marți și vineri pentru vaccin. Mi-am mutat gimnastica de marți pentru miercuri, pentru că nu am voie să fac efort în ziua cu vaccinul.

La primul vaccin a fost groaznic. Mi-a fost atât de teamă, am plâns 5 minute înainte de el și nu voiam să cunosc durerea cauzată de vaccin. Mama mă ținea în brațe și îmi șoptea încontinuu că va fi bine. Mi l-a făcut și am rămas surprinsă. Făcusem atâta zarvă pentru o pișcătură mică.

Următoarea tură, mi l-a făcut rapid, nu am zis nimic, eram foarte calmă. La al treilea vaccin, am intrat în cabinet, am început să joc un Domino, doamna doctor a venit la mâna mea, l-a facut și asta a fost tot. La următoarele 2 intram singură să îmi facă vaccinul, mama stătea pe hol. Iar la ultimele deja eram la nivelul extrem, mama aștepta în parcare, eu intram în clinică, urcam treptele, intram direct în cabinetul pentru tratament, îmi făcea vaccinul, ma întorceam în maxim 5 minute la mașină. Mama mereu mă mirosea pe mână, să simtă mirosul de spirt și histamină. Prea mă mișcam repede și nu înțelegea cum de reușeam, credea că aș putea minți. Dar eu nu aș face niciodată asta, nu aș minți-o pe mămica mea. Cel puțin cu ceva atât de serios, căci în rest…

Două luni voi face pauză, după care încep iar o serie de 10 vaccinuri, unul la 3 zile… și tot așa, timp de 3 ani de zile. Dar m-am maturizat, știu că e spre binele meu, nimic nu mă mai sperie. Mama a citit în zeci de seri despre alergii, despre imunitate, despre tratamente, despre homeopatie, când e cazul și când nu. Speră ea că a luat decizia corectă. Oarecum e o responsabilitate mare numai pe umerii ei. Degeaba s-ar sfătui cu oricine altcineva, ea e singura responsabilă de sănatatea mea. A ales să îmi facă și 10 ședinte de terapie Bowen. Acolo m-am vindecat emoțional, am învățat cum să rămân calmă, cum să comunic cu mama despre blocajele mele emoționale.

 

Ziua 4. Încă un episod ce aș vrea să ți-l povestesc, jurnalule.

Pe la sfârșitul lui martie 2017, am făcut puțin rosu în gât și am avut febră 39, timp de 4 zile. Mama nu voia să ajung la antibiotic, și a încercat să o stopeze altfel. Când a văzut că nu scade febra după cele 4 zile a apelat la medicul de familie, iar el mi-a dat Augmentin. Au fost cele mai crunte zile din viața mea în relație cu mama. Niciodată nu am mai văzut-o să clacheze atât de des. Și nici pe mine nu m-am văzut atât de stresată. Asta pentru că nu voiam nici în ruptul capului să iau Augmentinul. Eu care luam în trecut orice mi se dădea, de data asta pur și simplu nu puteam. Se ruga de mine 30 de minute pe ceas să îl iau ca să mă fac bine și să-mi scadă febra. Îl luam și îl vomitam automat. După o zi, am reușit să mă calmez și să îl iau fără să îl dau jos. Corpul îmi spunea că ceva nu e în regulă cu antibioticul ăsta. A patra zi dimineață, aveam pete pe coate. Mama a început să plângă instant, ea era cea care își repeta acum într-una “Nu, nu ne vom interna pentru a treia oară la spital”. (Noi când zicem a treia oară la spital, ne referim spital + alergie, pentru ca eu am mai stat internată la spital și din cauza câtorva bronșite și a unei enterocolite urâte la 7 luni). A dat câteva telefoane, s-a mai calmat. Ea avea și o expoziție la Caex și presiunea era și mai mare. Nu știa cum să se împartă, ce sa facă, ce decizii să ia. Toată ziua s-a comportat extrem de bine cu mine, nu m-a mai certat, a scos Augmentinul și toate celelalte medicamente din program, am ieșit la plimbare pe malul Bistriței, am văzut lebedele. Ea era senină, și știam că o să fie bine. Spre seară s-a uitat pe corpul meu și a văzut că singurele pete sunt tot cele de pe coate. Îmi spune: “Scumpo, este posibil să se fi declanșat alergia de la stres. Erai atât de stresată cu luatul antibioticului și cu faptul că te obligam să îl iei deși nu îți doreai, încât ți-au apărut câteva pete.” Ne-am culcat liniștite amândouă.

A doua zi dimineață eram full de pete. Nu, nu era de la stres. Acum sincer, nu știu dacă săraca mama a mai plâns sau nu când m-a văzut în ce hal eram, dar sigur la ora 10 era la Bowen cu mine să îmi facă terapia. După 10 minute de terapie, febra a scăzut de tot. Direct de acolo am mers la doctorul meu alergolog. Am depistat misterul: niciodată, dar niciodată nu se dă Augmentin persoanelor cu teren alergic. Acum că știam care era cauza, nu am intrat la regim strict și nici la cortizon, am continuat să mănânc ce mâncam eu de obicei în ultimul timp și știam că urticaria vine în avalanșă cu pete noi în fiecare zi timp de 4-5-6 zile. Depinde. Am continuat tratamentul cu Aerius și Zyrtec picături și totul a fost bine, nu mai eram panicate.

De atunci nu am mai făcut alergie. Mama crede că nu la tot ce mi-a ieșit pe mână la teste sunt alergică. Ei i-a ieșit la 13 ani că e alergică la nuci, și acum la fel i-a ieșit. Iar ea manâncă nuci la discreție și nu i se întâmplă nimic. Posibil ca nu la toți cei 12 alergeni să mi se declanșeze urticaria aia urâtă. Dar nici nu vreau să risc acum. Mai fac o tură de vaccinuri în august și septembrie, și apoi mama mi-a promis, că pot încerca de ziua mea o gură de ciocolată să vedem ce se întâmplă. Până atunci ar trebui să mă desensibilizez la o parte dintre ele. Cine știe care parte… Dar ce-i drept nici nu-mi pasă de avocado. Îl urăsc! Și la gust și pentru faptul că m-a băgat în spital. Nu știu de ce tot îl laudă mama, și consumă vreo 10 avocado pe săptămână. Când o văd că mănâncă… bleeeah… fug la 10 metri de ea.

Dacă totul e bine, în toamnă voi mânca 2 GOGOȘI ROZ și îi voi transmite acelei femei următorul mesaj: “Asta e o copilărie fericită pentru mine! Să știu că pot mânca, cu limită, orice îmi doresc fără să îmi fac mie rău! Nouă, copiilor, ne este greu să ne abținem de la dulciuri sau de la orice altceva ce ne face cu ochiul. De ce ai judecat atunci? Ce știi tu despre copilăriile fericite? De obicei, când ai o copilărie fericită nu ajungi un adult atât de răutăcios cum ai ajuns tu astăzi. Ce traume te-a făcut să-i scrii mamei? Dar zi-mi și tu mie, tu ai o viață fericită? Oamenii cu viața fericită nu își fac conturi false și nici nu trimit comentarii răutăcioase sub anonimat, pentru că au nevoie de cât mai mult timp la dispoziție pentru a-și trăi viețile frumoase. Aș putea să îți zic și ție „Săraca de tine! Ce viață ai..” , dar nu o fac, din înțelepciunile mamei știu că nu e bine să judecăm și să ne dăm cu părerea despre viața altcuiva.

#StopBullying

P.S. Săptămâna aceasta am mâncat pufuleți și biscuiți cu merișoare dintr-un ambalaj. Nu am pățit nimic! Yeey!

P.P.S. Trebuie să știți că eu fiind așa de mică, nu scriu corect încă și nici nu îmi merg degetele atât de repede pe tastatură, m-a ajutat mama în procent de 100%. :)) Niște pagini reale din jurnalul meu adevărat arată așa:

 

jurnalulmeu

 

 

Do celebrate

Ați ajuns aici de pe Instagram? Dacă da, ați ajuns unde trebuie. Dacă nu, trebuie să vă explic ce și cum.

Spuneam astăzi pe Instagram că a început să îmi placă să câștig în luna Martie (și în alte luni, desigur) concursuri pe baza creativității mele. Și câștig chiar multe. Și nu că aș fi eu maxim de creativă, dar cred că iau cerințele mai în serios față de cum o fac alții. Plus că pun multă pasiune. :)) Am pus o dată atât de multă pasiune într-un concurs care, culmea, era cu tragere la sorți, încât l-am câștigat și pe ăla. :))) Chiar am scris despre el aici.

Bun. Am rămas la faptul că îmi place să le câștig în luna Martie, deoarece atunci se organizează multe concursuri de Ziua Mamei, și le ador pe astea!  Și le ochiesc mai ales pe cele cu juriu… particip și la cele cu trageri la sorți care nu au cerința de like & share (pentru că îmi prefer wall-ul profilului meu cât mai aerisit), dar rar. :)))

Draga de Deea, mă menționează la un concurs organizat de Pandora, și mă întreabă dacă nu vreau să particip. După ce îi răspund ei că „Partikip”, m-am apucat de treabă și am început să „rezolv” cerințele lor. Cerințe care sunau așa: Ai multe roluri în viață (mamă, soție, femeie de afaceri) și puțin timp, dar de 8 martie fiecare mamă ar trebui să se simtă unică! Până pe 12 martie, te provocăm să îți petreci ziua cu mama / copilul tău și să ne arăți în imagini cum sărbătorești legătura unică dintre voi făcând împreună ceva extraordinar, neconvențional. Menționează ce bijuterie PANDORA din Colecția Ziua Mamei 2017 reprezintă cel mai bine relația voastră. Încarcă fotografia într-un comentariu la această postare și nu uita să etichetezi mama/copilul! Folosește hashtag-urile #DOCelebrate #DOMothersDay. Mult succes!

Cum am scris și pe Instagram, mi-ar fi fost greu să mă înscriu la concurs doar cu o poză și să mă abțin să nu scriu eu și câteva rânduri despre legătura dintre mine și fiica mea. Și pentru că datorită acestor rânduri am fost clasată în top, ar fi ok să râmână scrise și aici ca amintire, în caz că postarea de la ei de pe pagină se va pierde.

Și avem așa:

Nu știu cât de mult aș putea reda în imagini legătura unică dintre mine și fiica mea pe cât aș putea să o fac în scris. Aș scrie pagini întregi despre asta. Ah, stați așa! Deja am făcut-o. :)) Blogul mă ajută să aștern toate sentimentele care ies la suprafață. Se petrec atât de multe lucruri extraordinare săptămână de săptămână, încât trebuie neapărat să mi le notez, căci le-aș uita în timp.  Fiica mea mi-a dăruit un nou început, privirea ei naște în mine o vâlvătaie de nedescris de fiecare dată. Mi-am dorit mult o fetiță cuminte foc care să stea exact unde o pui… dar m-am ales cu o ființă imprevizibilă, curajoasă, spontană, uimitoare și absolut unică. O iubesc. În clipa asta. Fix așa cum este ea, cu toate fațetele ei. Și o iubesc la fel de mult ca atunci când am privit-o pentru prima oară, sau când a făcut primii pași spre mine la 10 luni, sau când a sărit într-o apă adâncă și a trebuit să sar dupa ea îmbrăcată, ca atunci când iese la iveală competitivitatea din ea și vrea să fie mai bună decât mine la călărie și acrobații, ca atunci când îmi promite cu lacrimi în ochi că nu va mai face nicio obrăznicie, deși știu că o va mai face. Sigur o va mai face.

Nu știu cât de neconvenționale au fost lucrurile pe care le-am făcut săptămâna asta, dar știu că ne-am jucat, am explorat locuri noi, am cântat și am dansat nebunește. Da, nebunește, căci e o super nebunie când stăm împreună, ne exasperăm una pe cealaltă… dar ce mai contează? Facem parte una din cealaltă pentru totdeauna. Roxalia este ca un caleidoscop, are câte puțin din fiecare generație de femei și încă nșpe sute de laturi în plus. Se schimba întruna, dar niciodată nu e altfel decât fascinantă… pentru că de fiecare data este EA. Și mă completează, o simt ca pe o extensie a vieții mele.

Bette Davis a spus la un moment dat că una dintre ironiile statutului de mamă este că te bucuri de copiii tăi un număr limitat de ani, dupa care îi vezi rar. Ai arareori vești de la ei, dar puterea pe care o are un copil asupra mamei durează o viață întreagă.  Mama și fiica sunt legate pe vecie, durerea și bucuria uneia prind viață în inima celeilalte… de aceea bijuteria care va reprezenta cel mai bine relația noastră este “Inimi mamă și fiică – You are always in my heart.”  

Iar premiul a ajuns astăzi. <3 

Pandora

Tendințe din social media

Aș fi putut pune titlul „The herd effect”, doar că această postare nu se vrea a fi una răutăcioasă. Îmi doream de mult să încep să o scriu, dar mereu am amânat. Și dacă tot suntem într-un an nou, este momentul să fac prima notiță (acest post va fi actualizat destul de des în viitor).

Voi scrie pentru amuzamentul fiicei mele și pentru cel al copiilor voștri. Cred că se vor distra un pic pe seama generației noastre când vor împlini ei 16-18 de ani. Peste 10 ani cu siguranță vor fi alte fenomene și tendinte în online, care se vor schimba și ele mereu și mereu, și mi-ar plăcea să rămână undeva scris ce fenomene au trecut pe lângă noi în ultimii ani, dar și în următorii.

Voi da doar câteva exemple de tendințe/fenomene din social media din trecut, iar de acum înainte tot ce trăim în prezent va fi scris aici. Voi pune data de începere, explicația, durata.

Și pentru a vă explica mai bine la ce mă refer:  Ideea sub care apare fenomenul pe internet poate lua forma unui videoclip, hashtag, o imagine sau doar un cuvânt sau o frază/expresie, poate chiar și o frază în care un cuvânt este scris și pronunțat intenționat greșit. Tendințele se pot răspândi de la o persoană la altă persoană prin intermediul rețelelor sociale, blogurilor, direct prin email/whatsapp/etc, știri, sau alte servicii de internet. Fenomenul poate stagna sau poate evolua peste timp, prin comentarii, imitații, parodii, sau prin încorporarea sa în știri. Ele pot evolua foarte repede, uneori ajungând să fie populare pe plan mondial pe internet și să dispară în câteva zile.

Tot ce vă amintiți, tot ce vreți să adăugați la postare, îmi puteți scrie în secțiunea de comentarii. Poate strângem aici cele mai multe expresii, acțiuni ale noastre/lor din ultimii 7 ani.

Exemple din trecut:

⇓”Pentru că… (automobile)”. Startul s-a dat de la un fan Paul Walker în decembrie 2013. Majoritatea l-am folosit în propriile noastre exemple. Deși nu sunt deloc fan al efectului de turmă, posibil să fi mers și eu cu turma aici folosind această expresie de 2-3 ori. Măcar nu am folosit-o în exces. Tendința a durat printre noi câteva luni bune. Acum, în februarie 2017, nu se mai simte deloc.

⇔”Ori suntem…, ori nu mai suntem.” A pornit de la Perversu’ de pe Tg. Ocna prin 2010. A fost nebunie cu replica asta, nu doar oamenii de rând au folosit-o, ci și anumite firme creându-și slogane abordând această expresie. De tot nu s-a dus această tendință. De exemplu, ziarul Gândul a folosit-o pe 21.09.2016 într-un titlu de articol.

⇓”Nu știu de astea”, „Toate …. să apeleze la mine”. Cele două replici au pornit de la Ciprian Apostoaiei în urma unui interviu, la începutul lui 2010. A fost o perioadă în care abia te abțineai în cazul în care un răspuns de al tău ar fi fost „Nu știu”, să nu îl zici cu accentul lui. A durat mult tendința, dar acum nu se mai simte.

⇓”Asta înseamnă să fii mafiot!” Totul a pornit de la un interviu luat lui Giovanni Becali, în noiembrie 2010. Nu cred că expresia a devenit virală de atunci, cred că mai încoace, dar nu știu să zic exact. :))

⇓”Harlem Shake”. Provocarea a început la sfârșitul lui februarie 2013, dar nu a ținut mai mult de 2-3 luni. A apărut în urma postării a unui clip pe YouTube care a obținut un număr mare de vizualizări. Video-ul original postat în data de 2 februarie 2013, a fost filmat de 5 tineri australieni, și a adunat într-o singură săptămână 2,7 mln. de vizualizări, iar pe data de 18 februarie, avea deja 11 milioane. „Esența dansulului constă în aceea că în partea introductivă, primele 14-15 secunde, dansează un singur om care poartă o pălărie (de obicei, o cască), în același timp alte persoane sunt implicate în activități de rutină, după care, videoclipul e întrerupt preț de fracțiune de secundă, iar când revine, toți oamenii în costume de dans sau aproape goi, fac mișcări haotice, luând poziții neobișnuite sau făcând mișcări erotice. Videoul durează de obicei 30-35 de secunde. Acompanierea muzicală, constituie un pasaj din single-ul „Harlem Shake”, a muzicianului american Baauer.” (Sursa Wiki)

⇓ „Ice Bucket Challenge”. Campania americana care a început în august 2014 era dedicată ajutorării celor suferinzi de scleroză laterală amiotrofica. Participanții erau provocați să își verse pe cap un vas cu apă la temperatură scăzută (amestecată cu gheață), după care trebuiau să doneze în 24 de ore o sumă de bani. Sună totul bine, dar în România, nu știu câți dintre cei care s-au filmat au și donat. Mulți au făcut filmulețul doar de fun, iar pentru alții nu a fost decât un motiv de a ieși în evidență pentru a capta atenția celor din jur. În România a durat totul maxim o lună. Am impresia că în America s-a făcut și în august 2015/2016, dar filmulețele nu au fost chiar atât de virale ca-n 2014.

⇓ „Ziua Izabelei”. Totul a pornit din neatenția unei puștoaice în ianuarie 2015, și-a creat un event pentru ziua ei de naștere pe Facebook, nu l-a restricționat deloc, a trimis mii de invitații fără să își dea seama și uite așa s-a trezit cu aproximativ 60.000 de persoane care au dat attend. Sute de poze prelucrate și foarte amuzante au împânzit internetul, totul pentru ca Izabela să aibă parte de o aniversare unică. Fenomenul a luat o amploare imensă, dar nu a durat mai mult de 2-3 săptămâni.

⇓”Cristiii, bă, Cristi! Cheamă-l bă pe Cristi”. Clipul a apărut în februarie 2015, dar a fost luat în evidență în ianuarie 2016. În filmuleț apare un bărbat băut, care este încolțit și mușcat de un câine,  fumând oarecum calm, îl cheamă pe proprietarul câinelui, pe Cristi. Pentru că el nu apare, toată lumea începe să îl „caute” pe Cristi pe internet, dar și în afara lui. În luna ianuarie 2016, Cristi a fost cel mai rostit nume din mediul virtual. Evident că s-au facut și multe parodii pe baza acestui filmuleț… dar isteria a durat maxim o lună.

⇔”Mannequin Challenge”.  Constă într-un clip video în care persoanele care participă rămân „îngheţate” ca nişte manechine, iar pe fundal rulează de obicei melodia „Black Beatles”, de Rae Sremmurd. Clipul video realizat de elevii unui liceu din Florida a fost cel care a dat startul, în care peste 30 de persoane au stat nemișcate în poziții cât mai ciudate. Cum primul clip  filmat de elevii liceului a fost montat pe o piesă a unor frați din America, acum și melodia este în vogă. Nebunia a început în noiembrie 2016. În ianuarie 2017 încă mai apăreau prin România câteva filmulețe… dar ușor, ușor se stinge și fenomenul ăsta.

⇑”Acel moment când…” Este o expresie super des folosită. Nu știu unde își are baza, cel mai probabil a apărut prin 2015. Am folosit-o o singură data, pe 7 ianuarie 2016, știind de pe atunci că voi fi neoriginală dacă o folosesc, și chiar m-am scuzat pentru asta. :))) Am observat că e preluată si de Dedeman în reclamele lor. Încă o folosesc mii de oameni, nu cred că va muri prea curând.

⇑ „Altă întrebare!”. Este virală de 2 zile (1.02.2017). A pornit de la ministrul Justiției, Florin Iordache, care a anunțat adoptarea Ordonanței de Urgență privind grațierea, amnistia și dezincriminarea unor fapte care constituie abuz în serviciu luni seară (31 ianuarie 2017), abia la finalul conferinței de presă susținută de ministrul de Finanțe, care tocmai ce prezentase construcția bugetului pe 2017. Jurnaliștii aveau deja informații cu privire la conținutul Ordonanței de Urgență, așa că au dorit să afle de la domnul Iordache dacă acestea se confirmă. Pentru a scăpa de întrebările jurnaliștilor, ministrul a rostit de 24 de ori „Altă întrebare!” pentru a-i grăbi pe cei din sală și pentru a încheia mai repede conferința de presă. Răspunsul lui a explodat în online, și uite așa s-au creat mesaje, lozinci şi montaje haioase care au invadat internetul. S-a creat și site-ul altaintrebare.com in care puteți să îi adresați voi o altă întrebare ministrului. Momentan sunt 1628 de întrebări. :)

 

♠   ♣ ♥ ♦ ♠ ♣ ♥ ♦

Secțiunea de ‘expresii din reclame care au ajuns în vocabularul oamenilor’:

♦ Batman, Batman!

♦ Dincolo era mai ieftin!

♦ Zboară, puiule, zboară!

♦ Prea ca la țară!

Va urma! În ambele secțiuni.

 

Paradoxal, deși am creat această postare, de foarte puține ori am mers cu turma. Nu zic că nu m-am amuzat câteva zile de la începerea unui fenomen, dar niciodată nu m-a prins unul atât de tare încât să-i cad în capcană și să folosesc o anumită glumă/expresie până la epuizare. Mi-a plăcut să privesc din exterior și atât. Și cu toate astea… de multe ori expresiile virale apropie oamenii. În general, zâmbetul și râsul o fac. :)

Când Universul conspiră…

Mi-am dat seama încă o dată, dacă îți doreşti ceva nespus de mult, Universul conspiră să îți îndeplinească dorința. Ştiți că am câştigat în ultimii ani mai bine de 100 de concursuri, şi care mai de care mai frumoase (de la concursuri naționale care m-au dus în altă țară, la smartphone-uri, console wii, ii, haine, cosmetice, bijuterii, parfumuri, etc). :)) Interesant este faptul că eu nu particip la sute de concursuri şi că de asta era normal să câştig atât de multe… nuu, nicidecum, particip rar, dar când o fac, câştig. :)))

Regret că nu mi-am notat toate concursurile pe care le-am câștigat in viața aceasta. Eu am zis în mare 100 ca să nu exagerez cu numărul 200. 😂 Mereu am fost fericită şi recunoscătoare când câștigam si poate lucrul ăsta a atras şi restul câștigurilor. 80% din concursurile la care am participat erau pe bază de creativitate şi era acolo şi un fel de mândrie când vedeam că oamenilor din juriu le place mai mult răspunsul meu / poza mea decât a altor zeci/sute de persoane înscrise în concurs.🐴

Acum cu nebunia asta cu Crăciunul, sunt zeci de concursuri pe Facebook… dar eu am participat doar la câteva dintre concursurile organizate de Dedoles plus încă vreo 2 care nu erau din nişa „like & share”. Dedoles au pe site îmbrăcăminte super drăguță. Aşa am văzut că au mai multe modele de tricouri cu cai de care m-am îndrăgostit, nu îmi puteam lua ochii de la ele şi a rămas că voi reveni pe site-ul lor după sărbători. „Până nu am un tricou cu un cal pictat, nu mă las!” mi-am spus. În primele 20 de zile din decembrie ei au făcut câte un concurs zilnic unde noi trebuia să scriem numărul tricoului care ne-ar fi plăcut să îl câştigăm, dintr-o imagine cu mai multe modele. Doar într-o singură zi (parcă) au pus 2 tricouri cu cai. Când am văzut tricoul nr. 7 mi-am dorit extrem de mult să îl câştig (pentru că îl țintisem și pe site), şi nu un altul din celelalte zile. Nu eram într-o competiție doar cu ceilalți, ci şi cu mine, Roxana, cea care a ales în celelalte zile alte modele. :)) „Miza era mare.” :)))

Bun! Şi ce aflu azi, am câştigat tricoul cu calul… dintre peste 1500 de persoane care au participat la concurs în acea zi, am fost tocmai eu norocoasa. Chiar dacă e un simplu tricou cu un cal, faptul că am câştigat fix ce mi-am dorit mă face să fiu super fericită.

Şi stau şi mă gândesc, oare de ce l-am câştigat tocmai eu? Nu a mai fost nimeni dintre acei oameni care să îşi dorească tricoul la fel de mult? Cu atât de multă patimă? :)) Şi m-am gândit că nu… şi că „puterile” mele sunt chiar mari. :))))

Eu ştiu că pun multă pasiune în tot ceea ce fac de zi cu zi şi pentru că ăsta e felul meu am mereu de câștigat… uite, chiar şi la concursuri, nu numai în viață. :)))

Update: Recitind am observat că am uitat să spun ceva ce mulți nu ştiu şi poate vi se pare ciudat faptul că eram axată doar pe tricoul cu calul. În curând voi face 30 de lecții de călărie şi când văd cai pe ici, pe colo mă emoționez. :)) Despre pasiunea mea pentru cai care a început de când aveam câțiva anişori dar care s-a concretizat abia vara trecută, voi vorbi în următorul post. :)

Al doilea update: A ajuns coletul direct de la firma mamă din Slovacia.

dedoles

V-am mai povestit despre pasiune și profesionalism, nu?

Daca vă amintiți bine, în penultima postare de pe blog am povestit despre experiența mea la Arena Bucătarilor, unde scriam că Selgros Cash & Carry a dat dovada de profesionalism și asta pentru că au depus în tot ce au făcut enorm de multă pasiune. Când dai 100% este imposibil să nu îți iasă ceva profi. Profesionalismul și pasiunea au mers mereu mână în mână.

Pe Daniel Herciu (Șef Departament Relații cu Clienții, Selgros Bacău) îl cunosc de 10 ani, din perioada liceului, și cum a vazut în ultimul an pe profilul meu de Facebook toate postările despre întâlnirile bloggerițelor, și câtă pasiune punem noi în întâlniri, s-a gândit că ar fi interesant să combinăm pasiunea Selgros cu pasiunea comunității de bloggerițe din Bacău, și uite că astfel a ieșit cea mai interesantă întâlnire pe care am avut-o noi până acum; și asta pentru că am învățat multe lucruri noi dintr-un domeniu necunoscut.

Întâlnirea pilot dintre #bloggeritebacau și Selgros a avut loc pe 8 mai și a durat aproximativ 5 ore. Spun pilot, deoarece noi am dat startul pe țară la astfel de întâlniri; vor urma și în alte orașe.

aDSC_0196

Am hotărât ca întâlnirea să aibă loc chiar în incinta magazinului Selgros din Bacău. Ne-am întâlnit într-o sală de conferință amenajată într-un stil futuristic cu perdele din lanțuri. După ce ne-am strâns toate bloggerițele acolo, și după ce au făcut fetele cunoștință cu Daniel și cu Irina Stănciuc (Managerul Selgros Bacău), ne-am îndreptat către cea mai mare surpriză din Selgros: laboratorul de producție de carne. Știam că Selgros are propriul brand pe piața cărnii și a produselor din carne, dar nu știam ce se ascunde în spatele laboratorului. Nu știam cât de bine este organizat totul și ce responsabilitate enormă ascunde.

Înainte de a intra în carmangerie, am urmat toți pașii pe care îi urmează în fiecare dimineață angajații Selgros din acel sector: ne-am echipat cu halate, bonete și papucei de unică folosință și ne-am spălat pe mâini cu un săpun dezinfectant care ne-a lăsat mâinile foarte fine. Dupa o mini ședință foto în vestiar, am pornit în descoperirea pașilor din laborator.

aDSC_0243 selgros

Daniel ni l-a prezentat pe domnul Cristi Rusu, care ne-a povestit cu lux de amănunte toți pașii. Am aflat că întâi se face recepționarea cărnii, cântărirea și luarea în evidență a carcaselor care urmează a fi prelucrate, după care vor fi tranșate pentru a fi folosite în prelucrare la transformarea lor în rețete tradiționale (pastă mici, cârnați, cabanoși, cremwurști, pate, etc). Urmează afumarea (cu rumeguș) bucăților de carne care necesită acest procedeu, după care intră la răcire, ambalare și păstrarea lor în condiții de igienă strictă. Prepararea acestor produse se face la cele mai înalte standarde de calitate, având implementat sistemul HACCP și ISO 22.000.

Ei asigură calitatea superioară a cărnii procesate și prin faptul că lucrează cu materie primă crescută și sacrificată în România și prin colaborarea cu aceiași furnizori de peste 10 ani. Relația bună pe care o au cu furnizorii le asigură o livrare foarte rapidă – maxim 2-3 zile de la tăiere (o zi este răcirea), ceea ce  garantează mereu prospețime.

Nu știu cât are rost să vă mai detaliez, dacă doriți să vedeți cu ochii voștri întreg procesul și să descoperiți produsele din carne fără aditivi, oricând puteți vizita carmangeria, respectând și voi pașii noștri. :)) Rezultatul fiind acesta:

aP1300179

După ce am ieșit din carmangerie ne-am îndreptat către sectorul de pește, apoi către cel de delicatese-lactate-brânzeturi și la final către fructe-legume.

Am gustat un nou tip de brânză italienească nemaipomenit de gustoasă, Buratta. Dacă vă atrage combinația fină dintre mozzarella și smântână, merită să o încercați.

aIMG_1017

Iar la raionul de fructe-legume-flori am gustat noutăți (pentru noi): sea coral, microgreens, flori comestibile, banane roșii, fruct de cacao, rambutan, etc.

aIMG_0034

După cele 2 ore petrecute printre raioane, ne-am întors în sala de conferință și… surpriză! Masa era plină cu bunătăți! Se vede cât de mult sunt cei de la Selgros pasionați de bunătățuri. Și noi la fel. Și voi la fel, cu siguranță! :))

selgros productie

blogmeet6

După ce am stat la masă, ne-am dus în sectorul articole de îmbrăcăminte, după care la cel de jucării și cărți. Cum noi am avut undă verde la făcut poze, vă dați seama ce a ieșit…

Vă dați sau nu? Dacă nu, pun o poză, două… ca să vă puteți imagina cum sunt și celelalte. Uite:

selgrosblogmeet

Anul acesta se împlinesc 10 ani de când Selgros este în Bacău și 15 ani de când a ajuns pentru prima oară în România (Brașov). Fiind an aniversar s-a făcut un rebranding,  Selgros și-a schimbat hăinuțele, și le-a dat jos pe cele albastre cu galben… și s-a îmbrăcat în haine nou nouțe, roșii cu alb.

Pentru că părea că am fost într-o mini excursie (spuneam atunci că ne simțim ca la școală în Săptămâna Altfel) am plecat de acolo cu mai multe suveniruri care aveau noua siglă Selgros.

image

image

Cum a scris și Daniela pe blogul ei, trebuie să știți că noi, bloggerițele din Bacău, nu avem nicio înțelegere cu Selgros pentru a-i promova. Pur și simplu am dat curs invitației și suntem încântate de ce am văzut și de cât profesionalism și pasiune pun ei în ceea ce fac.

Mulțumim Selgros Bacău pentru invitație!

Mulțumim Daniel și Irina pentru o organizare desăvârșită!

selgros si bloggerite bacau

Mulțumim băieților care și-au dat tot interesul să ieșim frumoase în poze, Ștefan Aghițoaie și Cristian Balaban! :))

bloggerite bacau

Bloggerițele prezente la blogmeeting-ul nr6:

Rudia: unbalcialdesertaciunilor.wordpress.com

Daniela : intrelumi.ro

Roxana: roxalia.wordpress.com

Ioana: normaluleplictisitor.wordpress.com

Speranța: zejoo.wordpress.com

Claudia: lecturisiarome.ro

Alina: apolishedwriter.blogspot.ro

Alexandra: ursualexandra.com

Deea: deea-d.blogspot.ro

Andraxela: voxofvanity.wordpress.com

Sonia: odileworecashmere.wordpress.com

Evelin: eviciubotariu.wordpress.com

Anca: ancabalaban.ro

Raluca: iamfashion.ro

Alexandra: aleksuta-alexa-justme.blogspot.ro

 

 

Arena Bucătarilor – pasiune și profesionalism

Câți dintre voi vă uitați la competiții culinare ecranizate? Și câți dintre voi iubiți mâncarea? Dacă la prima întrebare nu știu un răspuns concret, la a doua întrebare știu că răspunsul ar fi: 95% din populație este înnebunită după mâncare. Știm că mâncarea face parte din primul nivel al piramidei lui Maslow, alături de alte nevoi fiziologice. Abia când suntem sătui ne putem concentra la satisfacerea altor nevoi de ale noastre.

Dacă acum mii de ani pregătirea mâncării era o necesitate, acum este o artă. Punem pasiune în gătit, aranjăm mâncarea frumos în farfurie, îi facem fotografii, le postam pe site-uri de socializare, vorbim des despre mâncare, schimbăm rețete, le inventăm, după care le adaptăm după noi și noi tendințe gastronomice, etc.

De câțiva ani au apărut competițiile culinare ecranizate. Pentru că mă atrage arta de a găti, îmi făceam timp să mă uit din când în când la ele. De ce zic din când în când? Pentru că empatizam atât de mult cu concurenții încât mă durea sufletul când anumiți chefi țipau la ei, le aruncau mâncarea și îi făceau de râs doar pentru rating. Și uite așa nu rezistam să mă uit pânâ la sfârșitul unui sezon.

Îmi doream să asist la un eveniment culinar competitiv, corect organizat, cu mult profesionalism, cu multă pasiune depusă, dar fără farfurii zburătoare și țipete. Și dacă tot mi-am dorit, am avut! :)) Am avut parte de o experiență interesantă la concursul Arena Bucătarilor, la semifinala de la Iași, din 19 aprilie.

Să vă spun și câte ceva despre concurs, ca să înțelegeți de ce am scris profesionalism în titlu. Organizatorul concursului de gătit este Selgros Cash & Carry.

Vor fi organizate 11 etape: 5 etape preliminare pentru fiecare district, urmate de 5 semifinale și o etapă finală. La oricare dintre cele cinci etape preliminare se pot înscrie numai bucătari profesioniști, care reprezintă și sunt confirmați de unități de gastronomie, clienți ai Selgros, din orașele celor cinci districte:

  • districtul București (inc. magazinele Selgros din Băneasa, Pantelimon, Berceni, Drumul Taberei, Ploiești și Craiova);
  • districtul Moldova-Iași (care include magazinele Selgros din Bacău, Iași, Suceava);
  • districtul Dobrogea-Constanța (magazinele Selgros din Agigea, Constanța, Galați și Brăila);
  • districtul Centru-Cluj (magazinele Selgros din Brașov, Târgu Mureș, Cluj Napoca);
  • districtul Vest-Arad (magazinele Selgros din Oradea, Arad și Timișoara).

Pentru înscrierile online, bucătarii doritori au trimis/vor trimite pe adresa arenabucatarilor@selgros.ro următoarele materiale: o fotografie cu produsul finit montat pe farfuria de servire respectând ingredientul secret anunțat de Selgros (pește, exclus fructe de mare); lista cu ingredientele și cantitățile necesare, rețeta fiind calibrată profesional pentru 4 porții; descrierea procesului tehnologic de preparare sau trucuri proprii folosite; CV-ul de bucătar + poză.

Înscrierile online au fost urmate de jurizarea rețetelor de către Chef Cezar Munteanu (președintele juriului), Chef Constantin Ghimpu și Chef Adi Pop. Astfel, pe fiecare district s-au selectat 8 bucătari care au ajuns la semifinala districtului de care aparțin. Momentan a avut loc semifinala pe districtul București și Moldova. Urmează să aibă loc pe 10 mai la Constanța, pe 11 iunie la Cluj și pe 7 iulie la Arad.

Fiecare semifinală va avea ca tematică principală următoarele tematici: bucătarie franceză (Selgros Băneasa), bucătarie românească (Selgros Iași), bucătărie spaniolă (Selgros Constanța Nord), bucătarie germană (Selgros Cluj), bucătarie italiană (Selgros Arad).

Concurenții semifinalelor vor prepara un singur fel de mâncare, ținând cont de specificul bucătariei din respectiva semifinală, având la dispoziție ingredientele din cămara special amenajată în zona de concurs, cât și ingredientele pe care și le pot alege din magazin.

Din fiecare semifinală vor fi declarați calificați în etapa finală câte 3 concurenți (excepție districtul București, unde vor fi 4 calificați).

ArenaBucatarilor-Iasi

Etapa finală de la București va avea loc pe 21-22 septembrie în incinta magazinului Selgros Băneasa și va fi jurizată de 5 chefi, având ca președinte de juriu un chef internațional.

Premiile vor consta în bonuri valorice de cumpărături valabile în magazinele Selgros, astfel:

  • Locul I – 10.000 lei (7000 pentru concurent și 3000 pentru unitatea gastronomică pe care o reprezintă);
  • Locul II- 7000 lei (5000 pentru concurent și 2000 pentru unitatea gastronomică pe care o reprezintă);
  • Locul III -5000 lei (3500 pentru concurent și 1500 pentru unitatea gastronomică pe care o reprezintă).

Câștigatorul va beneficia de o sesiune de training în cadrul Hotelului Oxford Thames Four Pillars cu Chef Claudio Costea.

Bun, și acum să vă spun cum a decurs semifinala din Moldova.

Cei 8 semifinaliști au fost: Bosnea Vlad, Bulbuc Gheorghe, Chiriac Bogdan, Ciocan Vlad, Dumitruț Cătălin, Procopeț Ovidiu Nicu, Rusu Codruț și Topârceanu Ionuț George.

Înainte de a se anunța cele 3 ingrediente secrete, am simțit un pic emoția lor. Iar după ce am auzit că cele 3 sunt vinul roșu Caloian, crema de brânză Arla și legumele congelate Bonduelle… m-am uitat la ei să le observ reacțiile. Calmi, au stat foarte puțin să se gândească la rețetele pe care le vor face, după care s-au dus repede să își procure ingredientele din magazin. Eu nu cred că m-aș fi descurcat într-un timp atât de scurt (asta pentru mine) să mă gândesc pe loc la o rețetă care să cuprindă cele 3 ingrediente, să mă încadrez cu rețeta în bucătărie românească, să mă încadrez în 4 porții care să cântărească între 250-300 grame, și mai ales să știu că sunt privită de zeci de oameni live. Așa că, felicitări lor! Am văzut câtă muncă se depune pentru un singur fel de mâncare, mi-am putut imagina cam câte ore din viața lor le-au petrecut în bucătărie pentru a ajunge unde sunt acum și am văzut cu câtă pasiune fac ei lucrul acesta. Fără pasiune și imaginație nu poți face nimic.

Voi prezenta din nou cei 8 bucătari prin preparatele pe care le-au făcut la semifinală. Cred că asta ar fi cea mai bună carte de vizită a lor. În ordine alfabetică:

  1. Bosnea Vlad (Focșani, reprezentant Selgros Bacău)

VladBosnea-drob-arenabucatarilor

2. Bulbuc Gheorghe (Iași, reprezentant Selgros Iași)

GheorgheBulbuc-chef-cook-arenabucatarilor

3. Chiriac Bogdan (Iași, reprezentant Selgros Iași)

BogdanChiriac-cook-chef-ArenaBucatarilor

4. Ciocan Vlad (Iasi, reprezentant Selgros Iasi)

VladCiocan-chef-cook-arenabucatarilor

5. Dumitrut Catalin (Roman, reprezentant Selgros Bacau)

CatalinDumitrut-chef-cook-ArenaBucatarilor

6. Procopeț Ovidiu Nicu (Falticeni, reprezentant Selgros Suceava)

OvidiuNicuProcopet-cook-chef-arenabucatarilor

7. Rusu Codruț (Bacău, reprezentant Selgros Bacău)

CodrutRusu-cook-chef-arenabucatarilor

8. Topârceanu Ionuț George (Suceava, reprezentant Selgros Suceava)

IonutGeorgeToparceanu-cook-chef-arenabucatarilor

 

Ținând cont de impresia generală, de prezentare, de respectarea practicilor de lucru curente, de organizarea mesei de lucru și de respectarea folosirii ingredientelor și a tematicii date, juriul a deliberat după o oră jumătate următorii 3 câștigători:

Locul III- Codruț Rusu din Bacău

Locul II – Gheorghe Bulbuc din Iași

Locul I – Ovidiu Nicu Procopeț din Fălticeni

Așadar, pe ei îi vom vedea la București alături de alți 13 concurenți, pe 21-22 septembrie.

Cât a deliberat juriul, noi, toți cei din platou am putut gusta câte puțin din fiecare preparat. Știu că nu mă pricep la tehnici de lucru, tranșări și filetări și poate nici la armonie-culoare în raport cu gustul, dar cu ale mele cunoștinte de om simplu i-aș oferi premiul „The art of plating” lui Ionuț George Topârceanu, iar cel mai mult mi-a placut la gust preparatul lui Vlad Bosnea. Poate și pentru că mai e atât de puțin timp până la Paște și mi-era super poftă de un drob bine făcut. :))

Mi-ar plăcea să scrieți în secțiunea de comentarii care farfurie vă place cel mai mult. Puteți vedea din nou toate preparatele aici, în mini clipul de pe Instagram.

Felicitări tuturor bucătarilor care reușesc să ne învie atât de bine trei dintre cele 5 simțuri (miros, gust, văz) prin preparatele pe care ni le servesc.

Felicitări Selgros, că duceți gastronomia din România la un alt nivel.

ArenaBucatarilor-chefs

 

 

 

 

 

Our business. The 3rd part.

The first firm that my parents founded it was Azia Security Systems. As it has been on the market since I was 5 years old, it’s the company of my heart. Practically, I grew up with it.

You can realize how your firm works and if it needs some improvements in the moment when you become its client.

Bodyguards. When I was a teenager, between 15-18 years old, I was going in the club about 5 times per year. Very rarely comparing to the teenagers from nowadays that are going in the club almost every week-end. Maybe I would have liked to go more often if my father had agreed. He didn’t agree with the clubs, but when he did (that happened only when I put a big plan on the way: “I will be with my cousins, with X, Y, Z… I will be safe!) he sent after me 2-3 bodyguards.  And I felt so bad and awkward when I had to be guarded, but I felt so good when all the lush boys with crazy eyes swarmed around our group, and with a simple sign to my bodyguards I managed to get rid of them. Eh, the vanity of sixteen.

Transport of secure values (ha ha ha).  In the 9th grade I went to the High School by the bus the first 2 months… since the 4th of November 2002, when suddenly it started to snow, and I waited an hour in the bus station in cold, in thin autumn clothes. I called my father and I asked him if it’s a chance to send somebody to pick me up. From that moment, he decided that the bodyguards took me to/from school with the intervention car, every morning and afternoon at the hour which I established with them.  And so four years have elapsed.  I had become for those who did not know me closely “the girl from Azia” (fata de la Azia) or for another people… I must say it in Romanian: “fata lu’ Azia”. :))

Training Courses. I did the course for gun license in November 2009, and at the exam, at the shotting task, I got the bullseye 3 times in a row.

Alarm systems, monitoring (installation and the connection of the security systems to the dispatch): I have my house full of sensors, hidden panic buttons, magnetic contacts at all the windows, etc. It wasn’t necessary to test the intervention agents to see if they get rapidly at our place when I press a panic button or anything else, because my daughter already did that a few times, unwittingly. For example, if I forget in the morning to disarm the contacts from the windows which were armed overnight, and Roxalia opens a window, the alarm starts to ring. So when I call the dispatcher to tell him it was a false alarm, the dispatcher answers that the agents are already on the road towards me. : D Anyway I know that they are moving quickly, and they are always arriving in about 3 minutes at the destination.

Due to the trust given by our clients (individuals and companies) on the quality of our services, the company’s business has seen significant growth year after year. AZIA Security Systems is recognized in Romania, in the eastern region, as the provider with the best quality/price ratio, our offer of services is covering all security needs, both of individuals and of legal entities, and we are proud of it.

Our services are:

  • Guard for different places. The Security and Protection Department provides logistics and security agents for guarding fixed or mobile places, offices of private or state institutions.
  • The Technical Department performs the plan, the installation and the connection to the dispatch of AZIA Security Systems. The monitoring of the transmission at the central station is done through telephone, radio and GPRS.
  • Family services: alarm systems for places, and GPS tracking for automobiles or family members.
  • Azia Security Systems provides escort services for delegates, VIPs or personal security. Some of the services offered are: security and personal protection, monitoring all the duration of an action with professional technology, providing necessary logistics when traveling, rapid evacuation, neutralization hostile elements.
  • Transport of secure values. Azia offers secure transport of values in the area of responsibility of money or packages of any size, sealed and airtight.
  • Training Courses. Azia Security Systems is authorized to organize the qualification program for the job of „Agent for Security and Order” and the training course for “Gun and ammunitions license”.

Our Facebook page: Azia Security Systems

Our site: azia.ro

redef

Our business – 2nd part

Last time I wrote  about our fireproof solutions awarded with gold in Brussels at the World Exhibition on Innovation, Research and New Technologies Eureka, and today I want to write about a new generation agricultural biostimulant produced by our company, Romchim Protect. We are proud that this Romanian product is ranked  being the best biostimulant ever used in the agriculture from Romania. This product with remarkable results was obtained after a research of 25 years.

We wish that Asfac Bco-4  become the most famous and sought product for agriculture because it is different from other products on the market in that:

– ASFAC BCO-4 is the only biostimulant with universal application in agriculture, horticulture, viticulture and forestry;

–  applied adequatly, it is leading to large increases in agricultural production and it is guaranteed  that increase the production by 35%, and it ensure the increase of production quality;

– ASFAC BCO-4 is the only non-toxic product which can be applied in any phase of vegetation, including heyday (blossom period);

– The risk is zero in case of excess application (it does not produce etiolated, turgid, burns or marginal necrosis of leaves);

–  It can be used successfully in BIO agriculture.

I don’t praise it because it’s our product, but certainly it’s the best biostimulant in Romania in present. And it’s not only me saying this but all the farmers who have used it say the same thing.

Since the name of the product was on the lips of many farmers, some research institutions have done some studies on ASFAC BCO-4 to see what results can be obtained. Obviously, all the studies done by the National Research and Development Institute for Soil Science, Agrochemistry and Environmental Protection, and other relevant institutions (University of Agricultural Sciences and Veterinary Medicine „Ion Ionescu de la Brad” Iaşi, etc) had excellent results.

ASFAC BCO-4, along with our other agricultural products, Embryo, Rerum and the fertilizers from the range MESSIS, have enjoyed of an exponential growth in sales in Romania thanks to a quality/price ratio extremely competitive. But we will not stop here, our range of agricultural products will be diversified continually, and soon we will release the solid complex fertilizers (NPK), adapted to each type of crop and each field based on soil analysis that we will perform for our clients.

aP1280649xm

Thanks to a partnership with a Chinese company, we launched last month at the symposium in Sarata Monteoru a premiere for Romania, an unmanned aircraft (drone) that can be used in agriculture in the administration of foliar fertilizers, pesticides but also to monitor and guard the crops.

To be continued…

image

Our business – part one

Because many friends have asked me to write on my blog about some areas from where I work, I decided to write more posts about our business. And I will take every new revolutionary product and I will present to you in each post. Because my father is a Jack-of-all-trades, he liked to stick himself in various domains, now we have a construction company (since 1995), a security firm (since 1992) and a firm of chemicals (1998) which has two factories producing some innovative products, situated in Filipești (Bacău).

The innovative products are fireproof solutions, polymers, normal and reflective paints (for road marking), stains for wood, professional defrosters, thermal agents, alkyd paint and plasters, epoxies, and some revolutionary products for agriculture (Asfac BCO-4, Messis, Rerum, Embryo, etc).

Today I will write something about our fireproof solutions. One year after we founded Romchim Protect S.A., in 1999, our company began to manufacture a fireproof product under the trade name IGNILEMN O.C.-96. This product was tested during 1996 and 1997 when it was appreciated by World Exhibition on Innovation, Research and New Technologies “Brussels EUREKA”, being awarded with a silver medal. In 1999 the product was approved by The General Inspectorate of Military Firefighters for being the only product from Romania that could be used both inside and outside the building. Also in 1999, Romchim Protect innovated a total biodegradable fireproof product, without negative environmental impacts, named „fireproof solution for interior – ANTIFLAM O.N. 99”.

In 2000, our company innovated a new fire retardant for textiles, being manufactured and marketed under the name „O.A.N.A solution for textile materials”. In the same year, we innovated a new product, a fire protection system under the name „IGNILEM ON 2000”. This product was approved being the only fire protection system used to fireproof houses and wooden structures, but also the wood trim located at the outside of the building.

IGNILEMN O.N 2000 was appreciated and awarded with a GOLD medal in Brussels at the World Exhibition on Innovation, Research and New Technologies “Brussels EUREKA” 2000.

After the segment of ecological construction of timber frame panels and wood chips was developed, appeared increasingly requests on fireproof protection for these types of constructions, using a simper, faster and more efficient flame retardant application. So in 2011 we created a universal flame retardant, under the trade name PROTECT RP I.137. This universal fire retardant is appreciated as a revolutionary product, successfully passing all tests performed in the laboratory of our company.

Among the clients who used these flame retardants are: Cotroceni Palace, Cernavodă Nuclear Power Plant, The National Bank of Romania (the subsidiary of Bacău), The Cathedral of the Archiepiscopate of Roman, the buildings that belong to the Monastery Secu, Bacău’s Office Post buildings, the buildings of Penitentiary of Bacău, The University of Bacău, various religious institutions, heritage buildings, residential districts, etc.

Several years ago we did an experiment: we created a mini neighborhood of 6 wood houses, in order to fireproof 2 of them with our solution. We sprinkled with petrol on all the houses and gave them fire. After 30 minutes, all 2 unprotected houses were made ashes, leaving unaffected only the 2 houses that we treated with our fireproof solution.

If you want to see the video and the photos, you can enter on our website: www.ignifuganti.romchimprotect.ro

At the moment we have 8 patents… to be continued!

romchimprotectexperiment

romchimprotectignifuganti

ignifuganti

Brace yourself

V-am spus și-ntr-o altă postare cât de important este zâmbetul pentru mine. Și nu orice fel de zâmbet ci unul natural, cu dinți sănătoși, albi și drepți. :)) Sunt de părere că un zâmbet impecabil este o carte de vizită.

Am fost atentă toată viața cu dantura mea, la cel mai mic punctuleț de carie pe care îl descopeream dădeam fuga la stomatolog, și începând de la 12 ani mergeam singură, fără să ajungă mama să mă bată vreodată la cap cu asta. Neștiind ce este aceea o durere de măsea, dar auzind cât de chinuitoare este, am dus-o și pe fetița mea de 5 ani la stomatolog de 3 ori până acum să știu eu ca totul este în regulă (mai ales după vreo 2 căzături în dinți). Am vrut să se obișnuiască cu genul ăsta de vizite, ca pe viitor când va trebui să meargă la scosul dinților de lapte, să nu aibă acea teamă de necunoscut.

Până prin 2011, am fost mulțumită de dinții mei cum arătau estetic. Pe la sfârșitul lui 2011 (la 24 de ani), am început să mă uit la ei cu alți ochi. Incisivii centrali, care erau frumoși și egali, dar îndreptați ușor spre interior, au început să mă deranjeze. La fel și incisivii laterali care păreau că se urcă foarte ușor peste cei centrali. Și m-am hotărât să îmi pun aparat dentar mobil. L-am purtat ce l-am purtat încontinuu, dar nu am reușit să ajung datorită lui la perfecțiunea danturii pe care mi-o doream. Începând cu anul 2013 l-am purtat doar în timpul nopții. Mi se părea că timpul trece, mergeam lunar la activare, dar nimic nu se mai întâmpla. Dinții rămăseseră la un anumit nivel.

În martie 2014, mi-a apărut în news feed pe Facebook, că centrul de îngrijire dentară Profi Smile oferă cu ocazia Zilei Femeii un detartraj gratuit + o curățare profesională (am aflat ulterior că au an de an această ofertă). Mi-am făcut programare și m-am dus. A fost cea mai înțeleaptă decizie pe care am putut să o iau referitor la dantura mea. Am ajuns într-un mediu plăcut, cu medici tineri și optimiști, care știu foarte bine să își facă treaba. Atunci i-am cunoscut pe dr. Turcu, pe dr. Roșu Alexandra și pe dr. ortodont Laura Jicmon, care m-au convins să trec pe un aparat ortodontic permanent din ceramică (doar pe arcada superioară – Slavă Domnului, dinții de jos au fost dintotdeauna aliniați frumos). Căutand pe net prețurile, mi-am dat seama că cele de la Profi Smile sunt mai mici decât la alte clinici. Am dat 2000 ron pe aparatul dentar din ceramică, și apoi a urmat activarea lunara care costa 40 ron.

Am ținut aparatul din 21 mai 2014 până pe 20 august 2015 (fix 1 an și 3 luni, așa cum a preconizat dra ortodont).

Puțină lume a știut că am purtat aparat dentar… și lucrul acesta l-au putut observa doar cei care se apropiau de mine, la mai puțin de un metru.  În mediul online nu am lăsat nici măcar cel mai mic indiciu. Singurele întrebări pe care probabil și le puneau oamenii ar fi putut fi „De ce nu mai zâmbește Roxana în poze de un an încoace? Oare e tristă? Da’ oare și-a pus ceva în buze?” :)) Asta pentru că aparatul împingea buza superioară și părea mai voluminoasă.

Aparatul ortodontic a fost secretul meu și a celor dragi mie. Era micul nostru secret. Și e minunat să împărtășești ceva măreț doar cu anumite persoane. Pentru că aparatul dentar e ceva măreț, este parte din tine. Ajunge să fie un stil de viață. Când ți-l dai jos după întregul tratament îi duci lipsa. Treci mereu cu limba peste dinți să îți dai seama că nu mai e acolo și să te aducă la realitate. :))

La câteva luni după ce mi-am pus aparatul, observam în jurul meu din ce în ce mai multe  persoane că au aparat dentar din ceramică sau din safir. Și mă refer la persoane de peste 25 de ani. Cred că abia acum ne-a venit nouă mintea la cap. :)) Am fi putut face lucrul ăsta când eram adolescenți. Bine, eu atunci aveam o altă viziune a dinților frumoși. Cum ziceam și la începutul postării, credeam pe atunci că dantura mea e super faină. Vedeam totul per ansamblu. Acum nuuu, când mă uit în oglindă, mă uit și cu lupa. „Ce o fi aici? Doamne, e un rid? N-are cum! Ia să scot lupa. Ah, e doar o cută fină de la pernă.” Așa a pornit totul și la dinți: „Dumnezeule, incisivii ăștia sunt un pic în spate?!? Nu mai pot trăi așa, tre’ să schimb ceva!” :))))

Glumesc… dar la un nivel mai mic, cam asta se întâmplă când înaintăm în viață. Încercăm să tragem de tinerețe și să mai îmbunătățim una alta la noi. Important e să nu exagerăm și să nu cădem în penibil cu schimbări brutale.

Mă bucur că fiica mea m-a putut vedea cu aparat dentar, voi fi un exemplu pentru ea, în caz că va trebui să poarte aparat peste 5-7 ani. Oricum, în ultimii ani a ajuns un trend purtatul aparatului în randul copiilor, mai ales că elasticele sunt atât de drăgute…  ba roz, ba tiffany, ba cu mustăți de pisicuțe, etc.

Despre durerea din timpul tratamentului

Pentru că a fost un tratament ortodontic pentru o îndreptare fină și nu pentru ceva mult mai complicat, nu am simțit dureri mari după ce mi s-au pus breckeții. Doar o ușoară presiune care a dispărut după 3 zile. Cel mai greu a fost când a trebuit să mi se pună un șurubel într-un os din arcada inferioară pentru a putea prinde un elastic de caninul de sus. Dacă aș fi avut aparat și jos, lucrurile ar fi fost roz la partea asta, căci puteam prinde de el elasticul. La fel, după 3 luni de purtat acel șurub, a fost dureroasă scoaterea lui. Dar totul a trecut, osul s-a refăcut, aparatul a fost dat jos și uite așa arătau dinții mei în august 2015: aici, aici și aici.

De 2 săptămâni mi l-am pus din nou, pentru că mi s-a mișcat ușor un incisiv central (un incisiv care mereu a fost obraznic și căruia îi place să facă ce-l taie „memoria”), și pentru că vreau să am o arcadă perfectă, am preferat să mai gust pentru încă 4 luni din zâmbetul cu diamante. Așa l-am numit eu mereu. :))

Poză de acum 2 zile:

orto

La sfârșitul lunii trecute, dra dr. Roșu Alexandra, de la Profi Smile a desfășurat un seminar cu noi, bloggerițele din Bacău, la centrul ei de îngrijire dentară. Când am ajuns acolo, am rămas plăcut surprinsă. Totul era schimbat și renovat. Au mai făcut încă un cabinet, dotat cu un scaun și o aparatură de ultima oră. În sala de așteptare, pe lângă tablourile cu mesaje funny, se așterne pe un întreg perete harta veche a orașului elevețian, Lucerna (pe vremea aceea se numea Luciaria). Deasupra unitului dentar performant se află pe tavan, harta insulei Chatham din Noua Zeelandă.

profismile

Scaunul este partea cea mai importanta a unui cabinet stomatologic, pentru că este locul unde se face primul contact clinic cu pacientul. De aceea Profi Smile deține performantul scaun, Planmeca Compact i Touch (unicul din Bacău), care îmbină tehnologia de ultimă generație cu design-ul avangardist și ergonomic.

Într-o atmosferă friendly, dr Alexandra ne-a vorbit aproape 2 ore despre cum să ne păstram dinții impecabili și sănătoși. Tare mi-ar fi plăcut ca toți oamenii să o fi auzit vorbind, astfel poate mulți ar da o altfel de importanță danturii.

Nu ai niciun motiv să nu frecventezi cabinetul de stomatologie. Frică nu trebuie să ai, deoarece suntem în 2016, și tehnologia a avansat, nu mai există dureri în timpul lucrării pe care ți-o efectuează. Consultația este gratuită (cel puțin aici, la Profi Smile, nu știu cum stă treaba la alte clinici). În cadrul consultației ți se va face un plan de tratament, și abia atunci tu vei hotărî ce anume de pe planul de tratament vrei să tratezi mai exact, în funcție de banii pe care îi dispui, și în funcție de gradul de urgență.

Bine, normal ar fi să nu se ajungă să ți se facă plan. Adică tu trebuie să fii conștient că prevenția este mai bună decât tratarea. De aceea cel mai bine este să intri într-un centru stomatologic o dată la 6 luni pentru un control de rutină. La urma urmei nu te costă nimic. Cel mai bine este să lași un profesionist să vadă care e treaba cu dantura ta, degeaba te uiți tu în oglindă și să presupui că totul e ok. Uite, de exemplu, eu care sunt mega obsedată cu dantura, credeam că e imposibil să își facă apariția vreo carie, atât timp cât mă spăl pe dinți de 2-3 ori pe zi, folosesc ața dentară și apa de gură. Dar acum 3 săptămâni când am fost la dr Alexandra să îmi facă un detartraj și un Air Flow, a descoperit un mic punctuleț de carie de vârful unui ac lângă o plombiță mai veche (și eu crezusem că era un colorit). Am revenit la ea să mi-o trateze, și ce crezi? Sub toată plomba se afla carie. Deci oricât am avea noi ochii buni, tot trebuie sa mergem la un expert.

Dacă nu ți-e frică de durerile de măsele, gândește-te că infecția dentară poate ajunge oricând la inimă, sau la oricare alt organ intern. Iar atitudinea radicală „îi scot și îmi pun implanturi” nu e deloc în regulă, nimic nu se compară cu dinții naturali. Nu neglija acest aspect, și învață-ți copiii de mici să nu le fie teamă de medic. Nu îi mai amenințați cu „Dacă nu stai cuminte, te duc la stomatolog/doctor/polițist/țigani!”. Am încredere în voi că nu apelați la genul ăsta de amenințări și că reușiți să vă temperați copiii altfel.

Nu uitați să îi învățați să își perieze dinții corect (minim 3 minute, mișcări scurte, dinspre gingie spre marginea dinților), și să se obișnuiască cu folosirea aței dentare (ața dentară suplimentează periajul și curăță dinții cu până la 30% mai bine). Eu folosesc de prin 2010 periuțe de dinți de la White Glo (mă înțeleg cel mai bine cu ele), iar la pastele de dinți, pe lângă White Glo, folosesc și Opalescence. La sfârșitul seminarului, am primit toate bloggerițele de la dr. Alexandra, câte un kit White Glo (periuță de dinți + pastă de dinți de noapte + pastă de dinți de zi). Fix pe gustul meu!

Periuța de dinți trebuie schimbată o dată la 3 luni. Mulți știți asta, dar câți dintre voi faceți lucrul ăsta?

profismile whiteglo

Ca o mică recapitulare a celor spuse de dra doctor, pentru a preveni apariția cariilor dentare trebuie să ții în evidență următoarele aspecte:

  • să realizezi în primul rând un periaj corect al dinților, al mucoaselor limbii și obrajilor, suplimentat de folosirea aței dentare pentru curățarea spațiilor interdentare și de clătirea cu o apă de gură care să anihileze flora microbiană cariogenă.
  • de asemenea se recomandă evitarea alimentelor dulci și lipicioase între mese, recomandate fiind fructele care aduc un aport energetic și vitaminic asigurând și  curățirea mecanică a dinților.
  • evitarea variațiilor termice ce pot produce fisuri ale smalțului, ca și a alimentelor și sucurilor acide ce pot demineraliza smalțul favorizând cantonarea cariei dentare în porozitățile smalțului.
  • clătirea energică cu apă după consumul de alimente de orice fel sau guma de mestecat scad ph-ul salivar, fluidifică saliva și asigură auto-curățirea grosieră a  suprafețelor buco-dentare.
  • un factor deloc de neglijat este faptul că fumatul scade secreția salivară și posibilitatea de autocurățire, iar prin gudroanele din fumul de tutun inhalat, favorizează depunerea tartrului, mediul propice de dezvoltare al bacteriilor cariogene.
 Și nu în ultimul rând controalele stomatologice și profilaxiile dentare periodice sunt măsuri recomandate în prevenirea cariei dentare.
Acum că ai toate aceste informații, ce mai aștepți?

profi smile telefon

 

 

 

 

 

 

Magie de Crăciun în trei, doi, unu…și!

Mândrele Bacăului (aka Bloggerițele din Bacău), s-au întâlnit pentru a patra oară anul acesta, la Antique Cafe.

22 de frumuseți, îmbrăcate în așa fel încât să atragă și mai repede Crăciunul, s-au întâlnit iar să stea de vorbă 4-5 ore. Și nu doar atât. Și-au oferit cadouri făcând pe Secret Santa, s-au îmbrățișat, s-au alintat, s-au pozat, s-au răsfățat cu bunătăți și s-au bucurat și de cadourile sponsorilor, care sunt mereu și mereu tare plăcute.

:)) Despre noi este vorba:

aP1270677x

  1. Roxana Neculcea – roxalia.wordpress.com
  2. Anca Balaban – ancabalaban.ro
  3. Ruxandra David – unbalcialdesertaciunilor.wordpress.com
  4. Adina C.- septembriejoi.com
  5. Andreea Huțu – deea-d.blogspot.ro
  6. Cristina Pintilie – cristinapintilie.wordpress.com
  7. Alina Vrînceanu –  justanangel.net
  8. Daniela Chirilă – intrelumi.ro
  9. Elena Chira – mujo.ro
  10. Elena Corina Tudorache – bycore.ro
  11. Sonia Otilia Benchea – odileworecashmere.wordpress.com
  12. Cristina-Maria Nichita – glamourkay.com
  13. Alexandra Enache – aleksuta-alexa-justme.blogspot.ro
  14. Mihaela Stanciu – frumusetedemancare.blogspot.ro
  15. Alexandra Hustiu – alexandrahustiu.ro
  16. Andreea Ioviță – motolady.wordpress.com
  17. Claudia Vasilache – lecturisiarome.ro (și lecturidemamica.wordpress.com )
  18. Alexandra Ursu (new entry) – ms-bear.blogspot.ro
  19. Raluca Pichiu (new entry) – ralucapichiu.com
  20. Ioana Lupu (new entry) – lupuioana.wordpress.com
  21. Ionela (new entry) – ionelavarciu.wordpress.com
  22. Anca Spulber (new entry) – juliet.ro

 

Acum că ai făcut o recapitulare, hai cu mine în Magia Crăciunului…

Hai..

Hai..

:))

Îngerași în brad, îngerași pe cadouri, îngerași în cadouri.. îngerași la masă… Totul a fost în atmosferă de sărbătoare. Separeul suspendat din Antique Cafe era plin de cadourile trimise de sponsorii noștri, iar sub brăduțul de acolo stăteau frumos așezate cadourile de la Secret Santa.

aP1270704

aP1270686

Alina ne-a pregătit pachețele umplute cu drăgălășenii hand-made făcute de ea: îngerași și mănușițe de pus în bradul de Crăciun. Mulțumim mult, Ali!

P12708181

~.~

Nu am vrut să aflu cine e my Secret Santa, dar când am ajuns acasă am observat o semnătură întortocheată pe cadou. Am rotit-o eu la 45 de grade, când într-o parte, când în cealaltă… și am recunoscut într-un final inițialele A și H. Deci Alexandra a fost Moș Crăciunul meu secret. Mi-a dăruit un îngeraș tare frumos de pus numai bine lângă șemineul de lângă brad. M-ai nimerit și-ți mulțumesc pentru îngerașul care-mi va înfrumuseța și mai mult colțișorul de basm din căsuța mea.

P1270631roxananeculcea

După ce am împărțit cadourile noastre, am făcut o tombolă, în urma căreia au câștigat 5 bloggerițe câte ceva. :D

Machiajul oferit de Oana Nechita Make-up Artist a fost câștigat de către Ionela, dar pentru că a observat ochișorii mari ai Rudiei care râvneau la acest premiu, i l-a oferit ei.

De asemenea, așa a procedat și Ioana după ce a câștigat un masaj terapeutic à la Oana Manoliu (în cadrul salonului Chic de pe Cornișa Bistriței). I-a văzut ochii mari persoanei care ținea cutiuța cu bilețele pe scările separeului, și i s-a făcut milă de ea. Mulțumesc, Ioana! :))

Îmi doream să primesc masajul, în primul rând că ador masajele de oricare tip ar fi ele (l-am și învățat pe al meu cum să le facă și de ce e important „de jos în sus” și niciodată de „sus în jos”, care-i treaba cu circulația & co… :))), și în al doilea rând pentru că Ionela are deja 10 ședințe de când merge la masaj la Oana și rezultatele sunt pe măsură. Așa că voi începe cu ședința gratuită după care rămân de tot la ea cu cele negratuite. :)) Asta ca să nu-l mai chinui pe Alin cu tot felul de creme cu ardei. =)))

Manichiura oferită de Salonul Monroe al Soniei a fost câștigată de către Anca B. Și-a dorit-o mult, deci nu a fost nevoie să o ofere altcuiva. :D

Iar cele 2 pachete trimise de Ana de la Beauty Barometer au fost câștigate de către Sonia și Alexandra Ursu. Erau singurele produse dăruite pe loc din tombolă, și aici clar am râvnit toate. :))

aP1270753

Nebunie, nu? Stai așa, că acum îți explic ce și cum.

Melkior ne-a trimis o oglindă de geantă cu mesajul „Je suis blogger”, un lipliner roșu, un eyeliner negru (deja l-am folosit și sunt super mulțumită de el, codițele de la ochi ies perfect) și un fard marsala (ca să ne luam rămas bun de la anul 2015 așa cum trebuie).

Oriflame s-a gândit la silueta noastră și ne-a trimis 2 batoane Natural Balance din gama Wellness (unul cu gust de ciocolată și celălalt cu gust de fructe de pădure). Au un indice glicemic scăzut, sunt 100% naturale, sănătoase și hrănitoare (sunt bogate în fibre și proteine). În cadou au mai adăugat mostre de parfum, o cremă de mâini pentru geantă, Dream Cream, și un antiperspirant infuzat cu proteine de mătase și ulei din Primula de seară, Silk Beauty.

Fresh din mere de Itești ne-a trimis sticluțe să „degustam” Fresh-ul din mere, dar și Fresh-ul din mere și morcovi. Eu le-am descoperit de mult timp, și am încercat cam tot ce au ei. Îmi plac foarte mult, sunt bune la gust și în timp ce bei îți vine să-ți spui în minte „Dumnezeule, parcă tocmai ce l-am făcut eu la storcător.” Dacă ai băut deja până acum, știi că nu bat câmpii.

Farmec (Gerovital) ne-a răsfățat cu un gel spumant demachiant și o cremă hidratantă din gama Happiness. Mi-e teamă să le deschid, știu că îmi va veni să le mănânc. :))

Herbagen s-a ocupat de corpul nostru și ne-a trimis creme de corp. A mea s-a nimerit să fie cu aromă de „White Flowers”. :D Iar de ten a avut grijă bloggerița noastră, Mihaela Stanciu, să ne împartă uleiuri bio făcute chiar de ea, sub denumirea Miki Bio Skin.

Cabinetul stomatologic Profi Smile ne-a oferit câte un voucher care constă într-o consultație, plan de tratament, detartraj ultrasonic, periaj profesional și fluorizare. Voi merge la ei cu cea mai mare încredere, căci oricum sunt pacienta lor din martie 2014.

Și dacă de băuturi s-a ocupat Fresh din mere de Itești, de „cealaltă parte” s-a ocupat Antique Cafe și Mica Ilinca. Cafeneaua ne-a oferit platouri cu deserturi, iar Mica Ilinca ne-a oferit dulceață de mure la pachet. Sunt tare curioasă ce gust are. Azi mi-am luat unt, mâine la micul dejun voi încerca dulceața. :D

aP1270706

aP1270665

aP1270675

Cocktail a la Antique Cafe

 

Ți-am spus că totul a avut loc la Antique Cafe. Aici ma simt ca acasă, e un loc cosy și tare chic din Bacău… și uite așa am putut să o aduc și pe Roxalia cu mine. Bianca de la Antique a petrecut cele 5 ore cu ea. Au desenat, s-au jucat și au ieșit la plimbare în parc împreună cu Kenzo (un pui de Akita American super drăgălaș).

Akita American

Eveniment organizat cu sprijinul Fresh Din Mere de Itești, Farmec -Gerovital, Herbagen, ProfiSmile, Melkior, Mica Ilinca 1983, Miki Bio Skin, Oana Nechita Make-Up Artist, Monroe Studio, Salon Masaj Terapeutic Oana Manoliu, Beauty Barometer, Oriflame pentru tine – Life and Style.

Mulțumim Antique Cafe pentru găzduire!

El_trio

Moi, Adina et Cristina :))

 

img_20151219_231453.jpg

Have you met Bianca?

 

 

 

 

 

Alege să fii bun!

Săptămâna aceasta s-a lansat o campanie* locală anti-bullying adresată şcolarilor si adultilor, prin care se urmăreşte încurajarea lor să ia măsuri împotriva violenţei verbale sau fizice și a abuzului emoțional.

Campania îşi propune să aducă la cunoștință consecințele hărțuirii și cât rău se poate face unei persoane chiar și printr-un singur zvon.

Tipurile de hărțuire sunt: fizică, verbală, indirectă (zvonurile), cyber (pe internet), alienare socială.

bullying azia

Despre cyber-bullying am mai vorbit anul acesta pe blog. Am povestit aici o experiență personală, iar într-o altă postare, am explicat despre cât de ușor se poate afla în 2015 cine se ascunde sub anonimat de partea cealaltă a ecranului. Totul este înregistrat, chiar și daca intri pe Incognito (nu rămâne în istoria calculatorului tău, dar în istoria Google sau a internetului rămâne). Trebuie să înțelegeți că suntem urmăriți pas cu pas.

againstbullying

Cine îmi urmărește activitățile de pe Facebook sau de pe Instagram sigur a văzut pozele mele din ultimele două zile, însoțite de hashtagurile: #portocaliupentruazi #alegesafiibun #makeitstop #againstbullying. Acesta a fost doar teasingul. Vom face campanie și în școlile din județul Bacău.

În școli campania constă în:

  • sesiuni de dezbatere și informare cu elevii din școlile gimnaziale și licee care se vor desfășura periodic începând cu luna aceasta cu ajutorul voluntarilor ong-ului AICR și specialiștilor companiei AZIA Security Systems;
  • identificarea și consilierea cazurilor care au nevoie de consiliere pentru depășirea temerilor,
  • concursuri de fotografie și de eseuri;
  • punctul de focus este conferința “Alege să fii bun” de la începutul anului 2016, care va avea ca scop promovarea unei gândiri responsabile, sănătoase, precum și prezentarea metodelor prin care ne putem feri de fenomenul de bullying.

Câteva date despre fenomenul de bullying:

[Sursa este telefonulcopilului.ro, și chiar am rugămintea să dați click și să citiți tot pdf-ul. Este important să le vorbiți copiilor voștri despre bullying încă de la vârste fragede (4-5 ani), pentru a reuși să le implementați cu timpul dorința de a fi o persoană mai bună.]

Sursa: telefonulcopilului.ro

Sursa: telefonulcopilului.ro

Definiţie fenomen

În limba engleză se numește scurt și cuprinzător bullying, dar în limba română -comportament ostil/de excludere și de luare în derâdere a cuiva, de umilire. Un copil este etichetat, tachinat, batjocorit în cercul său de cunoștințe sau de către colegi care îl strigă într-un anume fel (făcând referire la aspectul fizic sau probleme de ordin medical/familial). Uneori aceste tachinări se transformă în îmbrânceli sau chiar, în unele cazuri, în atacuri fizice.

Bullying reprezintă o formă de abuz emoțional şi fizic, care are trei caracteristici:

  •           Intenționat – agresorul are intenția să rănească pe cineva;
  •           Repetat – aceeași persoană este rănită mereu ;
  •           Dezechilibrul de forțe – agresorul își alege victima care este percepută ca fiind vulnerabilă, slabă și nu se poate apăra singură.

Acest fenomen afectează copiii și adolescenții, atât din punct de vedere emoțional, cât șifizic și social. De asemenea, fenomenul are efecte negative asupra victimei, dar și asupra agresorului și a celor ce asistă, spectatorii. Se creează un climat de frică, asprime și lipsă de respect pentru toți cei implicați.

Spectatorul / Martorul: Cei mai mulți dintre elevi nu sunt nici agresori și nici victime. Ei sunt spectatori. Un rol important în prevenirea fenomenului bullying îl are spectatorul. În funcție de modul în care el reacționează, poate contribui la problemă sau la soluție. Unii spectatori instigă agresorul să abuzeze victima. Majoritatea spectatorilor acceptă în mod pasiv privind și nefăcând nimic, de multe ori din frica si de alte ori din nepasare. Poate fără să conștientizeze, spectatorii încurajează agresorul să continue, prin simpla prezenţă și acceptare tacită.

Uită-te la acest clip, și răspunde-ți ție în minte, ce ai face în asemenea cazuri? Eu știu clar cum aș reacționa, pentru că știu cât de mult îmi doresc să dispară fenomenul de bullying.

COPIII VOR INTERVENI ȘI VOR AJUTA PENTRU A PRODUCE O SCHIMBARE DACĂ ADULȚII ÎI PREGĂTESC, ÎNCURAJEAZĂ ȘI SUNT ALĂTURI DE EI ÎN ACESTE SITUAȚII NEPLĂCUTE.

Majoritatea campaniilor anti-bullying aplică 2 principii pentru combaterea fenomenului:

  1. Elevii trebuie să informeze profesorii atunci când au loc situații de bullying.
  2. Pedepsirea agresorilor.

Fiecare gest face cât o mie de cuvinte. Fiecare cuvânt are consecinţe. Alege-le pe cele potrivite!

Spune STOP fenomenului bullying, cu un apel la 116 111 (telefonul copilului).

*Campania de informare și sensibilizare cu privire la fenomenul de bullying a fost lansată de Asociația Inițiative pentru o Comunitate Responsabilă și Azia Security Systems cu sprijinul grupului de bloggerițe din Bacău pentru a se atrage atenția asupra creșterii fenomenului hărțurii și agresiunii de orice fel și este practic startul unor serii de activități pe această temă.

alegesafiibun

Nu l-aș numi testament…

Sunt pozitivistă. Mereu am fost, dar se întâmplă atât de multe nenorociri în lumea asta încât nu pot să privesc totul roz și nici nu pot trece cu vederea când aud câți oameni mor de cancer sau își pierd viața în accidente.

În ultimul timp parcă din ce în ce mai multe… și mai multe. Tot felul de cazuri și morți stupide. Și ajungi să suferi de tanatofobie si să te gândești (chiar și cu tot pozitivismul care ți-a mai rămas): Dacă mâine voi fi eu?

Mori și aia e, nu simți nimic, dar ce lași în urmă? Și nu mă refer material. Mă refer la suferința pe care o lași în urma ta. Ce va fi în sufletul părinților, copiilor, fraților?

Și mă gândeam astfel (pentru că un părinte responsabil care e interesat de viitorul copilului trebuie să se gândească uneori și la lucrul ăsta):  Cum va crește copilul meu de 5 ani, dacă mâine eu nu voi mai fi? Ce se va alege de el? Oare va avea grijă cineva de el așa cum doar eu pot? Cine îl va putea sfătui de bine la 15 ani? Cine îi va spune cât de mult l-am iubit? Cine îi va povesti toate momentele petrecute împreună?

Or să existe doar dialoguri seci de genul:

– Tu ai cunoscut-o pe mama mea. Cum era?

– Aaa, mama ta era o femeie bună, deșteaptă și frumoasă, și te-a iubit mult.

– Așa, mai povestește.

– Păi a avut multă grijă de tine…

– Atât?

– Nu prea îmi mai amintesc, au trecut vreo 10 ani.

Nu! Nu aș putea fi de acord cu asta. Nu aș vrea ca fiica mea să știe puține despre mine. Nu aș vrea ca cineva să îi povestească amintiri distorsionate. Nu aș vrea să se gândească când aude cuvântul mamă, la ceva îndepărtat, ca într-un vis. Vreau să trăiesc in ea! Vreau să știe cât de mult am iubit-o și cât de importantă a fost pentru mine, vreau să știe atât de multe lucruri despre relația noastră încât azi mai mult ca niciodată nu regret niciun moment că am făcut publice pe blog zeci de povestiri de ale noastre… povestiri pe care le-am scris plină de emoție.  Vreau să mă simtă pe mine când le citește.

Tocmai de aceea, draga mea fiică, îți voi scrie mai jos sute de rânduri despre orice… de ai să ajungi să te plictisești de mine! Voi scrie despre mine, despre tine, despre noi două. Voi povesti tot ce-mi trece prin cap despre mine. Dar măcar nu ai să mai întrebi în stânga și în dreapta cum am fost eu.

Și daca n-am să mor, și vom citi împreună rândurile acestea când vei fi majoră, și îmi vei zice “Măi mamă, ce fraieră ai fost, cum te-ai gândit tu că o sa mori înainte de vreme?” , nu ar fi nicio problemă, nu mă vei face să regret nimic. Ne vom bucura în continuare una de cealaltă.

Facebook-ul este foarte puternic acum, ceea ce mă face să cred că peste ani încă va rezista, și cu el vor rezista și toate pozele postate de mine. Te așteaptă sute de poze acolo. Albume private și altele nu (le văd prietenii, iar câteva dintre poze le vad și prietenii prietenilor – dar nu am postat vreodată ceva pentru întregul Public, să știi). Am respectat intimitatea ta, nu am postat niciodată poze cu tine nud, nici măcar când aveai câteva luni. Am ales cu mare atenție ce am postat, astfel încât să nu îți fie deloc rușine cu acele postări când vei fi mai mare.

Nu conteaza că unii au impresia că postez prea multe poze cu tine, și că nu e ok să te expun. Nu mă interesează de sufletul lor, ci de al tău. Vreau să îți fie bine, să ai mii de poze cu noi două, vreau să ai mii de rânduri scrise de mine… căci doar așa îți poți face un contur al meu în mintea ta. Și las toate astea pe internet pentru că e cel mai sigur. Greu se vor șterge.  Nu vreau să îți las „amintiri” doar în casă. Casa poate nu va mai exista. Dacă aș muri când tu ești mică cui i-ar mai sta mintea la faptul că eu am ascunse 2 harduri de 1 terra pline cu poze? Și totuși dacă te duci la bunica ta maternă, ai să găsești la ea acasă mii (chiar mii, nu sute) de poze scoase pe hârtie fotografică. A avut grija ea, ca tot ce există pe Facebook sau pe laptop, să existe și la ea în casă, palpabil. Dar chiar și așa, în caz de ele se distrug din greșeală, tu știi că am luat în vedere și planul B.

Acum câteva zile am descoperit în setări la Facebook o noua opțiune (cred că asta m-a și făcut să scriu astăzi această postare). Se numește „Legacy Contact”: “A legacy contact is someone you choose to manage your account after you pass away. They’ll be able to do things like pin a post on your Timeline, respond to new friend requests, and update your profile picture. They won’t post as you or see your messages.”

Am ales o persoană, și cu toată încrederea, de voi păți ceva, totul va ajunge pe mâna ta la momentul potrivit. Astfel albumele private, pe care momentan le văd doar eu, le vei putea vedea și tu.

Vezi că încep, o să le scriu alandala cum îmi vin amintirile în minte (unele puncte există deja pe ici și colo pe blog):

  1. Primele cuvinte pe care le-am auzit după nașterea ta au fost: „Roxana, aveți o fetiță!” Apoi mi te-au pus în brațe după ce te-au spălat, și ți-am apropiat fața curată de obrazul meu stâng. Te-am murdărit cu tușul de la ochi (jur că nu știu de ce era ud :)) ). M-am gândit că am dat-o-n bară din prima cu tine, te-am pus în contact cu ceva chimic în primele minute din viață. M-am speriat ușor, i-am zis repede asistentei și cu o voce caldă  mi-a spus să nu îmi fac griji. M-am liniștit, am știut că important e primul contact dintre noi două.
  2. În ultimul an, cred că ne-am zis una alteia „Te iubesc!” mai mult decât o face și cel mai libidinos cuplu din lumea asta. Bine că noi ne drăgălim/alintăm/iubim mai mult în casă, altfel am fi tare enervante în ochii lumii. La certuri, proporția se păstrează; scorpioance amândouă, cu personalități puternice, ies des scântei. Și la fel, bine că o facem doar în casă. Tu mai faci figuri uneori și prin public, dar am grijă să îți zic să încetezi cu cel mai „înduioșător/forțat” zâmbet de pe Pământ. În rest, eu zic că te educ destul de bine.
  3. Nu sunt de acord cu părinții care își lovesc copiii în public; nici atunci când le dă o ușoară palmă la fund. Știu că au scutec și nu simt durere, dar gestul ăla de a lovi nu îl agreez. Deci dacă îți pui anumite întrebari vis-a-vis de comportamentul meu pe care l-am avut față de tine când erai mică, ai răspunsul mai sus.
  4. Primii pași fără ajutor i-ai făcut la 10 luni și o săptămână. Au fost 7 pași unul după altul. Din ziua aceea ai început să mergi constant singură. Tot la 10 luni ai renunțat singură la suzetă.
  5. Avem aceeași grupă de sânge și la amândouă își face prezența Rh-ul, deși probabilitatea de a te fi născut fără Rh era de 50%.
  6. Ai fost un copil programat. Am făcut toate calculele să te pot naște în luna noiembrie și să împărțim aceeași zodie. Am reușit.
  7. Mi-am dorit enorm de mult să am fetiță. Când eram în primul trimestru de sarcină, ca să nu devin dezamăgită în caz de ai fi fost băiat, îmi tot băgam în cap că ești băiat și că totul va fi ok și că eu nu voi suferi. Oricât de mult încercam să mă mint că nu aș fi dezamăgită dacă aș naște un băiat, subconștientul știa cum stă treaba cu dorințele cele mai de suflet. Într-o noapte (când nu știam încă sexul) am visat că am fost la control, și la ecograf a văzut doctorul că bebelușul ar fi băiat. Am suferit enorm de mult în vis, eram foarte tristă. M-am trezit speriată, mi-am dat seama că am visat și că în realitate mai puteam spera la o fetiță. În ziua în care obstetricianul mi-a spus că e 90% fetiță, am început să țip de bucurie (asta dupa ce am ieșit din clinică). Strada Gării era goală. Așa că am țipat. Cât am putut eu de tare. Din acel moment știam că vei fi numită Roxalia. Pregătisem acest nume de foarte mult timp.
  8. Nu mi-ai lăsat nicio vergetură pe corp în timpul sarcinii. De fapt, e una mică, de 2 mm, între cele două semne de la piercingul din buric. Da, am avut pierce în buric din 9 iunie 2007 până pe 31 dec 2007. Uită asta! Nu, n-ai voie! Bine, fie… faci cum crezi!
  9. Când aveam 3 ani și fratele meu avea 4 ani, m-a scăpat din roabă jos, și mi-am spart capul în spate de o cărămidă. Curgea sângele destul de tare, a venit bunicu`, mi-a ținut un prosop strâns pe rană, și mi-a trecut durerea. Nici nu știu dacă am vreo cicatrice acolo, eu zic că nu. :))
  10. La 7 ani, tot el, a aruncat din cireș o scândură cu un cui. Cuiul a nimerit chiar în capul meu. Am mers împreună cu el și cu verișorii mei la un râu din apropiere să mă spăl de sânge, pentru nu a afla bunicii noștri.
  11. Că tot veni vorba de cicatrici, ai făcut vărsat de vânt la un an și o lună, în ianuarie 2012. La 2 săptămâni dupa tine, am făcut și eu. Noroc că a fost o iarnă destul de urâtă și nu m-a deranjat că nu am avut voie să ies din casă timp de o lună. Se zice că varicela la adulți e groaznică, iar la copiii mici e foarte ușoară. La noi a fost invers. Tu ai avut sute de bubițe peste întreg corpul. Până ți s-au uscat bubițele, eu am dormit iepurește. Ți-am pus mănuși de bumbac să nu te scarpini, iar în timpul somnului îți țineam încontinuu mâinile în palmele mele, să fiu eu sigură că nu îți spargi bubițele. Nu voiam ca după 15-20 de ani să îmi ții morală că nu am avut grijă de tine și că te-am lăsat “să-ți formezi” cicatrici. Cu toată atenția mea, tot te-ai pricopsit cu vreo 3-4, și asta din cauza scutecului și a șosetelor. Dar sunt mici, iar când vei fi mare abia se vor zări. Când a fost rândul meu să fac varicelă, mi-au apărut aproximativ 20 de bubițe roșii pe întreg corpul, și doar 7 erau umplute cu lichid. Dintre care, cea mai mare a fost pe pometul meu drept. Care erau șansele ca tu să îmi dai un cap în față și să îmi spargi bubița? Probabil a fost o răzbunare sau ceva de genul. Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, cicatrice după varicelă pentru cicatrice după varicelă.
  12. Am fost mușcată de 3 ori de câini: la 6 ani am fost mușcată de faţă. A doua oară de coapsă (pe la 10 ani), iar a treia oara (la 13 ani) de călcâi. Și tot iubesc câinii. Și nu am făcut niciodată vaccin după mușcături. Toți 3 erau câini de țară, și probabil turbați. :)) Acum sunt bine. Sper ca nu te va afecta pe viitor. :D
  13. Pe unchiu-tu l-am salvat de la mușcături de câine de 2 ori. O dată când aveam 13 ani, respectiv 14 (Ion), și enervase un ciobănesc german fără să își dea seama. Câinele a reușit doar să îi rupă puțin tricoul fără să îl muște, căci am intervenit la timp eu. A doua oară a fost mușcat de câinele meu, Marco (tot ciobănesc german). Asta s-a întâmplat când eram mari, și aveam amândoi +20. Era iarnă, eu și Ion ne bulgăream (da, aveam 20+, crezi că asta contează?), și la un moment dat, pentru că era super fun (dar Marco nu s-a prins de asta), am început să țip când Ion arunca cu bulgări în mine. Marco a crezut că sunt în pericol, s-a dus la Ion (pe el nu îl cunoștea prea bine, căci venea rar de la București) și a început să îl muște de braț, fără să îi mai dea drumul. I-am spus lui Marco să se îndepărteze, dar era atât de concentrat să mă salveze încât nici nu mă auzea. Neștiind ce să mai fac, mi-am băgat mâna în gura lui (exact după colți) și i-am blocat-o să nu mai poată face nimic. Așa s-a liniștit și uite că Ion a scăpat doar cu o mică julitură. El și-a făcut vaccin.
  14. Când eram mică (9-10-11 ani), eu și unchiul tău făceam spectacole de circ pentru bunica ta. :) Și alteori ne înregistram pe casetofon: realizam interviuri și emisiuni, imitam reclamele de la Tv, etc. Încă avem pe undeva casetele. Nu, nu o să pui niciodată mâna pe ele.
  15. Dacă vreodată nu o să îți fac un frate sau o soră, să mă ierți pentru asta. Săptămâna trecută te-am învățat ce înseamnă cuvântul “Speranță”. Ți-am explicat, apoi ți-am dat un exemplu, și când te-am rugat să îmi oferi și tu un exemplu să văd dacă ai înțeles mi-ai spus: “Am speranța că voi avea un frățior sau o surioară.” Erai destul de serioasă. Am plâns în interior. Știu că e dorința ta de preț. Poate că și a mea, sau poate nu. Nici eu nu știu. Pentru prima oară în viață când nu știu ce îmi doresc.
  16. Sunt dreptace la mână, dar stângace la picior. Doamne, dar ce goluri dau cu stângul. Toți se așteaptă să mă bareze pe partea mea dreaptă. Ha ha!
  17. Nu am avut nicio restanță la facultate. Ia aminte!
  18. Știu să trag cu pistolul. În clasa a Va (sub observație, normal), am nimerit de la 10 metri o butelie de pistol. De ziua mea, pe 13.11.2009 am obținut nota 10 la examenul pentru certificatul de port armă și muniții, și la proba teoretică, dar și la cea practică (am tras cu pușca și am nimerit în mijloc).
  19. Am făcut parasailing (deasupra Oceanului Indian și deasupra Mării Mediterane), scuba diving, am călărit, am zburat cu elicopterul, am călărit elefanți și am intrat cu ei în apă în Thailanda, am sărit de 3 ori în Giola, m-am dat cu placa, cu skiurile, cu fly board-ul, am mers cu rolele, cu patinele, cu bicicleta, pe motoscuter, sub motoscuter… etc. :)) Ai citit bine, am căzut puțin sub motoscuter. :)) Aveam 14 ani, iubeam adrenalina la fel de mult ca și acum. Am bruscat accelarația când trebuia să întorc pe un drum îngust, și astfel m-am dus ușor 5 metri cu el deasupra mea, scrijilind pământul cu coatele. M-am ridicat în 2 secunde de rușine, m-am îndepărtat de acel loc unde erau și oameni, și m-am oprit după colț să îmi ling rănile. :))  Nu am nicio cicatrice de atunci și n-am avut absolut niciuna până la 19 ani. Și dacă tot veni vorba de adrenalina, m-aș da și în cel mai periculos roller-coaster din lume. :D Poate o vom face împreună. Și ție îți place adrenalina. De pe la 9 luni ai început să te urci pe cele mai înalte obiecte din casă, după care te aruncai și cădeai frumos în picioare, ca o gimnastă. Pentru că semeni cu mine și ești o persoană lexă (flexibilă), m-am gândit serios să te dau la gimnastică (pe la 2 ani și 9 luni am descoperit că poți face șpagatul). După multe zile de gândit, am decis să te duc la balet. Te-am dus la 4 ani jumătate. Ai rezistat 45 de minute: “Eu nu am rabdare să învăț pașii atât de încet. Vreau să dansez și să mă învârt! Dar vreau acum!” Da? Bine. Dansează tu hai-hui acasă.
  20. Am presimțit moartea unui om tânăr și sănătos, cu 2 zile înainte. Și de obicei îmi vin în cap dialoguri lungi cu anumite persoane, care chiar vor exista mai târziu, exact cum mi le-am imaginat eu. Am scris despre asta aici.
  21. Știu să fac un număr de magie foarte interesant (apare ceva straniu pe piele, nu dau mai multe detalii), care pe unii îi pune pe fugă. Îmi doresc să te învăț să îl faci când vei fi mare, să poți impresiona și tu oamenii la petreceri, așa cum o făceam eu. :D
  22. Dacă la petreceri se lasă cu „Mima”, sunt cea mai fericită.
  23. Mănânc cam orice din bucătăria românească, dar nu îmi place chimenul și grăsimea. Mi se face scârbă ușor și din cauza asta nu pot mânca de oriunde (mă uit la îmbrăcămintea și mâinile bucătarului și la zonele unde este pregătită și servită mâncarea -> să fie curate), în rest nu sunt pretențioasă. :)) P.S. Nu îmi lua niciodată tort diplomat. :))
  24. La 10 ani, mi s-a pus pata mie și verișorului meu, Florin, să mergem la pescuit încontinuu. Stai puțin, eu așa aveam impresia până acum, dar dacă stau și mă gândesc mai bine, nu cred că am fost mai mult de 5 ori în acea vară. :)) Hmm, cred că mai des ne urcam pe vaci, le țineam de coarne și ziceam că-s motociclete. Dar asta mai devreme, pe la 8-9 ani.
  25. Greu mă enervez în trafic. La 18 ani și o zi m-am înscris la școala de șoferi. Aș fi făcut-o în ziua în care împlineam 18 ani, dar era duminică. Am luat examenul din prima, fără pile. Eu zic că-s o șoferiță bună. :D Anul ăsta în decembrie fac 10 ani de condus.
  26. Nu suport și chiar nu pot tolera manelele. Dacă pe la 18 ani vei citi asta și te vei întreba ce-s alea, înseamnă că omenirea e pe drumul cel bun. Din suflet, mi-ar plăcea să nu știi ce este o manea.
  27. Nu arunc niciodată ambalaje/gunoaie pe jos. Din contră, depinde de zonă, uneori ridic gunoiul altuia și îl duc la coș. Să faci la fel.
  28. Sunt punctuală.
  29. Sunt vorbăreaţă, râd mult, sunt extravertită, dar nu cu oamenii pe care îi cunosc puţin şi nu imi inspiră încredere. Mi-aș dori să-mi semeni.
  30. Am rămas blocată intr-un lift panoramic 2 ore, iar a doua oară eram într-un lift normal de bloc și am coborât mai jos de parter, în zona neagră. Am încerc să ies, m-am electrocutat, şi cu ultima linuţă de semnal la telefon am reușit să sun persoana căreia i-am zis înainte să plec să ţină telefonul in preajmă în caz de rămân blocată în lift. :)) Eram mare și descurcăreață, nu te necăji. Ce dacă murise un om în liftul ăla cu puțin timp în urmă? Nu mi-a stat inima… de tot.
  31. În 2007 mi-am cumpărat mașină de cusut Diana. Am încercat să învăț să cos la ea de pe tutorialele de pe YouTube. N-am reușit. Ți-o dau ție.
  32. Când eram mică (de la 3 ani până la 5 ani) am locuit într-o căsuţă zidită pe nişte pietre mari (nu la bunici) unde existau printre crăpaturile lor, „şerpi de casă” (specia natrix-natrix). :D  Îi vedeam zilnic (în afara lunilor oct-martie când intrau în hibernare), dar nu îmi era frică, știam că nu sunt veninoşi și nu atacă. Casa noastra era la câteva sute de metri de o pădure, și astfel vedeam des căprioare și iepuri.
  33. Până în clasa a 6-a am avut în permanență breton (și mereu eram tunsă de bunicul tău). După care mi-am mai făcut o singură dată breton franțuzesc, cu 3 zile înainte să aflu că sunt însarcinată cu tine.
  34. Tot în clasa a 6a am făcut prima mea icoană pe sticlă. Era cu Iisus Hristos.
  35. Nici la școală și nici la facultate nu mi-am comparat notele de la examene/lucrări cu ale colegilor. Voiam să iau note bune pentru mine, nu să iau note mari pentru a fi  mai tare decât x sau y. Mi-ar plăcea să gândești și tu așa. Să îți dorești să fii cea mai bună versiune a ta.
  36. În 2009 am fost imaginea cofetăriei Gio și tot atunci am pozat pentru Universitatea mea (pentru pliante) și pentru salonul de înfrumusețare DARA.
  37. În timpul liceului iubeam să joc volei, și renunțam la unghiile mele lungi doar de dragul de a juca. Mie îmi cresc unghiile super lungi și se rup greu, iar cât am fost însărcinată cu tine, am avut cele mai lungi unghii din istorie. :)) Istoria mea. Uite-le aici, fără ojă.
  38. Întodeauna am fost atentă să îmi pun telefonul pe silent la cursuri. Singura dată când nu am făcut acest lucru a fost la licenţă, când am prezentat lucrarea în faţa comisiei. Fix când vorbeam a început să îmi sune telefonul și nu oricum! Aveam ca ringtone melodia aia „Uhhhhh I like that” (acum nu pot să cred nici eu).  Mi-am spus în gând : „Gata, îmi vor scade 2 puncte pentru faza asta”. Dar uite că nu a fost așa, mi-au pus 10… probabil era melodia lor preferată, sau poate că lucrarea mea a fost prezentată frumos și eram pregătită satisfăcator de bine, nu? :)) Ia aminte! Telefonul pe silent și pune suflet în lucrarea ta de licență. Iar când am prezentat lucrarea de disertație, eram tare tristă, abia mă puteam concentra, căci tu erai acasă cu febră de aproape 40 de grade C și știam că urma să vin să te iau și să te duc la spital. Nu-ți fă griji, am luat tot 10.
  39. In perioada facultății am participat la mai multe concursuri de Miss. Când eram în anul II la facultatea Rei și în anul I la Inginerie Geologică, am fost Miss Geologie și Geofizică (locul I) și am luat locul II pentru Facultatea de Geografie, și astfel am intrat în finală la Miss Unifest. Tot în perioada aceea luasem locul II pe țară la un concurs internațional organizat de Triumph. Iar anul următor, am participat din nou la acel concurs și am luat locul I pe România, ceea ce m-a clasat în top pe faza internațională. Așa că a trebuit să merg 4 zile la Paris, pentru etapa finală. Am fost câte un băiat și o fată din 28 de țări. Era un singur premiu: 15.000 de euro. Nu l-am câștigat eu, dar am avut parte de o experiență interesantă, și pot considera un super premiu faptul că toata șederea mea acolo a fost asigurată de Triumph International (plus bani de buzunar, transport, mâncare, etc). Concursul a avut loc pe 12 noiembrie. De ziua mea m-am trezit în Paris, după care spre seară eram deja în București. A fost pentru prima oară când am prins o zi de naștere în țări diferite. Cu un picior în Marele Paris și cu unul în Micul Paris. :))
  40. Prima oară când mi-am cumpărat un fond de ten a fost la 20 de ani. Și îl foloseam doar când mergeam în cluburi, ca sa îmi protejez tenul de fumul de țigară. Știu că o să prinzi generația fetelor date cu fond de ten la 13-14 ani, dar să încerci să amâni folosirea lui pe cât este posibil. Despre cum să ai grijă de tenul tău, am scris separat aici.
  41. Nu mi-am ros niciodată unghiile și am suprema rugăminte să nu îți bagi milioane de microbi în gură, făcând asta. Și mai am câteva rugăminți pe care ți le-am scris separat aici.
  42. Ți-am povestit recent că am iubit atât de mult animalele (și încă le iubesc), încât până la 18 ani am crezut că voi ajunge să profesez ca medic veterinar.  Totul a luat o întorsătură când mi-am dat seama că sufăr de hematofobie, asta chiar după BAC. A fost vorba de un fel de leac de frică ca cel al Ruxandei lui Lăpușneanu, doar că nu la un nivel atât de înalt. Eram destul de năucă, și nu știam unde să ma reprofilez. Pentru că timpul era prea scurt pentru o decizie ce mi-ar fi schimbat viața, am ales o facultate de știinte economice. M-am gândit că aș învăța cum aș putea administra o instituție și așa aș înființa un spital pentru animale. Între timp mi s-au tot schimbat dorințele. Și tu știi ce mi-ai zis? “Și eu vreau să ma fac doctor, mami. Dar de oameni.”
  43. Pentru că bunicul tău era campion la șah, m-a învățat să joc pentru prima oară când eram la mare, la 7 ani. Pe tine te-am înscris la șah de curand, sunt curioasă care vor fi progresele și dacă semeni cu bunicul sau cu unchiul tău (ambii-s foarte buni).
  44. Îmi place când vii la mine șmecheră și mă întrebi cuvinte în engleză sau germană pe care le înveți la grădiniță; exemplul de aseară: “Mama, dar tu știi ce înseamnă Auf Wiedersehen?”. Nu prea-ți convine când vezi că eu le știu deja, și nici nu reziști în serile în care îmi propun să vorbesc doar în engleză cu tine, în scopul de a prinde și tu ceva. “Off! Lasa-mă cu engleza, că nu înteleg nimic din ce zici și mă enervezi!”
  45. Prima dată când am lucrat undeva, a fost în vara 2002 (dupa capacitate, la 14 ani). Am lucrat timp de o lună la o firma de construcții ca asistent-manager.
  46. În copilărie, înainte să mergem la colindat (eram o gașcă de 5-6 copii), făceam repetiții cu 3 zile înainte, și învățam minim 4 colinde frumoase, pe care nu le spuneam și în alți ani. Și pentru că ceilalți copii din sat se duceau doar cu “Domn, Domn să înălțăm”, noi ne pregăteam cu cele mai religioase colinde care să meargă direct la inimă. O dată, am făcut o bătrânică să plângă când a ascultat colindul “Sub o salcie pletoasă”… și ne-a mai dat  o bancnotă în plus pentru a-i mai cânta încă o dată acel colind. :D Iar când mergeam cu plugușorul, alegeam unul lung și funny, și fiecare avea partea lui de zis. Eu am fost mereu caserița. Erau destul de productive zilele între 24 decembrie și 1 ianuarie. :D
  47. Când eram mică eram foarte băiețoasă și asta pentru că nu prea erau fete la țară, unde am copilărit. Și fiind în gașca lui Ion, făceam cam ce făceau și ei. Jucam fotbal și toate jocurile posibile cu mingea, mă cățăram în copaci și îi însemnam cu briceagul, săream zeci de garduri când dădeam mingea la vecini, străbăteam poieni/păduri, mergeam cu bicicletele 8 kilometri până la Siret să ne scăldam în el (fără adulți, ceea ce a fost o inconștiență pentru vârsta noastră de atunci -10/11 ani) și din când în când mă mai băteam cu țiganii. :)) Nu mai zic, după ce m-am înscris la lupte libere… când ma întorceam în vacanțe la țară, deja îi surprindeam cu ture de cap, ture de șold, morișca de la parter, etc. Dumnezeule, ce comică eram.  În momentele în care ne înțelegeam bine ne jucam tot felul de jocuri împreună (chiar și Monopoly). Bun, trecem mai departe.
  48. Nu pot purta ranchiună, și nu am ajuns să urasc pe cineva până acum cu tot sufletul. Știi expresia aia “îl/o urasc din tot sufletul”, eu nu am experimentat-o niciodată. Dacă se întâmplă să mă cert și să nu mai vorbesc cu anumiți prieteni, nu înseamnă că îi urăsc. Trec ușor cu vederea peste anumite probleme, și mi-ar plăcea și aici să semeni cu mine. Să iubești, să nu judeci, să nu bârfești, să nu tragi concluzii pripite… să îi prețuiesti pe cei dragi. Niciodată să nu vorbești un om de rău, doar ca să se simtă un altul mai bine. Nu uita: dacă faci bine, primești bine. Să fii înțeleaptă și să faci diferența dintre credință și religie. Să ai credință draga mea și să nu te lași îndoctrinată.
  49. Primul dinte ți-a ieșit la un an fără o săptămână. Și mie mi-a ieșit greu. :D Am avut parte de niște dinți foarte buni, nu știu ce este aia o durere de măsea. Am fost conștiincioasă și la primul punctuleț suspect pe o măsea, dădeam fuga la stomatolog. Recomand să faci la fel.
  50. Prima melodie care te-a fascinat și începeai să dansezi pe ea (un fel de twerk numai de tine știut), deși aveai sub 9 luni: Guess Who – Tot mai sus. Nu știu care a fost treaba cu melodia asta căci aproape toți bebelușii se bucurau când o auzeau.
  51. În primul an de viață, ai avut parte de 12 torturi, unul în fiecare lună. Dar nu ai mâncat din niciunul. :)) Cred că ți-am oferit ceva dulce abia după vârsta de 2 ani+. Iar la 1 an și 6 luni ai început să bei constant lapte praf, până la 1 an și 5 luni ai băut exclusiv lapte matern. 20 de zile dupa înțărcare nu ai acceptat niciun alt tip de lapte.
  52. Mi-ai zis pentru prima oară “Mama!” la 6 luni, pe 8 mai 2011, când se sărbătorea și Ziua Mamei în 77 de țări. Există postare specială pe blog scrisă chiar în acea zi.
  53. Când eram mică colecționam timbre, monede și șervețele (am completat colecția mătușii mele, deci aveam servețele și de pe timpul lui Ceaușescu :D)
  54. În liceu  adoram să joc GTA. Am terminat GTA 3, Gta Vice City și Gta San Andreas. Am mai terminat și Blood Rayne. :D Fără să le termin am jucat cu placere și Blood Omen, Mafia, Hitman, etc. Iar prin anii 2000, mergeam cu Ion la Sega Saturn și jucam Mortal Kombat. Nu mai zic de perioada în care aveam joc pe televizor, rupeam tancurile la dublu.
  55. Țin minte anumite vise pe care le-am avut în clasa a IVa (și cu siguranță unul dintre ele a fost color). Visez în fiecare dimineață, și mereu îmi amintesc ce am visat. Tu la fel, ai tendința să îmi povestești visele, dar nu reușești foarte bine să le explici, poate că nici tu nu prea le înțelegi. Dar oricum, visezi inimioare, floricele, ursuleți, prințese, etc. Cele mai urâte vise ale tale pe care mi le-ai povestit până acum:

“- Mama, am visat ceva urât!

-Vai de mine! Ce ai visat?

-Am visat că am mâncat un fruct… pe tot!”

Iar al doilea vis urât pe care l-ai avut la grădiniță acum câteva săptămâni:

„ – Am visat iar urât. Am visat că era o nucă într-un păianjen.

-Păi și tu ce ai făcut?

-Am luat-o și am mâncat-o.”

Scumpa mea, până și visele tale urâte sunt frumoase.

  1. Am noroc când particip la concursuri cu premii. Îmi pare rău că nu mi-am notat pe undeva toate concursurile pe care le-am câștigat, dar cred că au fost în jur de o sută. Am câștigat de la console wii, smartphone-uri, bijuterii, parfumuri/cosmetice până la jucării și hăinuțe pentru tine. Dar cel mai prețios premiu pe care l-am câștigat, ai fost tu… și chiar nu știu dacă a fost cu tragere la sorți sau nu.

În afară de bunurile materiale, de amintirile pe care ți le poți păstra tu singură în minte și de educația pe care ți-am oferit-o până acum, îți voi lăsa în dar această postare și întregul blog. Blog țesut cu emoții, sentimente și amintiri.

Acum 3 zile s-a împlinit un an de când a murit mama unei bune prietene de a tale. De atunci mi-am pus des întrebarea: Dacă eram eu?

Dar…

Sunt pozitivistă. Și știu sigur că vom citi împreună rândurile astea când tu vei avea 18 ani. Nu scumpa mea, nu sunt fraieră. O să fiu atât de grijulie și responsabilă cu viața mea și cu a ta încât cu siguranță vom îmbătrâni împreună.

P.S. Responsabilitatea ca responsabilitatea, dar tot o să mă dau în primăvară cu parașuta! :))

P.P.S: O să fac update la această postare o dată la câteva luni.

Te iubesc!

iloveyouroxalia

Autumn Blog Meeting – 3rd Edition

Daca ați citit în trecut această postare, cu siguranță știți deja din titlu despre ce mișcare este vorba: Bloggerițele Bacăului s-au întâlnit!

Pe 10.10.2015 a avut loc cea de a treia ediție „Women Bloggers Meeting Bacău”. Ca și în trecut m-am ocupat de alegerea locației potrivite. Luna octombrie m-a dus cu gândul la Oktoberfest, mere coapte, bostănei, bere nefiltrată & co. Am contactat-o pe Alina de la Berăria cu Noroc și a fost încântată să ne fie gazdă. Astfel, a pregătit pentru noi un nou desert, pe care îl puteți servi de acum încolo la berărie: clătite cu mere caramelizate. Au mers de minune cu latte-urile care aveau spuma în formă de pisicuță. Bere nu am îndrăznit să ne comandăm, pentru că urma să conducem, așa că am lăsat-o pe data viitoare, să meargă numai bine cu burgerii bestiali de la ei.

Burger à la Berăria cu Noroc

Burger à la Berăria cu Noroc

La eveniment ne-am înfruptat din niște platouri pregătite de Selgros Bacău special pentru noi. Au trecut 2 zile de atunci și încă mă gândesc la salata de pește (Rudia, știu că și tu :D).

Bunătăți à la Selgros Bacău.

Bunătăți à la Selgros Bacău.

La fel ca data trecută am fost 15 fete, doar că nu toate de atunci au fost și acum. Anca a fost prinsă cu niște evenimente la Moinești și nu a putut ajunge, dar ne-a trimis din partea doamnei Elena Lupu, 15 semne de carte croșetate. A lucrat doar la unul singur aproximativ o oră jumătate. Partea bună este că noi putem folosi semnul de carte și sub formă de brațară, dar și ca un accesoriu pentru vestimentație… deci s-a meritat toată munca.

Fetele noi sunt Cristina Pintilie, Alexandra Huștiu, Cristina-Maria Nichita, Mihaela Stanciu și Alexandra Enache.

Bloggerite Bacau

Și fac o recapitulare cu blogurile noastre:

  1. Roxana Neculcea – roxalia.wordpress.com
  2. Adina Ciobanu – septembriejoi.com
  3. Alina Vrînceanu – justanangel.net
  4. Anca Balaban – ancabalaban.ro
  5. Alexandra Huștiu – alexandrahustiu.ro
  6. Andreea Huțu – deea-d.blogspot.ro
  7. Cristina Pintilie – cristinapintilie.wordpress.com
  8. Claudia Vasilache – lecturisiarome.ro (și lecturidemamica.wordpress.com )
  9. Daniela Chirilă – intrelumi.ro
  10. Diana Ruxandra David (Rudia) – unbalcialdesertaciunilor.wordpress.com
  11. Elena Chira – mujo.ro (sărbătorita de sâmbătă)
  12. Elena Corina Tudorache – bycore.ro
  13. Sonia Otilia Benchea – odileworecashmere.wordpress.com
  14. Cristina-Maria Nichita – glamourkay.wordpress.com
  15. Alexandra Enache – aleksuta-alexa-justme.blogspot.ro
  16. Mihaela Stanciu – frumusetedemancare.blogspot.ro

Ce îmi place mie mult la grupul nostru este că mereu râdem și ne binedispunem când ne întâlnim, nu există discuții aprinse sau răutăți. Uneori ne întalnim câteva dintre noi și cu ocazia altor evenimente. Ne ajutăm, ne sfătuim și vorbim despre orice. Sâmbătă ne-am întins la vorbă și am stat de la 12 la 16. Câteva dintre fete au rămas și după ora 16, dar eu cu Alexandra și cu al ei bebe din burtică am fugit către TedX să prindem măcar partea a doua din eveniment. Și pentru că bebele îi poartă noroc, Alexandra a câștigat un tricou și 2 invitații la TedX pentru anul viitor. Tricoul mi l-a dăruit mie, he he! :D

Organizatoarele Adina și Alina au avut grijă de noi și de această dată și ne-au răsfățat cu produse de la sponsorii Face Bucharest (Ziaja), Elmiplant, C-Thru, STR8 Romania și vouchere de la Famous Luxury Perfumes.

P1250017resize

Face Bucharest ne-a trimis fiecăruia dintre noi produse Ziaja personalizate. Pe mine m-a super nimerit cu cele din cacao. Și îmi place mult de tot că ne-au pus și câte 17 mostre diferite (creme de față, unturi de corp, șamponele, tratamente, creme anti-celulitice, uleiuri, creme de duș, etc). Pentru că mai mereu plec în week-end de acasă, mi-e mai ușor să iau dupa mine o mostră cu o cremă decât să îmi îngreunez geanta de cosmetice cu un recipient de 200 ml. Abia aștept să încerc crema din lapte de capră și tratamentul lipidic.

Băieții noștri de acasă au primit cei 6-G de la STR8myway Romania: un șampon/gel de duș cu ginseng, goji, ginger, guava, guarana & green coffee.

Produsul de la C-Thru e nou și încă nu a apărut pe piață. :D

Elmiplant ne-a ascuns într-un rucsac tot un produs nou: Body Shape – Cremă pentru remodelare totală cu extract de Acai 100% natural și complexul Lipo Detox.

P1240977resize

Ne-am hotărât să ne implicăm și în câteva campanii în decembrie. Mai multe detalii, în curând.

Cu bine!

P1240994resize

Mulțumim Berăria cu Noroc pentru găzduire!

Berăria cu Noroc - Bacău

Berăria cu Noroc – Bacău

Eveniment organizat cu sprijinul Selgros Bacău, Elmiplant, Famous Luxury Perfumes, Str8myway, C-THRU, Pretty by Elena Lupu, Face Bucharest (Ziaja), Berăria cu Noroc.

bloggeritebacau3

Sănătatea începe din farfurie

În delicatul proces de creștere al unui copil, rolul pe care îl are o alimentație sănătoasă și corectă este foarte important deoarece nu are doar scop energetic și nutritiv, ci și unul  plastic și constructiv. În plus, o alimentație incorectă poate fi cauza unor boli care apar la maturitate, dar care își au rădăcinile în copilărie. Diabetul, aterosleroza, obezitatea își au aproape sigur originile în dezechilibrele alimentare din prima și a doua copilărie.

În ziua de azi, datorită informației, orice părinte are posibilitatea asigurării copilului, unei alimentații corecte din punct de vedere cantitativ, dar mai ales calitativ.

Pentru că îmi doresc să cresc un copil sănătos, și îmi place să absorb informații curate de pretutindeni, acum 2 zile am avut plăcerea de a fi prezentă la programul de educație alimentară “Sănătatea începe din farfurie”.

P1210735

SELGROS Cash&Carry România și Chef Cezar Munteanu (Chef Rotisseurs du Bailliage de Roumanie şi fondator al „Asociaţiei Chef Cezar pentru un stil de viaţă sănătos”) au derulat pentru al patrulea an consecutiv acest program ce urmărește să promoveze o alimentaţie echilibrată pentru copii prin lecții deschise în școlile primare din 15 orașe.  Misiunea programului este de a cultiva o atitudine pozitivă faţă de nutriţie, care să se dezvolte odată cu creșterea copiilor. Elevii din clasele O-IV incluşi în program, vor urma lecţii împreună cu Chef Cezar Munteanu, care le va prezenta cele mai importante fructe și legume pe baza beneficiilor pentru sănătate, transformându-le în supereroi.

P1210740

P1210741

Anul acesta, copiii norocoși din Bacău, au fost cei de la Școala Gimnazială „Constantin Platon”. Curioși, plini de entuziasm, au luat loc pe pernuțe și au așteptat cuminți să-și facă apariția Energicu’ și Chef Cezar. Amândoi amuzanți, carismatici, au combinat informația cu joaca. Cu siguranță, mulți dintre copii vor transmite ce au învățat, mai departe, în familie. Și dacă vor uita anumite lucruri, părinții pot citi mai multe de pe broșura pe care au primit-o copiii în plăsuța cu daruri. Puteți face rost de broșuri gratuit și daca faceți o plimbare până la Selgros, sau le puteți descărca de aici.

P1210765

P1210799

După ce au făcut puțin sport cu Energicu’, dupa ce au învățat de la Chef Cezar secretele supereroilor din farfurie și după ce le-a explicat importanța îngrijirii dinților, la sfârșit de program, au băut un super smoothie făcut din banane, ananas, căpșuni, fructe de pădure, lapte și miere.

Cu siguranță acest program a avut un mare impact pentru ei, și vor fi mult mai atenți la fructele și legumele din jurul lor și la ceea ce vor avea de acum încolo în farfurie.

A fost un program atât de bine construit, încat imi doream să fie și fetița mea prezentă, pentru că știu cât de atentă este asupra informațiilor noi, dar fiind în grupa mijlocie la grădiniță, mai trebuie să aștept doi ani. :)) Până atunci, aplic acasă povestea cu supereroii pe care am învățat-o.

Sunt entuziasmată, și mă bucur pentru inițiativa luată de Selgros și de Chef Cezar Munteanu, poate astfel, cu timpul copiii ajung să își dorească să aibă un stil de viață sănătos, fără să se simtă obligați.

Și peste toate acestea, știți ce mai e grozav? Marele Premiu! În acest an, marele premiu va consta într-o tabără în care copiii vor învăța să gătească, să decoreze brioșe, să intre în tainele teatrului și să participe la numeroase alte activități educative, alături de Chef Cezar. Ce mult mi-aș fi dorit să existe astfel de tabere și când eram eu micuță.

Fiecare clasă trebuie să pregătească un proiect cu tema alimentației sănătoase, vor trimite proiectele la Brașov, și cea mai creativă clasă din cele 15 orașe, va câștiga!Tare-s curioasă cu ce proiect va ieși în față.

Vă doresc mult succes și inspirație, copii!

P1210808

“Ne dorim să învățăm copiii să se hrănească sănătos și să înțeleagă beneficiile legumelor și fructelor pentru o dezvoltare corectă a minții și a trupului. Misiunea acestui proiect și a companiei SELGROS este de a contribui, alături de părinți, la educația copiilor în spiritul unui stil de viață sănătos, așa încât aceștia să crească mari, frumoși și sănătoși.”, a declarat Daniela Sima, Marketing Manager Selgros Cash&Carry România.

P1210771

P1210783

P1210793

P1210750

„Anul trecut am întâlnit peste 1700 de copii entuziaşti şi curioşi, care au descoperit în fructe şi legume nişte prieteni de încredere. Iar acum, pornim din nou la drum in toata țara pentru a întalni și a cunoaște şi alţi copii isteţi şi curioş, dornici să învețe ce se ascunde în spatele legumelor și fructelor. Cei mici nu sunt în general mari fani ai fructelor şi legumelor sau sunt foarte selectivi, principala barieră fiind gustul. Prin combinaţii de alimente şi tehnici de gătire, unele poate necunoscute părinţilor, reinventăm sau dăm mai mult gust legumelor şi fructelor, făcându-le astfel mai prezente în mesele zilnice ale celor mici. Educaţia copiilor prin joacă şi sprijinirea părinţilor cu informaţii şi sfaturi practice de gătit sunt elemente esenţiale ale evoluţiei spre o alimentaţie echilibrată şi sănătoasă. Alături de Selgros şi Asociaţia Chef Cezar continui eforturile începute acum patru ani, de a-i împrieteni pe cei mici cu fructele şi legumele şi de a le oferi o nutriţie sănătoasă, ţinând cont in acelaşi timp şi de preferinţele lor”, a declarat Chef Cezar Munteanu, la începutul campaniei.

În 2015, proiectul Selgros a vizat câte o școală din orașele Bucureşti, Braşov, Iaşi, Târgu Mureş, Oradea, Cluj, Ploieşti, Timişoara, Craiova, Bacău, Galaţi, Brăila, Arad, Suceava şi Constanţa.

P1210823

La sfârșit, Chef Cezar a avut parte de două surprize.

La sfârșit, Chef Cezar a avut parte de două surprize din partea Școlii „Constantin Platon”

March & May Women Bloggers Meeting Bacău

27 Martie 2015.  Mignon Pasticceria. 6 fete. Bloggerițe din Bacău. 3 ore.  Emoție. Ochi sclipitori.  Hohote de râs. 9 Mai 2015. Mignon Pasticceria. 15 fete. Bloggerițe din Bacău. 5 ore.  Emoție.  Mai mulți ochi sclipitori. Mai multe hohote de râs.

 ~.~

Pe 27 martie a avut loc prima întalnire a bloggerițelor din județul Bacău. Atunci ne-am strâns doar 6, iar la a doua ediție am reușit să venim la eveniment 15 fete din blogosferă. Pe cât ne asemănăm, pe atât suntem de diferite.  15 personalități. 15 feluri de a fi. Hmm, ba nu… mai mult de 15. Se spune că o femeie adevărată are în suflet cel puțin șapte femei. Deci imaginați-vă ce energie deborda la nivelul separeului din Mignon Caffe.  :D Deborda de feminitate, parfum, înțelepciune, frumusețe nativă, și mai ales, dar mai ales modestie.  :)) Cel puțin așa a zis Daniela, că suntem tare modeste, deci nu putem trece peste cuvântul ei. Sunteți curioși să le cunoașteți pe celelalte zeițe ale bloggingului din județul Bacău? :D În ordine alfabetică dupa prenume:

  1. Adina Ciobanu – septembriejoi.com
  2. Alina Vrînceanu – justanangel.net
  3. Anca Balaban – ancabalaban.ro
  4. Andreea Ioviță – motolady.wordpress.com
  5. Andreea Huțu – deea-d.blogspot.ro
  6. Bianca Ionescu – în curând.
  7. Claudia Vasilache – lecturisiarome.ro (și apreciez mult cum ne-a descris pe celălalt blog al ei: lecturidemamica.wordpress.com )
  8. Daniela Chirilă – intrelumi.ro
  9. Diana Ruxandra David – unbalcialdesertaciunilor.wordpress.com
  10. Elena Chira – mujo.ro
  11. Elena Corina Tudorache – bycore.ro
  12. Monica Sibișteanu – monichis.info
  13. Oana Spulber – jurnalcochet.com
  14. Sonia Otilia Benchea – odileworecashmere.wordpress.com

Nu cred că aș avea suficientă “hârtie de scris” dacă aș începe să scriu despre fiecare în parte, dar credeți-mă pe cuvânt că fiecare femeie din cele 14, este atât de complexă și fiecare are un ingredient super magic, încât dacă aș face un cocktail cu toate aceste ingrediente, ar ieși un cocktail nemaivăzut. La eveniment, ne-am făcut toate 15 o mini prezentare, pentru a ne cunoaște și mai bine.  Când se prezenta cineva se așternea liniștea, ceea ce mi-a plăcut mult, deoarece o regulă de aur este ascultarea. Ascultarea integrală și nu numai acustică. Fără ochi în telefoane. Mi-a plăcut să le ascult pe fiecare în parte, am absorbit fiecare cuvânt al lor, fiecare limbaj propriu, fiecare poveste. Am vrut să știu ce categorii abordează pe blog, pentru a-mi da seama cât de mult ne asemănăm la împărtășitul trăirilor, eu având 6 nișe: dezvoltare personală, mothering, beauty, traveling, nișă culinară și nișă personală. Poate vă gândiți la disconfortul care s-ar putea resimți într-un mediu necunoscut printre persoane aproape străine. Ei bine, abia când nu există contact, oamenii nu se simt bine și apare și disconfortul… tocmai de aceea noi am vorbit, și am vorbit, și am vorbit… 15 persoane în “contact” se simt bine dacă văd că scriu împreună o istorie cu sens. Iar noi am scris istorie în domeniul bloggingului din județul Bacău. Dacă la prima întâlnire am vorbit mai mult despre mine doar în calitate de mamă, și deloc despre jobul meu, de data asta m-am dus pe latura mea profesională. Și am povestit lucruri pe care nu le împărtășesc cu cititorii mei în mediul online: domeniile în care lucrez, și de ce nu mai am timp să scriu pe blog așa cum mi-aș dori. Și chiar m-am gândit, de vreme ce doar în luna martie (fiind și ultima postare a mea), am avut apoape 10.000 de vizitatori unici și aproximativ 19000 de vizite, ar fi cazul să încep să scriu și despre  lucrurile pe care le întâmpin în mediul de afaceri. Pentru un blog ce nu a fost ținut în priză cu postări după postări, această cifra e chiar măricică, de aceea este o idee bună să mai adaug o nișă blogului meu. Le-am povestit fetelor de fabrica de cercetare științifică, inovare și nanotehnologie, pe care o voi inaugura în iunie, în Filipești. Având aparatură unică în lume, mi-aș dori ca în viitor să facem un blogtrip acolo, pentru că e bine ca în viața asta să știm câte puțin din fiecare domeniu. :)) Nu am intrat în amănunte, dar ele au fost încântate și mi-a plăcut că sunt deschise către orice… și mai ales deschise la toate glumele pe care le-am făcut. Fetelor, ați rezistat și ați trecut testul! Jos pălăria! :)) Pentru următoarele întâlniri am stabilit cât de cât cu organizatoarele, pe unde să mergem, ce tematici să aibă întâlnirile, cum să ne îmbrăcăm… dar încă nu dezvăluim. :D  Așa că, dacă ești din județul Bacău, ești bloggeriță, ești open mind și nu ai anumite așteptari  în ce constă evenimentul, te invităm cu mare drag la următoarele întâlniri. De ce zic să nu ai așteptări: nu vrem să crezi că e o întâlnire formală de bloggerițe care urmăresc un anumit tipar de eveniment. Nu, nicidecum.  Cel puțin momentan nu este așa. E o întâlnire-nebunie, ca să nu zic întâlnire-nebună. Vom vorbi mereu despre orice: despre stilul nostru de viață, despre blog, despre lucruri personale, despre emoțiile noastre, ne dăm sfaturi, facem glume, facem poze, primim cadouri, etc. Ah, ți-am atras atenția? Da, primim cadouri. Dacă la prima întâlnire, am avut 2 sponsori mari, la cea de a doua au fost 19 sponsori în total. Sponsorii care au dat startul au fost Bioderma Romania și Alice Cosmetics Bacău. Ne-am simțit atât de răsfățate și fericite, încât organizatoarele evenimentului s-au gândit să ridice doza de răsfăț pentru cea de a doua întâlnire, așadar am fost alintate de către:  Dove Romania, B.U. Romania, Farmec, Elmiplant, Flormar, STR8 Romania, Mignon Caffe, SimpleNet.ro, triodeluxe.ro, Okian, Gamarde Romania, Solaris, Green Sugar, Gloves in a bottle Romania, Irina Mitrofan, Sleek Make Up Romania, Famous Luxury Perfumes, Makeup Shop Romania și Independent Usborne Organiser. Și uite cum am plecat noi acasă cu multe geluri de duș, crème de corp, oje, rujuri, cărți, crème de față, crème BB, farduri, crème de mâini, șampoane, deodorante, vouchere, căni, produse bio pentru alimentație, și fel de fel de atenții. Mulțumim sponsorilor pentru implicare și răsfăț! May Women Blogger Meet Bacau Și ca să închei această postare frumos, se poate altfel fără mai multe fotografii? De luat în vedere că la cea de a doua întâlnire, pe 9 Mai, de Ziua Europei, am avut un dress code: trebuia să adoptăm stilul vestimentar al unei țări din Europa. Așa că o sa dați ochii cu câte o bucățică ruptă din Scoția (chiar eu), Italia, Spania, Anglia, Franța, Grecia și România.

may women blogger meeting Bacau

Diana // Sonia // Claudia // Corina // Oana // Roxana // Bianca // Monica // Anca // Deea // Andreea // Daniela // Alina // Adina // Elena

may

March Women Blogger Meeting Bacau

March Women Blogger Meeting Bacau

Cu bine!

Recenzie personală – Fifty Shades of Grey

*** This review may contain spoilers ***

Înainte de toată zarva asta cu Fifty Shades of Grey, îmi puneam în minte să fac o recenzie „carte-film” fix după ce urmăresc filmul. Dar s-a iscat o așa mare nebunie în primele 5 zile după lansarea filmului, încât m-am forțat să nu scriu nimic. Am zis să aștept să se liniștească apele.

E din ce în ce mai rău. S-au format 2 tabere, pro și contra FSoG. Urât este că se înjură pentru a încerca îmbunătățirea argumentelor. Domnilor, doamnelor, voi nu ați auzit de echilibru? Nu trebuie să urăști cu atât de multă putere un film dar nici să îți dai sufletul pentru el. Îți place, bine. Nu îți place, bine. Nu trebuie să dai cu pumnii în stânga și în dreapta, ca un copil căruia nu îi place mâncarea. De ce trebuie să ne exteriorizăm cu atât de mult tam tam? Pe bune acum, citeam păreri de ale voastre, și vă aveam în minte cu spume la gură în mijlocul unei crize de tantrum. :))

O iau ușor. Sunteți calmi?

Am fost la avanpremieră, în liniște, fără check-in-uri și alte statusuri care ar aduce cu ele și o dezbatere pro și contra cu prietenii. Mulți s-au certat de tot din cauza asta, și ca o bună prietenă ce sunt am evitat să ajung acolo. Bine, oricum nu sunt fan să dau check-in la cinema, căci asta ar însemna să dau periodic, la cât de cinefilă sunt. :))

Părerea mea:

Am auzit de trilogia Fifty Shades of Grey la începutul anului 2013. Ori pe la sfârșitul lui 2012. În fine, ideea e că aflasem de ea de la Dr. Oz, și astfel mi-am cumpărat cele 3 cărți prin vara 2013, după ce citisem primele 100 de pagini online. Am citit primul volum atunci. Abia acum în 2015 sunt pe cale să termin volumul II. Asta ca să înțelegeți cât de tare m-a captivat. Îl găseam atrăgător, dar nu într-atât încât să las orice pentru a-l termina. :)) Între timp dădeam de cărți cu un subiect fascinant, și lăsam din mână volumul II.

Prima impresie după ce am citit prima pagină din carte: „Doamne, câți ani are scriitoarea asta? 12?” După care, m-am liniștit, am văzut că e scris la persoana I, și erau la urma urmei gândurile unei fete de 21 de ani, fără personalitate… aș fi putut spune atunci.

Mi-am revenit, chiar am zâmbit pe alocuri, dar îmi mai dădeam și eu ochii peste cap la cât își dădea Anastasia ochii peste cap și își mușca buza. Hei, E.L. James, știi că ce e prea repetitiv strică, nu? Dar asta nu întrece în niciun caz, faptul că Ana se înroșea o dată la 3 pagini. Îmi pierea cheful pe moment când dădeam de „Ah, roșesc!”. Dar am rezistat eroic și am trecut și peste asta.

Cam astea ar fi pentru mine niște puncte slabe: repetarea unor chestii care te scot din minți (plus aducerea de nșpe mii în gând a zeiței ei intime care face flic flac și cade în șpagat și multe alte inepții). La scris are un stil simplu și accesibil, fără multă bătaie de cap, populat de clișee, știu că e o scriitoare începătoare, și datorită acestui lucru nu mă deranjează nemaipomenit. Probabil nici pe ea nu o deranjează ce gândim noi despre modul ei de scriere, la câți bani a făcut din trilogie. :)))

Ce mi-a plăcut: Faptul că am găsit vreo 20 de nuanțe ale lui Grey în iubitul meu, și asta doar în calitățile lui în care auzim cum suspină cititoarele „awww”: protecție, inteligență, politețe – bune maniere, autoritate (de aia bună – care ne atrage pe noi femeile, ha ha ha), statut, generozitate, tinerețe (tot 27), un pic de control (nici ca disperatul de Grey, dar îi place să știe tot ce are legătură cu mine în limita bunului simț), frumusețe, plus alte lucruri drăguțe. Și ca să dau un exemplu de citat care mă duce cu gândul la al meu iubit, din categoria ‘bune maniere’: „- O să mâncăm aici. Îți deschid eu ușa, spune el pe un ton care îmi dă de înțeles că n-ar fi ințelept să mă opun, așa că rămân pe loc, urmărindu-l cum ocolește mașina – oare o să renunțe vreodată la asta?”.  Genul ăsta de fragmente pe care le găseam și în viata mea, mă făceau să văd cartea cu alți ochi.

În schimb celelalte 30 de nuanțe de psihopat ale lui Grey, al meu nu le are. Cum e posibil așa ceva? :)) Da, da.. sunt norocoasă. Bun, trecem mai departe.

Ce am luat ca atare: faptul că e o ficțiune, la naiba! De ce nu pot înțelege mulți lucrul ăsta? Sunt unele persoane care spun că este extrem de dăunator și periculos pentru tinere să citească această carte, vai, dacă vor vrea să încerce BDSM-ul? Daca se vor lăsa „prostite” de băieți, cautând părți din carte în realitate? Really? Dar accesul la site-urile porno care vin odată cu accesul la internet? De ce nu se bate nimeni cu pumnii în piept pentru asta? Dar de ce nu este judecat la același nivel mondial împreună cu Fifty Shades, un roman în care este explicată o crimă pas cu pas (cum să omori, cum să ascunzi cadavrul, cum să nu lași nicio urmă)? Nu ar fi periculos pentru tinerii care sunt încă în formare? Și lista cu exemple ar putea continua, dar ați prins voi ideea. Toată lumea asta întreagă e ca un câmp periculos plin de capcane, de aceea există părinții și educația, pentru a forma copilul într-un adolescent care să fie conștient de riscurile la care s-ar expune dacă ar lua o anumită decizie.

E cea mai bine vândută carte, eu nu o consider nici foarte bună, dar nici proastă. Cred că putem rămâne cu ceva din orice și e bine să avem cunoștințe din orice domeniu. Sau poate trezește în tine anumite trăiri/stări.  Uite, de exemplu, eu am ajuns să fiu și mai recunoscătoare pentru relația în care mă aflu. Dacă fetele sunt înnebunite după un Grey S.F. care nici nu există, eu îmi dau seama că ce am eu acasă e realitate și e mult mai șmecher decât Grey din multe puncte de vedere.

De ce ar mai fi bună? Spunea dr. Oz, că multor femei de peste 40 de ani, după ce au citit cartea, li s-a îmbunătățit viața sexuală. Dacă unora li s-a stârnit apetitul sexual, altora li s-a stârnit apetitul de râs. Deci o stârnire la ele tot a fost în urma citirii cărtii. :)) Nestârnire după carte nu există. :))

Până și criticii ei, deși spun că e o carte nulă, tot au fost atrași să o citească până la final să vadă ce s-a întâmplat. Poate și pentru că are la bază un subiect sensibil, deloc abordat până acum (ei bine, a mai fost abordat în Crossfire de Sylvia Day, dar se știe că Sylvia a copiat cam multicel din trilogia doamnei James).

Un lucru bun ar fi că oamenii care nu citeau deloc cărți au fost curioși, și au început să citească pentru prima dată o carte! Trebuie să îi mulțumim autoarei că a reușit astfel să le dea un imbold de a intra în lumea cărților, poate vor da de gust și vor ajunge să citească și cărți interesante de dezvoltare personală. Și de obicei, persoanele care nu au citit în viața lor o altă carte, lor li se pare incredibilă cartea Fifty Shades of Grey, pentru că nu au grad de comparație (mai ales la modul de scriere). Sunt exact ca mine, acum 17 ani, când am pus mâna pe prima mea carte care aveam să o citesc: „Aurul dragonului”, de Jan Martenson. :)) Atunci, la 10 ani, mi s-a părut fascinantă, acum nu cred ca mi s-ar părea la fel.

Despre film

După ce am văzut trailerul, mi-am zis „încă nu s-a inventat filmul care să bată cartea”. Știind asta, NU am ieșit de la film spunând: „Mda, dezamăgitor!”. Dezamagirea apare atunci când îți faci așteptări. Eu nu mi-am făcut. Eram sigură că nici nu mă puteam bucura 100% de film, pentru că urma să mă uit la film analizându-l și comparându-l, și nicidecum să îl pot savura și asta fără să vreau.

fifty shades of grey book and movie

Nu l-am putut savura nici din cauza faptului că l-am văzut la cinema cu public feminin adolescent, gen 14-16 ani. Nu, eu nu eram cu ele. Dar au venit vreo 2-3 clanuri de câte 10 adolescente, s-au pus atât de strategic în sală, încât auzeam din fiecare colț cum chicoteau la absolut orice. Ok, uite un păr pubian, ce e de chicotit la el?

Dar am încercat să mă relaxez, deși în trailer actrița mi s-a părut ușor urâțică/încercănată și cam în vârstă pentru 21 de ani, cu fața ei de cățeluș plouat cum îl privea pe Grey la început, mi-a smuls câteva zâmbete bune. Ceea ce am apreciat. Și am început să îi îndrăgesc, chiar dacă nu aveau nimic în comun cu personajele din mintea mea. Nu am ajuns să mă îndrăgostesc de personaje astfel încât să îmi fac mapă cu poze de ale lor (probabil vă amintiți ce nebunie era cu mapele astea prin anii 2000 – Andre, Animal X, 3SudEst, etc), dar nici să îi urăsc și să mi se umfle venele când vorbesc despre ei. V-am mai zis, sunt în echilibru. :))

Peste chestii de genul „în carte avea BlackBerry, iar în film Iphone”, am putut trece detașat. Adică observ lucrul ăsta, nu mă afectează atât de tare încât să țip în gura mare în cinema despre asta, și nici să deschid IMDB-ul în timpul filmului și să îi dau nota 1.

Unii sunt dezamăgiți că Grey nu s-a schimbat și că s-a sfârșit filmul ca un rahat. Dragilor, asta e prima parte. Filmul e făcut fix după primul volum. Abia în volumul 2 se împacă, și el face un compromis, și au parte de vanilla sex. Ah, am uitat să zic.. Spoiler alert pentru acest fragment (nu continua să citești daca nu vrei să afli finalul). În volumul 3, am înțeles că ei se mută la o casă lângă un port, cu vedere deschisă spre un câmp cu flori, au un baiețel și spre sfârșitul cărții află ca vor mai avea și o fetiță. Nu vor renunța cu totul la BDSM, ci doar la părțile în care Anastasia nu le vrea. Deci cartea e mai mult decât sex, sex, control, control, sex… ctrl+sex. :))

Ca să apreciezi la nivelul său un film ecranizat după o carte, trebuie să fii obiectiv, să te detașezi de părerile altor persoane, și să fii conștient că întotdeauna cartea bate filmul, și asta pentru că în imaginația noastră, personajele pe care noi ni le creăm sunt mai potrivite pentru fiecare dintre noi decât imaginația regizorului și cum a reușit el să pună toate detaliile în practică și mai ales pentru că nu ne convine să fim prizonierii viziunii artistice a regizorilor. Doar daca ai probleme cu imaginația, un film ți s-ar părea mai bun.

În recenzia asta aveam de gând să scriu și despre tipurile de persoane care urăsc/iubesc Fifty Shades of Grey. Dar am descoperit multe dintre gândurile mele într-o recenzie făcută de Emil Calinescu, așa că nu mai avea rost să scriu și eu. De asemenea, ca și Emil, sunt de părere că cei care „se dau cu turma” critică din oficiu și că persoanele care nu au înteles subiectul, critică pentru că toată lumea îl critică. Sunt unii cărora le-a plăcut, dar pentru că sunt înconjurați de persoane care detestă FSoG, consideră că s-ar face de râs dacă ar recunoaște că ei au fost încântați.

Recunoașteți, oameni buni, suntem unici, nu avem cum semăna unii cu alții, gusturile noastre sunt diferite, și în funcție de trăirile și experiențele noastre în viață și de starea de spirit pe care o avem, e normal să apreciem diferit o carte, un film sau un cântec. ;) Nu e nicio rușine.

fifty-shades-grey

Note: Pe alocuri am fost sarcastică, dacă nu te-ai prins până acum, lasă-l pe Christian Grey din mână, și apucă-te de citit John Updike, „Rabbit se odihnește”. Poate se prinde ceva din personaj și pe tine (și doar sarcasmul lui și nu nepăsarea de care dă dovadă după ce se culcă cu noră-sa)

Și acum un scurt metraj în stilul Fifty Shades of Grey – cadó!

Kareniñada

Anna Karenina. O carte. 14 ecranizări.

1. Primul film a fost făcut în 1911, în Rusia, cu Sorochtina în rolul principal.

2. În anul 1914, tot în Rusia, cu M. Germa­nova protagonistă.

3. În 1918, apare un film în Ungaria.

4. În 1920 avem un film din perspectivă germană.

5. În 1927,  în Franţa, apare una dintre cele mai renumite interpretări ale Annei Karenina, cea a Gretei Garbo.

6. După care Anna urmează să fie interpretată de Vivien Leigh (Marea Britanie, 1948).

7. De Sally Moreno (Argentina, 1958).

8. De Tatiana Samoilova (URSS, 1967).

9. De Maya Plisetskaya care joacă rolul Annei Karenina într-un film-balet (URSS, 1974).

10. De Nicola Pagett (Marea Britanie, 1978).

11. De Jackelyn Bisset (SUA, 1985).

12. Cea de-a cincea ecranizare americană a poveştii de dragoste a romanului lui Tolstoi, din 1997, cu Sophie Marceau, s-a filmat în Rusia.

13. Keira Knightley o joacă pe Anna în 2012.

14. Iar Vittoria Puccini, în 2013.

~…~

Mai jos voi scrie un clasament propriu al ecranizărilor. Nu uitați că toate recenziile din lumea asta sunt subiective. Înainte de toate, trebuie să specific că nicio actriță nu mi se pare că a fost pe măsura complexității personajului capodoperei lui Tolstoi.

M-am uitat la câteva dintre producții, la cele pe care le-am dat mai ușor de urmă pe internet. Cel mai mult mi-a plăcut filmul din 2012 (6.6 pe IMDB). Poate și din cauza actorilor care-mi sunt dragi, Keira Knightley, Aaron Taylor Johnson, Jude Law, dar și pentru că mi-au transmis emoție în timp ce și-au jucat rolurile. De scenariu s-a ocupat Tom Stoppard, iar regizorul este Joe Wright. Interesant e cum au reușit fascinant de bine să impletească teatrul cu cinematografia. Nu mulți regizori reușesc asta.

Bilă albă pentru costume și decoruri, iese în evidență opulența.

Tot am repetat, consider că mereu cartea va bătea filmul, nici nu ai cum să transpui 900 de pagini în 130 de minute, dar să îmi continui clasamentul la ecranizări.

Pe locul II în topul meu, ar fi producția din 1997 (are 6.4 pe IMDB). Anna este interpretată de frumoasa Sophie Marceau, iar Vronsky de Sean Bean (și mi-a fost cam greu sa îl văd pe Vronsky fără mustață). Valorile de producție sunt printre cele mai mari: costumele, cinematografia și mai ales locațiile. Față de celelalte producții din America, filmările au avut loc chiar în Sankt-Petersburg și prin alte locuri din Rusia, ceea ce merită o super bilă albă. Și faptul că acțiunea pare a avea loc într-adevăr în perioada țaristă la sfârșitul secolului al XIX-lea, nu face decât să ridice producția la un nivel remarcabil.

Locul III ar fi pentru Greta Garbo, în Anna Karenina din 1935. Greta a fost aleasă pentru 2 producții, spre deliciul fanilor ei. Regizorul Clarence Brown a reușit să împacheteze cele 900 de pagini ale romanului în 90 de minute de filmare, ceea ce este impresionant. Bine, cam prea puțin timp este petrecut pe relația dintre Kitty și Levin (care a fost un autoportret al lui Tolstoi), dar a  reușit să portretizeze relația dintre Anna și Vronski cu profunzime și emoție. Greta Garbo, una dintre cele mai mari actrițe ale anilor 30, este uimitoare în frunte. Frederic March este un pic „plat” ca Vronski, îmbrăcat în uniformă militară, în aproape fiecare scenă, dar reușește să joace ok personajul totuși. Designul de producție este spectaculos. Scenele de bal, unde personajele dansează cu grație în timp ce Anna și Vronsky au dialogul esențial, m-a impresionat în mod deosebit. Pe IMDB are nota 7.1 – 3379 de useri.

Mențiune. Producția din 1967, le prezintă pe Anna Karenina și pe Kitty (aka Ekaterina Alexandrovna Șcerbațkaia), cu mustață. Serios vorbesc. Mi-am șters ecranul de la laptop, am crezut că nu văd bine. Dar văd! Ultima oara când am fost la un control oftalmologic, eram pe 0. Așadar, actrițele Tatyana Samoylova și Anastasiya Vertynskaya, ar fi trebuit să treacă un pic pe la un epilat, după gusturile mele. Bine, tot după gustul meu, nici nu aș fi ales-o pe Tatyana să o joace pe Anna. Și aici mă refer strict la fizic, în rest e o actriță bună, nu am nimic de comentat. Locațiile, costumele, scenele, sunt foarte bune. Nota de pe IMDB (7.2) mi se pare extrem de mare pentru această producție, dar pentru că au dat-o doar 533 de useri, se înțelege.

Urmează să o văd și pe Vivien Leigh în rolul Annei, si să văd ecranizarea din 2013, în regia lui Christian Duguay (m-am uitat la trailer, Ekaterina Alexandrovna Șcerbațkaia e tare frumoasă, în schimb Anna Karenina nu așa cum mi-o tot imaginez).

Și tare-mi doresc să merg la operă să văd spectacolul „Anna Karenina”, cu balerinii români, Corina Dumitrescu și Călin Rădulescu.

annakarenina

Răsfăţ regal

 

julie cosmetics 1

 

Grija pentru frumos,  pentru sanatate si respectul pe care il am pentru calitate, a indemnat echipa Julie Homemade Cosmetics sa imi trimita acum cateva zile un cosulet de produse, pentru a le spune parerea mea despre produsele lor. Si credeti-ma, in niciun caz nu as vrea sa ramana verdictul intre mine si ei… pentru ca imi vine sa strig in gura mare cat de bucuroasa sunt ca mi-au cazut pe mana aceste produse organice mi-nu-na-te!

julie cosmetics 2

Prima oara am ridicat din cos „Exfoliantul de corp din ciocolata”. Cum am desfacut capacul, un miros imbatator de croissante de ciocolata proaspat scoase din cuptor, mi-au trezit simtul olfactiv. Primul instinct (de 0,10 secunde) a fost sa il duc la buze, dar exact ca un vampir bun care e ademenit de sange, si incearca din rasputeri sa nu faca rau… cam asa m-am oprit si eu la timp.

Serios acum, nu trebuie lasate in preajma copiilor… si mai ales in preajma adultilor, care se trezesc noaptea si dau iama la frigider, pe jumatate adormiti. Trebuie neaparat puse in baie, intr-un sertar cu cifru, sa se stie sigur ca esti treaz indeajuns incat sa iti amintesti codul. :))

Am inceput sa vorbesc de una singura prin casa „Nu se poate asa ceva! Cum poate sa miroasa atat de bine? Dumnezeule! Ce anume contine?” (nu va speriati, veti trece si voi exact prin aceleasi reactii)

Super entuziasmata, am inceput sa le desfac pe toate. Deodata mi-a venit un gand in minte, „copilul care isi desface cadourile”, si m-a dus si mai departe cu gandul la complimentul iubitului meu, pe care nu am cum sa il uit vreodata: „Ca sa intelegi ce simt in fiecare dimineata cand te las dormind pentru ca trebuie sa plec la birou –  te privesc din usa cum dormi si-mi esti atat de frumoasa de simt o super mare emotie in corp, la fel ca cea a copilului mic ce-si desface cadourile in Ajunul Craciunului. Doar ca la mine nu e doar un Ajun, se intampla iar si iar… in fiecare dimineata.”

De am ajuns sa compar emotia magica a lui Alin cu ce simteam eu cand deschideam produsele, puteti sa va imaginati cam cum m-a dat peste cap „croissantele imbuteliate”, da?

M-am dus repede la laptop, am deschis site-ul lor din nou si m-am interesat si de ingrediente. Pana la acel moment stiam doar ca sunt produse cosmetice naturale si ca sunt facute in casa chiar de manutele proprietarilor (surori tinere si frumoase, asa ca noi, toate).

Ei bine, pe langa faptul ca sunt 100% naturale, produsele sunt si organice. Stiti prea bine ca exista diferenta intre natural si organic. Ca sa fie certificat organic, un produs trebuie sa aiba minimum 95% din ingrediente naturale sau de origine naturala si minimum 95% din ingredientele vegetale sau de origine biologica („ale noastre” au 100% ingrediente naturale). Si nu doar atat, procesul tehnologic trebuie sa fie cat mai putin poluant iar produsul finit nu trebuie sa contina parabeni, parfumuri, coloranti, parafina, etc. Cosmeticele naturale (cele care contin majoritar ingrediente naturale) nu au un standard care sa reglementeze folosirea acestei denumiri. In schimb, in cazul cosmeticelor organice, acestea trebuie sa fie acreditate de catre un certificator cunoscut (ICEA, Ecocert, Organic Soil Association,) pentru a fi recunoscute drept organice.

Cel mai bine dau un exemplu: coada soricelului. Daca luam codite de pe un camp de la marginea Bacaului, ne iese un produs natural, dar daca luam codite de pe un camp ferit de poluare pe care nu s-au folosit in ultimii cinci ani pesticide, insecticide sau fertilizatori, ne iese un produs organic.

Acum ca ati mai invatat ceva, trecem mai departe.

De cand o am pe Roxalia, mi-am dat seama ca e bine sa ma ingrijesc si eu ca pe un bebelus. Cand ingrijim un bebelus, nu folosim sapunuri care sa le usuce pielea, si nu folosim nici alcool. Noi de ce am folosi produse dure pentru pielea noastra? La urma urmei nu avem pielea murdara, ci sensibila si delicata.

Noi femeile suntem ca florile, rochiile noastre colorate se aseamana cu petalele binemirositoare, iar tulpinele noastre plapande se inalta in viata precum florile spre soare. Cand ne intalnim cu prietenele noastre, parem un buchet de flori ce raspandeste o mireasma ademenitoare. In constructia noastra suntem pline de esente rafinate in corole tinere sau chiar brazdate de trecerea vremii, ce emanam note dulci soliflore, de la miros de bujor roz pana la miros de amestec cu ierburi verzi si marin-oceanice fresh.

M-am uitat indelung la cosuletul cu produse de la Julie, si frumusetea ambalajelor m-a dus cu gandul la Paris, la frantuzoaice… Ele stiu cel mai bine sa se ingrijeasca, stiu ce inseamna sa fii atragatoare pentru tine insati. Poate ca nu e o chestiune ce tine doar de aspect, e vorba si de propria imagine de sine, de increderea in tine insati si de dragostea fata de propria persoana. E vorba de a sti ce iti doresti.. si de respectul fata de tine insati. Dar cand te respecti indeajuns de mult, iti respecti cel mai mult si corpul. Il ingrijesti cu cele mai calitative si cele mai frumos mirositoare produse. Si stii ce este cel mai tare? Ca nu trebuie sa ajungem la Paris pentru extra calitate in domeniul cosmeticii si nici nu trebuie sa cheltuim o multime de bani pe ele. Avem cele mai tari handmade produse, made in Romania… cu preturi super mici, chiar la Julie Cosmetics. Recomand cu super drag aceste produse. O sa fiti atat de fericite, incat cu siguranta veti veni la mine sa ma pupati de bucurie ca am impartasit cu voi aceste randuri. Pe cuvant de savoir faire!

De cand am produsele Julie in casa, mi-am transformat ritualul de ingrijire intr-un rasfat regal. Pielea e mult mai catifelata, iar datorita sapunului solid parul e mai moale… si totul in jur miroase asa de frumos. Le folosesc de cateva zile, si parca mirosul s-a impregnat in pereti. Cat de tare, de la usa de la intrare pana la baie, peretii se impart in diferite game de parfum, de la iasomie pana la portocala cu ylang ylang.

 

Le puteti comanda usor de la ele de pe site: http://www.julie-homemade-cosmetics.ro/

Succes in alegerea produselor potrivite. O sa va dea putina bataie de cap, caci nu veti sti la care sa va opriti. ;)

P.S. Au si pagina Facebook: click aici.

Sa ne auzim cu bine!

julie cosmetics sapun solid pentru par

 

julie cosmetics sapun solid pentru par 2

julie cosmetics exfoliant de corp ciocolata cafea

apa florala de lavanda julie cosmetics

Căţeluş cu părul creţ fură raţa din coteţ

Pe 22 iulie 2009, la mintea mea de atunci, am scris un post despre bârfă. Probabil a fost chiar al doilea post pe care l-am scris de când m-am transferat pe WordPress. Am intrat astăzi, l-am citit, m-am amuzat un pic, după care am luat un fragment din el şi l-am bagat pe Google să văd dacă cineva a îndrăznit să îmi fure textul (pentru că nu ar fi fost pentru prima oară). Ei bine, da. Întreg! L-a copiat recent, în septembrie anul trecut. Postul meu e ăsta,  iar cel furat îl vedeţi aici: Exclusiv Focsani. Dacă ar fi specificat sursa nu ar fi fost vreo problemă. 

 

Toți oamenii zâmbesc în aceeași limbă!

Pentru mine, una dintre cele mai frumoase trăsături ale ființelor umane este aceea de a zâmbi. Este ceva ce niciun animal nu o poate face, nici măcar cele inteligente și cu o clară afinitate pentru oameni, nu pot zâmbi ca noi.

Întotdeauna să răspunzi cu un zâmbet unui copil care îți zâmbește! Să-i ignori zâmbetul ar însemna să-i distrugi credința că lumea este bună. Dar ce se întâmplă atunci când tu nu îi zâmbești pentru că ți-e rușine cu dantura ta? El nu știe acest lucru, și tot dezamăgit va rămâne. Hai sa luam ca exemplu totuși faptul că i-ai explica de ce nu îi răspunzi la zâmbet. Ce exemplu îi dai tu unui copil, prin teama ta de a merge la un dentist? Uite, tocmai de asta mulți dintre copii prind teama de stomatolog. Vizita la cabinetul stomatologic nu mai este dureroasă ca în trecut. Tehnologia a avansat, medicii sunt mai pregătiți, clinicile moderne arată foarte bine! Nu înțeleg de ce oamenii amână vizita la stomatolog, iau calmante și se plâng?

După ce am împlinit vârsta de 12 ani, la cel mai mic punctuleț de carie, am vrut să merg la stomatolog din proprie inițiativă, și astfel nu am avut niciodată probleme cu dantura. Nici nu știu ce este o durere puternică de măsea. Îmi place să merg la stomatolog, și chiar în ultimii 3 ani am mers o dată la 4-6 săptămâni. Ultima oară am mers ieri, când am prins o promoție pentru femei cu ocazia primelor 8 zile din luna martie, și am beneficiat de o consultație și un periaj profesional gratuit. M-am simțit foarte bine când doctorul mi-a lăudat dantura și mi-a spus că dacă toți ar fi conștiincioși ca mine, lumea ar fi mai plină de zâmbete.

Este atât de plăcut să poți râde din tot sufletul, fără să pui mâna la gură.  Zâmbim în semn de simpatie, atunci când salutăm, sau atunci când ne scuzăm și chiar și în semn de apreciere. Este fără îndoială cel mai important element de legătură socială din repertoriul de gesturi al oamenilor.

Fii un model pentru copiii din jur și începe mai întâi cu tine. Alege o clinică stomatologică bună și treci la treabă. Garantez că nu te doare…  „Nimeni nu are mai mare nevoie de un zâmbet, decât cel care nu are niciun zâmbet de dăruit.”

Pentru că am fost de părere mereu că stomatologul adultului nu e neapărat potrivit pentru copilul său, eu am căutat pe cineva potrivit pentru fetița mea. Și pentru că nu e bine să îi prezinți copilului tău de-a lungul timpului diferiți stomatologi și ortodonți, eu îți recomand să îl duci de la primii anișori (1-2 ani) din prima la un ortodont. Pentru că nu se știe dacă va avea nevoie mai încolo de un tratament ortodontic (pe la 10 ani), și e bine să fie același doctor cu care s-a obișnuit de mic și care să aibă încredere în el.

E foarte important să își viziteze medicul o dată la 6 luni, chiar dacă nu are carii și crezi că dantura e în regulă, pentru a nu a avea frică de necunoscut mai încolo, când poate chiar va trebui ca doctorul să umble în guriță cu uneltele zgomotoase din unitul dentar (poate o carie mică, sau scosul unui dințisor de lapte).

Pentru fetița mea l-am ales pe dr. Radu Marinescu de la Pro Ortodonție pentru că este un medic blând, răbdător și știe cum să convingă copiii să stea ascultători pe scaun. Peste toate, este și un bun profesionist în ortodonție și ortopedie dento-facială. Dacă aveți nevoie de un medic specialist in protetică dentară, în aceeași clinică îl puteți găsi pe fratele lui Radu, Andrei, care de asemenea este un bun profesionist.

Și dacă am ajuns tocmai la Focșani pentru asta, deși noi locuim în Bacău… lucrul acesta spune multe! ;)

Succes!

proorto

Pro Ortodontie Stomatologie Focsani

Scapă de grija gheţii şi a zăpezii cu ADD PLUS!

ADD PLUS te pregateste pentru iarna. Nu lasa poleiul si gheata sa te surprinda.

Oferta:
3 bidoane (30 kg) + o stropitoare la doar 150 lei (TVA inclus)

Pentru detalii sau comenzi ne puteti contacta la:
telefon: 0334.401.400
0722.999.040
e-mail: contact@pardoseli.net

Pentru mai multe detalii, like la pagina pe Facebook: https://www.facebook.com/pages/ADD-PLUS-solutie-de-deszapezire-si-dezghet/543614192388136

Imagine

 

 

 

 

addplus

Cum să faci o rochiță / fustiță tutu?

Am făcut pentru prima oară o rochiță tutu pentru Roxalia. E simplu de făcut, dar e plictisitor și durează ceva timp.

De obicei când le cumpăram dădeam în jur de 100 de ron pe una. Iar materialul pentru rochia pe care am făcut-o nu a costat decât 18 ron (am cumpărat 6 m de tul alb).  S-a meritat să fac eu rochia.

Am măsurat-o pe Roxalia de la piept pâna în pamant și acum la 1 an și jumătate are 50 cm, iar în jurul pieptului are 48 de cm.

Am cumpărat un elastic mai gros, și l-am pus în jurul pieptului pentru a îl putea taia și coase exact. Să faceți elasticul mai strâmt, pentru că o să se lărgească cu cât o să puneți fâșiile de tul.

Se pregătesc fășiile. Am tăiat fâșii lungi de 120 cm, și subțiri de 7 cm (cu aproximație, nu contează daca nu sunt egale).  Lungimea pe care o tăiem este întotdeauna dublă plus 5 cm față de lungimea finală deoarece fâșiile sunt legate îndoit. Fâșiile nu vor rămâne drepte pe rochie ci se vor strânge un pic, de aceea e bine să calculați mai mult.

Am tăiat cei 6 m de tul în câte 5 bucăți de 120 cm, iar din fiecare bucată mi-au ieșit cam 30 de fâșii.  În total am avut apx 150 de fâșii.

Următorul pas: găsiți un înlocuitor al taliei fiicei dvs. De ex, eu am găsit un bidon de 5L, care avea 2 cm în plus față de cât are fetița mea.

Se pune elasticul în jurul bidonului (al manechinului). Se coase.

Îndoaie fâșia, prinde mijlocul ei între degete, după care scoate cele 2 fâșii printre elastic și mijloc. Nu știu cum să explic prea bine, dar din poza reiese ce voiam să zic. :)) Și faci lucrul ăsta la fiecare fâșie în parte.

E mult de făcut, dar rezultatul e pe măsură. Puteți încerca la o fustiță/rochiță mai multe culori.

Am adăugat rochiței o floricică și o bandă cu puf. Puteți pune margele în talie și tot felul  de chestii drăguțe cumpărate de la mercerie.

Tulul nu e prea plăcut pe piele, de aceea e bine făcută o căptușeală. Eu am pus o rochiță albă de bumbac pe dedesubt, și astfel Roxalia nu a avut probleme cu asprimea tulului.

Asta a ieșit:

De ce nu trebuie sa mancam fructele dupa masa?

Stiam acest lucru de mica de la mama mea, care citeste foarte multe carti despre orice.  De cate ori imi spunea ca nu e bine sa fac un lucru, imi dadea si explicatia, doar ca eram prea mica pentru a tine minte tot. Am trait cu „fructele se mananca pe stomacul gol sau macar cu jumatate de ora inainte de masa” tot timpul asta, fara a stii care e de fapt explicatia exacta. Si de cate ori  ma gandeam la explicatie, imi spuneam ca o sa caut pe google, dar mereu uitam.

Ei bine, zilele astea am „rasfoit” o carte despre TAO, dar nu cea a lui Osho (care si ea ma asteapta in biblioteca, rugandu-ma sa o citesc), ci cea a lui Daniel Reid, cartea completa de medicina traditionala chineza.

Acolo am gasit explicatia si voi transcrie aici  fragmentul.

Fructele sunt alcalinizate si racoritoare, cu exceptia unor specii tropicale (ca mango), care au proprietati incalzitoare. Sunt foarte usor de digerat si de metabolizat, dar numai mancate pe stomacul gol. De fapt, multe fructe trec ca atare prin stomac direct in duoden, pentru a fi digerate la nivelul acestuia, ceea ce insemna ca, daca lasati fructul proaspat la urma, dupa o masa bogata, el va sta si va astepta in stomac pana cand celelalte alimente vor fi digerate, timp in care bacteriile il ataca si il fermenteaza, extragandu-i toate substantele nutritive si lasand in urma gaze si resturi metabolice. In ceea ce priveste fructele, cel mai bun sfat este: “Mancati-le separat sau renuntati la ele”. Acest lucru este valabil mai ales in cazul citricelor si al pepenilor. Fructele proaspete realizeaza o mai eficienta curatare a traiectului digestiv, comparativ cu legumele. O cale buna de detoxifiere si de echilibrare a pH-ului in intreg tubul digestiv este sa mancati numai fructe proaspete pentru o perioada de una pana la sapte zile. Este bine sa va marginiti la un singur sortiment de fructe in scop de curatare, cele mai indicate fiind grepfrutul, lamaia (sub forma de suc diluat cu apa), pepenele verde, marul, strugurii negri. Puteti manca fructul intreg sau sub forma de suc, ultimul fiind ceva mai eficace in scopul de curatare.