Jurnalul meu

Ziua 1.

Buna! Sunt Roxalia si am 6 ani si 6 luni. Mi-a povestit mama recent ca acum vreo 2 ani, cand a postat ea pe Instagram o poza cu mine tinand doua gogosi colorate in mana a primit un comentariu de la stalkerul vietii ei. Comentariul era de genul “Saracul copil. Ce copilarie are!”

gogoasaroz

Nu prea am inteles ce a vrut sa zica, inca nu ma prind mereu la sarcasm sau ironie. Mama mi-a explicat frumos. Am inteles apoi ca oamenii judeca. Si nu orisicum, ci judeca exact cand habar nu au de nici macar un gram din povestea vietii celorlalti. Omul ala rautacios si frustrat nici nu stie prin ce a trecut mama cu mine, nu stie ca gogosile alea nici macar nu le-am mancat, ci doar am gustat din cea roz sa imi dau seama de gustul ei, nu stie ce inseamna sa ai un copil care nu pune gura pe zahar pana la 2 ani, si mai apoi sa descopere ca are alergie la cacao si alte 11 chestii, si ca de o groaza de timp nu stie ce e ala ambalaj.  Asa este. Nu mai stiu cum se aude sunetul deschiderii unui ambalaj.

Colegii mei de la scoala aud asta in fiecare zi. Eu doar privesc de la distanta. Imi scot din ghiozdan ciresele, morcovii…

 

Ziua 2.

Ieri mama a plans. Nu mai face fata, draga de ea. Sunt doar eu cu ea. Mereu am fost doar eu cu ea. Si vom fi asa pana la sfarsitul vietii. As vrea sa iti pot sterge lacrimile, mami. Pe cele din suflet.

Ieri trebuia sa ma duca la vaccin dupa scoala, dar a uitat. M-a dus cu viteza luminii direct la PCL unde avea treaba. Era foarte concentrata si se plimba dintr-o parte in alta cu o lista cu sute de coduri. Am fost luata de unchiul meu si dusa acasa la el. Ea a ramas sa termine ce avea de rezolvat. A venit acasa, s-a uitat pe programul pentru tabara medievala, si incerca sa calculeze cand nu mai fac vaccinuri, sa pot pleca in tabara. La un moment dat aud ca tipa: „Roxalia, vaccinul!” Dar era deja 7 jumatate, clinica se inchisese la 6. Vaccinul nr 9…

Ziua 3.

Trag aer in piept.  Azi dimineata m-am dus la urgente sa fac vaccinul nr 9.

Reiau. Mama a incercat sa faca totul ca la carte cu mine. M-a alaptat 1 an si 5 luni. A incercat din toate puterile sa ma tina departe de zahar. A reusit pana la 2 ani, dupa care, bunicii nu au reusit. M-au servit cu dulciuri de casa.

De la 2 ani pana la 4 ani mancam rareori dulciuri, dar o faceam. Imediata perioada, de la 4 la 6 a fost cea mai frumoasa. Eram independenta, mergeam la magazin, imi cumparam pufuleti, acadele si oua Kinder. Mmm… oua Kinder. Mi s-a facut dor de ele acum 3 luni. Am rugat-o pe mama sa imi cumpere unul doar sa il miros si sa iau jucaria. Nu a fost de acord. I-am promis ca nu imi va fi pofta. Mi l-a cumparat. L-am mirosit cam 5 secunde, m-am intristat un pic, am luat jucaria si am plecat. Dupa 2 ore inca l-am vazut pe masa din bucatarie. Erau cele 2 jumatati de ou de ciocolata care stateau pe ambalaj. Am rugat-o pe mama sa le manance. S-a conformat. Am facut chestia asta de vreo 3 ori, mama s-a ingrasat. Glumesc, e tot slaba, spre oroarea stalkerului ei. Daca nu v-ati dat seama, e femeie, normal. Mama mi-a si aratat-o. Seamana cu un bulldog din cauza falcilor joase. Mami a zis ca nu e frumos sa vorbesc asa despre ea. Am intrebat-o de ce ii ia apararea si de ce nu a dat-o pe mana politiei in momentul in care i-a spus mamei ca va intra cu masina in ea si ma va rapi pe mine. Mi-a explicat apoi despre frustrarile si sufletele otravite ale oamenilor, nu am inteles o boaba.

Ma intorc la treburile mele. Dupa perioada asta frumoasa in care mancam ce doream, dar cu limita, in octombrie 2016 am facut o alergie de toata frumusetea. Pardon, de toata uratenia. Nu vreau sa iti arat poze, jurnalule, caci te vei speria. Daca iti imaginezi 200 de placi tectonice rosii si umflate peste tot corpul unui om, iti imaginezi bine. M-am internat cu mami de urgenta. Mi-au pus branula aia urata. M-au luat pe mine cu „dam apa la fluturas pe aici”. Pe bune? Am plans. Si apoi a inceput nebunia. Tratamentul a fost cu hemisuccinat, adica cortizon. Si ce se intampla cand iei cortizon? Nu trebuie sa mananci sare. Primele 2 zile am avut regim stict. Mere, cartofi copti, orez, paine fara sare prajita. Alergia imi tot aparea, dispareau pete uriase, apareau altele. Se tot mutau. Mi-au scos merele. Eu am fost mai smechera si mi-am scos si cartofii si orezul ala bleah, fara niciun gust. O duceam din ce in ce mai bine doar cu paine prajita fara sare si apa. Corpul meu nu o ducea la fel de bine. Alergia inca era. Dupa 7 zile de stat in spital si bombardat corpul cu hemisuccinat, m-am refacut si m-am intors acasa.

Cea mai mare problema era ca nu stiam niciuna dintre noi ce a declansat alergia, pentru ca mancasem zilele acelea ce mancam eu de obicei. Dupa spital, regim strict + o luna tratament acasa cu Tamalis si Aerius, apoi a trebuit sa fac la sfarsitul lunii noiembrie un set de analize de sange cu niste denumiri super ciudate, ceva cu radio. Stai sa o intreb pe mama.

Nu era vorba de niciun radio, se numea activitatea diaminoxidazei. Am facut hematologia, electroforeza, biochimia, imunologia, parazitologia, alergologia si markeri boli infectioase. Adunand de la fiecare, in total erau 53 de chestii. Si ca sa vezi, nu am plans deloc cand mi-a luat sange. Pe bune iti zic ca nici mie nu imi venea sa cred, cum stateam pe scaun in brate la mama si nu am scos niciun sunet. Mi-au dat diploma de copil cuminte cu Sofia. Mama m-a recompensat, nu mai stiu cu ce.

Apoi am asteptat cuminti rezultatele, sa putem merge cu ele la noul meu doctor alergolog, sa imi faca testele de alergologie si pe maini. Dar rezultatele intarziau sa apara… Vine luna decembrie, aproape de Craciun, eram fara rezultate.  In tot timpul asta am evitat tot ce inseamna mancare procesata, semipreparate, oua. Am mancat cateva batoane cu cereale si ciocolata, nu imi aparea nimic. Evident, noi nici nu banuiam de la ce as putea fi alergica.

Ajunul Craciunului, mama si Alin stateau la masa. Mama ma roaga sa iau o lingura de guacamole. Imi spune ca avocado e fructul regelui si ca e foarte bun pentru corp. Iau o singura gura de avocado cu porumb si ceapa. Deschid frigiderul si spre uimirea mea vad un suc natural din fructe de padure. O intreb pe mama ce-i cu el, caci ea nu cumpara niciodata sucuri pentru acasa. Imi spune ca e pentru tiramisul cu fructe de padure. O rog sa imi dea macar o gura. Raspunsul ei a fost nu. O rog inca o data, Alin e si mai hotarat si imi spune NU, si ii trage o privire mamei sa ramana asa. Mama se uita la ochii mei de caprioara (stiam eu ca asta o sa mearga) si imi zice ce voiam sa aud: „Ok, dar o gura super mica!” Si chiar asa a si fost. Mi-a pus intr-o cescuta mica, un pic de suc pe fundul cescutei. Mmm, ce bun a fost.

Prima zi de Craciun.

Ora 5 dimineata internare la urgente. Facusem iar o forma urata de alergie. S-au chinuit sa imi puna branula 15 minute. Am plans cum n-am mai plans in viata mea. M-au intepat de zeci de ori, si nu din cauza ca nu mi se vedeau venele, ci din cauza branulei. Sange era peste tot, iar eu eram toata transpirata. Mama statea la capul meu, ma mangaia si imi vorbea dulce.

Am stat cu mama intr-un salon de te ia groaza in prima zi de Craciun. Noi doua. Ca intotdeauna. Ma uit la mama. Ma astept sa fie nervoasa, azi trebuia sa stam de Craciun cu toata familia si sa mergem in vizita la cineva. Nu este. Pare ca nici nu ii mai pasa ca ne aflam in spital de Craciun. Ori asta, ori simuleaza foarte bine nepasarea. Vine Alin, ne aduce laptopul lui cu alte filme scoase fata de cele din octombrie, imi aduce jucarii si mamei 2 reviste. Impropiu am spus ca a venit Alin. Caci nu stiu daca stiti, dar tatii si toti barbatii, in general, nu au voie sa intre in saloane. Nici macar de Craciun nu se fac exceptii. Asa ca a ramas la usa spitalului, a trimis lucrurile prin cineva. Mama nu citeste niciodata reviste, doar carti. Deschide una, se duce direct la sfarsitul ei, citeste ceva cu H. Inchide.

Iesim din spital a doua zi de Craciun la pranz, cu obligatia de a continua tratamentul prin branula, o data la 8 ore. Mama regreta ca nu am facut testele de alergologie inainte de a veni rezultatele. Daca stia ca va dura atat de mult, se schimba situatia…

In ianuarie, vin rezultatele de la sange, mergem sa imi fac testele pe maini. Mi-era teama de necunoscut. Nu stiam de cate ori ma va intepa pe maini. Au fost 50 de intepaturi. Mama mi-a dat exemplu, mai intai i-au facut testele ei, ca sa vad ca totul e in regula si nu are de ce sa imi fie frica. Am urmat eu, am rezistat, nu a fost chiar atat de rau.

Dupa 30 de minute, mama avea mainile albe cu un singur punct rosu. Eu aveam mainile rosii. Verdict la mine: 12 alergii – avocado, cacao, rosii, telina, soia, miere, propolis, capsuni, nuci, alune, fructe de padure, acarieni.

Pfff… cacao, a cazut cerul pe mine. Nu intelegeam cand s-a activat, pentru ca eu consumasem cacao intre octombrie si decembrie, si nu mi-au mai aparut pete. Iar in decembrie cand facusem alergia clar era de la avocado, sau poate de la gura aia mica de suc din fructe de padure. Sau combinatia dintre cele doua.

Mama se bucurase ca pot manca linistita oua, carne, branzeturi si ca nu am alergie la gluten sau lactoza. De atunci am renuntat la tot ce inseamna “a fi desfacut din ambalaj si consumat imediat”. Dar am avut facute la discretie ciocolata de casa din pudra de roscove, clatite, placinte cu branza la cuptor, placinte cu mar, cornulete, coliva, Raffaelo de casa, etc. Toate facute in casa. Dupa 3 luni mi s-a luat de toate astea.

Am devenit foarte responsabila si am grija de tot ce pun in gura. Niciodata nespalata pe maini. Niciodata lucruri noi fara sa o intreb pe mama. La after school la restaurant ei au lista mea de alergeni. Mi-au facut intr-o zi pizza, si mi-au spus ca nu au pus sos de rosii si nici semipreparate, ci doar pui. Mi-a fost teama sa incerc, am refuzat. Mi-am promis ca fac tot posibilul sa nu ajung a treia oara la spital.

De cate ori vad ceva ce imi este pofta, trag aer in piept si imi spun “nu mai vreau pentru a treia oara acolo”, si mi se ia de orice.

Ianuarie, februarie si martie am tinut un tratament cu Tamalis seara si Aerius dimineata zilnic. In aprilie am inceput un nou tratament: 10 vaccinuri pentru imunitate, facute unul la trei zile. Am ales zilele de marti si vineri pentru vaccin. Mi-am mutat gimnastica de marti pentru miercuri, pentru ca nu am voie sa fac efort in ziua cu vaccinul.

La primul vaccin a fost groaznic. Mi-a fost atat de teama, am plans 5 minute inainte de el si nu voiam sa cunosc durerea cauzata de vaccin. Mama ma tinea in brate si imi soptea incontinuu ca va fi bine. Mi l-a facut si am ramas surprinsa. Facusem atata zarva pentru o piscatura mica.

Urmatoarea tura, mi l-a facut rapid, nu am zis nimic, eram foarte calma. La al treilea vaccin, am intrat in cabinet, am inceput sa joc un Domino, doamna doctor a venit la mana mea, l-a facut si asta a fost tot. La urmatoarele 2, intram singura sa imi faca vaccinul, mama statea pe hol. Iar la ultimele deja eram la nivelul extrem, mama astepta in parcare, eu intram in clinica, urcam treptele, intram direct in cabinetul pentru tratament, imi facea vaccinul, ma intorceam in maxim 5 minute la masina. Mama mereu ma mirosea pe mana, sa simta mirosul de spirt si histamina. Prea ma miscam repede si nu intelegea cum de reuseam, credea ca as putea minti. Dar eu nu as face niciodata asta, nu as minti-o pe mamica mea. Cel putin cu ceva atat de serios, caci in rest…

2 luni voi face pauza, dupa care incep iar o serie de 10 vaccinuri. Dar m-am maturizat, stiu ca e spre binele meu, nimic nu ma mai sperie. Mama a citit in zeci de seri despre alergii, despre imunitate, despre tratamente, despre homeopatie, cand e cazul si cand nu. Spera ea ca a luat decizia corecta. Oarecum e o responsabilitate mare numai pe umerii ei. Degeaba s-ar sfatui cu oricine altcineva, ea e singura responsabila de sanatatea mea. A ales sa imi faca si 10 sedinte de terapie Bowen. Acolo m-am vindecat emotional.

 

Ziua 4. Inca un episod ce as vrea sa ti-l povestesc, jurnalule.

Pe la sfarsitul lui martie, am facut putin rosu in gat si am avut febra 39, timp de 4 zile. Mama nu voia sa ajung la antibiotic, si a incercat sa o stopeze altfel. Cand a vazut ca nu scade febra dupa cele 4 zile a apelat la medicul de familie, iar el mi-a dat Augmentin. Au fost cele mai crunte zile din viata mea in relatie cu mama. Niciodata nu am mai vazut-o sa clacheze atat de des. Si nici pe mine nu m-am vazut atat de stresata. Asta pentru ca nu voiam nici in ruptul capului sa iau Augmentinul. Eu care luam in trecut orice mi se dadea, de data asta pur si simplu nu puteam. Se ruga de mine 30 de minute pe ceas sa il iau ca sa ma fac bine. Il luam si il vomitam automat. Dupa o zi, am reusit sa ma calmez si sa il iau fara sa il dau jos. Corpul imi spunea ca ceva nu e in regula cu antibioticul asta. A patra zi dimineata, aveam pete pe coate. Mama a inceput sa planga instant, ea era cea care isi repeta acum intr-una “Nu, nu vom merge pentru a treia oara la spital”. (Noi cand zicem a treia oara la spital, ne referim spital + alergie, pentru ca eu am mai stat cu zilele la spital si din cauza bronsitelor si a unei enterocolite nasoale la 7 luni). A dat cateva telefoane, s-a mai calmat. Ea avea si o expozitie la Caex si presiunea era si mai mare. Nu stia cum sa se imparta, ce sa faca, ce decizii sa ia. Toata ziua s-a comportat extrem de bine cu mine, nu m-a mai certat, a scos Augmentinul si toate celelalte medicamente din program, am iesit la plimbare pe malul Bistritei, am vazut lebedele. Ea era senina, si stiam ca o sa fie bine. Spre seara s-a uitat pe corpul meu si a vazut ca singurele pete sunt tot cele de pe coate. Imi spune: “Scumpo, este posibil sa se fi declansat alergia de la stres. Erai atat de stresata cu luatul antibioticului si cu faptul ca te obligam sa il iei desi nu iti doreai, incat ti-au aparut cateva pete.” Ne-am culcat linistite amandoua.

A doua zi dimineata eram full de pete. Nu, nu era de la stres. Acum sincer, nu stiu daca saraca mama a mai plans sau nu cand m-a vazut, dar sigur la ora 10 era la Bowen cu mine sa imi faca terapia. Dupa 10 minute de terapie, febra a scazut de tot. Direct de acolo am mers la doctorul meu alergolog. Am depistat misterul: niciodata, dar niciodata nu se da Augmentin persoanelor cu teren alergic. Si nici nu exista sa apara urticarie gigantica de la stres. Acum ca stiam care era cauza, nu am intrat la regim strict si nici la cortizon, am continuat sa mananc ce mancam eu de obicei in ultimul timp si stiam ca urticaria vine in avalansa cu pete noi in fiecare zi timp de 4-5-6 zile. Depinde. Am continuat tratamentul cu Aerius si Zyrtec picaturi si totul a fost bine, nu mai eram panicate.

De atunci nu am mai facut alergie. Mama crede ca nu la tot ce mi-a iesit pe mana la teste sunt alergica. Ei i-a iesit la 13 ani ca e alergica la nuci, si acum la fel i-a iesit. Iar ea mananca nuci la greu si nu i se intampla nimic. Posibil ca nu la toti cei 12 alergeni sa mi se declanseze urticaria aia urata. Dar nici nu vreau sa risc acum. Mai fac o tura de vaccinuri in august si septembrie, si apoi mama mi-a promis, ca pot incerca de ziua mea o gura de ciocolata sa vedem ce se intampla. Pana atunci ar trebui sa ma desensibilizez la o parte dintre ele. Cine stie care parte… Dar ce-i drept nici nu-mi pasa de avocado. Il urasc! Si la gust si pentru faptul ca m-a bagat in spital. Nu stiu de ce tot il lauda mama, si consuma vreo 20 de avocado pe saptamana. Cand o vad ca mananca… bleeeah… fug la 10 metri de ea.

Daca totul e bine, in toamna voi manca 2 GOGOSI ROZ si ii voi transmite acelei femei urmatorul mesaj: “Asta e o copilarie fericita pentru mine! Sa stiu ca pot manca, cu limita, orice imi doresc fara sa imi fac mie rau! Noua, copiilor, ne este greu sa ne abtinem de la dulciuri sau de la orice altceva ce ne face cu ochiul. De ce ai judecat atunci? Ce stii tu despre copilariile fericite? De obicei, cand ai o copilarie fericita nu ajungi un adult atat de rautacios cum ai ajuns tu astazi. Dar zi-mi si tu mie, tu ai o viata fericita? Oamenii cu viata fericita nu isi fac conturi false si nici nu trimit comentarii rautacioase sub anonimat, pentru ca au nevoie de cat mai mult timp la dispozitie pentru a-si trai vietile frumoase. As putea sa iti zic si tie „Saraca femeie! Ce viata ai..” , dar nu o fac, cine stie ce viata chinuita ai.

#StopBullying #MakeItStop #DontForgetAboutKarma

 

P.S. Saptamana aceasta am mancat pufuleti si biscuiti cu merisoare dintr-un ambalaj. Nu am patit nimic! Yeey!

P.P.S. Trebuie sa stiti ca eu fiind asa de mica, nu scriu corect si nici nu imi merg degetele atat de repede pe tastatura, m-a ajutat mama in procent de 100%. :)) Niste pagini reale din jurnalul meu arata asa:

jurnalulmeu

 

 

Do celebrate

Ați ajuns aici de pe Instagram? Dacă da, ați ajuns unde trebuie. Dacă nu, trebuie să vă explic ce și cum.

Spuneam astăzi pe Instagram că a început să îmi placă să câștig în luna Martie (și în alte luni, desigur) concursuri pe baza creativității mele. Și câștig chiar multe. Și nu că aș fi eu maxim de creativă, dar cred că iau cerințele mai în serios față de cum o fac alții. Plus că pun multă pasiune. :)) Am pus o dată atât de multă pasiune într-un concurs care, culmea, era cu tragere la sorți, încât l-am câștigat și pe ăla. :))) Chiar am scris despre el aici.

Bun. Am rămas la faptul că îmi place să le câștig în luna Martie, deoarece atunci se organizează multe concursuri de Ziua Mamei, și le ador pe astea!  Și le ochiesc mai ales pe cele cu juriu… particip și la cele cu trageri la sorți care nu au cerința de like & share (pentru că îmi prefer wall-ul profilului meu cât mai aerisit), dar rar. :)))

Draga de Deea, mă menționează la un concurs organizat de Pandora, și mă întreabă dacă nu vreau să particip. După ce îi răspund ei că „Partikip”, m-am apucat de treabă și am început să „rezolv” cerințele lor. Cerințe care sunau așa: Ai multe roluri în viață (mamă, soție, femeie de afaceri) și puțin timp, dar de 8 martie fiecare mamă ar trebui să se simtă unică! Până pe 12 martie, te provocăm să îți petreci ziua cu mama / copilul tău și să ne arăți în imagini cum sărbătorești legătura unică dintre voi făcând împreună ceva extraordinar, neconvențional. Menționează ce bijuterie PANDORA din Colecția Ziua Mamei 2017 reprezintă cel mai bine relația voastră. Încarcă fotografia într-un comentariu la această postare și nu uita să etichetezi mama/copilul! Folosește hashtag-urile #DOCelebrate #DOMothersDay. Mult succes!

Cum am scris și pe Instagram, mi-ar fi fost greu să mă înscriu la concurs doar cu o poză și să mă abțin să nu scriu eu și câteva rânduri despre legătura dintre mine și fiica mea. Și pentru că datorită acestor rânduri am fost clasată în top, ar fi ok să râmână scrise și aici ca amintire, în caz că postarea de la ei de pe pagină se va pierde.

Și avem așa:

Nu știu cât de mult aș putea reda în imagini legătura unică dintre mine și fiica mea pe cât aș putea să o fac în scris. Aș scrie pagini întregi despre asta. Ah, stați așa! Deja am făcut-o. :)) Blogul mă ajută să aștern toate sentimentele care ies la suprafață. Se petrec atât de multe lucruri extraordinare săptămână de săptămână, încât trebuie neapărat să mi le notez, căci le-aș uita în timp.  Fiica mea mi-a dăruit un nou început, privirea ei naște în mine o vâlvătaie de nedescris de fiecare dată. Mi-am dorit mult o fetiță cuminte foc care să stea exact unde o pui… dar m-am ales cu o ființă imprevizibilă, curajoasă, spontană, uimitoare și absolut unică. O iubesc. În clipa asta. Fix așa cum este ea, cu toate fațetele ei. Și o iubesc la fel de mult ca atunci când am privit-o pentru prima oară, sau când a făcut primii pași spre mine la 10 luni, sau când a sărit într-o apă adâncă și a trebuit să sar dupa ea îmbrăcată, ca atunci când iese la iveală competitivitatea din ea și vrea să fie mai bună decât mine la călărie și acrobații, ca atunci când îmi promite cu lacrimi în ochi că nu va mai face nicio obrăznicie, deși știu că o va mai face. Sigur o va mai face.

Nu știu cât de neconvenționale au fost lucrurile pe care le-am făcut săptămâna asta, dar știu că ne-am jucat, am explorat locuri noi, am cântat și am dansat nebunește. Da, nebunește, căci e o super nebunie când stăm împreună, ne exasperăm una pe cealaltă… dar ce mai contează? Facem parte una din cealaltă pentru totdeauna. Roxalia este ca un caleidoscop, are câte puțin din fiecare generație de femei și încă nșpe sute de laturi în plus. Se schimba întruna, dar niciodată nu e altfel decât fascinantă… pentru că de fiecare data este EA. Și mă completează, o simt ca pe o extensie a vieții mele.

Bette Davis a spus la un moment dat că una dintre ironiile statutului de mamă este că te bucuri de copiii tăi un număr limitat de ani, dupa care îi vezi rar. Ai arareori vești de la ei, dar puterea pe care o are un copil asupra mamei durează o viață întreagă.  Mama și fiica sunt legate pe vecie, durerea și bucuria uneia prind viață în inima celeilalte… de aceea bijuteria care va reprezenta cel mai bine relația noastră este “Inimi mamă și fiică – You are always in my heart.”  

Iar premiul a ajuns astăzi. <3 

Pandora

Tendințe din social media

Aș fi putut pune titlul „The herd effect”, doar că această postare nu se vrea a fi una răutăcioasă. Îmi doream de mult să încep să o scriu, dar mereu am amânat. Și dacă tot suntem într-un an nou, este momentul să fac prima notiță (acest post va fi actualizat destul de des în viitor).

Voi scrie pentru amuzamentul fiicei mele și pentru cel al copiilor voștri. Cred că se vor distra un pic pe seama generației noastre când vor împlini ei 16-18 de ani. Peste 10 ani cu siguranță vor fi alte fenomene și tendinte în online, care se vor schimba și ele mereu și mereu, și mi-ar plăcea să rămână undeva scris ce fenomene au trecut pe lângă noi în ultimii ani, dar și în următorii.

Voi da doar câteva exemple de tendințe/fenomene din social media din trecut, iar de acum înainte tot ce trăim în prezent va fi scris aici. Voi pune data de începere, explicația, durata.

Și pentru a vă explica mai bine la ce mă refer:  Ideea sub care apare fenomenul pe internet poate lua forma unui videoclip, hashtag, o imagine sau doar un cuvânt sau o frază/expresie, poate chiar și o frază în care un cuvânt este scris și pronunțat intenționat greșit. Tendințele se pot răspândi de la o persoană la altă persoană prin intermediul rețelelor sociale, blogurilor, direct prin email/whatsapp/etc, știri, sau alte servicii de internet. Fenomenul poate stagna sau poate evolua peste timp, prin comentarii, imitații, parodii, sau prin încorporarea sa în știri. Ele pot evolua foarte repede, uneori ajungând să fie populare pe plan mondial pe internet și să dispară în câteva zile.

Tot ce vă amintiți, tot ce vreți să adăugați la postare, îmi puteți scrie în secțiunea de comentarii. Poate strângem aici cele mai multe expresii, acțiuni ale noastre/lor din ultimii 7 ani.

Exemple din trecut:

⇓”Pentru că… (automobile)”. Startul s-a dat de la un fan Paul Walker în decembrie 2013. Majoritatea l-am folosit în propriile noastre exemple. Deși nu sunt deloc fan al efectului de turmă, posibil să fi mers și eu cu turma aici folosind această expresie de 2-3 ori. Măcar nu am folosit-o în exces. Tendința a durat printre noi câteva luni bune. Acum, în februarie 2017, nu se mai simte deloc.

⇔”Ori suntem…, ori nu mai suntem.” A pornit de la Perversu’ de pe Tg. Ocna prin 2010. A fost nebunie cu replica asta, nu doar oamenii de rând au folosit-o, ci și anumite firme creându-și slogane abordând această expresie. De tot nu s-a dus această tendință. De exemplu, ziarul Gândul a folosit-o pe 21.09.2016 într-un titlu de articol.

⇓”Nu știu de astea”, „Toate …. să apeleze la mine”. Cele două replici au pornit de la Ciprian Apostoaiei în urma unui interviu, la începutul lui 2010. A fost o perioadă în care abia te abțineai în cazul în care un răspuns de al tău ar fi fost „Nu știu”, să nu îl zici cu accentul lui. A durat mult tendința, dar acum nu se mai simte.

⇓”Asta înseamnă să fii mafiot!” Totul a pornit de la un interviu luat lui Giovanni Becali, în noiembrie 2010. Nu cred că expresia a devenit virală de atunci, cred că mai încoace, dar nu știu să zic exact. :))

⇓”Harlem Shake”. Provocarea a început la sfârșitul lui februarie 2013, dar nu a ținut mai mult de 2-3 luni. A apărut în urma postării a unui clip pe YouTube care a obținut un număr mare de vizualizări. Video-ul original postat în data de 2 februarie 2013, a fost filmat de 5 tineri australieni, și a adunat într-o singură săptămână 2,7 mln. de vizualizări, iar pe data de 18 februarie, avea deja 11 milioane. „Esența dansulului constă în aceea că în partea introductivă, primele 14-15 secunde, dansează un singur om care poartă o pălărie (de obicei, o cască), în același timp alte persoane sunt implicate în activități de rutină, după care, videoclipul e întrerupt preț de fracțiune de secundă, iar când revine, toți oamenii în costume de dans sau aproape goi, fac mișcări haotice, luând poziții neobișnuite sau făcând mișcări erotice. Videoul durează de obicei 30-35 de secunde. Acompanierea muzicală, constituie un pasaj din single-ul „Harlem Shake”, a muzicianului american Baauer.” (Sursa Wiki)

⇓ „Ice Bucket Challenge”. Campania americana care a început în august 2014 era dedicată ajutorării celor suferinzi de scleroză laterală amiotrofica. Participanții erau provocați să își verse pe cap un vas cu apă la temperatură scăzută (amestecată cu gheață), după care trebuiau să doneze în 24 de ore o sumă de bani. Sună totul bine, dar în România, nu știu câți dintre cei care s-au filmat au și donat. Mulți au făcut filmulețul doar de fun, iar pentru alții nu a fost decât un motiv de a ieși în evidență pentru a capta atenția celor din jur. În România a durat totul maxim o lună. Am impresia că în America s-a făcut și în august 2015/2016, dar filmulețele nu au fost chiar atât de virale ca-n 2014.

⇓ „Ziua Izabelei”. Totul a pornit din neatenția unei puștoaice în ianuarie 2015, și-a creat un event pentru ziua ei de naștere pe Facebook, nu l-a restricționat deloc, a trimis mii de invitații fără să își dea seama și uite așa s-a trezit cu aproximativ 60.000 de persoane care au dat attend. Sute de poze prelucrate și foarte amuzante au împânzit internetul, totul pentru ca Izabela să aibă parte de o aniversare unică. Fenomenul a luat o amploare imensă, dar nu a durat mai mult de 2-3 săptămâni.

⇓”Cristiii, bă, Cristi! Cheamă-l bă pe Cristi”. Clipul a apărut în februarie 2015, dar a fost luat în evidență în ianuarie 2016. În filmuleț apare un bărbat băut, care este încolțit și mușcat de un câine,  fumând oarecum calm, îl cheamă pe proprietarul câinelui, pe Cristi. Pentru că el nu apare, toată lumea începe să îl „caute” pe Cristi pe internet, dar și în afara lui. În luna ianuarie 2016, Cristi a fost cel mai rostit nume din mediul virtual. Evident că s-au facut și multe parodii pe baza acestui filmuleț… dar isteria a durat maxim o lună.

⇔”Mannequin Challenge”.  Constă într-un clip video în care persoanele care participă rămân „îngheţate” ca nişte manechine, iar pe fundal rulează de obicei melodia „Black Beatles”, de Rae Sremmurd. Clipul video realizat de elevii unui liceu din Florida a fost cel care a dat startul, în care peste 30 de persoane au stat nemișcate în poziții cât mai ciudate. Cum primul clip  filmat de elevii liceului a fost montat pe o piesă a unor frați din America, acum și melodia este în vogă. Nebunia a început în noiembrie 2016. În ianuarie 2017 încă mai apăreau prin România câteva filmulețe… dar ușor, ușor se stinge și fenomenul ăsta.

⇑”Acel moment când…” Este o expresie super des folosită. Nu știu unde își are baza, cel mai probabil a apărut prin 2015. Am folosit-o o singură data, pe 7 ianuarie 2016, știind de pe atunci că voi fi neoriginală dacă o folosesc, și chiar m-am scuzat pentru asta. :))) Am observat că e preluată si de Dedeman în reclamele lor. Încă o folosesc mii de oameni, nu cred că va muri prea curând.

⇑ „Altă întrebare!”. Este virală de 2 zile (1.02.2017). A pornit de la ministrul Justiției, Florin Iordache, care a anunțat adoptarea Ordonanței de Urgență privind grațierea, amnistia și dezincriminarea unor fapte care constituie abuz în serviciu luni seară (31 ianuarie 2017), abia la finalul conferinței de presă susținută de ministrul de Finanțe, care tocmai ce prezentase construcția bugetului pe 2017. Jurnaliștii aveau deja informații cu privire la conținutul Ordonanței de Urgență, așa că au dorit să afle de la domnul Iordache dacă acestea se confirmă. Pentru a scăpa de întrebările jurnaliștilor, ministrul a rostit de 24 de ori „Altă întrebare!” pentru a-i grăbi pe cei din sală și pentru a încheia mai repede conferința de presă. Răspunsul lui a explodat în online, și uite așa s-au creat mesaje, lozinci şi montaje haioase care au invadat internetul. S-a creat și site-ul altaintrebare.com in care puteți să îi adresați voi o altă întrebare ministrului. Momentan sunt 1628 de întrebări. :)

 

♠   ♣ ♥ ♦ ♠ ♣ ♥ ♦

Secțiunea de ‘expresii din reclame care au ajuns în vocabularul oamenilor’:

♦ Batman, Batman!

♦ Dincolo era mai ieftin!

♦ Zboară, puiule, zboară!

♦ Prea ca la țară!

Va urma! În ambele secțiuni.

 

Paradoxal, deși am creat această postare, de foarte puține ori am mers cu turma. Nu zic că nu m-am amuzat câteva zile de la începerea unui fenomen, dar niciodată nu m-a prins unul atât de tare încât să-i cad în capcană și să folosesc o anumită glumă/expresie până la epuizare. Mi-a plăcut să privesc din exterior și atât. Și cu toate astea… de multe ori expresiile virale apropie oamenii. În general, zâmbetul și râsul o fac. :)

Când Universul conspiră…

Mi-am dat seama încă o dată, dacă îți doreşti ceva nespus de mult, Universul conspiră să îți îndeplinească dorința. Ştiți că am câştigat în ultimii ani mai bine de 100 de concursuri, şi care mai de care mai frumoase (de la concursuri naționale care m-au dus în altă țară, la smartphone-uri, console wii, ii, haine, cosmetice, bijuterii, parfumuri, etc). :)) Interesant este faptul că eu nu particip la sute de concursuri şi că de asta era normal să câştig atât de multe… nuu, nicidecum, particip rar, dar când o fac, câştig. :)))

Regret că nu mi-am notat toate concursurile pe care le-am câștigat in viața aceasta. Eu am zis în mare 100 ca să nu exagerez cu numărul 200. 😂 Mereu am fost fericită şi recunoscătoare când câștigam si poate lucrul ăsta a atras şi restul câștigurilor. 80% din concursurile la care am participat erau pe bază de creativitate şi era acolo şi un fel de mândrie când vedeam că oamenilor din juriu le place mai mult răspunsul meu / poza mea decât a altor zeci/sute de persoane înscrise în concurs.🐴

Acum cu nebunia asta cu Crăciunul, sunt zeci de concursuri pe Facebook… dar eu am participat doar la câteva dintre concursurile organizate de Dedoles plus încă vreo 2 care nu erau din nişa „like & share”. Dedoles au pe site îmbrăcăminte super drăguță. Aşa am văzut că au mai multe modele de tricouri cu cai de care m-am îndrăgostit, nu îmi puteam lua ochii de la ele şi a rămas că voi reveni pe site-ul lor după sărbători. „Până nu am un tricou cu un cal pictat, nu mă las!” mi-am spus. În primele 20 de zile din decembrie ei au făcut câte un concurs zilnic unde noi trebuia să scriem numărul tricoului care ne-ar fi plăcut să îl câştigăm, dintr-o imagine cu mai multe modele. Doar într-o singură zi (parcă) au pus 2 tricouri cu cai. Când am văzut tricoul nr. 7 mi-am dorit extrem de mult să îl câştig (pentru că îl țintisem și pe site), şi nu un altul din celelalte zile. Nu eram într-o competiție doar cu ceilalți, ci şi cu mine, Roxana, cea care a ales în celelalte zile alte modele. :)) „Miza era mare.” :)))

Bun! Şi ce aflu azi, am câştigat tricoul cu calul… dintre peste 1500 de persoane care au participat la concurs în acea zi, am fost tocmai eu norocoasa. Chiar dacă e un simplu tricou cu un cal, faptul că am câştigat fix ce mi-am dorit mă face să fiu super fericită.

Şi stau şi mă gândesc, oare de ce l-am câştigat tocmai eu? Nu a mai fost nimeni dintre acei oameni care să îşi dorească tricoul la fel de mult? Cu atât de multă patimă? :)) Şi m-am gândit că nu… şi că „puterile” mele sunt chiar mari. :))))

Eu ştiu că pun multă pasiune în tot ceea ce fac de zi cu zi şi pentru că ăsta e felul meu am mereu de câștigat… uite, chiar şi la concursuri, nu numai în viață. :)))

Update: Recitind am observat că am uitat să spun ceva ce mulți nu ştiu şi poate vi se pare ciudat faptul că eram axată doar pe tricoul cu calul. În curând voi face 30 de lecții de călărie şi când văd cai pe ici, pe colo mă emoționez. :)) Despre pasiunea mea pentru cai care a început de când aveam câțiva anişori dar care s-a concretizat abia vara trecută, voi vorbi în următorul post. :)

Al doilea update: A ajuns coletul direct de la firma mamă din Slovacia.

dedoles

Swimming – check! 

E incredibila moaca asta mică.

Am mai scris asta pe undeva. Ar trebui să fac o categorie specială care să se numească fix aşa… pentru că prea des mă uimeşte Roxalia. Ambiția ei la sport şi competitivitatea au dat întotdeauna roade.

Mai țineți minte episodul de asta vară când a trebuit să sar îmbrăcată după Roxalia în apă? E scris aici. Mi-am promis atunci că o voi duce anul acesta la cursuri de înot. Am început abia pe la mijlocul lui noiembrie.

La a doua lecție, era ea cu încă 2 fete de aceeaşi vârstă. Cu pluta în față, doamna instructor le zice „Hop!” și ele trebuiau să facă o lungime de bazin. Fiind pentru prima oară cand a făcut o liniuță de asta, nu prea înțelegea ea ce-a fost cu Hop-ul ăla de start, așa că a pornit cu vreo 3 secunde după celelalte fete și a ajuns la un minut după ele la bară.

Şi mă uitam aşa zâmbind şi mă gândeam că a sosit momentul să îi descopăr o latură nouă Roxaliei: nepăsarea de a fi pe locul 1, lipsa de competitivitate, relaxarea, etc.

Pfff! Cum să cred eu asta?!? Adică cum să cred că nu îmi cunosc bine fiica? :)) Ce a fost în capul meu? :)) La următoarele 5 ture a fost mereu prima. Deci ea nu ştia care-i treaba la prima lungime, că va face parte dintr-o competiție imaginară. Când si-a dat seama în ce e băgată, a făcut tot posibilul să fie pe locul 1… şi a reușit!

Şi m-am gândit că poate şi fetele celelalte sunt începătoare. Ei bine, am aflat că ele vin de un an la cursuri. :))

Iar astăzi, 19 decembrie, este a 9 lecție. Sunt aici cu ea şi cu prietena ei, Miruna, care a ținut morțiș să vină să o vadă pe Roxalia înotând. (Scriu live.) :))) M-am gândit eu că dacă Miruna e cu mine pe margine, Rox nu o va dezamăgi. Și aşa şi este. :))

Acum Roxalia poate înota şi fără plută pe față şi pe spate… când dau timpul înapoi în mintea mea cu 4 luni îmi amintesc de filmulețele făcute pe sub apă cu GoPro-ul şi mă bufnește râsul de cum înota ea ca un cățeluş.

Şi uite aşa se duce anul 2016 şi mă bucur că pe lângă role, patine, bicicletă, pennyboard şi altele a putut bifa şi înotul.

Urmează lucruri  noi. :)

The Enchanting Cinque Terre

Cinque Terre sau cum am făcut noi 15 GB de poze în 7 zile.

1500 de poze făcute cu noul Lumix DMC-LX100, 1200 făcute cu Iphone6+ și 450 de poze făcute cu GoPro-ul, iar cele de pe Samsung nici nu am apucat să le descarc pe laptop.

Ca niciodată voi pune aproximativ 125 de poze într-o singură postare. A fost un pic obositor să aleg din 3000 și ceva de poze, sper că am ales corect, astfel încât să puteți avea o viziune bună asupra acestei coaste. Dacă ați ajuns la această postare de pe Google înseamnă că v-ar placea să vizitați o parte din Riviera Italiană, iar eu voi veni în ajutorul vostru, să vă fie mai ușor să alegeți ce merită a fi vizitat mai mult.

În postare nu vă voi da tips-uri doar despre Cinque Terre, ci și despre celelalte orașe/porturi din preajmă pe care am reușit să le vizităm: Portofino, La Spezia, Levanto, Santa Margherita, Portovenere (+3 Isole), Pisa.

Sfatul meu: Duceți-vă fără regret! Este unul dintre cele mai frumoase locuri de pe Pământ. Sunt 5 așezări pitorești (mai departe le voi denumi „sate”) la 2-3 km distanță unul față de celălalt, cocoțate frumos pe un munte, dar cu marea Ligurică la picioare (daca nu ați auzit că satele au picioare, auziți acum). Au case înaltuțe pastel colorate, având geamuri dreptunghiulare, au ulițe înguste și golfuri cu apă cristalină. Peisajele arhaice și clădirile decolorate de trecerea timpului te vor face să te simți ca într-un basm. Uite cam așa arată căsuțele:

p1000662

Satul de mai sus se numește Manarola și este cel mai arătos sat din exterior.

Cel mai bine e să scriu această postare cu liniuțe pentru fiecare orășel/sat în parte, ca să rămâneți cu informații concrete și să nu vă încurcați. Cu siguranță nu o să rezist să nu povestesc și lucruri irelevante, dar dacă e plictisitor uitați-va doar pe poze. Să nu spuneți că nu v-am avertizat. :))

Dar până atunci să vă zic cum am ajuns in Cinque Terre. (Puteți citi următorul fragment, ăsta nu e plicitisitor… plus că vă va ajuta.)

Am luat avionul din București, am făcut escală la Roma, apoi am ajuns în Pisa. Cum ieși din aeroportul din Pisa dai direct într-o stație de autobuz. Iei autobuzul și te duce cam în 8 minute la Gara Centrală Pisa. De acolo iei trenul catre unul dintre satele din Cinque Terre (durează încă o oră). Autobuzele care merg la gară vin o dată la 10 minute, dar trenul către Cinque Terre merge doar de câteva ori pe zi, deci cel mai bine uitați-vă pe orar înainte să luați biletele de avion, pentru a reuși să le puneți cap la cap pe toate fără să așteptați mai mult de 2 ore prin stații. Noi ne-am cumpărat biletele de tren ‘Gara Centrală Pisa – Monterosso’ cu câteva săptămâni înainte de concediu, și le-am prins cam pe ultimele. Deci este important să le cumpărați din timp.

Cele 5 așezări sunt bine racordate la transportul de cale ferată, astfel în fiecare sat există gară, iar trenurile vin o dată la 5 minute. Isi respecta programul, prea mult in gara nu o sa stati… si nici in tren, faceti pana la cel mai apropiat sat 3-4 minute. O calatorie costa 4 euro, iar daca va luati pentru o zi intreaga costa 12 euro. Mare atentie, sa va compostati mereu biletele.

img_0207

Daca doriti sa faceti hiking intre un sat si altul, trebuie sa platiti drumul si costa 7 euro. Unele sunt inchise, din cauza caderilor de pietre de pe stanci.

Si acum sa incep sa scriu despre fiecare in parte. Nu voi scrie in ordinea in care le-am vizitat.

Riomaggiore

img_0078

  • Este primul sat (daca incepi numerotarea de jos) dintre cele 5.
  • Nu are plajă cu nisip, dar poti sta la soare pe stânci, sau pe plaja cu pietre mari.

p1000620

  • Singurul în care poți sări de pe stânci în apă. Apa e albastră ca-ntr-o lagună și ți se face imediat poftă și iti doresti să intri în ea.

p1000566

  • Cel mai viu colorate case aici le găsiți.

p1000594

  • Există din 1797.
  • Noi am fost in prima saptamana din septembrie si am prins apa rece. Dar decat sa mergeti in timpul verii si sa prindeti extra full peste tot, mai bine va caliti un pic. :))

p1000547

p1000556

p1000553

p1000639

 

p1010251

img_0076

Manarola

  • Al doilea sat, privind din sud.
  • Cel mai arătos la exterior. Casele sunt deschise la culoare.

p1000699

  • Este cel mai vechi dintre cele 5. Biserica San Lorenzo datează din 1338.
  • Între Manarola și Riomaggiore există un traseu faimos plin de lacăte și peisaje de vis. Se numește Via dell’Amore. Noi l-am făcut parțial, am mers până unde era închis. Am prins un super apus fix pe el.

img_0188

  • Ai ieșire la mare, dar plajă poți face tot pe stânci.
  • Recomand să mănânci la „Il Porticciolo”. Mâncarea e foarte bună și vine extrem de repede. Cred că la noi a venit primul fel în 7 minute.

p1000657

p1000711

p1000654

p1000674

p1000697

p1000737

p1000743

p1010234

Corniglia

  • Este satul din mijloc, nr.3.
  • Nu are deloc iesire la mare, pentru ca este situat la 100 de metri deasupra apei.
  • Este frumușel, dar cel mai sărăcuț dintre cele 5.

p1000781

  • De evitat cazarea aici.
  • Gara e la super departare fata de centru, si ai de ales: ori mergi pe drumul asfaltat vreo 15 minute, ori iti rupi gatul cu trolerele pe 382 de scari din caramida in spirala asezate pe 33 de nivele pana ajungi in centru (Lardarina se numeste acest traseu). Noi abia mai rezistam, si nu aveam niciun bagaj cu noi, caci eram in vizita pe acolo. Am luat-o pe scari fara sa stim ce ne asteapta, dar oricum nu am regretat nimic, caci ne doream ca in fiecare zi sa facem ceva mai „extrem” (vorba vine) :)). Am prins si super căldura de la ora 12 ziua, daca nu aveam apa la noi o incurcam. Mereu, dar mereu sa aveti apa la voi! Cand am ajuns in varf respiram ca dupa o sedinta intensa de cardio.

p1000775

p1000760

p1000754

  • Am hotarat sa ne intoarcem pe strada, aveam pe o parte si alta culturi de vita de vie, si astfel l-am putut ruga pe Alin sa intre intr-o vie sa imi ia o boaba de strugure. Am vrut neaparat sa bifez chestia asta, sa gust dintr-un strugure din renumitele vii din Cinque Terre. Ei se ocupa cu productia de vin si cu pescaritul. Si fac multi bani si din turism. Atat… dar se descurca foarte bine.

p1000793

  • Doar daca mergi cu barca la cativa metri departare ii observi frumusetea din exterior, altfel daca esti in Corniglia nu-ti poti da seama ca si acest sat are case colorate cocotate pe munte.

p1010226

 

Vernazza

  • Satul nr. 4.
  • Se spune ca ar fi cel mai bogat sat.

p1000850

  • Are si un castel. Castelul Doria a fost facut in secolul 15, iar turnul sau servea pentru a proteja satul de pirati.

p1000823

  • Are propriul port.

p1000880

  • Plajă faci tot pe stânci.
  • Are 12 km patrati.

p1000826

p1010215

Monterosso al Mare

  • Singurul sat cu plaje imense de nisip. Nisipul nu e chiar fin, dar dupa ce mergi in celelalte sate sa le vezi „plajele” nu mai ai pretentii.

p1010707

  • În Monterosso am fost noi cazati, la hotelul Baia. Am prins ultima camera pe booking, o camera tripla (asta cu cateva luni bune inainte). Hotelul e fix pe plaja, in zona Fegina.
  • Zona Fegina are cele mai multe plaje si e cea mai intinsa zona din Cinque Terre. In celelalte sate nu mergi niciodata drept, ori urci, ori cobori.

p1010562

  • Monterosso e ultima statiune din Cinque Terre si cea mai mare.

img_0679

  • Nu regret ca am ales sa fim cazati aici. Dupa ce mergeam in jur de 15-20 km zilnic prin „vecini”, era o binecuvantare cand ieseam seara la plimbare sa mergem pe drum drept, pe faleza. A, e si singurul sat cu faleza.

p1010193

  • A nu se rata: Gigantul si Statuia lui San Francesco d’Assisi.

p1010720

  • Gigantul de 14 metri tinea o scoica imensa in maini, si a fost creata pentru a fi puse pe ea terasa si ringul de dans ce apartinea Vilei Pastine. Dar in Al Doilea Razboi Mondial a fost bombardat, Gigantul pierdandu-si mainile si o bucata mare de scoica.

DCIM101GOPRO

  • Exista 2 stanci imense care stau in mare si mi-au adus aminte de Thailanda.

p1010461

  • Monterosso este localizat in centrul unui mic golf.

p1010579

  • Zona Fegina si zona centrului istoric este despartita de un tunel de cativa zeci de metri.

p1000937

  • Este singurul sat in care poti veni cu masina. Ai loc pe mai multe strazi sa mergi (fata de unele sate in care nici nu ai voie sa intri cu masina din cauza ca totul e prea ingust), si mai exista si o parcare foarte mare la 50 de metri de statuia Gigantului.
  • Are si un castel, dar a mai ramas putin din el, si se afla intre centrul vechi si centrul nou (Fegina).

monterosso

  • Recomand sa mancati macar o data la Da Eraldo si la Ciak.

p1010533

p1010548

p1010550

  • Am prins si sarbatoarea Madonnei di Fegina, pe 8 septembrie, si a fost sarbatorita cu muuulte lumini. Plaja si strazile erau pline de gulgute aprinse, iar alte sute de gulgute au fost lansate pe mare, fix ca-n Rapunzel, numai ca nu erau lampioane si nu erau pe cer. :))

p1010704

  • In fiecare seara parea ca se sarbatoreste ceva, in unele seri umblau fanfare si majorete imbracate stralucitor, in altele oamenii care aveau terase puneau muzica spaniola disco si se lasa cu dans in strada.

p1010504

Restaurantul de lângă hotelul nostru, La Cantina di Miky (aici am intampinat si singurul român):p1000933

Salată de ton à la „Da Eraldo”:

p1010691

p1010727p1010730p1010732

În această biserică veche am reușit să aprindem lumânări… electrice. :))p1010734

p1010194

p1010203

Drumul dintre Monterosso si Vernazza.

Daca ajungi in Cinque Terre, fă macar un drum intre 2 sate. Trebuie neaparat sa vezi marea de la 350 m inaltime. Noi am mers pe jos mai intai pe drumul dintre Santa Margherita si Portofino, si pentru ca ne-a placut, desi am mers 3 ore si la un moment dat eram rupti de oboseala, ne-am dorit mult sa facem si drumul dintre Monterosso si Vernazza. Auzisem ca dureaza cam 2 ore si un pic, noua ne-a luat o ora si jumatate… asta pentru ca ne-am oprit sa facem putine poze.

p1010584p1010601

Cu o seara inainte ne facusem noi un plan, stiam ca va fi Sf Maria (la noi in Romania, caci la ei se numeste Madonna di Fegina), si am vrut sa ne incepem ziua vazand rasaritul la 6:53, inainte de a pleca pe jos spre Vernazza. Ne-am trezit la 6:30, ne-am imbracat repede, am coborat din hotel si la 6:40 eram deja pe plaja. Singurii. Ne punem pe un sezlong, ne luam in brate ca să nu dârdâim de frig și așteptăm să se petreacă minunea uitându-ne spre mare. Se face 6:53, nimic. Se face 7:00, nimic. Ma uit la muntele din stanga noastra si vad ca e luminat mai tare intr-o parte. Ne-am prins ca in Cinque Terre nu se poate vedea rasaritul soarelui din niciun sat, pentru ca el iese din munte si nu din mare, si ne-am intors in camera sa ne pregatim de micul dejun. Si cum ne pregateam noi asa de micul dejun cu ochii mici si somnorosi… ne-am trezit la 9 si un pic. :)) M-am ridicat repede din pat, ma simteam vinovata ca se facuse atat de tarziu (eram obisnuiti sa ne trezim mereu mult mai devreme ca sa pornim la noi aventuri) si aveam atat de multe planuri de dus la capat in acea zi, dar mi-am revenit repede cand mi-am dat seama care-s beneficiile cand calatoresti in 2. Faci ce vrei, cand vrei, nu incurci pe nimeni.

:)) Răsăritul (atât vă pot oferi):

p1010572

Luat micul dejun, iar la 09:45 eram deja la inceputul drumului pretios. Am platit fiecare cate 7 euro, si-am pornit la drum.

p1010600

La inceput urci foarte multe trepte asimetrice formate din pietre mărișoare si stanci, dupa care mergi si pe drum drept printr-o pădurice (dar având mai mereu prăpastii in dreapta noastra). La un moment dat dai de un izvoras care țâșnește fix in drum, si mergi prin apa cativa zeci de metri. Bine, daca nu esti fraier sa mergi prin apa, poti merge si pe marginea drumului… de 10 cm. :)) Eu am reusit. Noroc de sandalutele mele care m-au facut sa ma strecor ca o gazela printre „firicelele” de apa. Tare mult mi-am laudat sandalele. Mergeam ce mergeam si ma mai opream sa le laud. :)) Le am din 2011 de cand a fost tatal meu in vizita in Ierusalim, si ne-a cumparat mie si mamei vreo 10 perechi (diverse modele) de sandale din piele de camila. Atunci mi se pareau rigide si nu prea se pupau cu moda din 2011. Asa ca le-am dus la mama in pantofarul de la subsol, si au ramas acolo pana anul asta cand mi-am amintit de ele. Le-am probat pe toate si m-am intors acasa cu 4 perechi. Dar din toate, perechea de sandale cu catarama m-a facut sa ma simt cel mai bine. Le-am luat cu mine in Cinque Terre si ma bucur de decizia luata! Drumul dintre Santa Margherita si Portofino, si drumul dintre Monterosso si Vernazza cu ele le-am facut si le declar mult mai bune decat niste ghete speciale pentru hiking. Ei bine, nici chiar asa, dar mi-a placut ca nu m-am incalzit deloc in ele. :)) La sfarsitul drumului eram plina de praf pe degete, dar ce mai conta?! :)) Anyway, nu tre’ sa ai neaparat cămila la tine, dar sa ai niste incaltari foarte bune, da? Ca sa te plangi doar de caldura si de efort, nu si ca te dor degetele de la picioare. :))

p1010604

p1010610

Pe acest drum veti da si de „Cat village”. Sunt cateva casute mici pentru 4 pisici (Pettorina, Rossetta, Vecchietta, si Vagabonda). Au si o punga mare de mancare pentru ele. Pe o pancarda micuta de acolo scria: „Va rugam mangaiati pisicile si dați-le mancare din pungă doar dimineata, căci la pranz din cauza soarelui puternic se va strica mancarea si o sa le doara burtica”. :)) Oamenii faceau popas aici, isi mancau pachetelul si restul de mancare il lasau la pisici.

p1010619

p1010628p1010637p1010657p1010660

Levanto

Incepusem o zi cu Levanto. Am luat trenul din Monterosso, urmatoarea statie catre nord fiind chiar Levanto. Face parte tot din Parcul National  Cinque Terre, dar este oras, nu are legatura cu cele 5 sate.

p1000950

Ne-am plimbat un pic pe plaja, pe faleza, am admirat pinii extraordinar de frumosi, am baut un caffe latte la o tereasa care era cocotata deasupra plajei apoi am mers spre centru.

p1000962p1000966

Ne-am plimbat pe stradute, am ajuns in Piazza Cavour, apoi am luat-o usor catre gara.

p1000983

Raportat la tot ce am vazut inainte, Levanto nu mi s-a parut cine stie ce. Este frumos, nu zic ca nu, dar nu m-a impresionat.

img_0403

Pornim catre Santa Margherita Ligure cu trenul.

Ajungem in cateva minute, iesim din gara, si printre cateva crengute de pin se poate observa cat de frumoasa este statiunea.  Pierdem vreo 10 minute incercand sa inchiriem niste biciclete de strada, nu reusim, apoi o luam la pas prin Santa Margherita. Pe departe e cel mai luxos si spectaculos orasel din Riviera Italiana. Mi-a placut enorm de mult aici.

p1010005p1010006p1010007p1010013p1010016p1010025p1010026p1010032p1010043

p1010057

Chiesa di San Giacomo di Corte

Cum nu exista gara in Portofino, am inceput sa mergem pe jos catre el. Am facut 3 ore (luând in calcul pornirea de la gară, inclusiv cu pierdea timpului pe acolo), dar asta cu mai multe opriri pentru poze si abateri de la drum pentru a descoperi mult mai multe minunatii. O parte de timp am mers pe strada (si am avut totul timpul marea in stanga noastra, la un nivel mai jos), iar o parte pe o carare prin padure. Cu cat ne apropiam de Portofino peisajele deveneau si mai mirifice.

Traseul pe care l-am facut, de la semnele galbene din dreapta la semnele din stanga:

img_0621

 

În drum spre Portofino:

p1010081p1010086p1010094

catreportofinop1010096p1010098p1010103p1010113

Portofino

Mi-a placut mult aici, poate si datorita faptului ca am trecut printr-o aventura si m-a incantat tare acest lucru. Este micut, dar cochet, cu cateva yachturi si casute pastel care se oglindesc in apa din port… si faptul ca am ajuns acolo cand era o lumina buna si calda, l-a pus in evidenta mult mai mult.

img_0604

p1010138p1010149

p1010125p1010137p1010157p1010160p1010163

portofino-church

In Portofino am incercat pizza (nu am ramas impresionata, nici aici, nici in alta parte) si o inghetata buna de la Gipo. Eram atat de obositi incat nu am mai urcat la castel, plus ca trebuia sa ne intoarcem in timp util sa prindem trenul de la ora 16 din Santa Margherita.

La intoarcere am hotarat sa luam autobuzul, statiile se gaseau la fiecare 300 de metri (cu aproximatie… zic si eu). Si cand ne-am dus spre Portofino voiam sa luam un autobuz pentru ca obosisem de atata mers, dar 82-ul (cam singurul care trece des) nu oprea deloc in statie. Dar la intoarcere, oboseala ne-a impins sa fim mai atenti si sa citim ce scria pe placutele din statie, si cu italiana pe care o stiam noi, ne-am prins ca scria ceva de genul „opreste doar la cerere”. Si nu era de ajuns doar sa te afli in statie ci si sa faci cu mana. Pe placuta erau trecute si orele in care ajungea autobuzul.

Cand am ajuns la prima statie, urmatoarea ora a venirii autobuzului era la 20 de minute de asteptare, asa ca ne-am hotarat sa mergem repede la urmatoarea statie ca sa nu pierdem timp neavansand. Ne-am dat seama ca mai dureaza… si am mai mers inca o statie. Acolo am ajuns fix cu 5 minute inainte sa ajunga. Am reusit sa il luam, asta dupa ce am inceput sa țopăi si sa fac din maini cand l-am vazut ca vine. Am reactionat de parca viata mea depindea de autobuzul ala. :)))

Spre seara am aflat de la un prieten ca fix in momentul in care eram noi in Portofino era acolo si Kourtney Kardashian. Ii spun lui Alin, si imi zice ca observat o tipa micuta care parea a fi o celebritate, caci toata lumea ii facea poze, si chiar am trecut pe langa ea. :)) Eu nu am observat-o pentru ca nu sunt deloc la curent cu ele si nu le stiu fețele, cu exceptia lui Kim, care vrand nevrand tot tre’ sa ii vad moaca pe undeva. :))

img_0673

La Spezia

A fost orasul pe care l-am vizitat in prima zi in care ne-am trezit in Monterosso, si asta pentru ca ne-am dat seama ca minunatul nostru card SD-XC II de 1000x, 64GB si 150mb/s a fost uitat in laptopul de acasa. In Monterosso gasisem un card SD de 16 GB, dar nu facea in niciun caz fata pentru Lumix-ul nostru. Si uite asa am inceput sa vizitam stradutele din La Spezia in cautatea unui card mai bunicel. Am dat de un magazin Kodak, am luat un SD-HC I de 32 Gb, 200x si 30mb/s, ceea ce ne-a cam dat uneori batai de cap… dar am fost bucuroasa ca l-am gasit si pe asta. Dupa ce am pus cardul in aparat ne-am indreptat spre port si catre un castel, pe care l-am si vizitat. In port am vazut multe nave militare enorm de mari, dar si cele mai mari si luxoase yachturi pe care le-am vazut in viata mea. Dupa ce mi-am ales eu un yacht, si Alin un yacht… ne-am intors in Riomaggiore cu trenul. :))

p1000443p1000451p1000458p1000462p1000466

p1000515

As fi putut muta masa aia ca sa iasa poza misto… as fi putut…

Croaziera Cinque Terre

Ne-am dorit sa vedem toate cele 5 sate de la departare si am hotarat sa mergem cu un ferryboat pana in Portovenere. Dupa ce am vizitat portul 2 ore, am luat un alt ferryboat si am vizitat 3 insule din apropiere. Ne-am intors din nou in Portovenere si am luat ferryboat-ul care te intorcea acasa.

p1010246

p1010277

p1010262p1010265

Portovenere

Frumos tare. Se imbinau casutele pitoresti cu cetatile fortarete care stau pe stanci cocotate (am folosit de prea multe ori cuvantul asta, stiu). Am incercat si aici pizza, si mi-am dat seama ca ei nu sunt facuti pentru asta. De aceea multe restaurante au anunturi puse la intrare: „Vrem sa doboram stereotipul ca in Italia se gateste pizza si bruschete in orice restaurant. Noi nu facem asta… In schimb facem cele mai bune paste!” Si intr-adevar au dreptate, pastele sunt nemaipomenite! Majoritatea nu se complica sa gateasca pizza pentru ca stiu ca nu vor avea succes. :))

p1010281p1010285p1010289p1010298

portovenere

3 Isole

p1010361p1010397p1010398p1010403p1010406p1010412

Detalii mici – Cinque Terre

  • Micul dejun la ei este sub forma de bufet suedez, nu este foarte copios, dar totul este extrem de bun si proaspat. Noi am avut parte in fiecare dimineata de urmatoarele: croissante cu unt si croissante cu gem, prosciutto crudo, cascaval, oua fierte, struguri, nectarine, chifle, cereale, iaurturi, lapte, cafea si niste briosele impachetate. Avand inspiratie de la PAUL, imi faceam zilnic sandwich dintr-un croissant cu unt, cascaval, sunca si struguri… si pe bune ca nu ma saturasem sa mananc acelasi lucru zilnic, era chiar delicios. Mancam in fiecare dimineata cam 2 croissante cu unt (inclusiv cel facut sandwich) si 2 croissante cu gem. Hai ca nu e mult, alea cu gem erau chiar mici. Si ce daca mai mancam 2-3 inghetate pe zi?!? :)) Cand am ajuns acasa, surprinzator, am avut acelasi numar de kg pe cantar. Noroc ca am ars mai multe calorii decat consumam. :))
  • O sa observati ca sunt multi oameni care stau la coada ca sa manance la o terasa. De obicei se asteapta la cele mai bune restaurante. Am stat si noi o data o ora in picioare sa reusim sa mancam pentru a doua oara la cel mai bun restaurant din Monterosso, potrivit tripadvisor: Da Eraldo (sau cum zicea mereu Alin, El Dorado :)))
  • Mesele sunt asezate doua cate doua. Adica, daca sunteti doi, o sa stati neaparat langa altii doi. :)) Atat de aproape, incat poti imprumuta oliviera de la ei, sau le poti gusta mancarea.
  • 80% din timpul pe care il petreceti in tren veti merge prin tuneluri facute in munte. Cand nu esti in munte, vezi pe geam marea.

garacinqueterre

  • Ca sa va faceti in mare o parere despre costuri: Sezlongurile trebuiau platite chiar daca hotelul tau avea plaja privata. 2 sezlonguri si o umbrela: 15 euro. Magnetii erau de la 4 euro in sus. Pastele erau intre 14-25 euro.  In nota de plata o sa gasiti de obicei 3-4 euro in plus, asta insemnand servirea. Biletele de autobuz erau 4 euro de persoana dus. Daca paraseai Cinque Terre, si voiai sa ajungi la un oras din apropiere costau in jur de 7-8 euro.

p1010191

Pisa

Dupa tot concediul, la intoarcere, am ajuns la 11 a.m. in Pisa (cu tren direct din Monterosso, dar cu bilet luat din timp din Romania), si pentru ca avionul il aveam tocmai la 7 seara, ne-am gandit sa lasam bagajele in gara (10 euro de bagaj pe zi) si sa mergem sa vizitam Pisa.

Frumos celebrul turn inclinat (Campanila), frumoase Baptisteriul si Domul, dar nu m-am simtit bine prea tare pe acolo. Pentru prima oara cand nu m-am simtit confortabil in agitatie si aglomeratie. De obicei imi place, dar acum ceva lipsea, nu ma simteam in largul meu. Era atat de mare zumzaiala acolo incat nu ma puteam bucura in liniste de arhitectura celor 3  „miracole”. Genul asta de aglomeratie mi-ar placea sa il simt pe strazile din New York, sau cand e noapte oriunde in lume.

Preturile sunt mult mai mici ca in Cinque Terre… gasesti magneti si cu 1 euro (la gara), iti dai seama? :))

p1010753p1010756p1010781

Privind in urma toate cele 7 zile pot spune ca a fost o vacanta de vis. Nu cred ca voi gasi cuvintele potrivite pentru a reda tot ce am trait acolo. M-am simtit rasfatata, iubita, m-am distrat, am taiat lucruri din lista „to do in this life”, am gasit cuvantul din italiana care sa cuprinda tot ce inseamna relatia noastra si pe noi doi (si de atunci ne „obligam” sa il folosim zilnic strecurandu-l in propozitii pentru a nu uita ce am trait acolo), m-am bucurat de tot ce mi-a oferit Cinque Terre prin servicii si mai ales prin peisaje, incepeam dimineata si incheiam seara cu melodia lui Dean Martin, „That’s amore”. A fost cu adevarat un concediu de nota 10, si il pot adauga lejer la „Top 3 sejururi perfecte”.

 

Mai multe fotografii puteți vedea pe contul meu de Instagram: @roxalee.

Zilele Selgros Bacău

Spectacol gastronomic, statui umane, expoziție de mașini de epocă, desene 3D de Daniel Relenschi, degustări de vin, mini-evenimente de stand (componența și aprinderea unui trabuc, deschiderea unei sticle de Miorița 18, un espresso perfect, etc)… ați rămas în urmă? Să zic mai ușor? Toate acestea se vor întâmpla la Selgros Bacău.

Selgros este alături de băcăuani de 10 ani și cu ocazia aceasta ei vor sărbatori 3 zile în perioada 12-13-14 august. Ne așteaptă pe toți în număr cât mai mare, să sărbătorim împreună.

Programul evenimentului:

Alte momente savuroase le veți vedea acolo. Veniți, da?
SelgrosBacau