Fix ce a zis Ghandi

Duminică am dus-o pe Roxalia în tabăra de snowboard de la Sibiu și pentru că am condus eu, în timp ce ea a rupt somnul 3 ore din 5, am avut mai mult timp să mă gândesc la diverse până m-au lovit și niște breakthroughs. La un moment dat mă gândeam la atașamente versus iubire necondiționată. Cum putem renunța la a fi atașați de ceva anume (oameni, bunuri, etc). Căci printr-un anumit tip de atașament devii dependent și de multe ori poți ajunge nefericit, deoarece o să ai și așteptări, iar dacă ele nu vor fi satisfăcute, nefericirea nu are cum să te ocolească. Exemplu: milioane de cupluri din lumea asta. Dar există atașament bun și atașament rău. E atât de important cum decurge atașamentul în viața unui copil, pentru că va stabili pe viitor modul său de dezvoltare și relaționare cu ceilalți – un atașament calitativ pune bazele dezvoltării conștiinței de sine. Un copil cu atașament sănătos rezultă un adult cu atașament sănătos.

Și mă tot gândeam câte bătăi de cap ne poate da lucrul ăsta, nouă părinților. Pentru că viitorul emoțional al copiilor noștri stă în puterea noastră în primii lor 7 ani de viață. Dar și pentru noi ca adulți (noi ăștia care am crescut pe vremea lui Ceaușescu) dacă nu am avut parte de un atașament corect în copilărie… vom întâmpina nișcaiva probleme emoționale (daaar ce bine că există terapiile). 

Și în timp ce mi se învârteau nșpe mii de formule prin cap și cum să înțeleg și mai bine fenomenul atașamentului în psihoterapie, îmi dau seama că eu m-am atașat de mașina din fața mea. M-am fucking atașat de mașina portocalie din fața mea. Nu știu dacă ați întâmpinat așa ceva. Să mergi singur la un drum lung și câteva sute de km să ai un străin în față de care să te atașezi. Depășeam împreună toate tirurile, semi-înjuram infrastructura împreună, mențineam amândoi viteza perfectă, fix aia pe placul nostru. Nici foarte tare, nici molcom. Nu ai cum să te atașezi de orice mașină, multe le lași în urmă, dacă nu țin pasul cu tine. E exact ca și cu frecvențele între oameni. Și te atașezi fix de mașina aia care e cu tine de atâția kilometri, aia potrivită. O simți ca energie. E o chimie. Când eu am făcut dreapta spre Sibiu și ea a făcut stânga spre Brașov, m-a cuprins un sentiment de singurătate. Cerul s-a înnorat, dispăruse soarele complet. Serios vorbesc. Știu că așa s-a nimerit, dar s-a nimerit într-un moment prost. :)) Gata, nu mai eram Bonnie & Clyde, nu mai eram Fred și Ginger, nu mai eram Frida Kahlo și Diego Rivera, nu mai eram micul și muștarul… am ajuns fix de râsul lumii, eram Brașovul și Sibiul. :)))

Și am închis acest capitol cu atașamentul din gândurile mele, pentru că oricum nu am ajuns la o concluzie nemaipomenită, și urc singură serpentinele de la Păltiniș, fără alte mașini prin preajmă, ajungem în tabără, stau pe ceas 20 de minute cu Roxalia, ca să nu se obișnuiască prea mult cu prezența mea, mă urc în mașină și conduc iar 5 ore spre Bacău. 

La vreo 20 de minute după ce am plecat, primesc pe Whats App o notificare cu mesajul “Pup” la 15 fix. Nu avea cum să fie de la Alin, căci el era în avion atunci. Mă uit mai bine și văd că e de la Roxalia. M-a cuprins un sentiment extra plăcut… și știți de ce? Povestesc în câteva rânduri și gata, nu vă mai rețin… dar e fain de citit pentru că are și o lecție frumoasă la sfârșit. Eu și Alin avem 5 ani și jumătate de când ne trimitem zilnic mesaje cu “pup” la ore fixe. Deci de 5 ani de zile, de minim 5 ori pe zi, noi ne trimitem “Pup” sau emoticons cu pup-uri când vedem că e ora fixă. Toți din jurul nostru știu că facem asta. O facem și acum după un an de când ne-am mutat împreună, dacă unul e la bucătărie și celălalt e în dormitor și se nimerește să avem telefonul la îndemână, trimitem mesaj rapid. Dacă suntem unul lângă celălalt și vedem că e fix, ne pupăm, că doar nu ne-a luat mințile tehnologia. :)) Dacă suntem la anumite evenimente și nu e respectuos (din francezul respectueux) să ne pupăm fizic, ne anunțăm verbal “E fix!”, ne zâmbim și știm mesajul din spate. Avem prieteni care atunci când sunt lângă mine, îmi spun “Vezi că e fix, trimite-i mesaj lui Alin.” Mai avem o prietenă care intră la mine pe whats app și la el, când e fix, să vadă dacă suntem online. A zis că se distrează. :)) 

La începutul relației devenise parcă și o competiție funny între noi doi, cine vedea primul un fix și dădea mai repede mesajul, era “câștigătorul”. Cred că au fost mii, jur că mii, de pup-uri date în aceeași fracțiune de secundă. Acum nu mai e competiția aia, ci doar bucuria că relația noastră încă e frumoasă, încă ne place să ne scriem la fix și faptul că ne-am creat o tradiție frumoasă. La început eu îi scriam mai mult la fix, anume făceam asta! “Pe cuvânt” că nu am vrut să fac ce a făcut Pavlov cu câinele lui, dar de câte ori era fix, Alin se aștepta să îi scriu. :)) Bine, recunosc, asta am vrut să fac. :)) Vai de mine, dar nu-l numi dresaj… era doar un experiment, când vedea că e fix să se gândească la mine. Acum nu vreau să fac un inception să vă gândiți la noi când e fix.

Ah, deja e prea târziu. :))

Glumesc, o să dureze doar câteva zile și apoi veți uita. :)) Revin.  Și ușor ușor am mers pe 😘 de fix și totul ține până în ziua de azi. Și acum, după această “minusculă” prezentare, să vă zic de Roxalia. Ea știa de tradiția mea cu Alin (s-a prins singură cu trecerea timpului, nu i-am zis în mod direct) iar când am rămas singură în mașină și am plecat spre Bacău, a văzut că e fix, știa că era un fix la care Alin sigur nu are cum să îmi trimită mesaj și pur și simplu a vrut să îmi facă bucuria “pupului de fix”. 

Și mă gândeam eu pentru a nșpea oară, și aici vine lecția (pe care o știi, dar e bine să ți-o reamintesc, căci și eu mi-am reamintit-o): Noi chiar suntem modele pentru copiii noștri, ce văd în casă aia vor face. Ce văd în relația de iubire din casă, același lucru îl vor face când vor avea iubiți/iubite. Roxalia a învățat că tandrețea se poate manifesta des și când nu ești fizic lângă celălalt. Când era mică și inventa scenarii cu păpușile auzeam din hol replici inspirate din discuțiile frumoase dintre mine și Alin. Se spune că exemplul sănătos oferit copiilor este o garanție a educației. Copiii sunt atenți la detalii, au tendința de a imita orice și de acolo până a dezvolta un anumit stil de viață, nu e decât un pas. Recomand din toată inima să nu adopți tipul de educație în care doar vorbele contează. Nu te sfii să vorbești frumos cu partenerul tău în fața copilului, nu te da înapoi de la gesturi tandre. Poartă-te întotdeauna cu respect față de cei din jurul tău, ascultă și vorbește când trebuie, iubește fără interes și din toată inima, și vei vedea că peste ani vei avea un copil respectuos, politicos și mai ales, iubitor. Știu că e important să existe și dialoguri deschise, pline de povețe, sunt importante pentru că îl ajută să înțeleagă beneficiile comunicării, dar nu subestima insuflarea anumitor principii sănătoase prin puterea exemplului. 🙏🏼

În titlu am scris “Fix ce a zis Ghandi”, pentru că spusese la un moment dat “Fii tu însuți schimbarea pe care vrei să o vezi în lume”. Dacă duci citatul la o scară mai mică îți poate ieși “Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în copilul tău”. 

Atât am avut de zis. Mulțumesc!

P.S. Veste bună: Înapoi spre Bacău nu m-am mai atașat de nicio mașină. Veste proastă: Dar îmi doream să o fac. 

Voi lucra la asta. Promit. 

 

27D0D575-16B1-4D82-9C88-F3AD0694157C

Reclame

Cuibul va rămâne gol, așa și?

Am început să scriu o postare pe Instagram și mi-am dat seama că nu te lasă să scrii prea multe caractere. Cum ar fi vreo 3000 de cât am eu nevoie. :))  Am continuat aici. 

Vreau să vorbesc cu voi despre taberele pentru copii și avantajele acestora. Probabil există și dezavantaje de genul păduchi, accidentări ușoare și tu care mori de dorul lui pentru că habar n-ai ce să faci cu viața ta în momentul în care nu mai stai bot în bot cu copilul tău 24 de ore din 24… dar ăsta e un subiect pe care nu vreau să îl ating foarte mult momentan, pentru că pot răni mai mult decât ar trebui să deschid mințile. Și asta pentru că multe mame încă nu se pun pe primul loc, se sacrifică într-un mod ciudat pentru copii, și nu sunt capabile să se vadă ele însele mult mai mult decât se văd. Bine-nțeles, sunt și cele din tabăra de la capătul opus, care își pun copilul pe locul 1000, copii născuți așa ca să fie, că așa a zis bunica/preotul/societatea, copii făcuți ca să le aducă apă la pat la bătrânețe (what?!?), copii care cresc pur și simplu lângă ele așa cum o fi. 

Dar cum e bine să păstrăm echilibrul în viața noastră, cam așa ar trebui să fie crescut și copilul. În echilibru. Nici să nu îți pese deloc de el, dar nici să îl sufoci în permanență și să îți fie frică să îi dai drumul în lume. 

De asta o tabără e echilibrul perfect: nu stai nas în nas cu el ca să îl sufoci, iar faptul că plătești pentru tabără, faci împreună bagajul cu el, cauți tabăra perfectă, îi arați că ai încredere în el că se va descurca de minune acolo, îi demonstrezi cât de implicată ești în a fi el fericit. Pentru că o tabără e fericire! 

Atât de multe activități, prieteni noi, decizii luate de unul singur, 6 zile fără să îți mai audă țipetele (care sunt rare, știu!), o adevărată nebunie! 

O tabără e un pas important în clădirea autonomiei. Acolo își poate dezvolta abilități de lider, învață să preia inițiativa, îi va crește stima de sine în momentul în care realizează că poate trăi 6 zile fără mama, se va dezvolta psiho-emoțional. Chestia asta o dezvolți în lumea reală, nu stând pe telefon/tabletă. Ah, uite, încă un mare avantaj. 6 zile de “detox tehnologic”. 

Învață să relaționeze și să comunice mai bine cu celelalte persoane din jur, ba chiar poate crește toleranța și respectul față de persoane și idei diferite. 

Știai că atunci când un copil se vede într-un mediu nou, fără a fi bâzâit de părinți, e oarecum forțat să își impună singur reguli de siguranță bazate pe instincte proprii și nu neapărat după ce a învățat acasă? Este o lecție valoroasă, care merită a fi trăită în prima parte a copilăriei deoarece va fi esențială pentru viața de adult. 

Va învăța să facă duș fără ajutor (asta dacă nu o face deja acasă și singur), își va alege hainele potrivite din bagaj pentru vremea de afară, dar și în concordanță cu activitățile din acea zi. 

Iar cât despre activități, sunt grozave. Diverse și distractive, jocuri în echipă, activități care îi forțează să își seteze limitele și ii face să experimenteze. Evident, toate astea în siguranță alături de supraveghetori tineri și energici, care nu sunt văzuți ca pe niște autorități, ci mai mult ca pe niște prieteni mai mari, de la care au ce învăța. 

Sfatul meu: Trimite-ți copilul în tabără!  Dacă are peste 6 ani, nu are rost să mai amâni. 

Dacă îți spui “nu este momentul acum”, poate fi “nu e momentul acum, nu stau bine financiar” sau “nu este momentul acum, nu e capabil să aibă grijă de el”. 

Pentru cele două “nu e momentul acum” am câte un răspuns. 

🔳 “Nu e momentul acum, nu stau bine financiar.“

Dacă pui la înaintare că nu îl duci pentru că nu stai bine financiar, dar ai ajuns să îmi citești postarea de pe blog, surpriză! Ai bani! :)) Mulți, puțini, nu contează… ideea e că sunt. Sunt, pentru că ți-ai permis un smartphone ori un laptop și mai ales un abonament la internet. Sigur nu ești acum într-un internet caffe și plătești la oră și nici nu stai pe wi-fi-ul lu’ vecinu’. :)) Cea mai ieftină tabără în care am dus-o pe Roxalia a fost în tabără cercetașilor. Tabără de 5 zile, cu cortul, care a costat 130 RON cu tot cu transport. Ar însemna 11 lei pe lună puși deoparte, timp de un an. 

De multe ori părinții cred că activitățile educative extra costă mult. Știți ce costă? Lipsa de informare. Aia costă de doare. Cel care deține informația, deține puterea. Costă 5 lei pe lună să îți duci copilul la activitățile săptămânale ale Cercetașilor, știai asta? Și n-o să îți vină să crezi câte poate învăța acolo. Cinci fucking lei! :)) Iti vine să crezi? 3 luni la cercetași costă cât un pachet de țigări. Nu trebuie să îți duci copilul la activități scumpe dacă nu îți permiți. Dar nu îi fura luxul de a socializa și a învăța lucruri bune pentru viața lui, doar că te scoate pe tine din zona de confort în momentul în care trebuie “să faci ceva pentru el” (de genul să ieși din casă).

🔳 “Nu e momentul acum, nu e capabil să aibă grijă de el.“

Cine a hotărât asta? Tu sau el? 

Mamele care au zis asta se împart în 2 categorii: 

  1. Normal că nu are grijă singur de el, pentru că îți place ca puterea să rămână la tine. Tu nu îl lași, nu îi dai ocazia. Nu ești o mamă rea, niciuna dintre noi nu e, o faci în mod inconștient. În mod inconștient vrei să deții puterea, să depindă cineva de tine. Ți-e frică să devină independent, ți-e teamă că o să reziste fără tine. Momentan ești legată de el, căci e singura rațiune de a trăi TU. Și îți place că ești un mic Zeu pentru el. Ești acel om atotștiutor în ochii lui și vrei să ții cu dinții cât mai mult de asta. Și aici intră mamele de care ziceam la început, care trăiesc prin copil. Când ziceam la început că se sacrifică, nu mă refeream că iși sacrifică banii pe copii (exemplu: copiii îmbrăcați în haine de aur, părinții cu pantaloni cârpiți), nuuu…. nicidecum. Mă refeream la sacrificarea timpului. Timpului tău! Repet. Timpului TĂU! Al tău. Tu! Cea unică. Ești o singură persoană! Când realizezi asta? Și dacă nu realizezi, te agați de lucruri și oameni, pentru că tu singură nu-ți ești suficientă. Ai nevoie de completare, de o validare că ești cineva. Și te bucuri de validarea pe care ți-o oferă copilul tău: “Mama e super tare, e un Zeu.” Și așa este, chiar este adevărat, dar asta e suficient să o știi tu, nu ai nevoie să o simtă și el. Știi câte mame intră în depresie când copilul lor pleacă la facultate în alt oraș? Când cuibul rămâne gol? Nu știu ce să mai facă cu viața lor, cu soții lor, sunt plictisite, simt că nu mai au vreun rost pe lumea asta. Și singura bucurie a lor e acel week-end când vin copiii acasă. Sad life, nu?  E sad pentru că fiii și fiicele vor avea propria viața, și acea vizită într-un week-end poate deveni poate una singură pe an. E sad pentru că mamele suferinde nu și-au înțeles sensul existenței lor. De obicei energia și pofta de viață vin după ce descoperi propriul ikigai. Aș vorbi multe despre ikigai, joie de vivre și toate cuvintele astea japonezo-franceze fandosite care înseamnă enorm de mult. 
  2. La al doilea punct sunt mamele care și-ar dori ca ai lor copii să fie mai independenți, dar ei sunt cam alintați (cum sunt 90%) și doresc să fie serviți mereu. Îmbucați, îmbrăcați, încălțați, cărați, cât mai puține responsabilități. Și totul depinde de tine dacă reușește să te manipuleze sau nu. Căci după 5-6 ani, dacă se plânge că nu poate să se îmbrace singur, crede-mă, e doar manipulare. El are abilitatea de a face lucrurile enumerate mai sus mult mai timpuriu. Dar de ce să le facă, de moment ce micul Zeu le face atât de bine pe toate? Și parcă e relaxant să fii servit, nu? 

Mami, dragă mami. Of, scumpo! Ești minunată, știu asta. Și dacă am fost mai acidă sus pe alocuri, am fost așa ca să îți captez atenția, pentru că omul își pune semne de întrebare când este prins de mâini și zguduit. Nevoia asta de control nu e bună deloc. De asta, aceasta este o postare pentru mame, pentru că noi femeile suntem înnebunite după control. Și nu e ok deloc. Îți zic din proprie experiență. Știu că vrei să faci tot ce-ți stă în putere ca el să fie fericit și tu să fii fericită. Dar mai lasă-l zglobiu din când în când. Dacă ai un salariu decent, renunță la a-i mai cumpăra zeci de jucării și investește într-o tabără. O tabără nu e același lucru cu o săptămână la bunici, unde va fi alintat la maxim. O tabără va costa între 8-20 de păpuși/mașinuțe, dar va face mai mult decât 1000 de jucării. Tot restul vieții va ține minte ce trăiri a avut și ce a simțit în acele tabere și mai puțin își va aminti de scenariile pe care și le-a creat în gând cu nu știu ce păpuși. (Bine, acum fie vorba între noi, eu îmi amintesc multe dintre scenariile astea, dar asta pentru că am darul de a pătrunde un pic mai mult decât e normal în amintirile mele). :) Și chiar nu am o problemă cu păpușile, m-au ajutat mult să îmi dezvolt creativitatea, și cel mai probabil îl va ajuta și pe copilul tău. Cum am zis mai sus, echilibrul ar fi perfect. Dacă îți permiți, îi poți oferi și jucării și tabere. Timp în care tu te poți descoperi. Tu, X, ca OM, nu ca mamă. Nu e nimic întâmplător că ai ajuns să citești până aici. Poți să fii de acord, poți să nu fii, dar primește informația, rumeg-o un timp. 

Pregătește-ți copilul către o viață fără tine încă după primii ani din viață. Renunță la cordonul ombilical cel creat de tine. Pentru că îți va fi greu și ție, dar și lui. Crește-ți copilul în așa fel încât dacă s-ar pierde în junglă, ar supraviețui și 7 zile până la găsirea lui. Exagerez aici, știu, dar tu ești conștientă cum e societatea din ziua de azi, fix ca o junglă. Eu îmi cresc fetița ca pe o amazoană. O forțez să își împingă limitele, fără a o pune în pericol. Bine, pooate ușor a fost în pericol pe ici și colo la anumite experiențe sportive, dar nu s-a întâmplat niciodată nimic. Și știi de ce? Pentru că avea încredere în ea. Știi de ce avea? Pentru că eu i-am zis că am încredere în ea. Putem modela niște oameni atât de frumoși și atât de puternici. În interior, cât și la exterior. E suficient doar să vrem.  Îi influențezi destinul copilului tău atât de tare, încât în funcție de cum îi vorbești/cum îl educi, îi crești sau îi scazi numărul de ședințe la terapeut când va deveni adult. :)

Citește, citește cât mai mult despre asta, de a-l face să se iubească pe sine. Căci, crede-mă, iubirea de sine e oprirea tuturor frustrărilor. Iubirea de sine e apogeul, e esența vieții. Când o ai, nimic nu-ți mai lipsește. Ești împlinit. O să citești atâtea cărți și o să îți dai seama ce e bine și ce nu e bine de făcut pentru copilul tău, pentru că știi că toți sunt diferiți și nu se potrivesc anumite teorii pentru toți. 

Sunt copii care e benefic să fie crescuți cu reguli stricte, iar alții, cum ar fi fiica mea, care sunt crescuți după “regula” creștere fără reguli, și e ok și așa. Iubitul meu îmi tot zice de vreo doi ani să îi stabilim reguli Roxaliei, iar eu nu vreau. Știi de ce? Pentru că vreau să trăiască liber! Pentru că eu nu i-am creat regula “Fă-ți mai întâi temele când ajungi acasă, după care te joci”, ci mai degrabă i-am indus responsabilitatea și importanța facerii unei teme la o anumită oră timpurie în zi. Alin i-ar fi impus să mănânce doar în bucătărie. Și dacă mănâncă pe masa din living, așa cum o face mereu, care e problema? Cu ce îi afectează creșterea și cu ce ne afectează viața? Libertatea de a alege îți dă o bucurie de neprețuit. Am ajuns să mâncăm toți 3 în living în ultimul timp, deși bucătăria era destul de spațioasă, și ne este foarte bine așa. Poate uneori ar trebui să ascultăm și părerea unui copil. Poate avem de învățat o lecție de la el. Scuze, nu poate, sigur e așa! Copiii sunt veniți pe pământ cu misiuni clare pentru noi, părinții. Nu aș putea decât să o frustrez punându-i reguli de genul “te culci la ora x, mănânci la ora y, termini mereu totul din farfurie, etc”. De asta copiii își doresc să fie oameni mari, se simt îngrădiți cât sunt mici. Iar oamenii care pun foarte multe reguli copiilor o pot face din două motive: 1. Doar prin reguli copiii lor se pot stăpâni (și știți la ce mă refer prin stăpânire, nu mai detaliez). Și e ok asta, nu am nimic de zis. 2. Au acumulat frustrări în viața de zi cu zi și chiar dacă copiii lor nu ar avea neapărat nevoie de reguli, părinții simt nevoia să controleze niște oameni mici, pentru că cu cei mari nu o pot face (la serviciu, etc). 

Iar dacă fetița mea crește destul de frumos fără reguli, de ce să stric eu totul? 

Știu că-s nșpe zeci de teorii de parenting, știu că aș putea să greșesc, știu că dând sfaturi m-am abătut de la motto-ul meu preferat “Înainte aveam 1000 de teorii și niciun copil, acum am 1000 de copii și nicio teorie”, dar fii curioasă, încearcă, descoperă, evoluează! Pentru că doar așa ne schimbăm mentalitățile și ne vom crește copiii sănătoși psihic. 

Îți mulțumesc că ai fost atentă până aici! 

🏕 Taberele Roxaliei

Voi scrie pe scurt, pentru că m-am întins deja super mult. Prima tabără a fost la 6 ani jumătate. O tabără medievală de la Brașov, în care nu cunoștea pe absolut nimeni. Acesta a fost startul în vara 2017, după care au urmat alte 3 tabere în anul 2018. 

În februarie, tabăra de ski de la Straja, unde a învățat să schieze foarte bine. În iunie, tabăra de călărie din Harghita, unde din păcate a prins o vreme super ploioasă și s-a urcat mai puțin pe cal decât ar fi trebuit. Experiența am povestit-o într-o mică postare pe Instagram: 

13380598-b78c-4a9a-849f-79b1bf7890aa

În august, tabăra cu cortul. 

8e29a2c7-96d8-48f6-9383-2011ab9c242b

Peste o săptămână pleacă într-o tabără de snowboard, iar în iunie pleacă într-o tabără de engleză (prima în care vor fi și colegi/prieteni). Își dorește nespus de mult într-o tabără de alpinism și într-una de dezvoltare personală. De când merge la meditațiile Vipassana este fan “descoperiri interioare”. 

Cel mai important lucru, dacă el nu își dorește să meargă în tabără și îl cuprinde teama când îi vorbești despre asta, mai așteaptă puțin. Dar cât aștepți, lucrează la cordonul ombilical. ;)

Ești Wonder Woman, nu uita asta! Poți face orice! ❤️

 

I did it and it was LEGEN… wait for it… DARY!

 

Skydiving – Mi-am dorit dintotdeauna să fac asta și astfel a fost cadoul pe care l-am primit de la Alin la 29 de ani. Pe 13 noiembrie fac 31 și de atunci mă tot “chinui” să sar cu parașuta. Îmi făceam rezervare, ajungeam la București, ploua, se anula saltul. Sau erau 2-3 bălți pe pistă rămase de la o ploaie din cursul săptămânii, și la fel, nu puteam face saltul din acea cauza, chiar dacă soarele ardea pe cer. Iar eu eram anunțată cu 1-2 ore înainte de programare, ajunsă deja în București, că nu se mai poate. Frustrant, nu? Asta s-a întâmplat de două sau trei ori, nici nu mai știu. Săptămâna trecută mi-am făcut din nou rezervare la aceeași firmă, m-am uitat pe vreme, arăta super soare, am trimis iar avansul pe care îl retrăsesem cu câteva luni înainte să expire, am zis că ăsta e momentul! Sar duminică, 12 august! Toate bune și frumoase, sunt sunată după 2 zile să mi se spună ca va fi o revizie tehnică și nu se vor efectua salturi tot week-end-ul. În locul meu, unii ar fi zis “Ăsta e încă un semn să nu sar. Poate nimic nu e întâmplător și dacă m-aș încăpățâna să fac skydiving, mi s-ar întâmpla ceva rău.” Pentru mine nu există semne și superstiții când vine vorba de ceva ce îmi doresc cu adevărat. Așa că am sunat imediat să-mi fac rezervare pentru sâmbătă seara la Skydiving Center… și am sărit! Și mi-a plăcut atât de mult încât sigur acesta nu a fost primul și ultimul salt. Unii vor să sară o singură dată în viață doar să bifeze o linie de pe bucket list. La mine nu e vorba doar de bucket list, e mai intens de atât. 

Emoții nu am avut deloc, deloc… mi s-a părut doar un pic “nebunesc” când a trebuit să semnez că sar pe propria răspundere, și că acest lucru ar putea să îmi aducă și moartea. O parte amuzantă (acum mi se pare amuzant, nu atunci) a fost când am luat în mână următoarea foaie pe care scria “Contract de donație” și pe care trebuia să o semnez în dreptul cuvântului “donator”. Automat m-am gândit la donarea organelor, pentru că tocmai ce trecusem de la rândul care se termina cu “moarte”. :)))) Didi a luat repede foaia, a citit-o și mi-a spus că era vorba de altceva. :)) Când i-am povestit mamei de treaba asta, mi-a spus “Păi ce ar fi făcut cu organele tale? Ar fi fost praf!” Spuneți și voi? Ea e mama! :)) 

Săptămâna trecută mă uitam la filmulețele altor oameni și nu înțelegeam de ce se uitau în sus înainte să se arunce din avion. Credeam că așa trebuie procedat și nu aș fi vrut să fac asta, pentru că voiam să mă uit în jos fix când sar ca să “adulmec” tot și să văd cu ochii mei înspre ce mă îndrept, să simt adrenalina. Dar mi-au explicat că cei care se uitau în sus făceau asta de frică. Așa că m-am uitat în jos și am trăit un moment prețios, de libertate. Timp de un minut am căzut cu 200 km/oră, timp în care nu mai țin minte decât că m-am prins de mâini cu videograful, și am stat la pozat cu palmele pe care scrisesem “LEGEN – DARY” și cam atât. S-au dus extrem de repede cele 60 de secunde, și asta probabil pentru că nu mă săturasem. Persoanelor cărora le este teamă li se poate părea că durează mult mai mult căderea. E exact ca în teoria relativității: stai cu mâna pe o sobă încinsă timp de un minut și ți se va părea o eternitate; stai timp de un minut cu o femeie pe care o iubești și ți se va părea o secundă.” Așa am pățit și eu cu o femeie pe care o iubesc, zisă parașută. 😂 

Când s-a deschis parașuta și am pornit cu o super viteză în sus, hanoracul și tricoul mi-au ajuns pe față. Mi le-am pus la loc, apoi am plutit, am învățat să frânez, să accelerez și să iau viraje. Când plutești, îți poți da ochelarii jos, poți vorbi și te poți bucura de priveliștea întregului București care se vede în depărtare. Data viitoare îmi iau și eu GoPro-ul, pentru a captura cele mai frumoase peisaje de sus. 

Am sărit cu domnul Ramiro (mi-a povestit că a fost militar parașutist mai bine de 20 de ani) și mi-a plăcut că mai mereu verifica echipamentul în tot acel timp până ajungea avionul la 3000 m. De la decolare până la salt durează aproximativ 30 de minute. E destul de interesant că până pe la 1000-1500 de metri se zboară cu ușa avionului deschisă. Chiar dacă m-am prins în cele 4 puncte de domnul Ramiro abia la 2000 m, nu m-am simțit în nesiguranță în avion, din contră mi-a plăcut, mi-a dat sentimentul de “Misiune imposibilă” și că urma să sar imediat din avion. :))) 

Va urma!

P.S. Filmulețul de 1 minut se poate vedea AICI.

Înrădăcinare

Tu crezi în faptul că nimic nu este întâmplător? Ce îți trece prin minte când cineva îți vorbește despre informație, vibrație, energie?

Am deschis blogul doar să povestesc un lucru aparent minor care mi s-a întâmplat ieri și asta pentru că vreau să rămână  scris pe undeva.

Când îți spun informație la ce te gândești? La informațiile pe care le citești pe site-urile de „știati că?”, la cea din conținutul unei cărți, la tot ce se învârte pe internet, adică la acea informație perceptibilă cu simţurile noastre obişnuite (cuvinte, imagini, sunete)? E în regulă, este corect. Dar te gândești și la informația subtilă, transmisă în mod imperceptibil pentru mulți oameni, complexă şi profundă, greu de înţeles pentru minte? Acea informație transmisă în mod subtil care este uneori mult mai complexă comparativ cu cea transmisă într-o carte sau la un curs la care participi. Uneori ea este chiar dincolo de posibilităţile de înţelegere ale minţii raţionale. De multe ori, fără această informaţie subtilă nu putem pune în aplicare corect ceea ce învăţăm.

De obicei după ce primim o informaţie, nu întotdeauna o înţelegem cu adevărat sau putem să o aplicăm cu rezultate reale în viaţa noastră, pentru că ea se poate afla pe un anumit plan vibraţional, iar vibraţia fiecărei persoane determină în ce măsură ea poate accesa, înţelege şi jongla cu acea informaţie.  Puterea de a folosi o informaţie depinde de cantitatea de energie pe care o avem la dispoziţie.

Ieri mi s-a întâmplat/arătat un lucru și am încercat să învăț ceva din el. Poate încă nu sunt pe planul vibrațional care trebuie să mă facă să înțeleg ceva mai deep de atât.

O iau ușurel și povestesc detaliat, pentru că nah… mie asta îmi place să fac, să scriu.

Mama mea face zilnic în parc în jur de 12.000 de pași pe zi.  Nici eu nu las o zi să treacă fără pași mulți pe pedometru, dar în zilele în care merg la kickboxing și TRX nu țin morțiș să îmi fac și pașii, de aceea zilele săptămânii mi le împart cu sală, zile de mers alert + un sport, zile de alergat, etc. Tocmai de aceea, nu ieșim împreună ca să combatem sedentarismul, o facem separat. :)) Cum Al. se ducea la squash cu un prieten, i-am propus mamei să își facă pașii alături de mine pe un traseu drag mie pe care voiam să i-l arat și ei. Un traseu în natură, care are 8 km, am parte de un râu, mulți copaci, stuf, fazani, rațe sălbatice și muuult mult verde oriunde mă uit. Am luat-o și pe fiica mea cu noi,  am mers cam 20 de minute printr-o ploaie de vară, vorbind despre importanța respirației conștiente și a meditației, am trecut de o zonă de grătare unde erau gunoaie rămase pe jos, după care am ajuns în zona pe care o iubesc, zona verde, cea de care scriam mai sus.

Deși era zona verde, în față ne apar câteva bidoane pliate, se observă că erau aruncate de mai bine de jumătate de an. Și încep să îi explic Roxaliei pentru a nu știu câta oară de ce nu e bine ca oamenii să arunce în natură obiecte care se degradează în zeci de ani. Roxalia are acum 7 ani și 7 luni și a auzit lecția asta de la mine de foarte multe ori, dar îi reamintesc mereu și mereu. În schimb astăzi, i-am zis ce se întâmplă dacă acele peturi pot ajunge în apă. Mi-am dat seama că nu ii vorbisem încă despre mediul acvatic și plasticul. În următoarea jumătate de oră de mers am subliniat cu lux de amănunte tot ce ar trebui să știe. I-am povestit că sunt organizații care vor să salveze mediul acvatic și scot câteva tone de plastic din oceane an de an, și tot nu au cum să scoată tot pentru că sunt miliarde de tone scufundate în ape. Nu mai zic de materialele plastice care pe măsură ce se deplasează în mare, se prăbușesc în bucățele mici, tari, care pot fi consumate de animalele marine (ajungând pe fundul oceanului și nefiind expuse razelor ultraviolete, nu se vor mai degrada). Acelea nu pot fi strânse cu ușurință. De aceea cel mai important este ca noi oamenii să aruncăm gunoaiele doar în locurile strict amenajate pentru așa ceva. Nu mai zic nimic de reciclare, e un vis. I-am spus că schimbarea începe cu ea, chiar daca sunt persoane care nu se vor schimba niciodată și nu le va păsa de natură, mereu să aibă grijă de acțiunile ei și să încerce să fie un exemplu pozitiv pentru cei din jurul său. Ca să o fac să înțeleagă și mai bine pericolul plasticului în oceane/mări i-am spus de faptul că animalele se pot înfășura în plase de pescuit abandonate și pungi de plastic sau pot ingera plasticul, care conținând substanțe chimice toxice, le poate provoca blocaje sau le poate perfora intestinele. De obicei păsările marine înghit materiale plastice și broaștele țestoase au probleme cu obstrucționarea în aceste materiale. Asta ca o statistică, nu doar lor li se întâmplă. Nu prea întelegea faza cu obstrucționarea și cum de ce nu își pot da jos singure plasticul, așa că am luat cazul broaștelor țestoase.  Și am început să îi explic și să îi arăt poze de genul acesta:

turtle birds plastic

După care am început să vorbim ceva timp și despre țestoase, că au rezistență enorm de mare fără mâncare, că există și țestoase mari de 3 metri, că au puterea de a-și reface carapacea, că pot să depună până la aproape 200 de ouă, că pot trăi câteva luni de zile și dacă li se scoate creierul, etc.

A fost o discuție despre mediu și animale, ca o oră de educație ecologică și sigur a făcut-o pe Roxalia să își înrădăcineze o mentalitate sănătoasă în ceea ce privește calitatea mediului în care trăim, să își dea seama că natura ne satisface direct sau indirect o parte mare a nevoilor vitale. Pe ea am mai implicat-o într-o acțiune anul trecut, în care am mers într-o sâmbătă dimineață de martie, alături de câțiva voluntari ecologiști și am strâns toate gunoaiele de pe digul Lacului Bacău, după care la Coada Lacului am plantat 180 de plopi albi. Și uite că acțiunea de atunci, micile discuții pe care le am cu ea despre importanța mediului nu o fac decât să se implice în protejarea și ocrotirea mediului, așa cum s-a întâmplat si ATUNCI (dă click să citești povestea de la P.S.), dar sigur va fi pe termen lung.

Încântată că am reușit să îi transmit Roxaliei din nou atâtea informații (din categoria informații perceptibile) și că ea le-a îmbrățișat pe toate și a zis că vrea să fie o mică ecologistă, la nici 2 minute, ce credeți că îmi apare în față? Pe un drum de iarbă, înconjurat de cătină pe ambele părți, cu râul la aproximativ 20 metri distanță, unde am observat până acum doar fazani, rațe sălbatice, coțofene, uneori capre, dar niciodată, nici măcar odată în atâtea săptămâni de când fac acest traseu nu am observat o ditamai broasca țestoasă europeană. Și era acolo, în fața noastră, ne-a văzut, și a început să meargă cât mai repede spre dealul plin de copăcei, și nu înspre râu.

M-am apropiat lângă ea să văd dacă e rănită, nu s-a ferit de mine, m-a lăsat să îi fac și câteva poze, dupa care mi-am continuat drumul.

turtle bacau

Ce înseamnă apariția ei? Nu zic că e imposibil să vezi o țestoasă dacă în preajmă este o apă, dar de ce fix atunci? În mod normal ele ies din hibernare începând cu luna aprilie cand dă căldura, dar din aprilie până acum în iunie, nu am văzut țestoase pe acolo. E vorba de o simpla sincronicitate sau ceva mai profund? Vreun mesaj subtil transmis doar prin prezența unei țestoase la momentul potrivit? Un fel de mulțumire pe care mi-a transmis-o pentru că îmi pasă de toate animalele acvatice?

Sau un semn că va ajunge Roxalia în viața asta Secretarul General Al Organizației Natiunilor Unite? Va avea 16 ani când Antonio Gutteres va termina mandatul, dar poate dupa celălalt mandat? :)) Trebuie să înțelegi că te-am făcut să citești până aici doar ca să îți intre în cap anumite informații perceptibile și să ajuți și tu natura și nu să mă ajuți să depistez eu mesaje subtile. Să îți dai seama că toți suntem băgați în asta, să te apleci și să ridici gunoiul altuia fără să ți se pară a fi asta o problemă, dar mai ales să fii atent unde ajunge gunoiul tău. Acesta a fost interesul meu, să te fac să conștientizezi un lucru. Să știi ca face parte din procesul tău de dezvoltare personală. Ce faci tu în fiecare zi se numește dezvoltare personală dacă are un rezultat de creștere interioară, iar înlocuirea obiceiurilor proaste cu unele mai bune, atunci când întreprindem acțiuni care ne cresc interior putem spune la fel, că ne dezvoltăm personal.

 

Update, 22:00. Care erau șansele ca eu să scriu despre asta chiar astăzi, de Ziua Mondială a Mediului Înconjurător și să aflu acest lucru la câteva ore după publicarea postării. Hai, mă… se întâmplă ceva. :))

 

 

 

Cappadocia și ale ei coșuri de zâne

Nu știu dacă mai țineți minte de pe insta, pentru că nici nu trebuie, :))) dar de ziua mea am primit o felicitare de la finii mei și de la finii finilor mei, (aka  #nașofinii) în care îmi spuneau doar atât:

“Verifică Instagramul.

#nașofinii

La mulți ani!”

Mi-am deschis instagramul și am observat că au intrat pe contul meu cu ajutorul lui Alin, au postat un gif prelucrat, unde apar eu stând într-un balon cu aer cald care se îndepărta și astfel se vedea în toată splendoarea ei, Cappadocia. Când am văzut coșurile de zâne mi-am dat seama că mi-au făcut cadou ceva ce mi-am dorit nespus de mult încă din 2014, o excursie în Cappadocia… și mai ales să mă înalț cu balonul. Trebuia să aștept cumințică 5 luni. Și am așteptat, mai puțin cumințică. Cu o lună înainte de Cappadocia, mi-am ridicat un alt cadou, o altă călătorie, de data asta din partea lui Alin. Și zic că nu am stat cumințică pentru că în excursia la Madrid ne-am distrat suuuper tare. Dar voia bună supremă din această primăvară a fost în Cappadocia. Nu știu altii cum sunt, dar noi când mergem în excursii, pe lângă faptul că vizităm aproape toate atracțiile și mergem foarte mult pe jos, mereu o facem hlizindu-ne și scoțând cele mai bune glume ever. Dacă vreo unul dintre noi e serios mai mult de o oră, deja e ceva putred la mijloc. :))

De Minsk, Amsterdam, Viena și Madrid nu am scris nimic în nișa de travelling… îmi cer scuze. Da, știu că nu vă pasă…

Măcar despre concertul Coldplay de la Viena, care a fost inimaginabil de frumos, și îl recomand tuturor fanilor, aș fi putut să scriu, dar neah… nu am reușit nici măcar atât.

Trec la Cappadocia…

Cappadocia este o regiune istorică în Anatolia centrală (cuprinde o suprafață ce se întinde astăzi într-un areal de aproximativ 5.000 kmp), în estul Turciei (in Turcia care face parte din Asia si nu Europa), fiind cunoscută în antichitate drept Katpatuka, adică “ţaramul cailor frumoşi”, nume dat de perşi, în timp ce primii săi locuitori, hitiţii care populau aceste meleaguri cu mai mult de două mii de ani Î. C. îi spuneau Mazaka. Katpatuka i se trăgea de la faptul că încă din acele vremuri ţinutul era celebru pentru creșterea cailor de rasă. Și acum sunt vreo 400 cai sălbatici. Tot din cele mai vechi timpuri, Cappadocia se află pe “Drumul Mătăsii”, acea rută comercială vestită din antichitate stabiltă între Extremul Orient şi lumea mediteraneeană.  Istoria este următoarea: Acum câteva milioane de ani, vulcanii Ercies și Hasan (2 din cei 3 prezenți acolo) au erupt în același timp, iar lava acestora a umplut valea de la poalele lor, apoi ploile, vântul și variațiile de temperatură și-au contopit forțele și au au săpat în tuful vulcanic, dând naștere unor forme geologice spectaculoase. Mai spectaculoasă decât acțiunea naturii este acțiunea oamenilor. Acum mii de ani, localnicii au scobit stâncile pentru a-și așterne adăposturi. Satele tradiționale cappadociene arată ca niște imenși faguri de albine.

IMG_8309

Toate fotografiile din această postare îmi aparțin și ofer permisiunea de reutilizare doar celor care-mi cer acordul.

Transportul

Am plecat cu Turkish Airlines din București la ora 5:50 dimineață, am făcut escală în aeroportul din Istanbul, apoi am ajuns în aeroportul Kayseri. Acolo ne aștepta un turc care ne-a dus cu un microbuz până în Goreme. Vorbisem prin mail cu cei de la hotel să ne trimită mașină încă de când eram în România. Durează aproximativ o oră (sunt 75 km), și ne-a costat câte 30 de lire turcești de persoană (adică apx 30 ron/pers).

Cu cât te apropii de Cappadocia, îți dai seama că ai ajuns într-un paradis, pentru că pare desprins dintr-o altă lume, formațiuni geologice stranii, similare cu cele de pe Lună. Când descoperi și mai mult tot ce e acolo, te bucuri de labirinturi subterane, fortărețe, orașe construite sub pământ, biserici și capele construite din roca vulcanică.

IMG_8263

Cazarea

Dacă ajungeți în Cappadocia, e de recomandat să vizitați Göreme, Uchisar, Ihlara și Neveshir. Cazarea e bine să o aveți în Göreme, deoarece e centrul acțiunii din regiune, plus că veți fi un pic mai aproape de baloane.

20180429_061207

Priveliștea din fața camerei noastre

Hotelul ales de fini mi-a plăcut super mult. Camerele erau amenajate în peșteri / stânci și erau foarte mari. Daca aș fi mers iarna, puteam să îmi fac focul în șemineul din cameră. Baia era la fel de mare și avea și cadă de hidromasaj, dar și zonă de duș. Hotelul avea curtea și terasa imense, puse pe mai multe straturi, cu foarte multe zone de relaxare (cam peste tot șezlonguri, măsuțe, jacuzzi, saltele, perne, etc). Nu știu cum să mă exprim și nici din poze nu reiese tot, poate un filmuleț de vreo 10 minute ar fi dat în întregime cât de frumos era la ei. Când căutați cazare, nu e suficient să aibă în continuarea numelui hotelului cuvântul „cave”, nu toate au camerele sub formă de peșteră. Ca să știți sigur că nu au camere normale, căutați fotografii pe Booking.

travellers cave

Traveller’s Cave Hotel

Prețurile

Sunt accesibile, posibil și din cauză că Turcia pierde din ce în ce mai multi turiști (atentante & co). 1 liră turcească e apoape cât 1 RON de al nostru. Cât despre negociat, puteți face lucrul acesta fără să vă simțiți prost. Noi nu am negociat la hotel, dar când m-am dus să cumpăr un covoraș am reușit fără prea mare greutate și țigănie să îl cumpăr cu 100 lire turcești, prețul spus de vânzător fiind de 250 lire turcești. Dacă mă strofocam puteam să obțin și 180 de lire discount, dar faptul că vânzătorul ne-a oferit ceai și am mai stat puțin de vorbă, nu mi-am mai permis. :)) Mi-a mai dat și follow pe instagram și 50 de like-uri, cât să întrec măsura? :)))

aIMG_8698

Mic dejun / Traveller’s Cave Hotel Cappadocia

Călătoria cu balonul

A fost exact cum mi-am dorit, fix emoțiile pozitive pe care mi le-am imaginat. Iubesc senzația de desprindere de pe pământ, apoi senzația de zbor, de plutire și îmi place foarte mult priveliștea nesfârșită de sus. Mi-a creat mai mult o liniște, și nu adrenalină. Pentru că nu am teamă de înălțime, stăteam super chill peste balustradă, bucurându-mă de Cappadocia în toată splendoarea ei.

a20180427_063853

Primul lucru pe care l-am făcut când am ajuns la hotel, de la aeroport, a fost să rugăm recepția să ne găsească un zbor a doua zi. E de recomandat acest lucru, să zburați cu balonul a doua zi de cum ajungeți, astfel încât în caz de nu se pot ridica baloanele din cauza vremii, să mai aveți o speranță în următoarele zile. Rareori se întâmplă să nu se ridice, doar dacă este furtună (ele zboară și iarna) sau vânt puternic.  Tipul nostru de la hotel ne-a găsit locuri la agenția EZ AIR (una dintre cele mai vechi agenții, din 1999). Trebuie avut grijă la agențiile neautorizate. Piloții de obicei parcurg minim 300 de ore singuri înainte de a ridica un balon plin de oameni. O să mai observați după ora 8 dimineața câte un balon rătăcit prin aer, cu o nacelă extra mică și un singur om în ea… înseamnă că vedeți un pilot care face școala. La Ez Air a costat 140 euro de persoană (și-au băgat toți comisioane :))), și în general prețurile sunt între 100-170 euro/pers (poate și sub 100 euro dacă le luați cu multe luni înainte sau dacă le negociați bine). În preț intră tot: te ia cu mașina din fața hotelului, te servesc cu prăjiturele, ceai și cafea cât timp ei pregătesc baloanele, la sfârșit te surprind cu șampanie și diplome, apoi te duc cu mașina înapoi la hotel.

Chestia asta cu luatul de la hotel ți se va întâmpla la orice ai alege să faci*, mai ales dacă rezervi prin recepția hotelului. Plătești totul la hotel, după care nu mai ai nicio grijă. Hotelurile sunt conectate la firmele locale organizatoare de excursii, dacă nu chiar ei înșiși posedă așa ceva, pentru că vor sa se deruleaze totul rapid, și fac tot posibilul să plece clientul mulțumit.

*ai alege să faci = călărie, trasee cu quad (ATV-uri), turul roșu sau verde, seară turcească, dans cu dervisi, jeep safari, etc.

În general, toți hotelierii prezintă turiștilor, în momentul în care au sosit în Cappadocia, gama de excursii ce pot fi făcute și încearcă să aranjeze pentru clienții săi ce vor să facă. Bine, există evident și posibilitatea ca fiecare, odată ajuns acolo, să poată opta și negocia pe cont propriu toate activitățile.

IMG_8256

Revenind la baloane, la ora 5 – 5:30 dimineața va veni un microbuz să te ia, pe la 6 deja te ridici cu balonul. Toată nebunia durează cam 2 ore. Iar în aer noi am stat aproximativ o oră și jumătate, față de multe baloane care au stat pe cer o oră. Ne-am ridicat și printre primele 5 baloane de pe sol. Nu e neapărat ceva grozav acest lucru, căci nu aveam alte baloane prin preajmă pe care să le admiram. Dar și când au început să se ridice ca licuricii câte unul, am luat parte la un spectacol nemaipomenit când ne uitam spre pământ.

20180427_053642

Aterizarea a fost lină, direct pe platformă, tractată de o Toyota, nici nu am avut nevoie de „landing position” pe care ți-o arată dupa ce ai urcat în balon.

DCIM101GOPRO

DCIM101GOPRO

În Cappadocia baloanele se înalță doar la răsărit când vântul este pașnic, dar nu și la apus, față de alte orașe din lume. Sunt aproximativ 100 de baloane pe cer. Dacă aveți GoPro cu stick, obligatoriu să îl luați cu voi, astfel puteți prinde în poze și nacela în care vă aflați. O să ajungeți până pe la 2000 m altitudine, unde e liniște și nu e frig, ar fi bine să vă îmbrăcați în straturi, și cu cât vă îndepărtați de sol, puteți să renunțați la jachetă. Și când zic să renunțați, trebuie să o aruncați afară din balon, căci nu ai loc unde să o pui.

Există două tipuri de baloane, cele standard, cu o nacelă formată din 4 compartimente în care pot intra 20 de oameni (cinci oameni pe compartiment), plus compartimentul din mijloc în care sta pilotul și buteliile de gaz, și cele VIP, în care intră doar opt persoane.

Ai înnebunit? Cum să îți arunci geaca afară din balon? :))) Scrie-mi, te rog, dacă ai crezut asta. O pui pur și simplu pe balustrada vecină, care îți leagă compartimentul tău de celălalt, nu are cum să cadă în afara balonului.

hot air balloon

Recomand ca în celelalte zile, chiar dacă nu zbori cu balonul, să te trezești la 5 jumătate dimineața să prinzi cel mai mirific peisaj de la fereastra camerei tale. După care să ieși din cameră și să faci 1000 de poze. :))

Cam așa vedeam baloanele de pe terasa hotelului:

IMG_20180508_110045_542

Din alt unghi:IMG_8576

Alt unghi :))IMG_8582

:)) Nu am vrut să exagerez mai devreme, dar ăsta ar fi stratul nr. 4:

straturi

Cum ne-am organizat zilele

În prima zi am ales să mergem să cunoaștem centrul și să ne rezervăm ATV-uri pentru fiecare dintre noi. A fost singura chestie pe care am făcut-o fără ajutorul hotelului. Am plecat cu ATV-urile la ora 17:30 cu o gașcă destul de mare, cred că ne-am strâns aproximativ vreo 20 de oameni. Am început să colindăm văile la apus și a fost o experiență foarte plăcută. Am văzut Cavusin Village, Rose Valley și Love Valley și toate văile care le leagă pe ele.

IMG_8162

Cavusin Village

Îți dau mască de pus la gură de unică folosință și cască de unică folosință sub cască de protecție. Cum eram toți cu ochelari la ochi și mască la gură, praful din văi și lumină frumoasă a apusului, zgmotul de motoare și semi-adrenalină* din sânge, ne-a făcut să ne simțim ca în Mad Max Fury Road. Ei bine, mai degrabă ca Mad Max după 2 luni în Vaslui, dar chiar și așa, tot frumos a fost.

*semi-adrenalină pentru că nu aveai cum și unde să prinzi mai mult de 30 km/oră, de aceea am și reușit să filmez mult cu Go Pro-ul într-o mână.

IMG_8133

Nu-mai-știu-cum-se-numea Valley

Când am ajuns în vârful văii, Love Valley, mi-am dat seama că ar fi meritat numele Weiner Valley. :)))) Sau Trouser Snake Valley, sau Shlong Valley, sau One Eyed Monster Valley, sau Dingaling Valley, sau Long Dong Silver Valley. Sau ce vreți voi, numai nu Love Valley:

IMG_8174

Love Valley

Acolo am fost serviți cu șampanie fără alcool. Au ei o treabă cu șampania… și mai ales fără alcool. :)) Pentru că turcii nu consumă alcool o să vedeți că în foarte multe magazine, restaurante nu veți găsi bere, vin și alte băuturi alcoolice. Dar dacă căutați, veți găsi. :)) Noi am descoperit un magazin prin centru care aveau vin de la Turasan (vin local) și în 4 zile am golit 60% din magazin. Adică doar vreo 5 sticle in total, nu vă imaginați cine știe ce, că nici ăia nu știau să își facă bine stocul. :)) Pentru că nu puteam savura vin la anumite restaurante, ne cumpăram noi vinul și îl beam pe terasa hotelului cu una dintre cele mai drăguțe priveliști din Goreme:

IMG_8211

Am ajuns aproape pe întuneric înapoi cu ATV-urile. Eram toți plini de praf pe sprâncene, gene, haine… și ne-au curățat cei de acolo cu un sistem care îndepărta praful de pe haine (invers față de aspirator).

Un filmuleț combinat între mersul cu ATV-urile și mersul cu caii puteți vedea AICI.

Vineri dimineața, după ce am zburat cu balonul, ne-am întors la hotel, am luat micul dejun pe terasă, după care am ales să mergem în turul (traseul) verde.

Cel verde ne-a costat 33 euro /pers, iar cel rosu 28 euro/pers, cu prânzul inclus, și cu ghid. Pe ghidul nostru, Ersin (agenția Hiro) l-am prins în ambele zile, la cele două tururi, și ne-a plăcut foarte mult de el, 26 de ani, social și glumeț, interacționa foarte mult cu noi și ne-a dat toate informațiile necesare. La fiecare popas aveam puțin timp liber și pentru făcut poze, dar era stabilită o oră de întâlnire pentru adunare și continuarea traseului.

TRASEUL VERDE

Te vor lua de la hotel la 9 jumătate, te aduc înapoi pe la 7 seara. Turul Verde cuprinde  următoarele atracții: popas la Göreme Panorama, oraşul subteran Derinkuyu, mănăstirea Selime, excursie în Valea Ihlara drumeţie de 4 km prin canionul Ilhara, shopping la fabrica de bijuterii de onyx de lângă Üçhisar, Pigeon Valley, toate taxele de intrare fiind incluse în preţ. Cum am spus mai sus, în programul excursiei a fost inclusă și masa de prânz aranjată a ne fi servită într-un restaurant tradițional de la intrarea în micul sat Ihlara. Doar băuturile au fost achitate separat, neintrând în costul excursiei.

O să iau fiecare obiectiv în parte, voi scrie 8-10 rânduri despre el și voi posta și câteva fotografii.

Göreme Panorama

Prima oprire a fost la vreo 10-15 minute după ce am pornit la drum din Göreme către Üçhisar, un alt orășel de referință. Göreme Panorama  este punctul de belvedere, unde se pot vedea văile, munții și cei trei vulcani ai Cappadociei (atât Erciyes de 3.916 m înălțime cât şi Hasan de 3.253 m, nu mai sunt activi). Al treilea vulcan se numește Melendiz, are 2,963m și nu știu mare lucru despre el.

Ghidul îți oferă aproximativ 10 minute pentru relax și pentru poze. Noi am băut acolo și un fresh de rodie bun. Cam la fiecare colț dați de tarabe care vând fresh-uri de rodie sau portocale (5-7 lire turcești) sau înghețată din lapte de capră.

20180427_100053

Orașul subteran Derinkuyu

Ingeniozitatea arhitecturii antice este vizibilă cel mai mult în orașele subterane din Derinkuyu și Kaymaklı, oraşe în care locuiau mii de oameni, în primul până la 30.000 de oameni, în cel de-al doilea, până la 3.000 de suflete. Acestea găzduiau creştinii prigoniţi, mai întâi de romani, apoi de musulmani. Numai într-un areal de o sută de kilometri pătrați existau mai mult de 40 de oraşe subterane şi 200 de structuri subterane conectate prin tuneluri cu pasaje labirintice, ascunse, care comunică între ele, camere secrete și temple antice cu o poveste remarcabilă a fiecărei clădiri. Toate acestea fac din Cappadocia una dintre cele mai fascinante și mai mari lumi subpământene.

20180427_111629

Mănăstirea Selime

Este cel mai mare ansamblu monahal din zona Cappadociei, a fost săpată în piatră de către călugări în secolul al XIII- lea. După ce turcii au preluat controlul asupra Anatoliei, mănăstirea a fost transformată în caravanserai. Mănăstirea este situată pe coasta stâncoasă și abruptă a unui munte prăfos (aveți grijă ce talpă aveți la încălțări, se alunecă). Aici poți vedea săpate în stâncă toate acareturile bisericești aferente (capelă, mănăstirea în sine, spații de depozitare, școală, bucătărie), cu o panoramă cu roci țuguiate, în stilul Star Wars* spre partea cealaltă a vaii, Yaprakhisar. Merită văzut.

*Star Wars – se spune că aici s-a filmat o parte din episodul 6 (The last Jedi, filmul original, din 1983), mai exact atunci când Luke a crescut, doar că e probabil un mit, ei neavând un buget prea mare, s-au mulțumit cu niște efecte pe calculator care mutau acțiunea în Cappadocia. Rămâne de verificat, nu e o informație sigură.

IMG_8405IMG_8471

Ihlara Valley

Valea Ihlara, situată lângă Muntele Hasan și Muntele Melendiz (cei doi din cei trei munți vulcanici din Cappadocia de care v-am zis mai sus) reprezintă un canion cu o adâncime de aproximativ 100m, format de râul Melendiz în urmă cu milioane de ani. Valea începe în satul Ihlara și se sfârșește cu Mănăstirea Selime, din satul cu același nume, după o distanță de 14 km. Frumusețea naturală a zonei este evidentă pentru toți cei care au urcat vreodată valea. În apropiere, magnificul Munte Hesan (ce măsoară 3253 metri deasupra nivelului mării), vulcanul latent care a dat naștere canionului Ihlara, se înalță peste provincia Aksaray. O parte frumoasă a văii o reprezintă primii 7 km, din care noi am mers pe jos vreo 4 km, din satul Ihlara până în Belisirma, unde se pot vedea multe din bisericile rupestre. Grotele, mai mult sau mai puțin inaccesibile, erau menite să-i atragă pe anahoreți, pentru același motiv ca și deșerturile din Egipt și din Palestina.

IMG_8510

După cei 4 km am ajuns la restaurantul Belisirma, care avea mai multe locuri în care puteai lua masa, locuri puse pe niște piloni deasupra râului.

20180427_143535

Pigeon Valley (Valea Porumbeilor)

Valea Porumbeilor (Güvercinlik Vadisi) conectează Uçhisar de principalul oraș, Göreme. 5 km din care ne putem da seama de ce poate fi în stare natura. De-a lungul mileniilor, apa, soarele și vântul au erodat solul, dând naștere unor minicanioane spectaculoase, unor văi adânci și creste abrupte. Aici se poate observa cel mai bine din ce cauză mulți spun despre Cappadocia că arată ca un fagure de albine. În această vale se adăpostesc mii de porumbei în stâncile care au fost transformate în porumbare. Oamenii vopseau ferestrele în alb pentru a-i atrage. Porumbeii erau la mare căutare pentru că erau buni postaşi şi ofereau îngrăşământul necesar culturilor. Călugării foloseau ouăle şi pentru a prepara vopsele pentru frescele cu care îşi decorau bisericile.

a20180427_174504IMG_8541

TRASEUL ROȘU

Sâmbătă, după micul dejun, am plecat în descoperirea atracțiilor din Traseul Roșu: Uçhisar Panorama, Goreme Open Air Museum, atelier ceramic în Avanos, Pașabag Monks Valley & Devrent Valley.

Uçhisar Panorama

Uçhisar se află la cel mai înalt punct din Cappadocia, pe drumul Nevsehir-Goreme, la doar 5 km de Goreme. În partea de sus a Castelului Uchisar, oferă o panoramă magnifică a zonei înconjurătoare, cu Muntele Erciyes în depărtare. Aici s-a alunecat cel mai tare, neapărat talpă zimțată.

aIMG_8834

IMG_8821

Muzeul în Aer Liber Göreme

Din 1985 face parte din patrimoniul UNESCO și se află poziționat la 1 km de Göreme, pe drumul spre Ortahisar. Muzeul se desfășoară într-o vale în care sunt concentrate mai multe biserici săpate în măruntaiele ridicăturilor de stâncă în formă de conuri, pompos denumite munți. Accesul la fiecare se poate face direct de la sol, sau pe scări de lemn sau metalice, iar aleile în interiorul acestui spațiu amplu fiind largi și pietruite. În ruinele mănăstirilor unde călugării și-au trăit viața monahală începând din secolul al III-lea se pot vedea unele dintre cele mai bine conservate picturi bizantine și fresce de grotă din zonă. Acestea au fost realizate prin tehnică uscată încă din perioada iconoclastică până la sfârșitul domniei selgiucide. Veți observa că o parte din sfinții și personajele biblice au ochii „scoși” (adică şterşi, râcâiţi cu o unealta), lucru legat de religia musulmană şi de înţelegerea mai defectuoasă a acesteia de către unii. Înăuntrul bisericilor nu ai voie să fotografiezi, nici măcar fără bliț pentru a nu degrada și mai mult picturile.

IMG_8866

Vizită la un atelier de ceramică din Avanos

Avanos este cel mai nordic orășel dintre cele cappadociene și este faimos pentru meșteșugul olăritului și producția de ceramică. Aceste îndeletniciri reprezintă baza economiei micului oraş. Încă din antichitate, când se numea Venessa, locul era vestit pentru tradiţia olăritului, când hitiţii făceau acele vase cu gaură mare la mijloc, ca un covrig, pentru transportul apei pe care le poţi pune pe umăr ca pe nişte genti. Materia primă constând din argilă roşie este furnizată de râul Kızılırmak (Râul Roşu) pe ale cărui maluri s-a dezvoltat oraşul şi care-l separă de restul Cappadociei.

Dupa atelier am fost să mâncăm la HAN, un restaurant imens cu zeci de mese lungi, unde veneau oamenii din tururi. A fost bufet suedez și mâncarea era chiar bună.

20180428_122214aIMG_8917

Devrent Valley sau Valea Imaginatiei

O vale ce dezvăluie multe formațiuni diferite de stâncă, foarte ciudate ca aspect, de acea oamenii, în timp, au căutat să le asemene cu lucruri sau fiinţe din viaţa reală, fiecare în funcţie de imaginaţia sa. Aceasta are multe stânci în formă de animale printre multele fairy chimneys, adică “coşurile zânelor sau sânzienelor” cum li se se mai spune coloanelor sau conurilor de tuf vulcanic. Arată ca o grădină zoologică sculptată de natură, se pot distinge: cămila, șarpele, focile, raţele și delfinii.. Este ca și cum te-ai uita la nori, dacă-ţi laşi liberă imaginația, poţi găsi multe altele. Există o stâncă ce aduce cu Frumoasa și Bestia, dansând. Cea mai reuşită piesă este cămila, drept pentru care ea a fost îngrădită pentru a fi menajată de turiştii prea curioşi ce ar vrea s-o escaladeze.

IMG_9046

Pașabag sau Valea Calugarilor

Mi-a plăcut foarte mult aici. Recomand iar încălțări cu talpă care să nu alunece, pentru că o să vrei să te urci pe majoritatea stâncilor pentru a prinde cele mai bune cadre. Cel mai bine se pot vedea „coșurile de zână” care au făcut celebra Cappadocia.  Poți vedea multe conuri de tuf calcaros, o parte din ele divizate în secțiunile superioare în conuri mai mici, unde pustnicii se ascundeau pe vremuri. Se numeau coșuri de zână pentru că pe vremuri, unii oamenii locuiau în aceste coloane înalte de piatră și făceau focul pentru a găti sau pentru a se încălzi. Cei care treceau prin zonă și vedeau fumul credeau că acolo locuiau zânele… și asta pentru că era foarte greu de crezut că un om poate locui într-un astfel de mediu.

IMG_8972IMG_8978IMG_8981IMG_8990

Sâmbătă seara am ales să mergem la seara turcească. Am înțeles că sunt doar 2 locații de genul acesta în Cappadocia. Am rezervat tot prin recepție și a costat 100 lire turcești de persoană, ce includea masa (cam slăbuță: câteva aperitive și o tocăniță, fără desert) și programul artistic. Mesele erau așezate ca la praznic în foarte multe colțuri din sală, iar în mijloc era ringul. De băut puteam alege dintre 2-3 sucuri carbogazoase, bere și un vin… care mie chiar mi-a priit. Alin zicea că mergea de pus în salată, dar nu l-am luat în seamă. Chiar nu aveam nevoie de asemenea negativitate în viața mea. :)) L-am băut și m-am distrat! Am dansat niște hore de ale lor și niște dansuri turcești, mai stângaci așa, căci nu sunt manelistă. Și cam asta a fost tot. Ne-a dus mașina acolo la ora 20:00, apoi ne-a luat la ora 23:00. Nu pot să vă zic să nu ratați seara turcească, eu zic chiar să o ratați. :)) Dacă aveți ceva mai bun de făcut, să o faceți.

IMG_9098

În ultima zi, duminică, ne-am făcut pofta și am pornit cu caii la pas, trap și galop prin văile Cappadociei. Am fost doar eu, fina mea și Lache ăla de la centrul ecvstru, care a început să galopeze cu calul în fața noastră pe o porțiune de asfalt cu pietricele. Galopa de obicei în fața noastră sute de metri fără să se uite la noi în spate să vadă dacă mai suntem pe cai și nu prin șanțuri. Dar a fost ok, nu am căzut nici de data asta, după aproape 2 ani de când am început călăria. :)) Măcar îmi zâmbea când îl strigam din spate, Lache, credea că îl alint de la numele centrului de care credeam eu că aparținea el, „Lucky Ranch Cappadocia”. Abia când am plecat spre hotel cu o altă dubiță de a lor care era inscripționată mi-am dat seama că noi am fost la „Cappadocia Ranch” și nu la Lucky Ranch așa cum ne-a spus inițial tipul de la hotel. Și atunci de ce o fi zâmbit Lache? Poate credea că  îl strigam așa de fapt pe calul meu, Ezgur, și i se părea că sună bine. :))

DCIM101GOPRO

 

Și pentru că Universul a hotărât să mă facă și mai fericită decât eram când am ajuns în Cappadocia, pe 26 aprilie a avut loc la Bacău, Gala Tinerilor Antreprenori, unde am aflat că am luat trofeul la categoria „Excelență sub 35 de ani” cu afacerea Podu’ cu lanțuri. Vă dați seama cam cât de tare mi-a priit mie excursia, nu?

20180428_165307

Celebrating success

Aș mai fi putut scrie multe despre Cappadocia, dar am depășit 4000 de cuvinte, și știu că omul se plictisește să citească un articol care depășește 500. :)) În completare vă puteți uita la trailerul pe care l-am creat, este pus public pe Facebook și îl puteți vedea dând click AICI. Sau dacă intrați pe instagram și introduceți la search hashtag-ul #roxaleeincappadocia, puteți vedea mai multe fotografii făcute de mine.

Mi-am creat mai multe hashtaguri pe nișa de traveling de la mine de pe Instagram, toate încep cu #roxaleein… și au în continuare țara pe care am vizitat-o. De exemplu: #roxaleeinchina, #roxaleeinaustria, #roxaleeinbelarus, #roxaleeinitaly, etc. Doar pentru pozele făcute în România, am pus direct orașul: #roxaleeinbrasov, #roxaleeinsibiu, etc.

Câtă treabă am avut, no? :)))

Dacă ați ajuns să citiți până aici, nu pot decât să vă felicit. Felicitări! :))

P.S. Ah, am ajuns la 4400 de cuvinte… mai exact ați citit 11 pagini in Word.

IMG_20180501_095428_162.jpg

Mănăstirea Selime

My new baby

Au trecut 10 luni de cand am deschis complexul medieval Podu’ cu lanturi si inca nu mi-am alocat timpul necesar sa scriu despre aceasta afacere a noastra. Si nici astazi nu o sa scriu foarte multe despre el.

In schimb vreau sa scriu despre noul meu bebelus. Este vorba de ultima cladire din complexul Podu’ cu lanturi: Vila Alsace.  Tocmai ce am inaugurat-o si sunt super entuziasmata de ce mi-a iesit. Mi-am dat seama ca atunci cand sunt foarte tare entuziasmata de ceva ce tine de suflet reusesc sa imi deschid blogul si sa scriu despre acel lucru, asta daca exista si timp disponibil. Nu zic ca nu am fost entuziasmata si pe 4 august, dupa ce am deschis intregul complex Podu’ cu lanturi, doar ca atunci nu aveam timp nici sa mananc, cum as fi reusit sa deschid laptopul? Tin minte ca abia la doua zile de la inaugurare am reusit sa mananc un mic dejun. In rest cred ca ma hraneam cu energie. Trei luni si doua saptamani am locuit cu Roxalia in hotel doar pentru a nu pierde absolut nimic de sub control, dar si din dorinta de a capata cat mai repede experienta in acest domeniu in care stiam ca m-ar ajuta mai mult practica si lucrul cu sute de oameni si nicidecum cursurile de management hotelier.  Ma culcam pe la 2-3 dimineata cand plecau ultimii clienti si trebuia sa fac casa, iar la 7 eram in picioare. Cu cat ne apropiam de ora de iarna cu atat lucrurile intrau pe un fagas normal, iar eu am iesit din caderea abrupta catre un om workaholic si am hotarat ca pe 19 noiembrie sa ma intorc acasa si sa imi fac un program normal de lucru, asa cum ar trebui sa aiba o mama cu un copil de 7 ani. Daca e sa ma intrebi cum a crescut Roxalia din august pana in decembrie nu stiu ce sa iti raspund. A crescut pe langa noi pur si simplu. Zic noi, pentru ca afacerea aceasta este una de familie, din care nu au lipsit tatal meu, mama mea si fratele meu. Spre seara ei plecau acasa, ramaneam doar eu. Intrebarea pe care o auzeam des la cunoscuti: „Tu cat mai ai de gand sa te distrugi? Esti femeie, nu robot.”  Dar cand ai un copil mic acasa si stai cu el zi si noapte fara pauza, atunci de ce nimeni nu crede ca astfel te distrugi? Nu te distrugi, ci te implinesti. Asa simteam si eu cu Podu’ cu lanturi, era bebelusul meu.

Revin la Vila Alsace, bebelusul celalalt.  De ce sunt atat de entuziasmata? La urma urmei e doar un mini hotel de 12 camere care e la degetelul mic de la piciorul marelui Colos Podu’ cu lanturi. Dar faptul ca m-am ocupat singura de aceasta vila, si am preluat cladirea de cand era la rosu, doar baile avand faianta si gresia deja puse (se poate observa ca nu au legatura cu tematica), imi da o stare de satisfactie. Faptul ca apropiatii imi ziceau ca nu are ce sa iasa spectaculos dintr-o cladire banala (ca arhitectura) m-a facut sa imi pun sufletul acolo. De asta o sa vedeti ca 90% dintre camere sunt feminine. Nici nu avem cum altfel, mi-am lasat energia in fiecare lucru. :))

Am vrut sa o salvez si am reusit. De prin 2013 am hotarat ce tema sa aiba fiecare camera in parte. Si de atunci a inceput nebunia cumparaturilor, cate putin am cumparat in fiecare an si mereu cu grija la pret, de multe ori asteptam reducerile, astfel incat sa nu se simta lipsa banilor care se duceau catre Alsace. Pentru ca eu i-am promis tatalui meu ca o fac super frumoasa la un pret mic. Si intr-un fel a fost si un proiect al meu, sa vad cum pot face un hotel cu bani putini… caci stiu cum e sa faci un hotel cu bani multi si sa pui mobilier de calitate si numai lucruri de valoare. :))

Asa ca fara studii in decoratiuni interioare, dar cu pasiune pentru acest domeniu, am realizat 12 camere super dragute de care s-au indragostit multi care au pasit in ele, iar fiecare isi alegea camera preferata. Cea mai mare satisfactie am avut-o in ziua inaugurarii. Cazusem de acord cu tatal meu ca el sa o vada doar la sfarsit cand o inaugurez si nu in timp ce lucram la ea, astfel pana in ziua cea mare trecusera foarte multe luni in care el nu a intrat deloc sa vada cum ma descurc la interioare.

Nici nu a durat mai mult de un minut de cand a intrat in camera Blue Lagoon, m-a luat in brate si mi-a spus: „Am incredere în tine să te ocupi de Aqua Park.”  Aqua Park este un alt proiect colosal de al nostru. Cred ca cel mai de avengura proiect din intreaga Moldova, ca sa nu zic Romania. :)) Hint: are legatura si cu cel mai mare labirint permanent din Europa (care exista deja).

20180316_110809

Ca tot am amintit de Blue Lagoon, tematica este nautica si nu are legatura cu Blue Lagoon din Islanda, ci cu prima ecranizare „Blue Lagoon”. Daca o sa ajungeti sa intrati in aceasta camera o sa observati ca in mapa de prezentare scriu despre locul unde s-a filmat Blue Lagoon si multe alte informatii despre insula. De altfel, in toate camerele, in mape, am cate o prezentare de 2-5 pagini in care scriu lucruri care au legatura cu fiecare tema in parte. In camera Equestrian, am scris atat de multe informatii despre cai, incat e posibil sa nu le stie nici cei din bransa mea, o parte dintre calaretii din Romania. Am incercat sa culeg cele mai de pret informatii.

Tot in mapa scriu si despre orasul Bacau, si ce se poate vizita la noi. Am o placere si o dorinta de a dezvolta turismul in orasul meu natal. Si imi doresc nespus de mult ca acest oras sa creasca din ce in ce mai mult. De aceea dam drumul proiectului Aqua Park in judetul Bacau, si de aceea am realizat complexul Podu’ cu Lanturi in Bacau. Multi ne spun ca in sfarsit, atunci cand au vizitatori de prin alte tari, au unde sa ii scoata in oras si sa le arate „altceva”. Unii ne-au intrebat de ce nu am desfasurat aceasta afacere in vest, pentru ca aici oamenii sunt rai, stiu doar sa critice si proiectul nu este vazut la adevarata valoare. Pe cand, daca am fi facut Podu’ cu Lanturi in Austria, de exemplu, am fi facut si mai multi bani. Pai cine a zis ca e vorba de bani? E vorba de satisfactia pe care o ai in suflet. E vorba de ceea ce simti ca faci pentru orasul tau, tara ta. E vorba de patriotism. Stiu ca sunt 5% clienti care sunt carcotasi, nu le convine mai nimic… dar asa sunt ei in general cu viata lor. Frustrarea nu incepe cand intra la noi pe usa, exista deja la ei in suflet. Observ si cand postez pe Facebook, trebuie sa existe cineva o data la cateva saptamani care sa lase comentarii de genul „Ce cauta frunzulita aia de patrunjel aruncata asa?” Pe bune? Cred ca sunt eu prea, dar prea buna la suflet si in viata asta am incercat doar sa apreciez munca cuiva, si de asta niciodata nu as proceda asa, sa trimit sulite cu venin, oricat de mica ar fi cantitatea. Si mai ales nu m-as face de ras in public. Pentru ca eu asa vad lucrurile. Cand lasi un comentariu public, in care este vazut de mii de oameni, si lasi sa se vada latura asta a ta plina de frustrare, neapreciere, rautate,  atotstiutior-dupa-multe-emisiuni-MasterChef-si-ai-impresia-ca-ai-diploma, pur si simplu te injosesti. Pentru ca toate astea te duc pe o frecventa foarte joasa si e normal sa nu fii vazut ca un om tare intelept. In tot timpul acesta am inceput sa cunosc si oamenii. De obicei cei care reusesc sa realizeze ceva in viata, si sa duca un mic/mare proiect de suflet la final, ne apreciaza, pentru ca stiu cu cata sudoare se munceste si niciodata cu bataie de joc si daca ar fi sa ne dea o sugestie, ne-o va spune intre 4 ochi, si intodeauna intr-un mod placut, parca mai ca le este rusine sa ne spuna ce au de zis. Si nu mai folositi expresia „critica constructiva”, critica este critica si atat. Nu uitati, cand transmiteti un feedback, să respectati valoarea celuilalt în timp ce îi vorbiti. Ceea ce spunem este adesea mai puţin important decât cum spunem.

Si mai vin clientii aceia, din an in Paste, carora nu le convine mai nimic, si ne zic ca ei nu o sa mai vina niciodata la noi si apoi ii vedem la cateva saptamani ca se reintorc. Oare de ce? Clienti care spun ca nu le place o anumita mancare, asta dupa ce au mancat jumatate din ea, doar ca sa nu o plateasca. „Am mancat mai mult din ea doar pentru ca mi-era foame, dar nu mi-a placut.” Si tot felul de tipologii de clienti, nu incep sa scriu despre toti caci ar insemna sa scriu o carte. Un singur lucru am de transmis pentru toti: „Da, clientul este regele nostru. Dar ca sa te servim ca pe un rege, comporta-te ca un rege.”

Hopa, am deviat un pic. De asta nu voiam sa ajung sa scriu despre tot complexul, stiam ca o sa ajung sa ma infig si in clienti. Ei lasa recenzii pozitive sau negative despre restaurante si hoteluri, dar noi unde sa lasam recenzii despre ei? Ar trebui o platforma unde sa postam toti patronii de horeca, fotografii cu acei oameni care fug fara sa plateasca, cu cei scandalagii, sau cei care iti lasa camera vraiste si plina de gunoaie de arata ca in poza ce a devenit virala recent, unde un autocar era plin de gunoaiele lasate de copii si avea urmatoarea descriere: „După o „cursă altfel” cu „școala altfel” din Focsani. Este cea mai bună oglindă a educației din România anului 2018, fie că vorbim despre învățământ sau familie. Adresez următoarea întrebare retorică: când vom începe să transportăm oameni?”

Eu merg pe intrebarea: „Cand vom incepe sa cazam oameni?”

Iar m-am intins. Ce ar fi sa va prezint camerele? Daca dati click pe nume o sa va trimita direct la albumul cu poze de pe Facebook al fiecarei camere. Pozele nu sunt profi, voi chema in curand un fotograf, dupa ce termin de prins mesteacanul in tavan pentru a forma un baldachin la camera Nature, dupa ce pun tablourile pe holuri si in camera Venice, si dupa ce termin camera Love, care momentan este gata in proportie de 70%. :))

  1. Blue Lagoon.
  2. Chefchaouen – Maroc.
  3. Equestrian.
  4. Shabby Chic.
  5. Peacock.
  6. Nature.
  7. Provence.
  8. Alaska.
  9.  Boho Chic.
  10. Sport.
  11. Love.
  12. Venice.

 

Daca doriti sa ma ajutati si sa faceti cunoscuta Vila Alsace, puteti da like (sau share), linkul catre pagina de pornire este acesta. Iar daca nu ati dat like complexului Podu’ cu Lanturi, o puteti face AICI. Contul de instagram este @poduculanturi, acolo postez zilnic.  :)

Va multumesc ca ma sprijiniti. Las cateva poze mai jos din tot complexul, facute inainte de inaugurarea din 4 august 2017.

1 (136)

Podu’ cu lanțuri

 

7212017 (42 of 58)

Vila Antanta

 

7212017 (12 of 58)

Vila Alsace

7212017 (3 of 58)

 

7212017 (36 of 58)

Pubul.

20748067_10211657883036138_5127957489647532355_o

7212017 (32 of 58)

O parte din fabrica de bere

 

7212017 (29 of 58)

Bucataria de vara

 

 

 

Experience China

Nu imi vine sa cred ca fac asta. Dupa atat de multe saptamani de cand m-am intors din China, in sfarsit mi s-a facut pofta sa scriu despre calatoria mea acolo. Numai gandul ca ar fi fost frumos sa povestesc cu lux de amanunte despre toata experienta noastra  in China ar fi putut depasi 10.000 de caractere, ma facea sa stau departe de tastatura.

Si am hotarat sa nu scriu chiar despre tot si sa scriu urat si fara diacritice. :)) Si iata ca hotararea asta a mea m-a facut sa deschid dupa multe luni blogul.

Fotografii cu peisaje, mancare & co le puteti vedea pe instagram sub hashtagul #roxaleeinchina .

Daca vrei sa simti cum e sa fii vedeta, cum e sa se uite toti la tine pe strada, sa te roage sa faci poze cu ei, du-te in China!

Tot timpul cat am stat acolo am vazut o singura data o alta familie de europeni, la gradina zoologica din Beijing. In rest, noi eram cam singurii pe traseul pe care il urmam. Tocmai de aceea, pentru ei inca suntem niste oameni “wow!” Ma asteptam ca in 2017 sa nu se mai uite mirati dupa noi, dar se pare ca nu este asa. Inca le trezim interesul. Eu eram singura persoana cu ochi albastri din jurul lor, iar Roxalia singura persoana cu parul cret. Offf, saraca Roxalia. Daca ati sti cat de “hartuita” a fost cu pozele. Incontinuu ii cereau sa faca poze cu ea. Si mai ales cand o rugam eu sa ii fac o poza, si se aseza asa frumos pentru mine, mai veneau vreo 5 chinezi in spatele meu sa o pozeze. Le era cel mai usor sa o prinda in poze frumos, caci altfel trebuiau sa ii faca poze pe furis. :))

Familiile care aveau un copil dupa ei, mereu ne rugau sa le faca poze copilului lor cu Roxalia. Dupa 2-3 zile incepusem un proiect: sa ii fac si eu poze Roxaliei cand sta la pozat cu alti chinezi, ca sa vad cate poze se strang in toata excursia. :) Am facut doar un mic colaj pentru voi. :))

romania china

La un moment dat, tot la gradina zoologica din Beijing, se apropie o familie de 5 adulti cu un copil de un an, care abia statea in picioare si ne-a rugat sa o lasam pe Roxalia sa faca poze cu el. Si cand spun “ne-a rugat”, imaginati-va doar niste semne prin aer, deoarece foarte putini stiu 2-3 cuvinte in engleza.

O rog frumos pe Roxalia sa se duca langa baietel. Baietelul intrase intr-o hipnoza uitandu-se la chipul Roxaliei, si nu statea deloc cu fata spre telefoanele adultilor din viata lui, care incercau exasperati sa il convinga sa se uite macar intr-un obiectiv. Astfel ii spun Roxaliei (nu stiu cin’ m-a pus) sa il ia in brate. Pfff, erau mega entuziasmati chinezii, rafale de poze, unghiuri diferite… va dati seama? O europeanca creață le tinea copilul in brate. Cine a mai vazut asa ceva?

a20171007_172032

Toate bune si frumoase, vine momentul ca Roxalia sa il lase jos. Iar ea in loc sa il puna ca pe un bibelou jos, se apleaca si cand mai ramasese doar 10 cm pana la pamant de la talpile lui, ii da drumul, crezand ca are reflexul de a ramane in picioare. Ei bine, nu a avut. Asa ca a cazut direct in barba. Imaginea din fata mea: sangele a inceput sa tâșnească, pantalonii i s-au crapat in fund (mai tarziu mi-a spus Alin ca asa avea el capsele de dinainte, desfacute), copilul a inceput sa tipe ca din gura de sarpe. Repede m-am dus la el sa il ridic, si in timp ce incercam sa ii sterg sangele din barba fara sa il observe parintii lui, tot le spuneam “I’m sorry! I’m sorry!” Reactia lor? Toti imi faceau plecaciuni, imi zambeau si imi spuneau incontinuu “Xièxiè, xièxiè!” (aka “Multumesc!”)… asta probabil pentru ca le-am oferit sansa de a face poze cu fiica mea.  Ce mai conta ca fiul lor era julit tot, aveau poze cu cretulina? Aveau.

Mai povestesc inca o chestie cu pozele si apoi trec la alt subiect. Ajunsesem la un restaurant dintr-un mall din Beijing. Era un restaurant imens, cu un sistem all inclusive foarte interesant (cu multe bunataturi, fructe de mare, sushi, inghetata cu ceva GUST si tot felul de mancaruri in care am tanjit la alte restaurante). Iar acest restaurant avea cateva saloane separeu in care ar fi intrat cam 20 de oameni la masa. Dupa ce preluăm salonul si ne asezam la masa, observam ca Roxalia lipseste. Ma duc sa o caut prin restaurant si o observ tocmai la usa stand la selfie-uri cu niste hostesse dragute. Iar Roxalia.. ghiciti ce!?! Statea frumos la poze. :)) Pentru ca am uitat sa va zic, dar Roxalia a stat imbufnata la toate pozele cu chinezii, de asta ziceam mai sus ca a fost hartuita. Nu i-a placut deloc. Cel putin, de fiecare data, cand trebuia sa faca o poza cu ei, impungea cu privirea… dupa care o rugam sa stea frumos, sa aiba si ei o amintire conservabila (nu exista expresia asta, am inventat-o eu acum), si astfel baga un zambet fortat (asa am putut sa fac si eu colajul de mai sus). O invit pe Roxalia la noi in salon, sa stie unde vom sta pentru urmatoarele 3 ore. Sta 2 minute si imi spune cu accentul celei mai mari dive de pe pamant: “Voi pleca acum, si daca intarzii, sa stii ca sunt afara si fac poze cu lumea.” Aia-i, mă!  S-a ajuns. :))

Daca vrei sa gusti mancaruri extra condimentate, deserturi fara gust si carnuri care nu exista la noi in restaurante, du-te in China!

Noi nu ne-am dus in China de capul nostru. Pentru ca facem afaceri cu niste chinezi dragi noua, o data pe an ii invitam la noi, o data ne invita ei in China. Si astfel au avut grija ei de noi peste tot. Ne-au facut programul, au ales restaurantele, ne-au dus la Marele Zid Chinezesc de 2 ori, la Zoo, la Templul Soarelui, la shopping… ne-au trimis in Shanghai la Disneyland cu trenul de mare viteza… si toate astea alaturi de ei si de un translator care stia romana. Caci altfel, Dumnezeule, 98% dintre chinezi, in general, nu stiu deloc engleza. Adica in hotel de 5 stele nu stiau ce inseamna “toilette”, ce spuneti de asta? Si am avut mare noroc de studenta translator (ea a invatat romana la Universitatea din Beijing de la un profesor din Iasi) care ne-a tradus cam tot din jurul nostru.

Si de cate ori ieseam la restaurant, gazda noastra comanda multe feluri de mancare din meniu, ca sa incercam putin din toate. Se puneau pe o masa rotunda in mijlocul mesei mari, si apoi roteai masa din mijloc spre tine, sa te servesti cu ce doresti. Cam asa aratau mesele pline de mancare:

food in china

food in china 2

Tineti minte cand va spuneam intr-o alta postare ca eu sunt fan mancare, dar fan mancare din Romania. In toate tarile in care am mai fost, eu mananc cu semi-scarba, si doar deserturile ma salveaza sa nu mor de foame, pe care le devorez la maxim. Ei bine, aici nu aveam ce sa devorez. Am impresia ca ei nu folosesc deloc zahar, caci toate deserturile lor nu au gust. Nu sunt nici dulci, nici sarate… ci asa, searbăde. Sa nu va imaginati ca mancarurile pe care le mancam noi la restaurantele cu specific chinezesc din Romania au vreo legatura cu mancarea din China. Nu, nu au.

Si cu toate astea, m-am intors cu 2 kg in plus. Si asta pentru ca ciuguleam cate un pic din nșpe zeci de feluri de mancare. Nu-i bine!

Daca vrei sa faci o pauza de la mediul online, de la Instagram, Facebook, Google, YouTube, Whatsapp, si alte produse made in America, du-te in China!

Toate sunt interzise, si nu se pot accesa. Daca voiam sa caut ceva pe Google, foloseam bing.com. Mi-am instalat si wechat sa tin legatura cu cateva persoane din Romania. Asa ca zile bune nu am stiut ce faceti voi pe conturile de socializare, dragii mei. :))

Daca ai un copil mic, vrei sa il pregatesti intens pentru viata si vrei sa ii testezi rezistenta, dar fara sa-l duci in jungla, du-l in China. ;))

Cam asa au aratat primele 2 zile: plecat noaptea din Bacau cu masina, mers 4 ore pana in Bucuresti. Stat 2 ore in aeroport cu tot cu check-in online, mers 3 ore si un pic pana in Paris. Escala acolo 5 ore (timp in care o ora am petrecut-o asteptand politistii anti-terorism sa controleze un ghiozdan din pluș al Roxaliei pe care il uitase in trenul dintre terminale). Zbor din Paris pana in Beijing apx 10 ore. Mers o ora si ceva de la aeroport pana la hotelul nostru din Miyun.

Dupa care, cateva zile ne-am trezit pe la 9. In schimb in ultimele 6 zile ale noastre incepe nebunia:

Dimineata mers la Zidul Chinezesc pe ploaie torentiala si vant puternic. Eram numai noi si 3-4 chinezi “pierduti”, dar care macar aveau pelerine si pungi peste incaltaminte (pana si gazdele noastre ramasesera acasa). Roxaliei ii storceam sosetele de apa o data la cateva sute de metri. Ajungem seara acasa obositi.  A doua zi, trezit la 6 dimineata, mers la o nunta traditionala care incepea la 8 a.m, stat la nunta pana la ora 2 p.m., mers seara la banchetul nuntii. Trezit la 5 jumătate, luat taxi din Miyun până în Beijing o oră și un pic, luat  tren de mare viteză și mers 5 ore cei 1500 km până în Shanghai, luat taxi din gară până la hotel timp de o oră, ieșit restul zilei și vizitat Shanghaiul. Somn abia noaptea. A patra zi, stat numa’ la Disneyland. A cincea zi, trezit la 6 dimineața, mers în aeroport, stat 2 ore, zburat cu avionul înapoi în Beijing încă 2 ore, iar o oră jumătate până în Miyun cu taxiul. A sasea zi, trezit la 6 dimineața, stat 2 ore în aeroport, zburat 11 ore cu avionul până în Paris, așteptat escală 2 ore, urcat în avion, zburat 3 ore până în București. Luat bagaje, luat mașina din parcare, mers 4 ore până la Bacău… în sfârșit adoarme Roxalia într-un mijloc de transport.

aIMG_20171009_140702

…cei 3 chinezi. :))

Daca vrei sa vezi blocuri zgarie nori, autostrazi cu 6 benzi, temple, altfel de arhitecturi, o cultura noua, traditii diferite, etc… du-te in China.

Beijing se poate lauda cu cea mai mare piata centrala din lume, Piata Tian`anmen, cu Orasul Interzis (sau Templul Soarelui) – cel mai mare palat imperial pastrat perfect, un complex arhitectonic unic in lume – o portiune foarte bine pastrata a Marelui Zid Chinezesc, precum si cu Templul Paradisului, unul dintre cele mai mari si mai frumoase din lume. Beijing este capitala Republicii Populare Chineze si are peste 17 milioane de locuitori, fiind totodata unul dintre cele mai poluate metropole.

aIMG_20171006_155512

Paradisul de pe Pamant mi s-a parut Water Town, oraselul construit la bazele Zidului Chinezesc.

aIMG_20171005_211938

aIMG_20171009_124530

Nunta traditionala in China: Nuntile incep la ei dimineata. Dupa ce fac anumite traditii una dupa alta, se sta la masa, dupa care toata lumea pleaca acasa (pe la ora 14). Singurul lucru asemanator cu o traditie romaneasca este aruncatul buchetului (in schimb la ei, se aseaza in spatele miresei si domnisoarele, si cavalerii… care erau imbracati in trening, fata de domnisoare care aveau rochii la fel). Nu se danseaza la ei. Singurii care au dansat au fost copiii. Erau 4 copii, cu tot cu Rxl, si topaiau pe o scena. Roxalia, dandu-se smechera, mai facea un spagat, ba roata cu o mana, si evident, toti cei 200 de chinezi se uitau la ea. Am si un filmulet cand ea face niste giumbușlucuri, si se vede cum chinezii se uita la ea si o aplauda. Cred ca avea inima mare de bucurie. :))

aIMG_20171010_113511

Banii (darul de nunta) se inmaneaza la intrare unor persoane care ii numara si ii centralizeaza (au un fel de birou cu masina de numarat banii si laptop). Seara are loc banchetul nuntii, iar mancarea este servita in stil bufet suedez.

Ca sa ajungem in Shanghai din Beijing am luat trenul de mare viteza, si am facut 1500 de km in 5 ore. Trenul nu era un Maglev (levitatie magnetica), ci unul care circula cu 300-312 km/ora. Pe tot acest drum am putut observa zonele urbane, dar si cele rezidentiale. La periferii erau sute de blocuri inalte de 20-30 etaje nelocuite (un exemplu in poza de mai jos), care probabil erau facute pentru oamenii de la tara, altfel nu imi explic ce cautau acolo. In zonele urbane se observa saracia, au case patratoase, mici si gri, tin gunoiul pe langa casa, curtile arata uratel.

aIMG_20171011_111811

Ajunsi in Shanghai am putut observa zeci de cladiri zgarie-nori, mult mai frumoase decat in Beijing. Gazdele noastre ne-au luat cazare in hotelul Shanghai Bund South China Harbour View, unde de la etajul 24 am putut vedea toti zgarie norii din preajma, iar din sala unde se servea micul dejun puteam vedea celebrul bulevard “The bund” (foarte multi ies seara la plimbare pe Bund de-a lungul fluviului Huangpu).

Room View 24th floor

 

aIMG_20171012_084810

Shanghai mi-a ramas in suflet, chiar daca nu sunt atat de multe locuri de vizitat pline de istorie ca in Beijing. Nu degeaba se numeste “Regina Orientului” sau “Parisul Estului”. E plin de lumini si de zgarie nori, fiind catalogat ca cel mai mare santier urban de constructii din lume (aproape 650 zgarie nori, cu inca vreo 350 in constructie). Cand te plimbi seara pe strazi, poti vedea cerul luminat datorita miilor de lumini de la cladirile inalte.

aIMG_20171011_211654

The Bund.

Sa mai zic ca sunt  24 de milioane de locuitori doar in Shanghai si au vreo 1500 de linii de metrou? Hai ca nu mai intru in detalii de astea extreme…

aIMG_20171011_181837

Un cadou din partea chinezilor pentru Roxalia, a fost o zi intreaga la Disneyland… si evident, am beneficiat si noi de el.  :)) Initial, Alin nu voia deloc sa vina cu noi la Disneyland, credea ca o sa se plictiseasca, dar nu a avut incotro, iar la sfarsitul zilei mi-a spus “trebuie sa fii super carcotas sa spui ca nu iti place la Disneyland, dupa ce vezi toate astea.”

a20171012_113230

Deschis in iunie 2016, cu o suprafata de 7 km patrati, Disneyland Shanghai are cel mai mare castel Disney din lume. Am ramas atat de fascinata de tot parcul, incat m-as intoarce oricand in Shanghai doar sa mai merg inca o data acolo.

Daca ajungeti la Disneyland-ul din Shanghai, va recomand 100% urmatoarele:

  1. Pirates of the Caribbean Battle for the Sunken Treasure. Te plimbi cu o barca de tip sanie printr-o pestera, in care sunt zeci de proiectii 7D, si ai impresia ca actiunea se petrece in filmul Piratii din Caraibe, iar tu te afli in mijlocul actiunii, printe explozibile si razboiul dintre doua corabii.

2.    Soaring Over the Horizon. Ca sa intelegeti cat de faina e chestia asta, ganditi-va ca oamenii stau la coada chiar si 3 ore pentru cele 4 minute cat dureaza toata experienta. Noi am fost norocosi, era inourat si nu era full Disneyland-ul, astfel am stat doar 30 de minute la coada. Si mi-a placut atat de mult incat am mai stat inca o data la coada, 40 de minute. Despre ce e vorba: te urci intr-o chestie de genul asta (poza am luat-o de pe net):

soaring-greatwall-main-chinese

…si apoi faci o calatorie senzationala in toata lumea si te bucuri de o vedere spectaculoasa, oferindu-ti-se câteva dintre cele mai incredibile priveliști ale Terrei. Iti da impresia ca esti intr-o parapanta si astfel te bucuri de entuziasmul zborului si al libertatii, proiectia ajutandu-te sa iti imaginezi cum e sa plutesti peste reperele iconice ale pământului, orașe și atracții naturale: Piramidele, Savana, Sydney, Castelul Neuschwanstein, Oceanul Inghetat (plini de ursi polari), o insula exotica, cascade, varfuri de munti, Cappadocia, Turnul Eiffel, Taj Mahal, Zidul Chinezesc, artificii peste zgarie-norii din Shanghai si multe alte atractii din intreaga lume. Puterea vantului si mirosul se schimba de la atractie la atractie. De exemplu cand am ajuns in savană, a inceput sa miroase a fan. Cel mai fain este ca totul pare atat de real, se vede cat de departe a ajuns tehnologia pe partea de proiectii. A doua oara am filmat  cu telefonul, dar nu se vede ca in realitate. Daca sunteti curiosi puteti vedea un filmulet de pe youtube pus de altcineva, dar la fel, nu se vede cum vezi si simti in realitate: click aici.

(nu e un link catre un virus, poti apasa cu incredere)

3.    TRON Lightcycle Power Run este cel mai rapid Disney coaster, ajungând la 95 km/oră. A fost lansat la deschiderea parcului Disney din Shanghai, anul trecut. Pentru că e super nebunie cu el, se va mai face unul pentru aniversarea de 50 ani a lumii Disney, in 2021.

aIMG_20171012_174701

Este deosebit prin faptul ca te asezi pe o motocicleta futuristica, dupa care mergi prin niste tuburi imense de lumini, dar si pe afara, pe linii de coaster. Mergeam cu atat de mare viteza, incat ma uitam la Roxalia incontinuu, sa vad daca e in regula. :)) Mititica de ea, se tinea de coarnele motocicletei de parca de alea depindea de viata. De cazut nu avea cum, caci aveam un spatar lipit de spate (ulterior blocandu-se) care te forta sa stai calare pe motocicleta. Cand ne-am dat jos, Roxalia mi-a povestit ca ii bate inima si ca simte chestii ciudate in suflet: a aflat cu ce se mananca adrenalina de la parcurile de distractii. I-a placut senzatia atat de mult incat a vrut sa ne mai dam inca o data. Si ne-am dat! Apoi Roaring Rapids, Snow White and the Seven Dwarfs Ride au fost floare la ureche pentru ea, din punct de vedere al adrenalinei.

Daca vrei sa gusti dintr-un sistem ciudat al soferilor, du-te in China.

Pietonii nu au prioritate asa cum au in Romania. Daca in Ro poti ramane cu permisul suspendat daca nu i-ai acordat prioritate pietonului care abia pune piciorul pe strada, in China trebuie sa fugi pe trecerea de pietoni daca vrei sa scapi cu viata. Te claxoneaza si te injura chiar si daca treci pe verde. Trebuie sa fii cu ochii-n patru.

Pentru ca e enorm de aglomerat pe strazi si sunt milioane de masini, fiind depasiti de situatie ei nu mai inmatriculeaza masinile. An de an se organizeaza o loterie si castigatorul va primi contra cost o placuta de inmatriculare. Ei scot vreo 8000 de placute, pe care incearca sa le obtina aproape 20.000 de chinezi. Iar placuta costa mai mult decat o masina bunicica. Ce zici de asta? Suntem norocosi?

 

Va urma… sau poate nu. :))

#roxaleeinchina