The Enchanting Cinque Terre

Cinque Terre sau cum am făcut noi 15 GB de poze în 7 zile.

1500 de poze făcute cu noul Lumix DMC-LX100, 1200 făcute cu Iphone6+ și 450 de poze făcute cu GoPro-ul, iar cele de pe Samsung nici nu am apucat să le descarc pe laptop.

Ca niciodată voi pune aproximativ 125 de poze într-o singură postare. A fost un pic obositor să aleg din 3000 și ceva de poze, sper că am ales corect, astfel încât să puteți avea o viziune bună asupra acestei coaste. Dacă ați ajuns la această postare de pe Google înseamnă că v-ar placea să vizitați o parte din Riviera Italiană, iar eu voi veni în ajutorul vostru, să vă fie mai ușor să alegeți ce merită a fi vizitat mai mult.

În postare nu vă voi da tips-uri doar despre Cinque Terre, ci și despre celelalte orașe/porturi din preajmă pe care am reușit să le vizităm: Portofino, La Spezia, Levanto, Santa Margherita, Portovenere (+3 Isole), Pisa.

Sfatul meu: Duceți-vă fără regret! Este unul dintre cele mai frumoase locuri de pe Pământ. Sunt 5 așezări pitorești (mai departe le voi denumi „sate”) la 2-3 km distanță unul față de celălalt, cocoțate frumos pe un munte, dar cu marea Ligurică la picioare (daca nu ați auzit că satele au picioare, auziți acum). Au case înaltuțe pastel colorate, având geamuri dreptunghiulare, au ulițe înguste și golfuri cu apă cristalină. Peisajele arhaice și clădirile decolorate de trecerea timpului te vor face să te simți ca într-un basm. Uite cam așa arată căsuțele:

p1000662

Satul de mai sus se numește Manarola și este cel mai arătos sat din exterior.

Cel mai bine e să scriu această postare cu liniuțe pentru fiecare orășel/sat în parte, ca să rămâneți cu informații concrete și să nu vă încurcați. Cu siguranță nu o să rezist să nu povestesc și lucruri irelevante, dar dacă e plictisitor uitați-va doar pe poze. Să nu spuneți că nu v-am avertizat. :))

Dar până atunci să vă zic cum am ajuns in Cinque Terre. (Puteți citi următorul fragment, ăsta nu e plicitisitor… plus că vă va ajuta.)

Am luat avionul din București, am făcut escală la Roma, apoi am ajuns în Pisa. Cum ieși din aeroportul din Pisa dai direct într-o stație de autobuz. Iei autobuzul și te duce cam în 8 minute la Gara Centrală Pisa. De acolo iei trenul catre unul dintre satele din Cinque Terre (durează încă o oră). Autobuzele care merg la gară vin o dată la 10 minute, dar trenul către Cinque Terre merge doar de câteva ori pe zi, deci cel mai bine uitați-vă pe orar înainte să luați biletele de avion, pentru a reuși să le puneți cap la cap pe toate fără să așteptați mai mult de 2 ore prin stații. Noi ne-am cumpărat biletele de tren ‘Gara Centrală Pisa – Monterosso’ cu câteva săptămâni înainte de concediu, și le-am prins cam pe ultimele. Deci este important să le cumpărați din timp.

Cele 5 așezări sunt bine racordate la transportul de cale ferată, astfel în fiecare sat există gară, iar trenurile vin o dată la 5 minute. Isi respecta programul, prea mult in gara nu o sa stati… si nici in tren, faceti pana la cel mai apropiat sat 3-4 minute. O calatorie costa 4 euro, iar daca va luati pentru o zi intreaga costa 12 euro. Mare atentie, sa va compostati mereu biletele.

img_0207

Daca doriti sa faceti hiking intre un sat si altul, trebuie sa platiti drumul si costa 7 euro. Unele sunt inchise, din cauza caderilor de pietre de pe stanci.

Si acum sa incep sa scriu despre fiecare in parte. Nu voi scrie in ordinea in care le-am vizitat.

Riomaggiore

img_0078

  • Este primul sat (daca incepi numerotarea de jos) dintre cele 5.
  • Nu are plajă cu nisip, dar poti sta la soare pe stânci, sau pe plaja cu pietre mari.

p1000620

  • Singurul în care poți sări de pe stânci în apă. Apa e albastră ca-ntr-o lagună și ți se face imediat poftă și iti doresti să intri în ea.

p1000566

  • Cel mai viu colorate case aici le găsiți.

p1000594

  • Există din 1797.
  • Noi am fost in prima saptamana din septembrie si am prins apa rece. Dar decat sa mergeti in timpul verii si sa prindeti extra full peste tot, mai bine va caliti un pic. :))

p1000547

p1000556

p1000553

p1000639

 

p1010251

img_0076

Manarola

  • Al doilea sat, privind din sud.
  • Cel mai arătos la exterior. Casele sunt deschise la culoare.

p1000699

  • Este cel mai vechi dintre cele 5. Biserica San Lorenzo datează din 1338.
  • Între Manarola și Riomaggiore există un traseu faimos plin de lacăte și peisaje de vis. Se numește Via dell’Amore. Noi l-am făcut parțial, am mers până unde era închis. Am prins un super apus fix pe el.

img_0188

  • Ai ieșire la mare, dar plajă poți face tot pe stânci.
  • Recomand să mănânci la „Il Porticciolo”. Mâncarea e foarte bună și vine extrem de repede. Cred că la noi a venit primul fel în 7 minute.

p1000657

p1000711

p1000654

p1000674

p1000697

p1000737

p1000743

p1010234

Corniglia

  • Este satul din mijloc, nr.3.
  • Nu are deloc iesire la mare, pentru ca este situat la 100 de metri deasupra apei.
  • Este frumușel, dar cel mai sărăcuț dintre cele 5.

p1000781

  • De evitat cazarea aici.
  • Gara e la super departare fata de centru, si ai de ales: ori mergi pe drumul asfaltat vreo 15 minute, ori iti rupi gatul cu trolerele pe 382 de scari din caramida in spirala asezate pe 33 de nivele pana ajungi in centru (Lardarina se numeste acest traseu). Noi abia mai rezistam, si nu aveam niciun bagaj cu noi, caci eram in vizita pe acolo. Am luat-o pe scari fara sa stim ce ne asteapta, dar oricum nu am regretat nimic, caci ne doream ca in fiecare zi sa facem ceva mai „extrem” (vorba vine) :)). Am prins si super căldura de la ora 12 ziua, daca nu aveam apa la noi o incurcam. Mereu, dar mereu sa aveti apa la voi! Cand am ajuns in varf respiram ca dupa o sedinta intensa de cardio.

p1000775

p1000760

p1000754

  • Am hotarat sa ne intoarcem pe strada, aveam pe o parte si alta culturi de vita de vie, si astfel l-am putut ruga pe Alin sa intre intr-o vie sa imi ia o boaba de strugure. Am vrut neaparat sa bifez chestia asta, sa gust dintr-un strugure din renumitele vii din Cinque Terre. Ei se ocupa cu productia de vin si cu pescaritul. Si fac multi bani si din turism. Atat… dar se descurca foarte bine.

p1000793

  • Doar daca mergi cu barca la cativa metri departare ii observi frumusetea din exterior, altfel daca esti in Corniglia nu-ti poti da seama ca si acest sat are case colorate cocotate pe munte.

p1010226

 

Vernazza

  • Satul nr. 4.
  • Se spune ca ar fi cel mai bogat sat.

p1000850

  • Are si un castel. Castelul Doria a fost facut in secolul 15, iar turnul sau servea pentru a proteja satul de pirati.

p1000823

  • Are propriul port.

p1000880

  • Plajă faci tot pe stânci.
  • Are 12 km patrati.

p1000826

p1010215

Monterosso al Mare

  • Singurul sat cu plaje imense de nisip. Nisipul nu e chiar fin, dar dupa ce mergi in celelalte sate sa le vezi „plajele” nu mai ai pretentii.

p1010707

  • În Monterosso am fost noi cazati, la hotelul Baia. Am prins ultima camera pe booking, o camera tripla (asta cu cateva luni bune inainte). Hotelul e fix pe plaja, in zona Fegina.
  • Zona Fegina are cele mai multe plaje si e cea mai intinsa zona din Cinque Terre. In celelalte sate nu mergi niciodata drept, ori urci, ori cobori.

p1010562

  • Monterosso e ultima statiune din Cinque Terre si cea mai mare.

img_0679

  • Nu regret ca am ales sa fim cazati aici. Dupa ce mergeam in jur de 15-20 km zilnic prin „vecini”, era o binecuvantare cand ieseam seara la plimbare sa mergem pe drum drept, pe faleza. A, e si singurul sat cu faleza.

p1010193

  • A nu se rata: Gigantul si Statuia lui San Francesco d’Assisi.

p1010720

  • Gigantul de 14 metri tinea o scoica imensa in maini, si a fost creata pentru a fi puse pe ea terasa si ringul de dans ce apartinea Vilei Pastine. Dar in Al Doilea Razboi Mondial a fost bombardat, Gigantul pierdandu-si mainile si o bucata mare de scoica.

DCIM101GOPRO

  • Exista 2 stanci imense care stau in mare si mi-au adus aminte de Thailanda.

p1010461

  • Monterosso este localizat in centrul unui mic golf.

p1010579

  • Zona Fegina si zona centrului istoric este despartita de un tunel de cativa zeci de metri.

p1000937

  • Este singurul sat in care poti veni cu masina. Ai loc pe mai multe strazi sa mergi (fata de unele sate in care nici nu ai voie sa intri cu masina din cauza ca totul e prea ingust), si mai exista si o parcare foarte mare la 50 de metri de statuia Gigantului.
  • Are si un castel, dar a mai ramas putin din el, si se afla intre centrul vechi si centrul nou (Fegina).

monterosso

  • Recomand sa mancati macar o data la Da Eraldo si la Ciak.

p1010533

p1010548

p1010550

  • Am prins si sarbatoarea Madonnei di Fegina, pe 8 septembrie, si a fost sarbatorita cu muuulte lumini. Plaja si strazile erau pline de gulgute aprinse, iar alte sute de gulgute au fost lansate pe mare, fix ca-n Rapunzel, numai ca nu erau lampioane si nu erau pe cer. :))

p1010704

  • In fiecare seara parea ca se sarbatoreste ceva, in unele seri umblau fanfare si majorete imbracate stralucitor, in altele oamenii care aveau terase puneau muzica spaniola disco si se lasa cu dans in strada.

p1010504

Restaurantul de lângă hotelul nostru, La Cantina di Miky (aici am intampinat si singurul român):p1000933

Salată de ton à la „Da Eraldo”:

p1010691

p1010727p1010730p1010732

În această biserică veche am reușit să aprindem lumânări… electrice. :))p1010734

p1010194

p1010203

Drumul dintre Monterosso si Vernazza.

Daca ajungi in Cinque Terre, fă macar un drum intre 2 sate. Trebuie neaparat sa vezi marea de la 350 m inaltime. Noi am mers pe jos mai intai pe drumul dintre Santa Margherita si Portofino, si pentru ca ne-a placut, desi am mers 3 ore si la un moment dat eram rupti de oboseala, ne-am dorit mult sa facem si drumul dintre Monterosso si Vernazza. Auzisem ca dureaza cam 2 ore si un pic, noua ne-a luat o ora si jumatate… asta pentru ca ne-am oprit sa facem putine poze.

p1010584p1010601

Cu o seara inainte ne facusem noi un plan, stiam ca va fi Sf Maria (la noi in Romania, caci la ei se numeste Madonna di Fegina), si am vrut sa ne incepem ziua vazand rasaritul la 6:53, inainte de a pleca pe jos spre Vernazza. Ne-am trezit la 6:30, ne-am imbracat repede, am coborat din hotel si la 6:40 eram deja pe plaja. Singurii. Ne punem pe un sezlong, ne luam in brate ca să nu dârdâim de frig și așteptăm să se petreacă minunea uitându-ne spre mare. Se face 6:53, nimic. Se face 7:00, nimic. Ma uit la muntele din stanga noastra si vad ca e luminat mai tare intr-o parte. Ne-am prins ca in Cinque Terre nu se poate vedea rasaritul soarelui din niciun sat, pentru ca el iese din munte si nu din mare, si ne-am intors in camera sa ne pregatim de micul dejun. Si cum ne pregateam noi asa de micul dejun cu ochii mici si somnorosi… ne-am trezit la 9 si un pic. :)) M-am ridicat repede din pat, ma simteam vinovata ca se facuse atat de tarziu (eram obisnuiti sa ne trezim mereu mult mai devreme ca sa pornim la noi aventuri) si aveam atat de multe planuri de dus la capat in acea zi, dar mi-am revenit repede cand mi-am dat seama care-s beneficiile cand calatoresti in 2. Faci ce vrei, cand vrei, nu incurci pe nimeni.

:)) Răsăritul (atât vă pot oferi):

p1010572

Luat micul dejun, iar la 09:45 eram deja la inceputul drumului pretios. Am platit fiecare cate 7 euro, si-am pornit la drum.

p1010600

La inceput urci foarte multe trepte asimetrice formate din pietre mărișoare si stanci, dupa care mergi si pe drum drept printr-o pădurice (dar având mai mereu prăpastii in dreapta noastra). La un moment dat dai de un izvoras care țâșnește fix in drum, si mergi prin apa cativa zeci de metri. Bine, daca nu esti fraier sa mergi prin apa, poti merge si pe marginea drumului… de 10 cm. :)) Eu am reusit. Noroc de sandalutele mele care m-au facut sa ma strecor ca o gazela printre „firicelele” de apa. Tare mult mi-am laudat sandalele. Mergeam ce mergeam si ma mai opream sa le laud. :)) Le am din 2011 de cand a fost tatal meu in vizita in Ierusalim, si ne-a cumparat mie si mamei vreo 10 perechi (diverse modele) de sandale din piele de camila. Atunci mi se pareau rigide si nu prea se pupau cu moda din 2011. Asa ca le-am dus la mama in pantofarul de la subsol, si au ramas acolo pana anul asta cand mi-am amintit de ele. Le-am probat pe toate si m-am intors acasa cu 4 perechi. Dar din toate, perechea de sandale cu catarama m-a facut sa ma simt cel mai bine. Le-am luat cu mine in Cinque Terre si ma bucur de decizia luata! Drumul dintre Santa Margherita si Portofino, si drumul dintre Monterosso si Vernazza cu ele le-am facut si le declar mult mai bune decat niste ghete speciale pentru hiking. Ei bine, nici chiar asa, dar mi-a placut ca nu m-am incalzit deloc in ele. :)) La sfarsitul drumului eram plina de praf pe degete, dar ce mai conta?! :)) Anyway, nu tre’ sa ai neaparat cămila la tine, dar sa ai niste incaltari foarte bune, da? Ca sa te plangi doar de caldura si de efort, nu si ca te dor degetele de la picioare. :))

p1010604

p1010610

Pe acest drum veti da si de „Cat village”. Sunt cateva casute mici pentru 4 pisici (Pettorina, Rossetta, Vecchietta, si Vagabonda). Au si o punga mare de mancare pentru ele. Pe o pancarda micuta de acolo scria: „Va rugam mangaiati pisicile si dați-le mancare din pungă doar dimineata, căci la pranz din cauza soarelui puternic se va strica mancarea si o sa le doara burtica”. :)) Oamenii faceau popas aici, isi mancau pachetelul si restul de mancare il lasau la pisici.

p1010619

p1010628p1010637p1010657p1010660

Levanto

Incepusem o zi cu Levanto. Am luat trenul din Monterosso, urmatoarea statie catre nord fiind chiar Levanto. Face parte tot din Parcul National  Cinque Terre, dar este oras, nu are legatura cu cele 5 sate.

p1000950

Ne-am plimbat un pic pe plaja, pe faleza, am admirat pinii extraordinar de frumosi, am baut un caffe latte la o tereasa care era cocotata deasupra plajei apoi am mers spre centru.

p1000962p1000966

Ne-am plimbat pe stradute, am ajuns in Piazza Cavour, apoi am luat-o usor catre gara.

p1000983

Raportat la tot ce am vazut inainte, Levanto nu mi s-a parut cine stie ce. Este frumos, nu zic ca nu, dar nu m-a impresionat.

img_0403

Pornim catre Santa Margherita Ligure cu trenul.

Ajungem in cateva minute, iesim din gara, si printre cateva crengute de pin se poate observa cat de frumoasa este statiunea.  Pierdem vreo 10 minute incercand sa inchiriem niste biciclete de strada, nu reusim, apoi o luam la pas prin Santa Margherita. Pe departe e cel mai luxos si spectaculos orasel din Riviera Italiana. Mi-a placut enorm de mult aici.

p1010005p1010006p1010007p1010013p1010016p1010025p1010026p1010032p1010043

p1010057

Chiesa di San Giacomo di Corte

Cum nu exista gara in Portofino, am inceput sa mergem pe jos catre el. Am facut 3 ore (luând in calcul pornirea de la gară, inclusiv cu pierdea timpului pe acolo), dar asta cu mai multe opriri pentru poze si abateri de la drum pentru a descoperi mult mai multe minunatii. O parte de timp am mers pe strada (si am avut totul timpul marea in stanga noastra, la un nivel mai jos), iar o parte pe o carare prin padure. Cu cat ne apropiam de Portofino peisajele deveneau si mai mirifice.

Traseul pe care l-am facut, de la semnele galbene din dreapta la semnele din stanga:

img_0621

 

În drum spre Portofino:

p1010081p1010086p1010094

catreportofinop1010096p1010098p1010103p1010113

Portofino

Mi-a placut mult aici, poate si datorita faptului ca am trecut printr-o aventura si m-a incantat tare acest lucru. Este micut, dar cochet, cu cateva yachturi si casute pastel care se oglindesc in apa din port… si faptul ca am ajuns acolo cand era o lumina buna si calda, l-a pus in evidenta mult mai mult.

img_0604

p1010138p1010149

p1010125p1010137p1010157p1010160p1010163

portofino-church

In Portofino am incercat pizza (nu am ramas impresionata, nici aici, nici in alta parte) si o inghetata buna de la Gipo. Eram atat de obositi incat nu am mai urcat la castel, plus ca trebuia sa ne intoarcem in timp util sa prindem trenul de la ora 16 din Santa Margherita.

La intoarcere am hotarat sa luam autobuzul, statiile se gaseau la fiecare 300 de metri (cu aproximatie… zic si eu). Si cand ne-am dus spre Portofino voiam sa luam un autobuz pentru ca obosisem de atata mers, dar 82-ul (cam singurul care trece des) nu oprea deloc in statie. Dar la intoarcere, oboseala ne-a impins sa fim mai atenti si sa citim ce scria pe placutele din statie, si cu italiana pe care o stiam noi, ne-am prins ca scria ceva de genul „opreste doar la cerere”. Si nu era de ajuns doar sa te afli in statie ci si sa faci cu mana. Pe placuta erau trecute si orele in care ajungea autobuzul.

Cand am ajuns la prima statie, urmatoarea ora a venirii autobuzului era la 20 de minute de asteptare, asa ca ne-am hotarat sa mergem repede la urmatoarea statie ca sa nu pierdem timp neavansand. Ne-am dat seama ca mai dureaza… si am mai mers inca o statie. Acolo am ajuns fix cu 5 minute inainte sa ajunga. Am reusit sa il luam, asta dupa ce am inceput sa țopăi si sa fac din maini cand l-am vazut ca vine. Am reactionat de parca viata mea depindea de autobuzul ala. :)))

Spre seara am aflat de la un prieten ca fix in momentul in care eram noi in Portofino era acolo si Kourtney Kardashian. Ii spun lui Alin, si imi zice ca observat o tipa micuta care parea a fi o celebritate, caci toata lumea ii facea poze, si chiar am trecut pe langa ea. :)) Eu nu am observat-o pentru ca nu sunt deloc la curent cu ele si nu le stiu fețele, cu exceptia lui Kim, care vrand nevrand tot tre’ sa ii vad moaca pe undeva. :))

img_0673

La Spezia

A fost orasul pe care l-am vizitat in prima zi in care ne-am trezit in Monterosso, si asta pentru ca ne-am dat seama ca minunatul nostru card SD-XC II de 1000x, 64GB si 150mb/s a fost uitat in laptopul de acasa. In Monterosso gasisem un card SD de 16 GB, dar nu facea in niciun caz fata pentru Lumix-ul nostru. Si uite asa am inceput sa vizitam stradutele din La Spezia in cautatea unui card mai bunicel. Am dat de un magazin Kodak, am luat un SD-HC I de 32 Gb, 200x si 30mb/s, ceea ce ne-a cam dat uneori batai de cap… dar am fost bucuroasa ca l-am gasit si pe asta. Dupa ce am pus cardul in aparat ne-am indreptat spre port si catre un castel, pe care l-am si vizitat. In port am vazut multe nave militare enorm de mari, dar si cele mai mari si luxoase yachturi pe care le-am vazut in viata mea. Dupa ce mi-am ales eu un yacht, si Alin un yacht… ne-am intors in Riomaggiore cu trenul. :))

p1000443p1000451p1000458p1000462p1000466

p1000515

As fi putut muta masa aia ca sa iasa poza misto… as fi putut…

Croaziera Cinque Terre

Ne-am dorit sa vedem toate cele 5 sate de la departare si am hotarat sa mergem cu un ferryboat pana in Portovenere. Dupa ce am vizitat portul 2 ore, am luat un alt ferryboat si am vizitat 3 insule din apropiere. Ne-am intors din nou in Portovenere si am luat ferryboat-ul care te intorcea acasa.

p1010246

p1010277

p1010262p1010265

Portovenere

Frumos tare. Se imbinau casutele pitoresti cu cetatile fortarete care stau pe stanci cocotate (am folosit de prea multe ori cuvantul asta, stiu). Am incercat si aici pizza, si mi-am dat seama ca ei nu sunt facuti pentru asta. De aceea multe restaurante au anunturi puse la intrare: „Vrem sa doboram stereotipul ca in Italia se gateste pizza si bruschete in orice restaurant. Noi nu facem asta… In schimb facem cele mai bune paste!” Si intr-adevar au dreptate, pastele sunt nemaipomenite! Majoritatea nu se complica sa gateasca pizza pentru ca stiu ca nu vor avea succes. :))

p1010281p1010285p1010289p1010298

portovenere

3 Isole

p1010361p1010397p1010398p1010403p1010406p1010412

Detalii mici – Cinque Terre

  • Micul dejun la ei este sub forma de bufet suedez, nu este foarte copios, dar totul este extrem de bun si proaspat. Noi am avut parte in fiecare dimineata de urmatoarele: croissante cu unt si croissante cu gem, prosciutto crudo, cascaval, oua fierte, struguri, nectarine, chifle, cereale, iaurturi, lapte, cafea si niste briosele impachetate. Avand inspiratie de la PAUL, imi faceam zilnic sandwich dintr-un croissant cu unt, cascaval, sunca si struguri… si pe bune ca nu ma saturasem sa mananc acelasi lucru zilnic, era chiar delicios. Mancam in fiecare dimineata cam 2 croissante cu unt (inclusiv cel facut sandwich) si 2 croissante cu gem. Hai ca nu e mult, alea cu gem erau chiar mici. Si ce daca mai mancam 2-3 inghetate pe zi?!? :)) Cand am ajuns acasa, surprinzator, am avut acelasi numar de kg pe cantar. Noroc ca am ars mai multe calorii decat consumam. :))
  • O sa observati ca sunt multi oameni care stau la coada ca sa manance la o terasa. De obicei se asteapta la cele mai bune restaurante. Am stat si noi o data o ora in picioare sa reusim sa mancam pentru a doua oara la cel mai bun restaurant din Monterosso, potrivit tripadvisor: Da Eraldo (sau cum zicea mereu Alin, El Dorado :)))
  • Mesele sunt asezate doua cate doua. Adica, daca sunteti doi, o sa stati neaparat langa altii doi. :)) Atat de aproape, incat poti imprumuta oliviera de la ei, sau le poti gusta mancarea.
  • 80% din timpul pe care il petreceti in tren veti merge prin tuneluri facute in munte. Cand nu esti in munte, vezi pe geam marea.

garacinqueterre

  • Ca sa va faceti in mare o parere despre costuri: Sezlongurile trebuiau platite chiar daca hotelul tau avea plaja privata. 2 sezlonguri si o umbrela: 15 euro. Magnetii erau de la 4 euro in sus. Pastele erau intre 14-25 euro.  In nota de plata o sa gasiti de obicei 3-4 euro in plus, asta insemnand servirea. Biletele de autobuz erau 4 euro de persoana dus. Daca paraseai Cinque Terre, si voiai sa ajungi la un oras din apropiere costau in jur de 7-8 euro.

p1010191

Pisa

Dupa tot concediul, la intoarcere, am ajuns la 11 a.m. in Pisa (cu tren direct din Monterosso, dar cu bilet luat din timp din Romania), si pentru ca avionul il aveam tocmai la 7 seara, ne-am gandit sa lasam bagajele in gara (10 euro de bagaj pe zi) si sa mergem sa vizitam Pisa.

Frumos celebrul turn inclinat (Campanila), frumoase Baptisteriul si Domul, dar nu m-am simtit bine prea tare pe acolo. Pentru prima oara cand nu m-am simtit confortabil in agitatie si aglomeratie. De obicei imi place, dar acum ceva lipsea, nu ma simteam in largul meu. Era atat de mare zumzaiala acolo incat nu ma puteam bucura in liniste de arhitectura celor 3  „miracole”. Genul asta de aglomeratie mi-ar placea sa il simt pe strazile din New York, sau cand e noapte oriunde in lume.

Preturile sunt mult mai mici ca in Cinque Terre… gasesti magneti si cu 1 euro (la gara), iti dai seama? :))

p1010753p1010756p1010781

Privind in urma toate cele 7 zile pot spune ca a fost o vacanta de vis. Nu cred ca voi gasi cuvintele potrivite pentru a reda tot ce am trait acolo. M-am simtit rasfatata, iubita, m-am distrat, am taiat lucruri din lista „to do in this life”, am gasit cuvantul din italiana care sa cuprinda tot ce inseamna relatia noastra si pe noi doi (si de atunci ne „obligam” sa il folosim zilnic strecurandu-l in propozitii pentru a nu uita ce am trait acolo), m-am bucurat de tot ce mi-a oferit Cinque Terre prin servicii si mai ales prin peisaje, incepeam dimineata si incheiam seara cu melodia lui Dean Martin, „That’s amore”. A fost cu adevarat un concediu de nota 10, si il pot adauga lejer la „Top 3 sejururi perfecte”.

 

Mai multe fotografii puteți vedea pe contul meu de Instagram: @roxalee.

Zilele Selgros Bacău

Spectacol gastronomic, statui umane, expoziție de mașini de epocă, desene 3D de Daniel Relenschi, degustări de vin, mini-evenimente de stand (componența și aprinderea unui trabuc, deschiderea unei sticle de Miorița 18, un espresso perfect, etc)… ați rămas în urmă? Să zic mai ușor? Toate acestea se vor întâmpla la Selgros Bacău.

Selgros este alături de băcăuani de 10 ani și cu ocazia aceasta ei vor sărbatori 3 zile în perioada 12-13-14 august. Ne așteaptă pe toți în număr cât mai mare, să sărbătorim împreună.

Programul evenimentului:

Alte momente savuroase le veți vedea acolo. Veniți, da?
SelgrosBacau

 

 

Bicicleta roz calculată

Joi, 04 august, ora 22:00.

Roxalia era afară ca de obicei.

Bate în ușa de la balcon, mă duc să văd ce vrea.

„Mami! Mami! Vrei să mă vezi cum merg pe bicicleta cu 2 roți?”

„Da, dar ai reușit să faci asta?”

„Da, am învățat acum. Uită-te la mine să îți arat.”

Eu rămân sprijinită de ușa de la balcon. Ea în stradă, în picioarele goale, cu papuceii băgați în coșul de la bicicletă, începe să pedaleze câte 4-5 metri într-un întuneric aproape beznă… dar nu înainte să își așeze vreo 2 minute pedalele și bicicleta cea roz cu Hello Kitty, pentru că nu era „calculată”. :))

Face mai multe drumuri, printre care și unul cu o viteză mare, îi sar papuceii din coșuleț, se oprește, îi adună, se dă deoparte să treacă o mașină, două, își „calculează” iar bicicleta pentru că… v-ați prins, nu era „calculată”, și îmi arată iar tot ce știe.

Uimită, o întreb dacă a învățat singură și îmi zice că da, pentru că se plictisea.

Dacă țineti minte voi, pe 11 iunie am stat vreo 15 minute cu ea, și am încercat să o învăț să se echilibreze, ținând-o de șa. După cele 15 minute a reușit să meargă 10 metri singură, pentru că am luat mâinile de pe șa fără ca ea să își dea seama. Am copiat filmulețul de pe camerele de supraveghere din cartier, și l-am pus pe contul de aici să ne rămână amintire
„primele pedalări”, și aia a fost tot!

Și uite că după aproximativ 2 luni, timp în care nu am mai scos deloc bicicleta și am oprit lecțiile (tot din cauza rănilor gigantice de pe picioare făcute la București), astăzi îmi oferă acest deliciu.

În casă Roxalia îmi spune că a mai încercat și mama unui prieten să o ajute puțin să se echilibreze ținând-o de șa, doar că atunci nu a reușit să meargă singură în fața ei.

După ce a plecat toată lumea în casă, și-a unit forțele și a încercat singură să meargă pe bicicletă. Parcă mă văd pe mine când eram mică. Întodeauna încercam să învăț anumite lucruri de una singură, fără prea mulți ochi ațintiți asupra mea, ca mai apoi să surprind.

La fel fac și acum.

:))

Rxl – 5cu9șiozi.


Update  (5 august, 23:35)

În seara asta iar m-a chemat afară să îmi arate cum merge.  Pedala cu viteză pe distanțe lungi şi întorcea fără probleme. Ce repede a prins singură care-i treaba şi cu întorsul! Gata, de acum putem ieşi împreună cu bicicletele. 

Poză din 31 august 2014:

Tu ce ai fi făcut?

Ştiți cum încearcă unii părinți să își învețe copiii să înoate? Îi aruncă pur și simplu într-o apă adâncă, crezând că instinctul de supraviețuire îi va forța să înoate până la mal (chiar dacă nu neapărat corect și nu astfel înveți să înoți). Aşa a făcut şi tatăl meu cu mine şi cu Ion, când aveam eu 3 ani şi ceva (Ion 4+). Nu îmi amintesc momentul, dar mi-l mai povestesc ai mei din când în când. Nici nu ştiu ce am făcut când m-am trezit într-o apă de 2 metri. Mi-a spus tata că nu m-am speriat. Am iubit apa şi bălăceala de mică, poate de asta. Şi Roxalia o iubeşte, dar niciodată nu aş arunca-o într-o apă mare atât timp cât nu ştie să înoate. Mi-e teamă să nu o traumatizez şi apoi să fie mereu speriată de apă. Voiam să o duc luna trecută să ia lecții de înot, ca numai bine în concediul de la mare să fie stăpână pe ea în apă. Dar s-a pricopsit cu 2 răni mari pe picioare și până nu i-au căzut cojile nu am putut să o duc la bazin. Și uite aşa am ajuns la mare cu Roxalia neînvățată. :)))

Primele 6 zile au decurs bine, s-a bălăcit încontinuu în apa mării şi în piscina de la hotel. Am învățat-o să facă pluta și reușea să plutească aproximativ 10 secunde, a învățat singură să facă mini scufundări și să își țină respirația sub apă 8 secunde. În rest mai „înota” ea câte 1 metru în  metoda cățelului, în piscina de 60 de cm. Dădea de 3-4 ori din picioare și mâini, după care punea picioarele jos. Deci nu mare scofală.

I-am mai povestit despre pasiunea mea legată de apă, i-am zis de faptul că nu trebuie să se îngrijoreze daca îi intră apă în gură, în nas, urechi… şi că ea e făcută să circule prin noi. Dacă suntem destui de stăpâni pe sine putem deveni una cu apa. I-am zis de cât de interesantă e apa, că are 3 stări, că are memorie, etc. Nu a înțeles neapărat mare lucru din ce îi povesteam… abia înțeleg şi adulții. :))

În a şasea zi, la ora 13, după masa de prânz, Roxalia mă roagă să o las la piscină. Fuge repede, se dezbracă, rămâne în costumul de baie, își ia colacul și fuge la bălăcit. La câteva minute mă ridic de la masă și merg la ea (mesele de la restaurant sunt fix lângă piscină). O văd cum prinde viteza de la distanță și face o săritură cu colacul în apa de 1.80 m, direct în fața mea. Rămân uimită de curajul ei, scot GoPro-ul și îi fac 2-3 filmulețe (unul l-am pus aici, ca sa vedeti ce si cum). Ea sare de vreo 10 ori, totul era în regulă, niciun pericol. După care, trec podul de peste piscină şi merg în partea cealaltă a piscinii până la şezlong. Roxalia rămăsese acolo, pe cealaltă margine, țipă către mine și îmi spune să fiu atenta la ea cum mai sare încă o data în apă. Se aruncă cu viteză, ajunge în apă, și deodată colacul sare din jurul ei la un metru distanță de ea. Ce aveam în fața ochilor: copilul meu de 5 ani care nu știe să înoate, într-o apa adâncă de 1.80 m, și eu la 6 -7 metri depărtare de ea, îmbrăcată în fustă și tricou, cu o gentuță pusă după gât și cu GoPro-ul în mână.

Țin minte aşa: Am făcut 4 lucruri în același timp în prima secundă: Am aruncat GoPro-ul din mana + mi-am dat şlapii jos (ca să nu mă încurce în a prinde viteză), și în timp ce săream în piscină îmbrăcată, mi-am aruncat gentuța de după gât înspre spate. Dar pentru că eu eram deja la un metru și ceva în aer deasupra piscinii, geanta cu telefonul căzuse în apă. Tot timpul ăsta aveam ochii țintiți spre Roxalia, care intrase deja de 2 ori cu capul în apă.

Înot, înot (mai repede ca la Swimathon) și apoi mă opresc deodată. M-am oprit să mă minunez cum Roxalia a început să înoate singură 3 metri până la marginea piscinii. Iese din piscină cu zâmbetul pe buze, o înconjoară şi apoi vine la mine (ieșisem și eu între timp) super fericită: „Mami, mami… am înotat singură! Ai văzut? Mami, dar tu ai sărit  îmbrăcată pentru mine?!? Mai vreau o dată! Mai putem încerca?”
Și uite așa momentul acesta a devenit unul drăguț…

Iar telefonul meu nu s-a stricat. :)))
Şi nu, nu am mai vrut o dată.

După tot ce s-a intamplat, a fost mai ambițioasă ca niciodată să înoate cu capul sub apă.

Dovada:

Replici de toddler. O altă parte.

Ca orice copil, până la vârsta de 6 ani cred că am făcut zeci de năzbâtii și am spus zeci de lucruri trăznite, unele inteligente, altele cu impact emoțional ridicat și lista continuă.

Evident, puține îmi mai amintesc eu, și la fel și ai mei (am mai scris pe blog: asta se întâmplă pentru că nu și-au notat!).

Și astfel am câteva povestioare (nu știu dacă mai mult de 20) pe care ai mei părinți și ai mei bunici mi le tot povestesc iar și iar la fiecare reuniune. Sunt și povestiri pe care mi le-au zis o singură dată și gata. Eu o să redau mai jos câteva pe care le voi auzi de zeci de ori în viitor. :))

  1. Faza cu cățelul nostru Lessie cu care am fugit de acasă la vârsta de 3 ani. Am fugit de acasă = m-am ascuns sub un teanc imens de lemne în curtea casei, cu tot cu cățel, și am stat mai mult de o oră acolo. Dacă ai citit „testamentul meu” pentru Roxalia, sigur îți amintești  de faptul că eu și familia mea am locuit la casă timp de 2 ani pe un deal, lângă o padure. Ții minte? Unde aveam șerpi de casă pe post de animale de companie. Bun, acolo s-a petrecut acțiunea. Și m-a găsit tata, în momentul în care a văzut sclipind 4 punctulețe sub lemne. Ochii mei și ai cățelului negru. Nici acum nu își explică cum de am convins cățelul să stea cuminte cu mine acolo. Și nici acum nu își explică cum de eu eram singura care călăream un cățel mioritic scăpat de la nu știu ce stână, și care se adăpostise la noi în curte. Mârâia la toți, dar pe mine mă lăsa să îl călăresc. Am anumite imagini cu el în minte: era imens (abia reușeam să mă cațăr cu picioarele pe el), era alb și super mega fluffy.

2. Faza de la 2 ani cu ciocolata. Eram la țară, stăteam pe scări afară și plângeam. Tata a venit la mine și mi-a zis: -Dumnezeule, Roxana… te rog, încetează cu tantrumul ăsta!

Glumesc, pe atunci încă nu se zicea tantrum la crizele de furie. A venit la mine și mi-a spus: – Roxănel, dacă îți dau o ciocolată promiți că nu mai plângi? (așa făcea el parenting cu mine).

Am luat-o și nu am mai plâns. Vine fratele meu la mine (3 ani avea):

  • Îmi dai și mie puțină ciocolată?
  • Da’ ce, tu ai plâns?

Povestioara nu e cine știe ce…. dar crede-mă ca am auzit-o de 13294 de ori.

3. Faza de la 2 ani cu mâncarea. Eram la țară, mătușa mea a vrut să mă îmbuce și i-am spus: Nu, mănânc țingă (aka singură).

Simplu, nu? O singură replică care mă urmărește la toate reuniunile noastre (n.r. noi facem minim 2 reuniuni de familie pe an la țară). Mătușa mea încă mă imită și acum și îmi spune cât de ambițioasă și înțepată eram.

4. Faza cu cojița de la 3 sau 4 ani. Eu zic că aveam 4 ani de am pus accent pe partea emotională. Aveam o cojiță deasupra quadricepsului, să zicem la vreo 10 cm deasupra genunchiului, care se formase în urma unei obrăznicii. Cojița abia se formase, rana era proaspăt prinsă. Apoi făcusem o altă obraznicie, nu știu ce, dar posibil una imensă de l-am scos pe tata din sărite, a venit cu o nuielușă la mine și zbang îmi dă una peste quadricepsul meu… la fix 10 cm în sus deasupra genunchiului, fix pe cojiță. Lovitura a fost foarte ușoară, dar cojița sare în aer, sângele începe să curgă și eu doar cu o lacrimă în ochi, cu o față de nevinovată și cu o voce calmă: „Uite, tata, curge sânge…”

Stau și mă gândesc acum… la cât de obraznică am fost când eram mică, cum de nu am fost super pedepsită? Cum au reușit ai mei să mă crească așa… „zbrehudă”? Sau bunicii mei care m-au crescut câțiva ani buni? Ei erau și mai buni. Erau genul ăla de bunici pe care îi regăsim în poveștile pentru copii. Bunici cu suflete de aur și… mereu cu gogoși la micul dejun.

Pedepse ușoare am mai primit amândoi de la tatăl nostru. Nu exista să greșească doar unul dintre noi, și doar acela să fie pedepesit. Trebuia să ne pedepsească pe amândoi în același timp, chiar dacă celălalt nu avea nicio treabă. :)) Eu cred ca nu ne-a pedepsit intens din 2 motive: 1. Nu afla mereu de toate prostiile noastre. Mama ne certa, dar ne și acoperea. Mama ne-a acoperit toată viața… draga de ea. 2. Când era tata mic era o pacoste, și făcând probabil singur comparație cu obrăzniciile noastre poate se gândea că nu meritam vreo pedeapsă. Când ne povestește tot ce a făcut el, îmi dau seama că Ion Creangă e mic copil pe lângă el, și dacă s-ar apuca să își scrie povestea vieții într-o carte, acea carte va deveni best seller. Dar până atunci mai este. Momentan a scris zeci de poezii frumoase pe care vrea să le publice cât mai curând.

5. Faza cu ursulețul. Asta mi-o povestește mereu bunica maternă. După ce m-a născut mama, la puțin timp se duce cu mine la țară, să mă prezinte bunicilor mei și fratelui meu care era deja acolo. Mama m-a îmbrăcat într-un ursuleț de pluș cu glugă și urechiușe (știți voi compleurile de genul ăsta… și uite că existau și pe vremea lui Ceaușescu). A intrat în casă și m-a lăsat pe pat. Iese din cameră. Intră bunica. „Vaaai, o jucărie de pluș pentru băiat!” Și când să mă ia și să mă dea „băiatului”, eram eu… un ursuleț cu ochii mari și plini de viață. Așa m-a cunoscut bunica. Primul nostru contact.

6. Faza cu „1,2,3,4,5,6… Roxana!” de la 1 an si un pic. Nu aș reuși să o povestesc bine, mai ales că trebuie să auzi un anumit ton și nu știu cât de bine pot să îl redau în scris. Încă aud de la tata mini povestioara de vreo 5 ori pe an… încă mai face mișto de mine.

Și lista ar continua, povestiri sunt multe de genul „tata m-a aruncat când aveam 3 ani în lacul de 2 metri din fața casei pe motiv că <<așa o să învețe>>”, dar nu are rost să mai scriu despre asta, căci postarea aceasta nu este despre mine… ci despre Roxalia, de fapt. M-am întins cu vorba/scrisul.

În postările anterioare din categoria „Roxalia” am scris rareori (și mi-ar plăcea să transform acest cuvânt în „deseori”) anumite replici de ale ei, sau povestioare scurte. Astfel, când o să fie mare să poată să își facă un contur a ce era ea când avea câțiva anișori.

Și m-am gândit să scriu azi despre câteva momente cu Roxalia după ce am primit un telefon de la mama mea și mi-a spus:

„Râd singură prin casă de câteva minute. Mi-am amintit ce am vorbit cu Roxalia aseară când tu nu erai aici. Și decât să râd de una singură, mai bine împărtășesc momentul și râd împreună cu tine.”

Îi spune Roxaliei: – Peste 2 zile ai serbarea, te rog frumos să nu mai fii emoționată, o să vezi că totul va fi bine și o să iasă extraordinar. Deci, fără emoții, da?

-Știi… (cu o voce înceată, ușor timidă și cu ochii în pământ)… de obicei când are loc serbarea la grădiniță o văd pe mama în față, stând pe scaun, și ea e așa frumoasă și are un zâmbet așa frumos încât mă face să mă emoționez.

-Roxalia, dar e mama ta… cum să îți fie rușine de ea?!?

-Da, dar e așa frumoasă, și zâmbește și se uită într-un fel la mine încât mă emoționez.

-Roxalia, dar…[încearcă să o facă să înțeleagă că nu trebuie să îi fie rușine de mine].

– Dar e așa frumoasă și are un zâmbet frumos… și o privire care mă fixează și mă pierd…

Deci mă prăpădeam de râs la telefon. Mai ales că mama o și imita, din „frumoasă și zâmbește așa frumos” nu m-a mai scos. Orice i-ar fi zis mama, ea băga replica asta.. și toată discuția a durat aproape un sfert de oră.

~.~

Tot aseară înainte să o duc pe Roxalia la mama mea. Eu, Roxalia și Alin în bucătăie. Roxalia stătea pe scaun la masă și mânca liniștită pepene (mai stă și ea liniștită, ce credeți?!?). Eu și Alin stăteam în picioare la un metru de ea și vorbeam diverse. După 5 minute în care tot vorbeam și Roxalia nu părea să aibă treabă cu noi, îl întreb pe Alin ceva:

– Kvksvnhsv jbjbvhgf? (asta era întrebarea mea către Alin, și am scris-o așa pentru că nici nu mai țin minte ce l-am întrebat, țin minte doar reacțiile) :))

– Nu.

– Nu?!?  (eu uimită)

Și se bagă Roxalia extrem de serioasă:

-Nu! Ți-a zis deja!

:))))

 

~.~ amintire din 13 aprilie pe care am găsit-o scrisă în telefon: ~.~

-Mami, toti bărbații sunt educați?

-Nu, scumpo, sunt și bărbați needucați.

– Dar Alin este educat!

Ce și-a dat ea seama….

 

Am scris aproximativ 1500 de cuvinte pe azi, este de ajuns..

Mai revin…

Roxalia… 5 ani și 7 luni. 

P1300118Rxl

V-am mai povestit despre pasiune și profesionalism, nu?

Daca vă amintiți bine, în penultima postare de pe blog am povestit despre experiența mea la Arena Bucătarilor, unde scriam că Selgros Cash & Carry a dat dovada de profesionalism și asta pentru că au depus în tot ce au făcut enorm de multă pasiune. Când dai 100% este imposibil să nu îți iasă ceva profi. Profesionalismul și pasiunea au mers mereu mână în mână.

Pe Daniel Herciu (Șef Departament Relații cu Clienții, Selgros Bacău) îl cunosc de 10 ani, din perioada liceului, și cum a vazut în ultimul an pe profilul meu de Facebook toate postările despre întâlnirile bloggerițelor, și câtă pasiune punem noi în întâlniri, s-a gândit că ar fi interesant să combinăm pasiunea Selgros cu pasiunea comunității de bloggerițe din Bacău, și uite că astfel a ieșit cea mai interesantă întâlnire pe care am avut-o noi până acum; și asta pentru că am învățat multe lucruri noi dintr-un domeniu necunoscut.

Întâlnirea pilot dintre #bloggeritebacau și Selgros a avut loc pe 8 mai și a durat aproximativ 5 ore. Spun pilot, deoarece noi am dat startul pe țară la astfel de întâlniri; vor urma și în alte orașe.

aDSC_0196

Am hotărât ca întâlnirea să aibă loc chiar în incinta magazinului Selgros din Bacău. Ne-am întâlnit într-o sală de conferință amenajată într-un stil futuristic cu perdele din lanțuri. După ce ne-am strâns toate bloggerițele acolo, și după ce au făcut fetele cunoștință cu Daniel și cu Irina Stănciuc (Managerul Selgros Bacău), ne-am îndreptat către cea mai mare surpriză din Selgros: laboratorul de producție de carne. Știam că Selgros are propriul brand pe piața cărnii și a produselor din carne, dar nu știam ce se ascunde în spatele laboratorului. Nu știam cât de bine este organizat totul și ce responsabilitate enormă ascunde.

Înainte de a intra în carmangerie, am urmat toți pașii pe care îi urmează în fiecare dimineață angajații Selgros din acel sector: ne-am echipat cu halate, bonete și papucei de unică folosință și ne-am spălat pe mâini cu un săpun dezinfectant care ne-a lăsat mâinile foarte fine. Dupa o mini ședință foto în vestiar, am pornit în descoperirea pașilor din laborator.

aDSC_0243 selgros

Daniel ni l-a prezentat pe domnul Cristi Rusu, care ne-a povestit cu lux de amănunte toți pașii. Am aflat că întâi se face recepționarea cărnii, cântărirea și luarea în evidență a carcaselor care urmează a fi prelucrate, după care vor fi tranșate pentru a fi folosite în prelucrare la transformarea lor în rețete tradiționale (pastă mici, cârnați, cabanoși, cremwurști, pate, etc). Urmează afumarea (cu rumeguș) bucăților de carne care necesită acest procedeu, după care intră la răcire, ambalare și păstrarea lor în condiții de igienă strictă. Prepararea acestor produse se face la cele mai înalte standarde de calitate, având implementat sistemul HACCP și ISO 22.000.

Ei asigură calitatea superioară a cărnii procesate și prin faptul că lucrează cu materie primă crescută și sacrificată în România și prin colaborarea cu aceiași furnizori de peste 10 ani. Relația bună pe care o au cu furnizorii le asigură o livrare foarte rapidă – maxim 2-3 zile de la tăiere (o zi este răcirea), ceea ce  garantează mereu prospețime.

Nu știu cât are rost să vă mai detaliez, dacă doriți să vedeți cu ochii voștri întreg procesul și să descoperiți produsele din carne fără aditivi, oricând puteți vizita carmangeria, respectând și voi pașii noștri. :)) Rezultatul fiind acesta:

aP1300179

După ce am ieșit din carmangerie ne-am îndreptat către sectorul de pește, apoi către cel de delicatese-lactate-brânzeturi și la final către fructe-legume.

Am gustat un nou tip de brânză italienească nemaipomenit de gustoasă, Buratta. Dacă vă atrage combinația fină dintre mozzarella și smântână, merită să o încercați.

aIMG_1017

Iar la raionul de fructe-legume-flori am gustat noutăți (pentru noi): sea coral, microgreens, flori comestibile, banane roșii, fruct de cacao, rambutan, etc.

aIMG_0034

După cele 2 ore petrecute printre raioane, ne-am întors în sala de conferință și… surpriză! Masa era plină cu bunătăți! Se vede cât de mult sunt cei de la Selgros pasionați de bunătățuri. Și noi la fel. Și voi la fel, cu siguranță! :))

selgros productie

blogmeet6

După ce am stat la masă, ne-am dus în sectorul articole de îmbrăcăminte, după care la cel de jucării și cărți. Cum noi am avut undă verde la făcut poze, vă dați seama ce a ieșit…

Vă dați sau nu? Dacă nu, pun o poză, două… ca să vă puteți imagina cum sunt și celelalte. Uite:

selgrosblogmeet

Anul acesta se împlinesc 10 ani de când Selgros este în Bacău și 15 ani de când a ajuns pentru prima oară în România (Brașov). Fiind an aniversar s-a făcut un rebranding,  Selgros și-a schimbat hăinuțele, și le-a dat jos pe cele albastre cu galben… și s-a îmbrăcat în haine nou nouțe, roșii cu alb.

Pentru că părea că am fost într-o mini excursie (spuneam atunci că ne simțim ca la școală în Săptămâna Altfel) am plecat de acolo cu mai multe suveniruri care aveau noua siglă Selgros.

image

image

Cum a scris și Daniela pe blogul ei, trebuie să știți că noi, bloggerițele din Bacău, nu avem nicio înțelegere cu Selgros pentru a-i promova. Pur și simplu am dat curs invitației și suntem încântate de ce am văzut și de cât profesionalism și pasiune pun ei în ceea ce fac.

Mulțumim Selgros Bacău pentru invitație!

Mulțumim Daniel și Irina pentru o organizare desăvârșită!

selgros si bloggerite bacau

Mulțumim băieților care și-au dat tot interesul să ieșim frumoase în poze, Ștefan Aghițoaie și Cristian Balaban! :))

bloggerite bacau

Bloggerițele prezente la blogmeeting-ul nr6:

Rudia: unbalcialdesertaciunilor.wordpress.com

Daniela : intrelumi.ro

Roxana: roxalia.wordpress.com

Ioana: normaluleplictisitor.wordpress.com

Speranța: zejoo.wordpress.com

Claudia: lecturisiarome.ro

Alina: apolishedwriter.blogspot.ro

Alexandra: ursualexandra.com

Deea: deea-d.blogspot.ro

Andraxela: voxofvanity.wordpress.com

Sonia: odileworecashmere.wordpress.com

Evelin: eviciubotariu.wordpress.com

Anca: ancabalaban.ro

Raluca: iamfashion.ro

Alexandra: aleksuta-alexa-justme.blogspot.ro

 

 

Cernăuți. Чернівці. Cernovțî.

Săptămâna trecută când ne-am întors din Minsk, am hotărât să ne oprim o noapte și în Cernăuți. Trecusem prima oară cu mașina prin acest oraș când ne-am dus spre Belarus, străzile artistic structurate și arhitectura elegantă antebelică ne-au fermecat atât de mult încât am hotărât ca la întoarcere să ne oprim acolo pentru o noapte și o zi.

De la vama Siret până la Cernăuți sunt 35 de km, drumul e ok și se circulă doar pe o singură bandă.

Cernăuțiul este o combinație dintre Sibiu, Oradea, Brașov și Cluj; arhitectura clădirilor vechi este atât de frumoasă încât regret foarte mult că orașul nu mai este al nostru. Nu știu ce se va întâmpla în viitor, dar nu cred că va mai deveni vreodată un oraș al României, mai ales că limba noastră e uitată aproape de tot acolo, din cei 200.000 de locuitori doar 20% sunt români. Nu te poți înțelege cu ucrainienii de acolo nici în română și nici în engleză.

Clădirile vechi nu sunt renovate dar mie mi-au plăcut extrem de mult chiar și așa.

Ne-am cazat la hotelul Bukovina, personalul de acolo știe engleza, nu și română. Dar ne-am bucurat că auzim engleză, după câte am tras cu belorușii din Minsk. Se spune că ar fi unul dintre cele mai ok hoteluri din Cernăuți, deși nu m-a impresionat mai deloc camera, mi-a plăcut în schimb bufetul suedez de la micul dejun (era foarte diversificat).

După micul dejun ne-am plimbat cu mașina prin tot orașul și am oprit să vizităm obiectivele turistice cele mai interesante.

  1. Cel mai important obiectiv și o bijuterie a Cernăuțiului este Universitatea Națională „Yuriy Fedkovych”. Nu a trebuit să îl avem ca ghid pe renumitul Nicolae Costas, căci am avut cu noi o cunoștință din Cernăuți care ne-a povestit cam tot ce era mai important. Clădirea universității datează din 1920-1922 și a fost construită de Guvernul Român. În schimb tot complexul de clădiri a fost construit timp de 18 ani (1864 – 1882). aIMG_20160514_160444Un proaspăt absolvent al Academiei de Arte Plastice din Viena, Josef Halvka, a schițat această lucrare după o călătorie prin Europa, luându-se după Palatul Alhambra din Granada, din Andalucia. Și astfel la 264 metri altitudine, s-a ridicat un ansamblu deosebit, construit în stil mauro-bizantin. Astăzi, în grija Universității din Cernăuți, se află 16 facultăți: Drept, Filosofie, Fizică, Economie, Politehnică, Matematică, Chimie, Biologie, Filologie, Limbi Străine, Istorie, Geografie, Pedagogie și Teologie. Catedrele acestora sunt susținute de peste 900 de profesori.aIMG_20160515_153847universitatea cernauti interiora20160514_095616Biserica seminarială Sfinţii Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigore Teologul şi Ioan Gură de Aur de la fosta Reşedinţă a Mitropoliei.

2. Piața Teatrului. Acum mulți ani era locul unui bazar alimentar, purtând numele ”Elizabethplatz”, în onoarea împărătesei austriece Elisabeta. În prezent, aici se află Teatrul Dramatic din Cernăuţi, construit la începutul secolului XX.

a20160514_103847

 

3. Din Piața Teatrului am intrat pe strada Mihai Eminescu, o stradă foarte scurtă de vreo 250 de metri care dă spre o laterală a clădirii primăriei. Pe strada Eminescu se află Școala Generală Nr. 1 din Cernăuți, fosta Ober-Gymnasium, liceu la care a predat limba română Aron Pumnul și la care a învățat Mihai Eminescu.

eminescu cernauti

4. Pietonala Olga Kobeleanska (Olha Kobylanska). Ultima piatră de pavaj  a fost bătută la ora 5 dimineaţă în duminica în care se aniversau cei 600 de ani de istorie documentară a oraşului. Este plin de terase, iar cladirile sunt tare frumoase. Pentru  înghețată și gofre super bune vă recomand să mergeți la Gelateria Jolly de lângă terasa București.

pietonala Olga Cernauti

a20160514_110158

5. Biserica Ortodoxă Sf Nicolae (sau „Biserica beată”) de pe strada Ruska a fost zidită între 1927 şi 1939, pe timpul administraţiei româneşti, dar acum este în jurisdicția Moscovei. Visarion Puiu al Bucovinei a modificat spre sfârșit planurile arhitectonice, oferindu-i o înfăţişare asemănătoare Bisericii „Sf. Nicolae Domnesc” din Curtea de Argeş şi cu turle răsucite precum întâlnim la mănăstirea lui Neagoe Basarab.

 

6. Biserica Armenească a fost construită în secolul al XIX-lea  tot de J. Hlavka într-un amestec de stiluri roman, bizantin şi gotic, tipic mănăstirilor medievale din aceasta regiune. Acum mult timp, preotul care ținea slujbele în această biserică s-a spânzurat chiar în incinta ei, iar de atunci biserica profanată a funcționat doar ca sală de orgă a Filarmonicii (în unele seri se pot auzi concerte de orgă). Nu se știe din ce cauză s-a sinucis, cum am ajuns în țară am căutat informații pe internet, dar nici măcar faptul că preotul s-a spânzurat nu am găsit, deci s-a dat totul uitării, cred că doar unii localnici știu acest lucru.

biserica armeneasca cernauti

bIMG_20160514_162811

7. Catedrala Mitropolitana Ortodoxă română, cu hramul Pogorârea Sfântului Duh. O biserica roz, cu picturile murale și frescele păstrate din secolul al IX-lea. În vremea lui Eugenie Hacman s-a înfiinţat Mitropolia Bucovinei şi au fost ridicate Palatul mitropolitan şi Catedrala mitropolitană din Cernăuţi. Catedrala a fost sfinţită în 1864 de episcopul Eugenie, apoi renovată de mitropoliţii Silvestru Morariu şi Visarion Puiu. În acest lăcaş de cult a fost înhumat Eugenie Hacman, care decedase la Viena în primăvara 1873, în aşteptarea momentului înscăunării ca mitropolit al Bucovinei. În timpul ocupaţiei sovietice, din 1940-1941, biserica fost transformată în hambar. Pe frontispiciul acesteia, astăzi nemaifiind, era inscripţia românească, cu slove: „Unuia în trei ipostasuri Dumnezeu. Anno Domini 1844”. În prezent este lăcaş de cult al Bisericii ortodoxe autocefale ucrainene.

8. Piața Primăriei.

a20160514_094933

a20160514_094848

De numele acestei localități, cât și a Universității celei renumite, se leagă mai multe nume românești de seamă, printre care: Mihai Eminescu care a învățat la Școala Elementară, precum și la Liceul german din Cernăuți; Gala Galaction, scriitor și preot ortodox, a terminat doctoratul în Teologie la Universitatea din Cernăuți; Ciprian Porumbescu a făcut studii muzicale la Cernăuți, unde a și compus unele dintre creațiile sale muzicale; Părintele Dumitru Staniloae a studiat și el la Cernăuți.

cernauti

Din păcate nu am reușit să ajungem în celebrul bazar Kalinka unde se găsesc multe multe chestii și la prețuri decente. Ieri am aflat că acolo se găsesc păpuși Matrioska cu aproximativ 30 ron. Noi le-am cumpărat de pe la benzinării și din Dutty-Free și le-am luat cu 15-20 euro (cele micuțe).

Cernăuțiul este un oraș care merită vizitat cu siguranță și dacă nu ar fi durat atât de mult staționarea la vamă, cred că l-aș fi vizitat măcar o dată pe an.

Scurt istoric: „Cernăuţiul a fost fondat ca o cetate slavă pe râul Prut, în secolul al XII-lea. A făcut parte din principatul medieval al Moldovei până când a fost anexat de către Imperiul austro-ungar, în secolul al XVIII-lea. Redenumit Czernowitz, a înflorit sub Habsburgi şi a crescut de la un mic oraş de provincie într-un centru de plin de viaţă şi diversificat etnic de comerţ, meşteşuguri, cultură şi educaţie. Odată cu căderea Imperiului austro-ungar, în 1918, la sfârşitul Primului Război Mondial, regiunea a devenit parte din România. Trupele sovietice au ocupat Cernăuţiul la începutul celui de-al Doilea Război Mondial, dar au fost repede îndepărtate de forţele române. Armata Roşie l-a recucerit în 1944 şi l-a încorporat în cea care este acum Ucraina.”