Nu l-aș numi testament…

Sunt pozitivistă. Mereu am fost, dar se întâmplă atât de multe nenorociri în lumea asta încât nu pot să privesc totul roz și nici nu pot trece cu vederea când aud câți oameni mor de cancer sau își pierd viața în accidente.

În ultimul timp parcă din ce în ce mai multe… și mai multe. Tot felul de cazuri și morți stupide. Și ajungi să suferi de tanatofobie si să te gândești (chiar și cu tot pozitivismul care ți-a mai rămas): Dacă mâine voi fi eu?

Mori și aia e, nu simți nimic, dar ce lași în urmă? Și nu mă refer material. Mă refer la suferința pe care o lași în urma ta. Ce va fi în sufletul părinților, copiilor, fraților?

Și mă gândeam astfel (pentru că un părinte responsabil care e interesat de viitorul copilului trebuie să se gândească uneori și la lucrul ăsta):  Cum va crește copilul meu de 5 ani, dacă mâine eu nu voi mai fi? Ce se va alege de el? Oare va avea grijă cineva de el așa cum doar eu pot? Cine îl va putea sfătui de bine la 15 ani? Cine îi va spune cât de mult l-am iubit? Cine îi va povesti toate momentele petrecute împreună?

Or să existe doar dialoguri seci de genul:

– Tu ai cunoscut-o pe mama mea. Cum era?

– Aaa, mama ta era o femeie bună, deșteaptă și frumoasă, și te-a iubit mult.

– Așa, mai povestește.

– Păi a avut multă grijă de tine…

– Atât?

– Nu prea îmi mai amintesc, au trecut vreo 10 ani.

Nu! Nu aș putea fi de acord cu asta. Nu aș vrea ca fiica mea să știe puține despre mine. Nu aș vrea ca cineva să îi povestească amintiri distorsionate. Nu aș vrea să se gândească când aude cuvântul mamă, la ceva îndepărtat, ca într-un vis. Vreau să trăiesc in ea! Vreau să știe cât de mult am iubit-o și cât de importantă a fost pentru mine, vreau să știe atât de multe lucruri despre relația noastră încât azi mai mult ca niciodată nu regret niciun moment că am făcut publice pe blog zeci de povestiri de ale noastre… povestiri pe care le-am scris plină de emoție.  Vreau să mă simtă pe mine când le citește.

Tocmai de aceea, draga mea fiică, îți voi scrie mai jos sute de rânduri despre orice… de ai să ajungi să te plictisești de mine! Voi scrie despre mine, despre tine, despre noi două. Voi povesti tot ce-mi trece prin cap despre mine. Dar măcar nu ai să mai întrebi în stânga și în dreapta cum am fost eu.

Și daca n-am să mor, și vom citi împreună rândurile acestea când vei fi majoră, și îmi vei zice “Măi mamă, ce fraieră ai fost, cum te-ai gândit tu că o sa mori înainte de vreme?” , nu ar fi nicio problemă, nu mă vei face să regret nimic. Ne vom bucura în continuare una de cealaltă.

Facebook-ul este foarte puternic acum, ceea ce mă face să cred că peste ani încă va rezista, și cu el vor rezista și toate pozele postate de mine. Te așteaptă sute de poze acolo. Albume private și altele nu (le văd prietenii, iar câteva dintre poze le vad și prietenii prietenilor – dar nu am postat vreodată ceva pentru întregul Public, să știi). Am respectat intimitatea ta, nu am postat niciodată poze cu tine nud, nici măcar când aveai câteva luni. Am ales cu mare atenție ce am postat, astfel încât să nu îți fie deloc rușine cu acele postări când vei fi mai mare.

Nu conteaza că unii au impresia că postez prea multe poze cu tine, și că nu e ok să te expun. Nu mă interesează de sufletul lor, ci de al tău. Vreau să îți fie bine, să ai mii de poze cu noi două, vreau să ai mii de rânduri scrise de mine… căci doar așa îți poți face un contur al meu în mintea ta. Și las toate astea pe internet pentru că e cel mai sigur. Greu se vor șterge.  Nu vreau să îți las „amintiri” doar în casă. Casa poate nu va mai exista. Dacă aș muri când tu ești mică cui i-ar mai sta mintea la faptul că eu am ascunse 2 harduri de 1 terra pline cu poze? Și totuși dacă te duci la bunica ta maternă, ai să găsești la ea acasă mii (chiar mii, nu sute) de poze scoase pe hârtie fotografică. A avut grija ea, ca tot ce există pe Facebook sau pe laptop, să existe și la ea în casă, palpabil. Dar chiar și așa, în caz de ele se distrug din greșeală, tu știi că am luat în vedere și planul B.

Acum câteva zile am descoperit în setări la Facebook o noua opțiune (cred că asta m-a și făcut să scriu astăzi această postare). Se numește „Legacy Contact”: “A legacy contact is someone you choose to manage your account after you pass away. They’ll be able to do things like pin a post on your Timeline, respond to new friend requests, and update your profile picture. They won’t post as you or see your messages.”

Am ales o persoană, și cu toată încrederea, de voi păți ceva, totul va ajunge pe mâna ta la momentul potrivit. Astfel albumele private, pe care momentan le văd doar eu, le vei putea vedea și tu.

Vezi că încep, o să le scriu alandala cum îmi vin amintirile în minte (unele puncte există deja pe ici și colo pe blog):

1. Primele cuvinte pe care le-am auzit după nașterea ta au fost: „Roxana, aveți o fetiță!” Apoi mi te-au pus în brațe după ce te-au spălat, și ți-am apropiat fața curată de obrazul meu stâng. Te-am murdărit cu tușul de la ochi (jur că nu știu de ce era ud :)) ). M-am gândit că am dat-o-n bară din prima cu tine, te-am pus în contact cu ceva chimic în primele minute din viață. M-am speriat ușor, i-am zis repede asistentei și cu o voce caldă  mi-a spus să nu îmi fac griji. M-am liniștit, am știut că important e primul contact dintre noi două.
2. În ultimul an, cred că ne-am zis una alteia „Te iubesc!” mai mult decât o face și cel mai libidinos cuplu din lumea asta. Bine că noi ne drăgălim/alintăm/iubim mai mult în casă, altfel am fi tare enervante în ochii lumii. La certuri, proporția se păstrează; scorpioance amândouă, cu personalități puternice, ies des scântei. Și la fel, bine că o facem doar în casă. Tu mai faci figuri uneori și prin public, dar am grijă să îți zic să încetezi cu cel mai „înduioșător/forțat” zâmbet de pe Pământ. În rest, eu zic că te educ destul de bine.
3. Nu sunt de acord cu părinții care își lovesc copiii în public; nici atunci când le dă o ușoară palmă la fund. Știu că au scutec și nu simt durere, dar gestul ăla de a lovi nu îl agreez. Deci dacă îți pui anumite întrebari vis-a-vis de comportamentul meu pe care l-am avut față de tine când erai mică, ai răspunsul mai sus.
4. Primii pași fără ajutor i-ai făcut la 10 luni și o săptămână. Au fost 7 pași unul după altul. Din ziua aceea ai început să mergi constant singură. Tot la 10 luni ai renunțat singură la suzetă.
5. Avem aceeași grupă de sânge și la amândouă își face prezența Rh-ul, deși probabilitatea de a te fi născut fără Rh era de 50%.
6. Ai fost un copil programat. Am făcut toate calculele să te pot naște în luna noiembrie și să împărțim aceeași zodie. Am reușit.
7. Mi-am dorit enorm de mult să am fetiță. Când eram în primul trimestru de sarcină, ca să nu devin dezamăgită în caz de ai fi fost băiat, îmi tot băgam în cap că ești băiat și că totul va fi ok și că eu nu voi suferi. Oricât de mult încercam să mă mint că nu aș fi dezamăgită dacă aș naște un băiat, subconștientul știa cum stă treaba cu dorințele cele mai de suflet. Într-o noapte (când nu știam încă sexul) am visat că am fost la control, și la ecograf a văzut doctorul că bebelușul ar fi băiat. Am suferit enorm de mult în vis, eram foarte tristă. M-am trezit speriată, mi-am dat seama că am visat și că în realitate mai puteam spera la o fetiță. În ziua în care obstetricianul mi-a spus că e 90% fetiță, am început să țip de bucurie (asta dupa ce am ieșit din clinică). Strada Gării era goală. Așa că am țipat. Cât am putut eu de tare. Din acel moment știam că vei fi numită Roxalia. Pregătisem acest nume de foarte mult timp.
8. Nu mi-ai lăsat nicio vergetură pe corp în timpul sarcinii. De fapt, e una mică, de 2 mm, între cele două semne de la piercingul din buric. Da, am avut pierce în buric din 9 iunie 2007 până pe 31 dec 2007. Uită asta! Nu, n-ai voie! Bine, fie… faci cum crezi!
9. Când aveam 3 ani și fratele meu avea 4 ani, m-a scăpat din roabă jos, și mi-am spart capul în spate de o cărămidă. Curgea sângele destul de tare, a venit bunicu`, mi-a ținut un prosop strâns pe rană, și mi-a trecut durerea. Nici nu știu dacă am vreo cicatrice acolo, eu zic că nu. :))
10. La 7 ani, tot el, a aruncat din cireș o scândură cu un cui. Cuiul a nimerit chiar în capul meu. Am mers împreună cu el și cu verișorii mei la un râu din apropiere să mă spăl de sânge, pentru nu a afla bunicii noștri.
11. Că tot veni vorba de cicatrici, ai făcut vărsat de vânt la un an și o lună, în ianuarie 2012. La 2 săptămâni dupa tine, am făcut și eu. Noroc că a fost o iarnă destul de urâtă și nu m-a deranjat că nu am avut voie să ies din casă timp de o lună. Se zice că varicela la adulți e groaznică, iar la copiii mici e foarte ușoară. La noi a fost invers. Tu ai avut sute de bubițe peste întreg corpul. Până ți s-au uscat bubițele, eu am dormit iepurește. Ți-am pus mănuși de bumbac să nu te scarpini, iar în timpul somnului îți țineam încontinuu mâinile în palmele mele, să fiu eu sigură că nu îți spargi bubițele. Nu voiam ca după 15-20 de ani să îmi ții morală că nu am avut grijă de tine și că te-am lăsat “să-ți formezi” cicatrici. Cu toată atenția mea, tot te-ai pricopsit cu vreo 3-4, și asta din cauza scutecului și a șosetelor. Dar sunt mici, iar când vei fi mare abia se vor zări. Când a fost rândul meu să fac varicelă, mi-au apărut aproximativ 20 de bubițe roșii pe întreg corpul, și doar 7 erau umplute cu lichid. Dintre care, cea mai mare a fost pe pometul meu drept. Care erau șansele ca tu să îmi dai un cap în față și să îmi spargi bubița? Probabil a fost o răzbunare sau ceva de genul. Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, cicatrice după varicelă pentru cicatrice după varicelă.
12. Am fost mușcată de 3 ori de câini: la 6 ani am fost mușcată de faţă. A doua oară de coapsă (pe la 10 ani), iar a treia oara (la 13 ani) de călcâi. Și tot iubesc câinii. Și nu am făcut niciodată vaccin după mușcături. Toți 3 erau câini de țară, și probabil turbați. :)) Acum sunt bine. Sper ca nu te va afecta pe viitor. :D
13. Pe unchiu-tu l-am salvat de la mușcături de câine de 2 ori. O dată când aveam 13 ani, respectiv 14 (Ion), și enervase un ciobănesc german fără să își dea seama. Câinele a reușit doar să îi rupă puțin tricoul fără să îl muște, căci am intervenit la timp eu. A doua oară a fost mușcat de câinele meu, Marco (tot ciobănesc german). Asta s-a întâmplat când eram mari, și aveam amândoi +20. Era iarnă, eu și Ion ne bulgăream (da, aveam 20+, crezi că asta contează?), și la un moment dat, pentru că era super fun (dar Marco nu s-a prins de asta), am început să țip când Ion arunca cu bulgări în mine. Marco a crezut că sunt în pericol, s-a dus la Ion (pe el nu îl cunoștea prea bine, căci venea rar de la București) și a început să îl muște de braț, fără să îi mai dea drumul. I-am spus lui Marco să se îndepărteze, dar era atât de concentrat să mă salveze încât nici nu mă auzea. Neștiind ce să mai fac, mi-am băgat mâna în gura lui (exact după colți) și i-am blocat-o să nu mai poată face nimic. Așa s-a liniștit și uite că Ion a scăpat doar cu o mică julitură. El și-a făcut vaccin.
14. Când eram mică (9-10-11 ani), eu și unchiul tău făceam spectacole de circ pentru bunica ta. :) Și alteori ne înregistram pe casetofon: realizam interviuri și emisiuni, imitam reclamele de la Tv, etc. Încă avem pe undeva casetele. Nu, nu o să pui niciodată mâna pe ele.
15. Dacă vreodată nu o să îți fac un frate sau o soră, să mă ierți pentru asta. Săptămâna trecută te-am învățat ce înseamnă cuvântul “Speranță”. Ți-am explicat, apoi ți-am dat un exemplu, și când te-am rugat să îmi oferi și tu un exemplu să văd dacă ai înțeles mi-ai spus: “Am speranța că voi avea un frățior sau o surioară.” Erai destul de serioasă. Am plâns în interior. Știu că e dorința ta de preț. Poate că și a mea, sau poate nu. Nici eu nu știu. Pentru prima oară în viață când nu știu ce îmi doresc.
16. Sunt dreptace la mână, dar stângace la picior. Doamne, dar ce goluri dau cu stângul. Toți se așteaptă să mă bareze pe partea mea dreaptă. Ha ha!
17. Nu am avut nicio restanță la facultate. Ia aminte!
18. Știu să trag cu pistolul. În clasa a Va (sub observație, normal), am nimerit de la 10 metri o butelie de pistol. De ziua mea, pe 13.11.2009 am obținut nota 10 la examenul pentru certificatul de port armă și muniții, și la proba teoretică, dar și la cea practică (am tras cu pușca și am nimerit în mijloc).
19. Am făcut parasailing (deasupra Oceanului Indian și deasupra Mării Mediterane), scuba diving, am călărit, am zburat cu elicopterul, am călărit elefanți și am intrat cu ei în apă în Thailanda, am sărit de 3 ori în Giola, m-am dat cu placa, cu skiurile, cu fly board-ul, am mers cu rolele, cu patinele, cu bicicleta, pe motoscuter, sub motoscuter… etc. :)) Ai citit bine, am căzut puțin sub motoscuter. :)) Aveam 14 ani, iubeam adrenalina la fel de mult ca și acum. Am bruscat accelarația când trebuia să întorc pe un drum îngust, și astfel m-am dus ușor 5 metri cu el deasupra mea, scrijilind pământul cu coatele. M-am ridicat în 2 secunde de rușine, m-am îndepărtat de acel loc unde erau și oameni, și m-am oprit după colț să îmi ling rănile. :))  Nu am nicio cicatrice de atunci și n-am avut absolut niciuna până la 19 ani. Și dacă tot veni vorba de adrenalina, m-aș da și în cel mai periculos roller-coaster din lume. :D Poate o vom face împreună. Și ție îți place adrenalina. De pe la 9 luni ai început să te urci pe cele mai înalte obiecte din casă, după care te aruncai și cădeai frumos în picioare, ca o gimnastă. Pentru că semeni cu mine și ești o persoană lexă (flexibilă), m-am gândit serios să te dau la gimnastică (pe la 2 ani și 9 luni am descoperit că poți face șpagatul). După multe zile de gândit, am decis să te duc la balet. Te-am dus la 4 ani jumătate. Ai rezistat 45 de minute: “Eu nu am rabdare să învăț pașii atât de încet. Vreau să dansez și să mă învârt! Dar vreau acum!” Da? Bine. Dansează tu hai-hui acasă.
20. Am presimțit moartea unui om tânăr și sănătos, cu 2 zile înainte. Și de obicei îmi vin în cap dialoguri lungi cu anumite persoane, care chiar vor exista mai târziu, exact cum mi le-am imaginat eu. Am scris despre asta aici.
21. Știu să fac un număr de magie foarte interesant (apare ceva straniu pe piele, nu dau mai multe detalii), care pe unii îi pune pe fugă. Îmi doresc să te învăț să îl faci când vei fi mare, să poți impresiona și tu oamenii la petreceri, așa cum o făceam eu. :D
22. Dacă la petreceri se lasă cu „Mima”, sunt cea mai fericită.
23. Mănânc cam orice din bucătăria românească, dar nu îmi place chimenul și grăsimea. Mi se face scârbă ușor și din cauza asta nu pot mânca de oriunde (mă uit la îmbrăcămintea și mâinile bucătarului și la zonele unde este pregătită și servită mâncarea -> să fie curate), în rest nu sunt pretențioasă. :)) P.S. Nu îmi lua niciodată tort diplomat. :))
24. La 10 ani, mi s-a pus pata mie și verișorului meu, Florin, să mergem la pescuit încontinuu. Stai puțin, eu așa aveam impresia până acum, dar dacă stau și mă gândesc mai bine, nu cred că am fost mai mult de 5 ori în acea vară. :)) Hmm, cred că mai des ne urcam pe vaci, le țineam de coarne și ziceam că-s motociclete. Dar asta mai devreme, pe la 8-9 ani.
25. Greu mă enervez în trafic. La 18 ani și o zi m-am înscris la școala de șoferi. Aș fi făcut-o în ziua în care împlineam 18 ani, dar era duminică. Am luat examenul din prima, fără pile. Eu zic că-s o șoferiță bună. :D Anul ăsta în decembrie fac 10 ani de condus.
26. Nu suport și chiar nu pot tolera manelele. Dacă pe la 18 ani vei citi asta și te vei întreba ce-s alea, înseamnă că omenirea e pe drumul cel bun. Din suflet, mi-ar plăcea să nu știi ce este o manea.
27. Nu arunc niciodată ambalaje/gunoaie pe jos. Din contră, depinde de zonă, uneori ridic gunoiul altuia și îl duc la coș. Să faci la fel.
28. Sunt punctuală.
29. Sunt vorbăreaţă, râd mult, sunt extravertită, dar nu cu oamenii pe care îi cunosc puţin şi nu imi inspiră încredere. Mi-aș dori să-mi semeni.
30. Am rămas blocată intr-un lift panoramic 2 ore, iar a doua oară eram într-un lift normal de bloc și am coborât mai jos de parter, în zona neagră. Am încerc să ies, m-am electrocutat, şi cu ultima linuţă de semnal la telefon am reușit să sun persoana căreia i-am zis înainte să plec să ţină telefonul in preajmă în caz de rămân blocată în lift. :)) Eram mare și descurcăreață, nu te necăji. Ce dacă murise un om în liftul ăla cu puțin timp în urmă? Nu mi-a stat inima… de tot.
31. În 2007 mi-am cumpărat mașină de cusut Diana. Am încercat să învăț să cos la ea de pe tutorialele de pe YouTube. N-am reușit. Ți-o dau ție.
32. Când eram mică (de la 3 ani până la 5 ani) am locuit într-o căsuţă zidită pe nişte pietre mari (nu la bunici) unde existau printre crăpaturile lor, „şerpi de casă” (specia natrix-natrix). :D  Îi vedeam zilnic (în afara lunilor oct-martie când intrau în hibernare), dar nu îmi era frică, știam că nu sunt veninoşi și nu atacă. Casa noastra era la câteva sute de metri de o pădure, și astfel vedeam des căprioare și iepuri.
33. Până în clasa a 6-a am avut în permanență breton (și mereu eram tunsă de bunicul tău). După care mi-am mai făcut o singură dată breton franțuzesc, cu 3 zile înainte să aflu că sunt însarcinată cu tine.
34. Tot în clasa a 6a am făcut prima mea icoană pe sticlă. Era cu Iisus Hristos.
35. Nici la școală și nici la facultate nu mi-am comparat notele de la examene/lucrări cu ale colegilor. Voiam să iau note bune pentru mine, nu să iau note mari pentru a fi  mai tare decât x sau y. Mi-ar plăcea să gândești și tu așa. Să îți dorești să fii cea mai bună versiune a ta.
36. În 2009 am fost imaginea cofetăriei Gio și tot atunci am pozat pentru Universitatea mea (pentru pliante) și pentru salonul de înfrumusețare DARA.
37. În timpul liceului iubeam să joc volei, și renunțam la unghiile mele lungi doar de dragul de a juca. Mie îmi cresc unghiile super lungi și se rup greu, iar cât am fost însărcinată cu tine, am avut cele mai lungi unghii din istorie. :)) Istoria mea. Uite-le aici, fără ojă.
38. Întodeauna am fost atentă să îmi pun telefonul pe silent la cursuri. Singura dată când nu am făcut acest lucru a fost la licenţă, când am prezentat lucrarea în faţa comisiei. Fix când vorbeam a început să îmi sune telefonul și nu oricum! Aveam ca ringtone melodia aia „Uhhhhh I like that” (acum nu pot să cred nici eu).  Mi-am spus în gând : „Gata, îmi vor scade 2 puncte pentru faza asta”. Dar uite că nu a fost așa, mi-au pus 10… probabil era melodia lor preferată, sau poate că lucrarea mea a fost prezentată frumos și eram pregătită satisfăcator de bine, nu? :)) Ia aminte! Telefonul pe silent și pune suflet în lucrarea ta de licență. Iar când am prezentat lucrarea de disertație, eram tare tristă, abia mă puteam concentra, căci tu erai acasă cu febră de aproape 40 de grade C și știam că urma să vin să te iau și să te duc la spital. Nu-ți fă griji, am luat tot 10.
39. In perioada facultății am participat la mai multe concursuri de Miss. Când eram în anul II la facultatea Rei și în anul I la Inginerie Geologică, am fost Miss Geologie și Geofizică (locul I) și am luat locul II pentru Facultatea de Geografie, și astfel am intrat în finală la Miss Unifest. Tot în perioada aceea luasem locul II pe țară la un concurs internațional organizat de Triumph. Iar anul următor, am participat din nou la acel concurs și am luat locul I pe România, ceea ce m-a clasat în top pe faza internațională. Așa că a trebuit să merg 4 zile la Paris, pentru etapa finală. Am fost câte un băiat și o fată din 28 de țări. Era un singur premiu: 15.000 de euro. Nu l-am câștigat eu, dar am avut parte de o experiență interesantă, și pot considera un super premiu faptul că toata șederea mea acolo a fost asigurată de Triumph International (plus bani de buzunar, transport, mâncare, etc). Concursul a avut loc pe 12 noiembrie. De ziua mea m-am trezit în Paris, după care spre seară eram deja în București. A fost pentru prima oară când am prins o zi de naștere în țări diferite. Cu un picior în Marele Paris și cu unul în Micul Paris. :))
40. Prima oară când mi-am cumpărat un fond de ten a fost la 20 de ani. Și îl foloseam doar când mergeam în cluburi, ca sa îmi protejez tenul de fumul de țigară. Știu că o să prinzi generația fetelor date cu fond de ten la 13-14 ani, dar să încerci să amâni folosirea lui pe cât este posibil. Despre cum să ai grijă de tenul tău, am scris separat aici.
41. Nu mi-am ros niciodată unghiile și am suprema rugăminte să nu îți bagi milioane de microbi în gură, făcând asta. Și mai am câteva rugăminți pe care ți le-am scris separat aici.
42. Ți-am povestit recent că am iubit atât de mult animalele (și încă le iubesc), încât până la 18 ani am crezut că voi ajunge să profesez ca medic veterinar.  Totul a luat o întorsătură când mi-am dat seama că sufăr de hematofobie, asta chiar după BAC. A fost vorba de un fel de leac de frică ca cel al Ruxandei lui Lăpușneanu, doar că nu la un nivel atât de înalt. Eram destul de năucă, și nu știam unde să ma reprofilez. Pentru că timpul era prea scurt pentru o decizie ce mi-ar fi schimbat viața, am ales o facultate de știinte economice. M-am gândit că aș învăța cum aș putea administra o instituție și așa aș înființa un spital pentru animale. Între timp mi s-au tot schimbat dorințele. Și tu știi ce mi-ai zis? “Și eu vreau să ma fac doctor, mami. Dar de oameni.”
43. Pentru că bunicul tău era campion la șah, m-a învățat să joc pentru prima oară când eram la mare, la 7 ani. Pe tine te-am înscris la șah de curand, sunt curioasă care vor fi progresele și dacă semeni cu bunicul sau cu unchiul tău (ambii-s foarte buni).
44. Îmi place când vii la mine șmecheră și mă întrebi cuvinte în engleză sau germană pe care le înveți la grădiniță; exemplul de aseară: “Mama, dar tu știi ce înseamnă Auf Wiedersehen?”. Nu prea-ți convine când vezi că eu le știu deja, și nici nu reziști în serile în care îmi propun să vorbesc doar în engleză cu tine, în scopul de a prinde și tu ceva. “Off! Lasa-mă cu engleza, că nu înteleg nimic din ce zici și mă enervezi!”
45. Prima dată când am lucrat undeva, a fost în vara 2002 (dupa capacitate, la 14 ani). Am lucrat timp de o lună la o firma de construcții ca asistent-manager.
46. În copilărie, înainte să mergem la colindat (eram o gașcă de 5-6 copii), făceam repetiții cu 3 zile înainte, și învățam minim 4 colinde frumoase, pe care nu le spuneam și în alți ani. Și pentru că ceilalți copii din sat se duceau doar cu “Domn, Domn să înălțăm”, noi ne pregăteam cu cele mai religioase colinde care să meargă direct la inimă. O dată, am făcut o bătrânică să plângă când a ascultat colindul “Sub o salcie pletoasă”… și ne-a mai dat  o bancnotă în plus pentru a-i mai cânta încă o dată acel colind. :D Iar când mergeam cu plugușorul, alegeam unul lung și funny, și fiecare avea partea lui de zis. Eu am fost mereu caserița. Erau destul de productive zilele între 24 decembrie și 1 ianuarie. :D
47. Când eram mică eram foarte băiețoasă și asta pentru că nu prea erau fete la țară, unde am copilărit. Și fiind în gașca lui Ion, făceam cam ce făceau și ei. Jucam fotbal și toate jocurile posibile cu mingea, mă cățăram în copaci și îi însemnam cu briceagul, săream zeci de garduri când dădeam mingea la vecini, străbăteam poieni/păduri, mergeam cu bicicletele 8 kilometri până la Siret să ne scăldam în el (fără adulți, ceea ce a fost o inconștiență pentru vârsta noastră de atunci -10/11 ani) și din când în când mă mai băteam cu țiganii. :)) Nu mai zic, după ce m-am înscris la lupte libere… când ma întorceam în vacanțe la țară, deja îi surprindeam cu ture de cap, ture de șold, morișca de la parter, etc. Dumnezeule, ce comică eram.  În momentele în care ne înțelegeam bine ne jucam tot felul de jocuri împreună (chiar și Monopoly). Bun, trecem mai departe.
48. Nu pot purta ranchiună, și nu am ajuns să urasc pe cineva până acum cu tot sufletul. Știi expresia aia “îl/o urasc din tot sufletul”, eu nu am experimentat-o niciodată. Dacă se întâmplă să mă cert și să nu mai vorbesc cu anumiți prieteni, nu înseamnă că îi urăsc. Trec ușor cu vederea peste anumite probleme, și mi-ar plăcea și aici să semeni cu mine. Să iubești, să nu judeci, să nu bârfești, să nu tragi concluzii pripite… să îi prețuiesti pe cei dragi. Niciodată să nu vorbești un om de rău, doar ca să se simtă un altul mai bine. Nu uita: dacă faci bine, primești bine. Să fii înțeleaptă și să faci diferența dintre credință și religie. Să ai credință draga mea și să nu te lași îndoctrinată.
49. Primul dinte ți-a ieșit la un an fără o săptămână. Și mie mi-a ieșit greu. :D Am avut parte de niște dinți foarte buni, nu știu ce este aia o durere de măsea. Am fost conștiincioasă și la primul punctuleț suspect pe o măsea, dădeam fuga la stomatolog. Recomand să faci la fel.
50. Prima melodie care te-a fascinat și începeai să dansezi pe ea (un fel de twerk numai de tine știut), deși aveai sub 9 luni: Guess Who – Tot mai sus. Nu știu care a fost treaba cu melodia asta căci aproape toți bebelușii se bucurau când o auzeau.
51. În primul an de viață, ai avut parte de 12 torturi, unul în fiecare lună. Dar nu ai mâncat din niciunul. :)) Cred că ți-am oferit ceva dulce abia după vârsta de 2 ani+. Iar la 1 an și 6 luni ai început să bei constant lapte praf, până la 1 an și 5 luni ai băut exclusiv lapte matern. 20 de zile dupa înțărcare nu ai acceptat niciun alt tip de lapte.
52. Mi-ai zis pentru prima oară “Mama!” la 6 luni, pe 8 mai 2011, când se sărbătorea și Ziua Mamei în 77 de țări. Există postare specială pe blog scrisă chiar în acea zi.
53. Când eram mică colecționam timbre, monede și șervețele (am completat colecția mătușii mele, deci aveam servețele și de pe timpul lui Ceaușescu :D)
54. În liceu  adoram să joc GTA. Am terminat GTA 3, Gta Vice City și Gta San Andreas. Am mai terminat și Blood Rayne. :D Fără să le termin am jucat cu placere și Blood Omen, Mafia, Hitman, etc. Iar prin anii 2000, mergeam cu Ion la Sega Saturn și jucam Mortal Kombat. Nu mai zic de perioada în care aveam joc pe televizor, rupeam tancurile la dublu.
55. Țin minte anumite vise pe care le-am avut în clasa a IVa (și cu siguranță unul dintre ele a fost color). Visez în fiecare dimineață, și mereu îmi amintesc ce am visat. Tu la fel, ai tendința să îmi povestești visele, dar nu reușești foarte bine să le explici, poate că nici tu nu prea le înțelegi. Dar oricum, visezi inimioare, floricele, ursuleți, prințese, etc. Cele mai urâte vise ale tale pe care mi le-ai povestit până acum:

“- Mama, am visat ceva urât!

-Vai de mine! Ce ai visat?

-Am visat că am mâncat un fruct… pe tot!”

Iar al doilea vis urât pe care l-ai avut la grădiniță acum câteva săptămâni:

„ – Am visat iar urât. Am visat că era o nucă într-un păianjen.

-Păi și tu ce ai făcut?

-Am luat-o și am mâncat-o.”

Scumpa mea, până și visele tale urâte sunt frumoase.

56. Am noroc când particip la concursuri cu premii. Îmi pare rău că nu mi-am notat pe undeva toate concursurile pe care le-am câștigat, dar cred că au fost în jur de o sută. Am câștigat de la console wii, smartphone-uri, bijuterii, parfumuri/cosmetice până la jucării și hăinuțe pentru tine. Dar cel mai prețios premiu pe care l-am câștigat, ai fost tu… și chiar nu știu dacă a fost cu tragere la sorți sau nu.

În afară de bunurile materiale, de amintirile pe care ți le poți păstra tu singură în minte și de educația pe care ți-am oferit-o până acum, îți voi lăsa în dar această postare și întregul blog. Blog țesut cu emoții, sentimente și amintiri.

Acum 3 zile s-a împlinit un an de când a murit mama unei bune prietene de a tale. De atunci mi-am pus des întrebarea: Dacă eram eu?

Dar…

Sunt pozitivistă. Și știu sigur că vom citi împreună rândurile astea când tu vei avea 18 ani. Nu scumpa mea, nu sunt fraieră. O să fiu atât de grijulie și responsabilă cu viața mea și cu a ta încât cu siguranță vom îmbătrâni împreună.

P.S. Responsabilitatea ca responsabilitatea, dar tot o să mă dau în primăvară cu parașuta! :))

P.P.S: O să fac update la această postare o dată la câteva luni.

Te iubesc!