Zilele Selgros Bacău

Spectacol gastronomic, statui umane, expoziție de mașini de epocă, desene 3D de Daniel Relenschi, degustări de vin, mini-evenimente de stand (componența și aprinderea unui trabuc, deschiderea unei sticle de Miorița 18, un espresso perfect, etc)… ați rămas în urmă? Să zic mai ușor? Toate acestea se vor întâmpla la Selgros Bacău.

Selgros este alături de băcăuani de 10 ani și cu ocazia aceasta ei vor sărbatori 3 zile în perioada 12-13-14 august. Ne așteaptă pe toți în număr cât mai mare, să sărbătorim împreună.

Programul evenimentului:

Alte momente savuroase le veți vedea acolo. Veniți, da?
SelgrosBacau

 

 

Bicicleta roz calculată

Joi, 04 august, ora 22:00.

Roxalia era afară ca de obicei.

Bate în ușa de la balcon, mă duc să văd ce vrea.

„Mami! Mami! Vrei să mă vezi cum merg pe bicicleta cu 2 roți?”

„Da, dar ai reușit să faci asta?”

„Da, am învățat acum. Uită-te la mine să îți arat.”

Eu rămân sprijinită de ușa de la balcon. Ea în stradă, în picioarele goale, cu papuceii băgați în coșul de la bicicletă, începe să pedaleze câte 4-5 metri într-un întuneric aproape beznă… dar nu înainte să își așeze vreo 2 minute pedalele și bicicleta cea roz cu Hello Kitty, pentru că nu era „calculată”. :))

Face mai multe drumuri, printre care și unul cu o viteză mare, îi sar papuceii din coșuleț, se oprește, îi adună, se dă deoparte să treacă o mașină, două, își „calculează” iar bicicleta pentru că… v-ați prins, nu era „calculată”, și îmi arată iar tot ce știe.

Uimită, o întreb dacă a învățat singură și îmi zice că da, pentru că se plictisea.

Dacă țineti minte voi, pe 11 iunie am stat vreo 15 minute cu ea, și am încercat să o învăț să se echilibreze, ținând-o de șa. După cele 15 minute a reușit să meargă 10 metri singură, pentru că am luat mâinile de pe șa fără ca ea să își dea seama. Am copiat filmulețul de pe camerele de supraveghere din cartier, și l-am pus pe contul de aici să ne rămână amintire
„primele pedalări”, și aia a fost tot!

Și uite că după aproximativ 2 luni, timp în care nu am mai scos deloc bicicleta și am oprit lecțiile (tot din cauza rănilor gigantice de pe picioare făcute la București), astăzi îmi oferă acest deliciu.

În casă Roxalia îmi spune că a mai încercat și mama unui prieten să o ajute puțin să se echilibreze ținând-o de șa, doar că atunci nu a reușit să meargă singură în fața ei.

După ce a plecat toată lumea în casă, și-a unit forțele și a încercat singură să meargă pe bicicletă. Parcă mă văd pe mine când eram mică. Întodeauna încercam să învăț anumite lucruri de una singură, fără prea mulți ochi ațintiți asupra mea, ca mai apoi să surprind.

La fel fac și acum.

:))

Rxl – 5cu9șiozi.


Update  (5 august, 23:35)

În seara asta iar m-a chemat afară să îmi arate cum merge.  Pedala cu viteză pe distanțe lungi şi întorcea fără probleme. Ce repede a prins singură care-i treaba şi cu întorsul! Gata, de acum putem ieşi împreună cu bicicletele. 

Poză din 31 august 2014:

Tu ce ai fi făcut?

Ştiți cum încearcă unii părinți să își învețe copiii să înoate? Îi aruncă pur și simplu într-o apă adâncă, crezând că instinctul de supraviețuire îi va forța să înoate până la mal (chiar dacă nu neapărat corect și nu astfel înveți să înoți). Aşa a făcut şi tatăl meu cu mine şi cu Ion, când aveam eu 3 ani şi ceva (Ion 4+). Nu îmi amintesc momentul, dar mi-l mai povestesc ai mei din când în când. Nici nu ştiu ce am făcut când m-am trezit într-o apă de 2 metri. Mi-a spus tata că nu m-am speriat. Am iubit apa şi bălăceala de mică, poate de asta. Şi Roxalia o iubeşte, dar niciodată nu aş arunca-o într-o apă mare atât timp cât nu ştie să înoate. Mi-e teamă să nu o traumatizez şi apoi să fie mereu speriată de apă. Voiam să o duc luna trecută să ia lecții de înot, ca numai bine în concediul de la mare să fie stăpână pe ea în apă. Dar s-a pricopsit cu 2 răni mari pe picioare și până nu i-au căzut cojile nu am putut să o duc la bazin. Și uite aşa am ajuns la mare cu Roxalia neînvățată. :)))

Primele 6 zile au decurs bine, s-a bălăcit încontinuu în apa mării şi în piscina de la hotel. Am învățat-o să facă pluta și reușea să plutească aproximativ 10 secunde, a învățat singură să facă mini scufundări și să își țină respirația sub apă 8 secunde. În rest mai „înota” ea câte 1 metru în  metoda cățelului, în piscina de 60 de cm. Dădea de 3-4 ori din picioare și mâini, după care punea picioarele jos. Deci nu mare scofală.

I-am mai povestit despre pasiunea mea legată de apă, i-am zis de faptul că nu trebuie să se îngrijoreze daca îi intră apă în gură, în nas, urechi… şi că ea e făcută să circule prin noi. Dacă suntem destui de stăpâni pe sine putem deveni una cu apa. I-am zis de cât de interesantă e apa, că are 3 stări, că are memorie, etc. Nu a înțeles neapărat mare lucru din ce îi povesteam… abia înțeleg şi adulții. :))

În a şasea zi, la ora 13, după masa de prânz, Roxalia mă roagă să o las la piscină. Fuge repede, se dezbracă, rămâne în costumul de baie, își ia colacul și fuge la bălăcit. La câteva minute mă ridic de la masă și merg la ea (mesele de la restaurant sunt fix lângă piscină). O văd cum prinde viteza de la distanță și face o săritură cu colacul în apa de 1.80 m, direct în fața mea. Rămân uimită de curajul ei, scot GoPro-ul și îi fac 2-3 filmulețe (unul l-am pus aici, ca sa vedeti ce si cum). Ea sare de vreo 10 ori, totul era în regulă, niciun pericol. După care, trec podul de peste piscină şi merg în partea cealaltă a piscinii până la şezlong. Roxalia rămăsese acolo, pe cealaltă margine, țipă către mine și îmi spune să fiu atenta la ea cum mai sare încă o data în apă. Se aruncă cu viteză, ajunge în apă, și deodată colacul sare din jurul ei la un metru distanță de ea. Ce aveam în fața ochilor: copilul meu de 5 ani care nu știe să înoate, într-o apa adâncă de 1.80 m, și eu la 6 -7 metri depărtare de ea, îmbrăcată în fustă și tricou, cu o gentuță pusă după gât și cu GoPro-ul în mână.

Țin minte aşa: Am făcut 4 lucruri în același timp în prima secundă: Am aruncat GoPro-ul din mana + mi-am dat şlapii jos (ca să nu mă încurce în a prinde viteză), și în timp ce săream în piscină îmbrăcată, mi-am aruncat gentuța de după gât înspre spate. Dar pentru că eu eram deja la un metru și ceva în aer deasupra piscinii, geanta cu telefonul căzuse în apă. Tot timpul ăsta aveam ochii țintiți spre Roxalia, care intrase deja de 2 ori cu capul în apă.

Înot, înot (mai repede ca la Swimathon) și apoi mă opresc deodată. M-am oprit să mă minunez cum Roxalia a început să înoate singură 3 metri până la marginea piscinii. Iese din piscină cu zâmbetul pe buze, o înconjoară şi apoi vine la mine (ieșisem și eu între timp) super fericită: „Mami, mami… am înotat singură! Ai văzut? Mami, dar tu ai sărit  îmbrăcată pentru mine?!? Mai vreau o dată! Mai putem încerca?”
Și uite așa momentul acesta a devenit unul drăguț…

Iar telefonul meu nu s-a stricat. :)))
Şi nu, nu am mai vrut o dată.

După tot ce s-a intamplat, a fost mai ambițioasă ca niciodată să înoate cu capul sub apă.

Dovada:

Replici de toddler. O altă parte.

Ca orice copil, până la vârsta de 6 ani cred că am făcut zeci de năzbâtii și am spus zeci de lucruri trăznite, unele inteligente, altele cu impact emoțional ridicat și lista continuă.

Evident, puține îmi mai amintesc eu, și la fel și ai mei (am mai scris pe blog: asta se întâmplă pentru că nu și-au notat!).

Și astfel am câteva povestioare (nu știu dacă mai mult de 20) pe care ai mei părinți și ai mei bunici mi le tot povestesc iar și iar la fiecare reuniune. Sunt și povestiri pe care mi le-au zis o singură dată și gata. Eu o să redau mai jos câteva pe care le voi auzi de zeci de ori în viitor. :))

  1. Faza cu cățelul nostru Lessie cu care am fugit de acasă la vârsta de 3 ani. Am fugit de acasă = m-am ascuns sub un teanc imens de lemne în curtea casei, cu tot cu cățel, și am stat mai mult de o oră acolo. Dacă ai citit „testamentul meu” pentru Roxalia, sigur îți amintești  de faptul că eu și familia mea am locuit la casă timp de 2 ani pe un deal, lângă o padure. Ții minte? Unde aveam șerpi de casă pe post de animale de companie. Bun, acolo s-a petrecut acțiunea. Și m-a găsit tata, în momentul în care a văzut sclipind 4 punctulețe sub lemne. Ochii mei și ai cățelului negru. Nici acum nu își explică cum de am convins cățelul să stea cuminte cu mine acolo. Și nici acum nu își explică cum de eu eram singura care călăream un cățel mioritic scăpat de la nu știu ce stână, și care se adăpostise la noi în curte. Mârâia la toți, dar pe mine mă lăsa să îl călăresc. Am anumite imagini cu el în minte: era imens (abia reușeam să mă cațăr cu picioarele pe el), era alb și super mega fluffy.

2. Faza de la 2 ani cu ciocolata. Eram la țară, stăteam pe scări afară și plângeam. Tata a venit la mine și mi-a zis: -Dumnezeule, Roxana… te rog, încetează cu tantrumul ăsta!

Glumesc, pe atunci încă nu se zicea tantrum la crizele de furie. A venit la mine și mi-a spus: – Roxănel, dacă îți dau o ciocolată promiți că nu mai plângi? (așa făcea el parenting cu mine).

Am luat-o și nu am mai plâns. Vine fratele meu la mine (3 ani avea):

  • Îmi dai și mie puțină ciocolată?
  • Da’ ce, tu ai plâns?

Povestioara nu e cine știe ce…. dar crede-mă ca am auzit-o de 13294 de ori.

3. Faza de la 2 ani cu mâncarea. Eram la țară, mătușa mea a vrut să mă îmbuce și i-am spus: Nu, mănânc țingă (aka singură).

Simplu, nu? O singură replică care mă urmărește la toate reuniunile noastre (n.r. noi facem minim 2 reuniuni de familie pe an la țară). Mătușa mea încă mă imită și acum și îmi spune cât de ambițioasă și înțepată eram.

4. Faza cu cojița de la 3 sau 4 ani. Eu zic că aveam 4 ani de am pus accent pe partea emotională. Aveam o cojiță deasupra quadricepsului, să zicem la vreo 10 cm deasupra genunchiului, care se formase în urma unei obrăznicii. Cojița abia se formase, rana era proaspăt prinsă. Apoi făcusem o altă obraznicie, nu știu ce, dar posibil una imensă de l-am scos pe tata din sărite, a venit cu o nuielușă la mine și zbang îmi dă una peste quadricepsul meu… la fix 10 cm în sus deasupra genunchiului, fix pe cojiță. Lovitura a fost foarte ușoară, dar cojița sare în aer, sângele începe să curgă și eu doar cu o lacrimă în ochi, cu o față de nevinovată și cu o voce calmă: „Uite, tata, curge sânge…”

Stau și mă gândesc acum… la cât de obraznică am fost când eram mică, cum de nu am fost super pedepsită? Cum au reușit ai mei să mă crească așa… „zbrehudă”? Sau bunicii mei care m-au crescut câțiva ani buni? Ei erau și mai buni. Erau genul ăla de bunici pe care îi regăsim în poveștile pentru copii. Bunici cu suflete de aur și… mereu cu gogoși la micul dejun.

Pedepse ușoare am mai primit amândoi de la tatăl nostru. Nu exista să greșească doar unul dintre noi, și doar acela să fie pedepesit. Trebuia să ne pedepsească pe amândoi în același timp, chiar dacă celălalt nu avea nicio treabă. :)) Eu cred ca nu ne-a pedepsit intens din 2 motive: 1. Nu afla mereu de toate prostiile noastre. Mama ne certa, dar ne și acoperea. Mama ne-a acoperit toată viața… draga de ea. 2. Când era tata mic era o pacoste, și făcând probabil singur comparație cu obrăzniciile noastre poate se gândea că nu meritam vreo pedeapsă. Când ne povestește tot ce a făcut el, îmi dau seama că Ion Creangă e mic copil pe lângă el, și dacă s-ar apuca să își scrie povestea vieții într-o carte, acea carte va deveni best seller. Dar până atunci mai este. Momentan a scris zeci de poezii frumoase pe care vrea să le publice cât mai curând.

5. Faza cu ursulețul. Asta mi-o povestește mereu bunica maternă. După ce m-a născut mama, la puțin timp se duce cu mine la țară, să mă prezinte bunicilor mei și fratelui meu care era deja acolo. Mama m-a îmbrăcat într-un ursuleț de pluș cu glugă și urechiușe (știți voi compleurile de genul ăsta… și uite că existau și pe vremea lui Ceaușescu). A intrat în casă și m-a lăsat pe pat. Iese din cameră. Intră bunica. „Vaaai, o jucărie de pluș pentru băiat!” Și când să mă ia și să mă dea „băiatului”, eram eu… un ursuleț cu ochii mari și plini de viață. Așa m-a cunoscut bunica. Primul nostru contact.

6. Faza cu „1,2,3,4,5,6… Roxana!” de la 1 an si un pic. Nu aș reuși să o povestesc bine, mai ales că trebuie să auzi un anumit ton și nu știu cât de bine pot să îl redau în scris. Încă aud de la tata mini povestioara de vreo 5 ori pe an… încă mai face mișto de mine.

Și lista ar continua, povestiri sunt multe de genul „tata m-a aruncat când aveam 3 ani în lacul de 2 metri din fața casei pe motiv că <<așa o să învețe>>”, dar nu are rost să mai scriu despre asta, căci postarea aceasta nu este despre mine… ci despre Roxalia, de fapt. M-am întins cu vorba/scrisul.

În postările anterioare din categoria „Roxalia” am scris rareori (și mi-ar plăcea să transform acest cuvânt în „deseori”) anumite replici de ale ei, sau povestioare scurte. Astfel, când o să fie mare să poată să își facă un contur a ce era ea când avea câțiva anișori.

Și m-am gândit să scriu azi despre câteva momente cu Roxalia după ce am primit un telefon de la mama mea și mi-a spus:

„Râd singură prin casă de câteva minute. Mi-am amintit ce am vorbit cu Roxalia aseară când tu nu erai aici. Și decât să râd de una singură, mai bine împărtășesc momentul și râd împreună cu tine.”

Îi spune Roxaliei: – Peste 2 zile ai serbarea, te rog frumos să nu mai fii emoționată, o să vezi că totul va fi bine și o să iasă extraordinar. Deci, fără emoții, da?

-Știi… (cu o voce înceată, ușor timidă și cu ochii în pământ)… de obicei când are loc serbarea la grădiniță o văd pe mama în față, stând pe scaun, și ea e așa frumoasă și are un zâmbet așa frumos încât mă face să mă emoționez.

-Roxalia, dar e mama ta… cum să îți fie rușine de ea?!?

-Da, dar e așa frumoasă, și zâmbește și se uită într-un fel la mine încât mă emoționez.

-Roxalia, dar…[încearcă să o facă să înțeleagă că nu trebuie să îi fie rușine de mine].

– Dar e așa frumoasă și are un zâmbet frumos… și o privire care mă fixează și mă pierd…

Deci mă prăpădeam de râs la telefon. Mai ales că mama o și imita, din „frumoasă și zâmbește așa frumos” nu m-a mai scos. Orice i-ar fi zis mama, ea băga replica asta.. și toată discuția a durat aproape un sfert de oră.

~.~

Tot aseară înainte să o duc pe Roxalia la mama mea. Eu, Roxalia și Alin în bucătăie. Roxalia stătea pe scaun la masă și mânca liniștită pepene (mai stă și ea liniștită, ce credeți?!?). Eu și Alin stăteam în picioare la un metru de ea și vorbeam diverse. După 5 minute în care tot vorbeam și Roxalia nu părea să aibă treabă cu noi, îl întreb pe Alin ceva:

– Kvksvnhsv jbjbvhgf? (asta era întrebarea mea către Alin, și am scris-o așa pentru că nici nu mai țin minte ce l-am întrebat, țin minte doar reacțiile) :))

– Nu.

– Nu?!?  (eu uimită)

Și se bagă Roxalia extrem de serioasă:

-Nu! Ți-a zis deja!

:))))

 

~.~ amintire din 13 aprilie pe care am găsit-o scrisă în telefon: ~.~

-Mami, toti bărbații sunt educați?

-Nu, scumpo, sunt și bărbați needucați.

– Dar Alin este educat!

Ce și-a dat ea seama….

 

Am scris aproximativ 1500 de cuvinte pe azi, este de ajuns..

Mai revin…

Roxalia… 5 ani și 7 luni. 

P1300118Rxl

V-am mai povestit despre pasiune și profesionalism, nu?

Daca vă amintiți bine, în penultima postare de pe blog am povestit despre experiența mea la Arena Bucătarilor, unde scriam că Selgros Cash & Carry a dat dovada de profesionalism și asta pentru că au depus în tot ce au făcut enorm de multă pasiune. Când dai 100% este imposibil să nu îți iasă ceva profi. Profesionalismul și pasiunea au mers mereu mână în mână.

Pe Daniel Herciu (Șef Departament Relații cu Clienții, Selgros Bacău) îl cunosc de 10 ani, din perioada liceului, și cum a vazut în ultimul an pe profilul meu de Facebook toate postările despre întâlnirile bloggerițelor, și câtă pasiune punem noi în întâlniri, s-a gândit că ar fi interesant să combinăm pasiunea Selgros cu pasiunea comunității de bloggerițe din Bacău, și uite că astfel a ieșit cea mai interesantă întâlnire pe care am avut-o noi până acum; și asta pentru că am învățat multe lucruri noi dintr-un domeniu necunoscut.

Întâlnirea pilot dintre #bloggeritebacau și Selgros a avut loc pe 8 mai și a durat aproximativ 5 ore. Spun pilot, deoarece noi am dat startul pe țară la astfel de întâlniri; vor urma și în alte orașe.

aDSC_0196

Am hotărât ca întâlnirea să aibă loc chiar în incinta magazinului Selgros din Bacău. Ne-am întâlnit într-o sală de conferință amenajată într-un stil futuristic cu perdele din lanțuri. După ce ne-am strâns toate bloggerițele acolo, și după ce au făcut fetele cunoștință cu Daniel și cu Irina Stănciuc (Managerul Selgros Bacău), ne-am îndreptat către cea mai mare surpriză din Selgros: laboratorul de producție de carne. Știam că Selgros are propriul brand pe piața cărnii și a produselor din carne, dar nu știam ce se ascunde în spatele laboratorului. Nu știam cât de bine este organizat totul și ce responsabilitate enormă ascunde.

Înainte de a intra în carmangerie, am urmat toți pașii pe care îi urmează în fiecare dimineață angajații Selgros din acel sector: ne-am echipat cu halate, bonete și papucei de unică folosință și ne-am spălat pe mâini cu un săpun dezinfectant care ne-a lăsat mâinile foarte fine. Dupa o mini ședință foto în vestiar, am pornit în descoperirea pașilor din laborator.

aDSC_0243 selgros

Daniel ni l-a prezentat pe domnul Cristi Rusu, care ne-a povestit cu lux de amănunte toți pașii. Am aflat că întâi se face recepționarea cărnii, cântărirea și luarea în evidență a carcaselor care urmează a fi prelucrate, după care vor fi tranșate pentru a fi folosite în prelucrare la transformarea lor în rețete tradiționale (pastă mici, cârnați, cabanoși, cremwurști, pate, etc). Urmează afumarea (cu rumeguș) bucăților de carne care necesită acest procedeu, după care intră la răcire, ambalare și păstrarea lor în condiții de igienă strictă. Prepararea acestor produse se face la cele mai înalte standarde de calitate, având implementat sistemul HACCP și ISO 22.000.

Ei asigură calitatea superioară a cărnii procesate și prin faptul că lucrează cu materie primă crescută și sacrificată în România și prin colaborarea cu aceiași furnizori de peste 10 ani. Relația bună pe care o au cu furnizorii le asigură o livrare foarte rapidă – maxim 2-3 zile de la tăiere (o zi este răcirea), ceea ce  garantează mereu prospețime.

Nu știu cât are rost să vă mai detaliez, dacă doriți să vedeți cu ochii voștri întreg procesul și să descoperiți produsele din carne fără aditivi, oricând puteți vizita carmangeria, respectând și voi pașii noștri. :)) Rezultatul fiind acesta:

aP1300179

După ce am ieșit din carmangerie ne-am îndreptat către sectorul de pește, apoi către cel de delicatese-lactate-brânzeturi și la final către fructe-legume.

Am gustat un nou tip de brânză italienească nemaipomenit de gustoasă, Buratta. Dacă vă atrage combinația fină dintre mozzarella și smântână, merită să o încercați.

aIMG_1017

Iar la raionul de fructe-legume-flori am gustat noutăți (pentru noi): sea coral, microgreens, flori comestibile, banane roșii, fruct de cacao, rambutan, etc.

aIMG_0034

După cele 2 ore petrecute printre raioane, ne-am întors în sala de conferință și… surpriză! Masa era plină cu bunătăți! Se vede cât de mult sunt cei de la Selgros pasionați de bunătățuri. Și noi la fel. Și voi la fel, cu siguranță! :))

selgros productie

blogmeet6

După ce am stat la masă, ne-am dus în sectorul articole de îmbrăcăminte, după care la cel de jucării și cărți. Cum noi am avut undă verde la făcut poze, vă dați seama ce a ieșit…

Vă dați sau nu? Dacă nu, pun o poză, două… ca să vă puteți imagina cum sunt și celelalte. Uite:

selgrosblogmeet

Anul acesta se împlinesc 10 ani de când Selgros este în Bacău și 15 ani de când a ajuns pentru prima oară în România (Brașov). Fiind an aniversar s-a făcut un rebranding,  Selgros și-a schimbat hăinuțele, și le-a dat jos pe cele albastre cu galben… și s-a îmbrăcat în haine nou nouțe, roșii cu alb.

Pentru că părea că am fost într-o mini excursie (spuneam atunci că ne simțim ca la școală în Săptămâna Altfel) am plecat de acolo cu mai multe suveniruri care aveau noua siglă Selgros.

image

image

Cum a scris și Daniela pe blogul ei, trebuie să știți că noi, bloggerițele din Bacău, nu avem nicio înțelegere cu Selgros pentru a-i promova. Pur și simplu am dat curs invitației și suntem încântate de ce am văzut și de cât profesionalism și pasiune pun ei în ceea ce fac.

Mulțumim Selgros Bacău pentru invitație!

Mulțumim Daniel și Irina pentru o organizare desăvârșită!

selgros si bloggerite bacau

Mulțumim băieților care și-au dat tot interesul să ieșim frumoase în poze, Ștefan Aghițoaie și Cristian Balaban! :))

bloggerite bacau

Bloggerițele prezente la blogmeeting-ul nr6:

Rudia: unbalcialdesertaciunilor.wordpress.com

Daniela : intrelumi.ro

Roxana: roxalia.wordpress.com

Ioana: normaluleplictisitor.wordpress.com

Speranța: zejoo.wordpress.com

Claudia: lecturisiarome.ro

Alina: apolishedwriter.blogspot.ro

Alexandra: ursualexandra.com

Deea: deea-d.blogspot.ro

Andraxela: voxofvanity.wordpress.com

Sonia: odileworecashmere.wordpress.com

Evelin: eviciubotariu.wordpress.com

Anca: ancabalaban.ro

Raluca: iamfashion.ro

Alexandra: aleksuta-alexa-justme.blogspot.ro

 

 

Cernăuți. Чернівці. Cernovțî.

Săptămâna trecută când ne-am întors din Minsk, am hotărât să ne oprim o noapte și în Cernăuți. Trecusem prima oară cu mașina prin acest oraș când ne-am dus spre Belarus, străzile artistic structurate și arhitectura elegantă antebelică ne-au fermecat atât de mult încât am hotărât ca la întoarcere să ne oprim acolo pentru o noapte și o zi.

De la vama Siret până la Cernăuți sunt 35 de km, drumul e ok și se circulă doar pe o singură bandă.

Cernăuțiul este o combinație dintre Sibiu, Oradea, Brașov și Cluj; arhitectura clădirilor vechi este atât de frumoasă încât regret foarte mult că orașul nu mai este al nostru. Nu știu ce se va întâmpla în viitor, dar nu cred că va mai deveni vreodată un oraș al României, mai ales că limba noastră e uitată aproape de tot acolo, din cei 200.000 de locuitori doar 20% sunt români. Nu te poți înțelege cu ucrainienii de acolo nici în română și nici în engleză.

Clădirile vechi nu sunt renovate dar mie mi-au plăcut extrem de mult chiar și așa.

Ne-am cazat la hotelul Bukovina, personalul de acolo știe engleza, nu și română. Dar ne-am bucurat că auzim engleză, după câte am tras cu belorușii din Minsk. Se spune că ar fi unul dintre cele mai ok hoteluri din Cernăuți, deși nu m-a impresionat mai deloc camera, mi-a plăcut în schimb bufetul suedez de la micul dejun (era foarte diversificat).

După micul dejun ne-am plimbat cu mașina prin tot orașul și am oprit să vizităm obiectivele turistice cele mai interesante.

  1. Cel mai important obiectiv și o bijuterie a Cernăuțiului este Universitatea Națională „Yuriy Fedkovych”. Nu a trebuit să îl avem ca ghid pe renumitul Nicolae Costas, căci am avut cu noi o cunoștință din Cernăuți care ne-a povestit cam tot ce era mai important. Clădirea universității datează din 1920-1922 și a fost construită de Guvernul Român. În schimb tot complexul de clădiri a fost construit timp de 18 ani (1864 – 1882). aIMG_20160514_160444Un proaspăt absolvent al Academiei de Arte Plastice din Viena, Josef Halvka, a schițat această lucrare după o călătorie prin Europa, luându-se după Palatul Alhambra din Granada, din Andalucia. Și astfel la 264 metri altitudine, s-a ridicat un ansamblu deosebit, construit în stil mauro-bizantin. Astăzi, în grija Universității din Cernăuți, se află 16 facultăți: Drept, Filosofie, Fizică, Economie, Politehnică, Matematică, Chimie, Biologie, Filologie, Limbi Străine, Istorie, Geografie, Pedagogie și Teologie. Catedrele acestora sunt susținute de peste 900 de profesori.aIMG_20160515_153847universitatea cernauti interiora20160514_095616Biserica seminarială Sfinţii Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigore Teologul şi Ioan Gură de Aur de la fosta Reşedinţă a Mitropoliei.

2. Piața Teatrului. Acum mulți ani era locul unui bazar alimentar, purtând numele ”Elizabethplatz”, în onoarea împărătesei austriece Elisabeta. În prezent, aici se află Teatrul Dramatic din Cernăuţi, construit la începutul secolului XX.

a20160514_103847

 

3. Din Piața Teatrului am intrat pe strada Mihai Eminescu, o stradă foarte scurtă de vreo 250 de metri care dă spre o laterală a clădirii primăriei. Pe strada Eminescu se află Școala Generală Nr. 1 din Cernăuți, fosta Ober-Gymnasium, liceu la care a predat limba română Aron Pumnul și la care a învățat Mihai Eminescu.

eminescu cernauti

4. Pietonala Olga Kobeleanska (Olha Kobylanska). Ultima piatră de pavaj  a fost bătută la ora 5 dimineaţă în duminica în care se aniversau cei 600 de ani de istorie documentară a oraşului. Este plin de terase, iar cladirile sunt tare frumoase. Pentru  înghețată și gofre super bune vă recomand să mergeți la Gelateria Jolly de lângă terasa București.

pietonala Olga Cernauti

a20160514_110158

5. Biserica Ortodoxă Sf Nicolae (sau „Biserica beată”) de pe strada Ruska a fost zidită între 1927 şi 1939, pe timpul administraţiei româneşti, dar acum este în jurisdicția Moscovei. Visarion Puiu al Bucovinei a modificat spre sfârșit planurile arhitectonice, oferindu-i o înfăţişare asemănătoare Bisericii „Sf. Nicolae Domnesc” din Curtea de Argeş şi cu turle răsucite precum întâlnim la mănăstirea lui Neagoe Basarab.

 

6. Biserica Armenească a fost construită în secolul al XIX-lea  tot de J. Hlavka într-un amestec de stiluri roman, bizantin şi gotic, tipic mănăstirilor medievale din aceasta regiune. Acum mult timp, preotul care ținea slujbele în această biserică s-a spânzurat chiar în incinta ei, iar de atunci biserica profanată a funcționat doar ca sală de orgă a Filarmonicii (în unele seri se pot auzi concerte de orgă). Nu se știe din ce cauză s-a sinucis, cum am ajuns în țară am căutat informații pe internet, dar nici măcar faptul că preotul s-a spânzurat nu am găsit, deci s-a dat totul uitării, cred că doar unii localnici știu acest lucru.

biserica armeneasca cernauti

bIMG_20160514_162811

7. Catedrala Mitropolitana Ortodoxă română, cu hramul Pogorârea Sfântului Duh. O biserica roz, cu picturile murale și frescele păstrate din secolul al IX-lea. În vremea lui Eugenie Hacman s-a înfiinţat Mitropolia Bucovinei şi au fost ridicate Palatul mitropolitan şi Catedrala mitropolitană din Cernăuţi. Catedrala a fost sfinţită în 1864 de episcopul Eugenie, apoi renovată de mitropoliţii Silvestru Morariu şi Visarion Puiu. În acest lăcaş de cult a fost înhumat Eugenie Hacman, care decedase la Viena în primăvara 1873, în aşteptarea momentului înscăunării ca mitropolit al Bucovinei. În timpul ocupaţiei sovietice, din 1940-1941, biserica fost transformată în hambar. Pe frontispiciul acesteia, astăzi nemaifiind, era inscripţia românească, cu slove: „Unuia în trei ipostasuri Dumnezeu. Anno Domini 1844”. În prezent este lăcaş de cult al Bisericii ortodoxe autocefale ucrainene.

8. Piața Primăriei.

a20160514_094933

a20160514_094848

De numele acestei localități, cât și a Universității celei renumite, se leagă mai multe nume românești de seamă, printre care: Mihai Eminescu care a învățat la Școala Elementară, precum și la Liceul german din Cernăuți; Gala Galaction, scriitor și preot ortodox, a terminat doctoratul în Teologie la Universitatea din Cernăuți; Ciprian Porumbescu a făcut studii muzicale la Cernăuți, unde a și compus unele dintre creațiile sale muzicale; Părintele Dumitru Staniloae a studiat și el la Cernăuți.

cernauti

Din păcate nu am reușit să ajungem în celebrul bazar Kalinka unde se găsesc multe multe chestii și la prețuri decente. Ieri am aflat că acolo se găsesc păpuși Matrioska cu aproximativ 30 ron. Noi le-am cumpărat de pe la benzinării și din Dutty-Free și le-am luat cu 15-20 euro (cele micuțe).

Cernăuțiul este un oraș care merită vizitat cu siguranță și dacă nu ar fi durat atât de mult staționarea la vamă, cred că l-aș fi vizitat măcar o dată pe an.

Scurt istoric: „Cernăuţiul a fost fondat ca o cetate slavă pe râul Prut, în secolul al XII-lea. A făcut parte din principatul medieval al Moldovei până când a fost anexat de către Imperiul austro-ungar, în secolul al XVIII-lea. Redenumit Czernowitz, a înflorit sub Habsburgi şi a crescut de la un mic oraş de provincie într-un centru de plin de viaţă şi diversificat etnic de comerţ, meşteşuguri, cultură şi educaţie. Odată cu căderea Imperiului austro-ungar, în 1918, la sfârşitul Primului Război Mondial, regiunea a devenit parte din România. Trupele sovietice au ocupat Cernăuţiul la începutul celui de-al Doilea Război Mondial, dar au fost repede îndepărtate de forţele române. Armata Roşie l-a recucerit în 1944 şi l-a încorporat în cea care este acum Ucraina.”

Arena Bucătarilor – pasiune și profesionalism

Câți dintre voi vă uitați la competiții culinare ecranizate? Și câți dintre voi iubiți mâncarea? Dacă la prima întrebare nu știu un răspuns concret, la a doua întrebare știu că răspunsul ar fi: 95% din populație este înnebunită după mâncare. Știm că mâncarea face parte din primul nivel al piramidei lui Maslow, alături de alte nevoi fiziologice. Abia când suntem sătui ne putem concentra la satisfacerea altor nevoi de ale noastre.

Dacă acum mii de ani pregătirea mâncării era o necesitate, acum este o artă. Punem pasiune în gătit, aranjăm mâncarea frumos în farfurie, îi facem fotografii, le postam pe site-uri de socializare, vorbim des despre mâncare, schimbăm rețete, le inventăm, după care le adaptăm după noi și noi tendințe gastronomice, etc.

De câțiva ani au apărut competițiile culinare ecranizate. Pentru că mă atrage arta de a găti, îmi făceam timp să mă uit din când în când la ele. De ce zic din când în când? Pentru că empatizam atât de mult cu concurenții încât mă durea sufletul când anumiți chefi țipau la ei, le aruncau mâncarea și îi făceau de râs doar pentru rating. Și uite așa nu rezistam să mă uit pânâ la sfârșitul unui sezon.

Îmi doream să asist la un eveniment culinar competitiv, corect organizat, cu mult profesionalism, cu multă pasiune depusă, dar fără farfurii zburătoare și țipete. Și dacă tot mi-am dorit, am avut! :)) Am avut parte de o experiență interesantă la concursul Arena Bucătarilor, la semifinala de la Iași, din 19 aprilie.

Să vă spun și câte ceva despre concurs, ca să înțelegeți de ce am scris profesionalism în titlu. Organizatorul concursului de gătit este Selgros Cash & Carry.

Vor fi organizate 11 etape: 5 etape preliminare pentru fiecare district, urmate de 5 semifinale și o etapă finală. La oricare dintre cele cinci etape preliminare se pot înscrie numai bucătari profesioniști, care reprezintă și sunt confirmați de unități de gastronomie, clienți ai Selgros, din orașele celor cinci districte:

  • districtul București (inc. magazinele Selgros din Băneasa, Pantelimon, Berceni, Drumul Taberei, Ploiești și Craiova);
  • districtul Moldova-Iași (care include magazinele Selgros din Bacău, Iași, Suceava);
  • districtul Dobrogea-Constanța (magazinele Selgros din Agigea, Constanța, Galați și Brăila);
  • districtul Centru-Cluj (magazinele Selgros din Brașov, Târgu Mureș, Cluj Napoca);
  • districtul Vest-Arad (magazinele Selgros din Oradea, Arad și Timișoara).

Pentru înscrierile online, bucătarii doritori au trimis/vor trimite pe adresa arenabucatarilor@selgros.ro următoarele materiale: o fotografie cu produsul finit montat pe farfuria de servire respectând ingredientul secret anunțat de Selgros (pește, exclus fructe de mare); lista cu ingredientele și cantitățile necesare, rețeta fiind calibrată profesional pentru 4 porții; descrierea procesului tehnologic de preparare sau trucuri proprii folosite; CV-ul de bucătar + poză.

Înscrierile online au fost urmate de jurizarea rețetelor de către Chef Cezar Munteanu (președintele juriului), Chef Constantin Ghimpu și Chef Adi Pop. Astfel, pe fiecare district s-au selectat 8 bucătari care au ajuns la semifinala districtului de care aparțin. Momentan a avut loc semifinala pe districtul București și Moldova. Urmează să aibă loc pe 10 mai la Constanța, pe 11 iunie la Cluj și pe 7 iulie la Arad.

Fiecare semifinală va avea ca tematică principală următoarele tematici: bucătarie franceză (Selgros Băneasa), bucătarie românească (Selgros Iași), bucătărie spaniolă (Selgros Constanța Nord), bucătarie germană (Selgros Cluj), bucătarie italiană (Selgros Arad).

Concurenții semifinalelor vor prepara un singur fel de mâncare, ținând cont de specificul bucătariei din respectiva semifinală, având la dispoziție ingredientele din cămara special amenajată în zona de concurs, cât și ingredientele pe care și le pot alege din magazin.

Din fiecare semifinală vor fi declarați calificați în etapa finală câte 3 concurenți (excepție districtul București, unde vor fi 4 calificați).

ArenaBucatarilor-Iasi

Etapa finală de la București va avea loc pe 21-22 septembrie în incinta magazinului Selgros Băneasa și va fi jurizată de 5 chefi, având ca președinte de juriu un chef internațional.

Premiile vor consta în bonuri valorice de cumpărături valabile în magazinele Selgros, astfel:

  • Locul I – 10.000 lei (7000 pentru concurent și 3000 pentru unitatea gastronomică pe care o reprezintă);
  • Locul II- 7000 lei (5000 pentru concurent și 2000 pentru unitatea gastronomică pe care o reprezintă);
  • Locul III -5000 lei (3500 pentru concurent și 1500 pentru unitatea gastronomică pe care o reprezintă).

Câștigatorul va beneficia de o sesiune de training în cadrul Hotelului Oxford Thames Four Pillars cu Chef Claudio Costea.

Bun, și acum să vă spun cum a decurs semifinala din Moldova.

Cei 8 semifinaliști au fost: Bosnea Vlad, Bulbuc Gheorghe, Chiriac Bogdan, Ciocan Vlad, Dumitruț Cătălin, Procopeț Ovidiu Nicu, Rusu Codruț și Topârceanu Ionuț George.

Înainte de a se anunța cele 3 ingrediente secrete, am simțit un pic emoția lor. Iar după ce am auzit că cele 3 sunt vinul roșu Caloian, crema de brânză Arla și legumele congelate Bonduelle… m-am uitat la ei să le observ reacțiile. Calmi, au stat foarte puțin să se gândească la rețetele pe care le vor face, după care s-au dus repede să își procure ingredientele din magazin. Eu nu cred că m-aș fi descurcat într-un timp atât de scurt (asta pentru mine) să mă gândesc pe loc la o rețetă care să cuprindă cele 3 ingrediente, să mă încadrez cu rețeta în bucătărie românească, să mă încadrez în 4 porții care să cântărească între 250-300 grame, și mai ales să știu că sunt privită de zeci de oameni live. Așa că, felicitări lor! Am văzut câtă muncă se depune pentru un singur fel de mâncare, mi-am putut imagina cam câte ore din viața lor le-au petrecut în bucătărie pentru a ajunge unde sunt acum și am văzut cu câtă pasiune fac ei lucrul acesta. Fără pasiune și imaginație nu poți face nimic.

Voi prezenta din nou cei 8 bucătari prin preparatele pe care le-au făcut la semifinală. Cred că asta ar fi cea mai bună carte de vizită a lor. În ordine alfabetică:

  1. Bosnea Vlad (Focșani, reprezentant Selgros Bacău)

VladBosnea-drob-arenabucatarilor

2. Bulbuc Gheorghe (Iași, reprezentant Selgros Iași)

GheorgheBulbuc-chef-cook-arenabucatarilor

3. Chiriac Bogdan (Iași, reprezentant Selgros Iași)

BogdanChiriac-cook-chef-ArenaBucatarilor

4. Ciocan Vlad (Iasi, reprezentant Selgros Iasi)

VladCiocan-chef-cook-arenabucatarilor

5. Dumitrut Catalin (Roman, reprezentant Selgros Bacau)

CatalinDumitrut-chef-cook-ArenaBucatarilor

6. Procopeț Ovidiu Nicu (Falticeni, reprezentant Selgros Suceava)

OvidiuNicuProcopet-cook-chef-arenabucatarilor

7. Rusu Codruț (Bacău, reprezentant Selgros Bacău)

CodrutRusu-cook-chef-arenabucatarilor

8. Topârceanu Ionuț George (Suceava, reprezentant Selgros Suceava)

IonutGeorgeToparceanu-cook-chef-arenabucatarilor

 

Ținând cont de impresia generală, de prezentare, de respectarea practicilor de lucru curente, de organizarea mesei de lucru și de respectarea folosirii ingredientelor și a tematicii date, juriul a deliberat după o oră jumătate următorii 3 câștigători:

Locul III- Codruț Rusu din Bacău

Locul II – Gheorghe Bulbuc din Iași

Locul I – Ovidiu Nicu Procopeț din Fălticeni

Așadar, pe ei îi vom vedea la București alături de alți 13 concurenți, pe 21-22 septembrie.

Cât a deliberat juriul, noi, toți cei din platou am putut gusta câte puțin din fiecare preparat. Știu că nu mă pricep la tehnici de lucru, tranșări și filetări și poate nici la armonie-culoare în raport cu gustul, dar cu ale mele cunoștinte de om simplu i-aș oferi premiul „The art of plating” lui Ionuț George Topârceanu, iar cel mai mult mi-a placut la gust preparatul lui Vlad Bosnea. Poate și pentru că mai e atât de puțin timp până la Paște și mi-era super poftă de un drob bine făcut. :))

Mi-ar plăcea să scrieți în secțiunea de comentarii care farfurie vă place cel mai mult. Puteți vedea din nou toate preparatele aici, în mini clipul de pe Instagram.

Felicitări tuturor bucătarilor care reușesc să ne învie atât de bine trei dintre cele 5 simțuri (miros, gust, văz) prin preparatele pe care ni le servesc.

Felicitări Selgros, că duceți gastronomia din România la un alt nivel.

ArenaBucatarilor-chefs